miercuri, 26 octombrie 2016

Recenzie literară: Jucătorul (1866) de Fiodor Dostoievski

Alee în toamnă. Poză din arhiva personală.
Un alt roman dostoevskian pe care am avut plăcerea să-l citesc. Scris doar în 29 de zile, soldat și cu o căsătorie, Jucătorul are, drept sursă de inspirație, călătoria lui Dostoievski în Baden-Baden unde a pierdut o sumă frumușică de bani la jocurile de noroc.
Romanul apare în 1866, când Dostoievski se întoarce în Rusia, după ce pierde la ruletă atât banii săi, cât și banii unei amice, și pentru a întoarce datoria, se angajează să scrie la o editură pentru a recupera banii. În acest timp, cel mai mult are de suferit stenografa Anna Snitkina, muncind zi și noapte la opera lui Dostoievski. Într-un final, romanul este terminat în mai puțin de o lună și trimis la editură, iar cunoștința scriitorului și a stenografei de 29 de zile se soldează cu o căsătorie.
În centrul romanului se află un profesor de franceză, germană și rusă, aflat în sânul unei drame de familie: generalul, capul familiei, este ruinat și continuă să se ruineze doar pentru a-i atrage atenția domnișoarei Blanche De Cominges, franțuzoaică tânără și cu un trecut foarte încețoșat, fiind mereu urmată de mama ei, văduvă cu o proveniență la fel de ambiguă. Fiica generalului, Polina, reprezintă elementul frumos în această familie dezorganizată, fiind totodată și marea aspirație a personajului principal. Pe lîngă aceștia, în tablou apare un francez cam nesuferit profesorului, marchizul Des Grieux, cât și un englez, Mr. Astley, ambii find amorezați de Polina.
Ruinat, îngropat în datorii față de marchizul Des Grieux, colonelul are o singură speranță: moartea unei mătușe ce prevede o moștenire. Așteptând o telegramă din țară care să-i anunțe moartea, bătrâna apare singură, foarte bine dispusă, anunțând că nu-i va lăsa nimic lui ”papă-lapte amorezat de naiba știe cine, care și-a jefuit proprii copii”. Femeie cu picioarele pe pământ, Antonida Vasilievna se miră de prostia omenească de a juca cărți sau la ruletă pentru bani, însă în câteva clipe cade și ea în patima jocului, pierzând o sumă frumușică de bani.
Acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe planuri și tratează teme precum imaginea unei familii rusești stabilite în străinătate în acea perioadă, patima jocurilor de noroc, cât și flacăra iubirii. Polina, un personaj misterios, feminin și totodată foarte independent, este ținta privirilor atât al profesorului, cât și al marchizului Des Grieux, un om mârșav, aflat într-o înțelegere secretă cu franțuzoaica. La fel, la inima Polinei aspiră și englezul Mr. Astley, un individ rece, dar calculat și foarte corect. În acest timp, doar personajul principal este cel ce nu știe nimic despre femeia visurilor sale, căci alergând mereu între patima pentru ea și patima pentru jocurile de noroc, pierde foarte multe evenimente, aflând doar la sfârșit lucruri demult cunoscute celorlalți.
Romanul tratează problematica adicției pentru jocurile de noroc, cât și deformarea spiritului uman în fața banului. Astfel, Polina este singura ce nu se lasă afectată de abundența banilor; Colonelul se pierde în datorii, astfel singura alinare pentru el devenind domnișoara Blanche, care seamănă izbitor de mult cu Becky din Bâlciul deșertăciunilor. Englezul duce o viață calculată, nefiind implicat, financiar, în drama familiei colonelului. Antonida Vasilievna, modelul bătrânei trecute prin viață și foarte realiste, capătă o slăbiciune pentru banii ușori, aproape ruinându-se. În sfârșit, profesorul, un spirit ce respins de doamna inimii sale se aruncă în valul pasiunilor pentru bani, coborând într-o mizerie desăvârșită.
Bazat pe o experiență neplăcută al autorului, romanul scoate la iveală patima banului, adicția jocului, lucru ce degradează ființa umană, transformând-o în sclava împrejurărilor și a lucrurilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu