marți, 19 septembrie 2017

Drumul spre minimalism - Săptămâna 2

Astăzi este marți, deci ziua raportului. Este a 2-a săptămână în care îmi croiesc încet-încet un drum în viață cât mai curaț și liber - mă debarasez de lucruri care-mi ocupă aiurea casa și mintea și, deși avântul nu este la fel de mare ca în prima săptămână, rezultate sunt.
Ultimile zile am tot fost pe drumuri, cu acte, facultate și tot tacâmul, astfel încât nu am avut prea mult timp să stau acasă să contemplez fiecare colț și să găsesc câte ceva de a elimina din peisaj. Așa că m-am axat mai mult pe mărunțișuri și pe lucruri care sunt la vedere. Mi-am propus să fac curat în hainele mele, dar săptămâna asta nu este niciun progres pe acest plan.
În schimb, mi-am făcut curat în oje și în produsele de frumusețe. Am rearanjat lucrurile și pe măsuța mea de machiaj, dar nu sunt încântată de rezultat, așa că vă las aici doar poza de before, urmând în timp să fac un update:
Apoi, am trecut la un trusou (nu știu exact cum să-i zic), un cadou de Crăciun de la o colegă de facultate. Îmi place mult și este comod, dar am observat că țin foarte puține lucruri în el - să mă gândesc ce aș mai putea depozita în acesta.
Printre componente, se numără câteva funde pentru păr, inele și elastice. Am decis să mă despart de lucrurile care nu mai sunt pe placul meu sau pe care pur și simplu nu le mai folosesc:
Și după această curățenie, trusoul meu arată așa:
Lucrurile de mai sus vor pleca la cineva care și le dorește. Pe FB există o mulțime de grupuri cu vând/schimb/donez, așa că fundele vor merge la cineva care le vrea și care se va bucura de ele. Inele sunt învechite și roase, așa că acestea și-au văzut deja sfârșitul în coșul de gunoi.
Urmează medicamentele. A trecut ceva vreme de când am umblat prin ele și când am făcut curat, am descoperit că am cel puțin cinci cutii de medicamente pe care nu le mai folosesc/expirate, totodată am depistat și ce lipsește. Încă nu am refăcut stocul, dar urmează.
După produsele farmaceutice a urmat cutia cu oje. Nu pot să zic că sunt pe deplin mulțumită de cantitatea de sticluțe pe care o am - aș vrea să am mai puține, pentru că mai am dubluri de nuanțe. Lucrez la acestea în cadrul unui project pan, mai multe despre produsele cosmetice puteți afla de pe blogul meu de beauty. Before & After:
Nu cred că se observă mare lucru, pentru că nu am aruncat decât două oje și am rearanjat celelalte sticluțe în funcție de cum vreau să le folosesc. Ce a dispărut din cutie:
Un set de pensule pentru modele, dotting tools, benzi adezive pentru manichiură (dubluri) și stickere pentru unghii. Urmează să le donez. Pixul din dreapta ar trebui să fie magnetic, dar nu funcționează, așa că îl trimit la coș.
Mi-am luat la revedere și de la aceste trei produse - nu ne mai înțelegeam bine și viața e prea scurtă pentru a mă forța să folosesc makup ce nu mă încântă.
La fel, m-am despărțit și de aceste nimicuri - o brățară pe care nu o mai port, două accesorii pentru păr care nu își fac treaba, o pensulă pentru vopsea de păr învechită și un ceas care mi-a plăcut mult, dar s-a oprit și nu am cum să-i schimb bateria.
Cutia aceasta e plină și ea, la rândul său, cu nimicuri care îmi ocupau spațiu pe măsuță. În cutie mult timp am ținut produse pe măsuța de machiaj, dar am găsit un recipient mai bun și mai frumos, așa că o pensionez pe aceasta.
Hârtia, chiar dacă nu pare, ocupă mult spațiu în casă. Mai am de cotrobăit peste tot pentru a găsi foi de care nu am nevoie, dar mănunchiul acesta l-am scos doar din făcut curat pe un raft cu hârtii și cărți. Momentan o pun într-o pungă și când se mai adună, o trimit direct la reciclare.
Aceste sandale mi-au plăcut mult până când a zburat o floare de pe aia dreaptă. Am rupt floarea de pe sandala stângă și... am uitat de ele. Le-am găsit într-un colț întunecat și nici nu îmi amintesc când le-am pus acolo. Un lucru e clar - nu le voi mai purta niciodată, sunt vechi și tocite, așa că le-am aruncat.
Cam așa a trecut săptămâna asta, fără mari schimbări, dar eu sunt mulțumită - mai puțin de faza cu hainele. În față mai am 50 de săptămâni, așa că am timp.
Voi ce ați mai făcut zilele astea?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu