joi, 28 iulie 2022

Recenzie literară: Doamna England de Stacey Halls (2021)

Doamna England este un roman care mi-a plăcut foarte mult și pe care l-am parcurs mereu întrebându-mă ce urmează să se întâmple. Cu o multitudine de elemente gotice și cu un fir narativ plin de mistere și ghicitori, romanul este o fereastră în inima unei familii bogate, dar ciudate, în care se trezește Ruby, o tânără care poartă cu ea o taină pe care trebuie să o ducă cu ea în mormânt.

Acțiunea este una alertă, autoarea conturează veridic împrejurimile, moara, casa, orașul, pădurea, astfel încât ai impresia că pășești alături de personaje și admiri aceleași peisaje. Ruby, deși este o tănâră educată, cu un puternic simț al răspunderii, nu este atot-știutoare și mi-a plăcut această vulnerabilitate a ei. De câteva ori am realizat ceva înainte ca dădaca May să ajungă la aceeași concluzie și am apreciat construcția personajului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu