Bilanț literar: Aprilie 2026

 Salutare!

Aprilie a fost o lună plină de lecturi variate, am terminat câteva serii, am abandonat câteva volume, am descoperit povești care au rămas cu mine - o lună bună. Am citit și multe cărți ușurele, pentru că în prima jumătate a lunii doar acestea au mers strună. Dar să le iau pe rând.

You`ve Found Oliver de Dustin Thao este a doua carte din seria You`ve Reached Sam, iar aici îl urmărim pe Oliver, cel mai bun prieten a lui Sam. Oliver e student la facultatea locală, se înțelege bine cu Julie, iubita lui Sam, dar simte că viața stă pe loc. Julie pleacă să studieze în Europa, Oliver trece printr-o despărțire nu tocmai plăcută, fiind nevoit să se intersecteze cu fostul lui în campus, și continuă, în secret, să-i trimită mesaje lui Sam. A trecut un an de la evenimentele din primul volum și Oliver încă nu poate accepta că Sam nu mai este, iar mesajele sunt ca un pansament (nu tocmai eficient) pe rană. La un moment dat, sună din greșeală, iar la capătul celălalt îi răspunde o voce: nu e Sam, dar e Ben, care are numărul lui Sam de ceva timp, toate mesajele lui Oliver ajungând la el. De aici, între cei doi se stabilește o legătură, dar în curând ambii descoperă că timpul le joacă feste și că se întâmplă ceva ciudat.

Mi-a plăcut volumul - e plin de duioșie, urmărind felul în care un om trece peste o mare pierdere și cum învață să trăiască mai departe. Legătura între Oliver și Ben e una plină de compasiune, înțelegere, acceptare și descoperire, mi-a plăcut enorm ritmul în care s-au desfășurat evenimentele și traseul pe care l-au parcurs cei doi. Cartea intră la categoria YA, dar nu s-a simțit deloc ușoară (ca subiect) sau puerilă (aici mă refer la personaje). Cu siguranță e genul de YA care încă îmi mai place și care m-a făcut să empatizez mult cu trăirile personajelor, deși eu nu mai sunt demult publicul-țintă pentru acest gen literar.

Am continuat seria Victorian Rebels - pentru că mi-a rămas gândul la un anumit personaj - și am citit The Hunter de Kerrigan Byrne. În acest volum, îl urmărim pe Christopher Argent, misteriosul hitman din primul volum, care mi-a trezit curiozitatea. Argent nu dă niciodată greș și mereu își duce misiunile la bun sfârșit, fiind considerat un om fără emoții, pentru care viețile omenești nu valorează nimic. Dar totul se schimbă atunci când cineva îl angajează pentru a o elimina pe Millie LeCour, cea mai iubită actriță din Londra, iar Argent, pus în fața faptului, nu e capabil să o ucidă. De aici, urmărim ce se întâmplă cu cei doi, cine o vrea moartă pe Millie și de ce, iar secrete adânc îngropate din trecutul celor doi protagoniști încep să iasă la suprafață. E un historical romance cu multe scene picante, care mi s-au părut foarte bine scrise și integrate în acțiune. Partea de romance dintre cele două personaje e credibilă și mi-a plăcut parcursul lui Argent, schimbările prin care trece, și felul în care se dezvoltă atașamentul lui pentru Millie. Protagonista nu a fost neapărat un personaj feminin care să mă intrige, dar mi-a plăcut modul în care e construită. Volumul a fost alert, romantic, cu multă acțiune și foarte multă dezvoltare a personajelor, a fost exact pe gustul meu.

Nu m-am putut abține și am început imediat și al treilea volum din seria Victorian Rebels, The Highlander de Kerrigan Byrne. În această poveste, o întâlnim pe Philomena, o femeie nobilă pe care o cunoaștem pentru prima dată în The Hunter, unde e un personaj secundar, dar important pentru o scenă-cheie, și mi-a stârnit de pe atunci curiozitatea. Philomena e genul de femeie ce ajunge, în perioada în care soțiile erau considerate o proprietate, în mâinile bărbatului nepotrivit, și suferă foarte multe abuzuri. E închisă într-un azil pentru că soțul ei, din anumite motive, o vrea dispărută din societate și vrea ca vocea ei să nu se mai audă în veci, dar cu ajutorul personajelor din volumele anterioare, scapă din acel loc infernal și are ocazia să-și refacă viața sub un nume fals, în Scoția. Astfel, ajunge să fie guvernantă în casa marchizului colonel Liam MacKenzie, unde trebuie să se asigure că cei doi copii aproape adulți a văduvului capătă educația necesară pentru a ieși în public și a se integra în societatea nobililor. Doar că Philomena nu se așteaptă să întâlnească un bărbat tânăr, care să-i facă inima să bată iregulat.

The Highlander e volumul cel mai complex, din punct de vedere a lumii interioare a personajelor, din seria Victorian Rebels, în opinia mea. Atât Philomena cât și Liam au niște traume severe și au trecut prin evenimente oribile, iar secretele pe care le păstrează sunt cât se poate de întunecate. La asta se adaugă și identitatea pe care Philomena și-o asumă, făcând-o să aibă tot felul de gânduri cu privire la propriile principii morale. Romance-ul a fost unul tare gentil și sensibil, am apreciat cum personajele și-au scos la iveală cele mai fragile părți ale sufletului și câtă încredere au căpătat unul în celălalt. E un historical romance cu intrigi politice alambicate și antrenante, iar scenele picante nu au lipsit. Îmi place felul în care autoarea reușește să le îmbine cu acțiunea în fiecare volum, așa a fost cazul și aici. Nu s-a simțit de parcă scenele au fost acolo doar de dragul de a bifa categoria 18+, ci au ajutat la construcția relației și la dezvoltarea personajelor.

Nu voi mai citi celelalte cărți din serie pentru că nu mă intrigă personajele ce devin protagoniști în următoarele cărți, dar dacă sunteți în căutarea unui historical romance cu personaje masculine negative (în ochii societății), care ar face orice pentru femeia iubită, vă recomand Victorian Rebels.

Animals in Translation. Using the Mysteries of Autism to Decode Animal Behavior de Temple Grandin și Catherine Johnson e una dintre cele mai interesante cărți legate de etologia animală pe care le-am citit până acum. Temple Grandin este în prezent profesor universitar și are scrise mai bine de 60 de lucrări științifice pe tema bunăstării animalelor de rentă. Diagnosticată cu autism la doi ani, Temple Grandin a avut din copilărie o relație aparte cu animalele și a observat lucruri pe care oamenii neurotipici pur și simplu nu le vedeau. În timp, autoarea a devenit specialistă în ceea ce privește bunăstarea animalelor de rentă și e una dintre cele mai căutate persoane în domeniu atunci când într-o unitate de creștere a animalelor apare o problemă. Foarte multe aspecte din unitățile industriale privind unde, cum și când să aduci/hrănești/mulgi/sacrifici animalele au fost corectate și implementate de Temple Grandin, astfel încât au devenit literă de lege - și anumite puncte se aplică și în fermele din Europa.

Aici e partea tehnică, de interes pentru un medic veterinar, iar mie mi-a plăcut enorm să învăț despre cum a ajuns autoarea la anumite concluzii și cum asta a îmbunătățit calitatea vieții animalelor de rentă. Cum eu am lucrat preponderent cu animale de companie, au fost suficiente informații despre vaci sau porci care m-au surprins și pe care mi le-am fixat pentru viitor.

Dar Animals in Translation nu e doar o carte pentru oamenii care lucrează cu animale de rentă sau în domeniul agriculturii, ci e o adevărată sursă de informații privind modul în care mintea unui om cu autism percepe diferit anumite aspecte, cum oamenii neurodivergenți și neurotipici sunt construiți astfel, încât unii să observe anumite lucruri și creierul celorlalți să le ignore. Deși autoarea, în prezent profesor la universitatea din Colorado, vorbește mult despre vaci, cai și porci, oferă enorm de multe informații - într-un fel accesibil unui cititor ce nu are treabă cu domeniul agriculturii sau a creșterii animalelor - despre inteligența și conștiința necuvântătoarelor. Temple Grandin vorbește despre cum a crescut, despre cum percepe ea lumea, despre cum observă lucruri legate de viața animalelor pe care oamenii de rând nu au cum - pentru că au creierul format diferit de al ei și a altor persoane cu autism - să le remarce. În cartea asta se discută despre conștiința animalelor, despre cum putem oferi o viață mai bună atât animalelor de companie, cât și animalelor de rentă, și care este impactul uman asupra unor aspecte precum creșterea agresivității în rândul anumitor rase de câini sau de ce o vacă s-ar apropia de tine dacă ai sta lungit în iarbă, dar nu și dacă te-ar vedea cu un aparat foto îndreptat spre ea. Animals in Translation e o carte pe care o recomand tuturor cititorilor interesați de subiectul cum funcționează mintea unui om cu autism - și unde sunt diferențele în percepere a lumii față de un om neurotipic - și cititorilor care vor să afle lucruri interesante despre comportamentul și conștiința animalelor. Clar o recomand oamenilor ce lucrează cu animale - medici și tehnicieni veterinari, îngrijitori sau fermieri. Am găsit niște informații de genul „aha!” pe care nu ți le predă nimeni la facultate și mi-am notat și câteva aspecte de care să țin cont când interacționez cu un animal anxios sau nou. Pentru mine, ca medic veterinar, a fost o carte interesantă de parcurs atât pentru cultura mea generală, cât și pentru formarea mea continuă în domeniu.

The City in Glass de Nghi Vo a fost un volum de fantasy scurt, dar foarte poetic și filosofic și cu o premisă aparte. Vitrine e un demon puternic, capricios și nemuritor, fiind patroana autointitulată a orașului Azril, asupra căruia veghează de secole, urmărind felul în care orașul s-a format, a crescut, s-a dezvoltat. Îi știe pe toți oamenii care au trăit și murit aici și cunoaște toate secretele orașului, mândrindu-se cu un Azril prosper, strălucitor și plin de promisiuni. Dar într-o zi, îngerii ard orașul, transformându-l într-un teren plat, iar Vitrine rămâne cu o sete feroce de răzbunare, o carte în care sunt trecute numele tuturor oamenilor pe care i-a „crescut” și cu dorința de a reconstrui Azrilul și de a-i readuce măreția de altă dată. În ura ei împotriva îngerilor, l-a blestemat pe unul dintre cei veniți să distrugă orașul, legându-l pentru totdeauna de acest pământ. În The City in Glass urmărim felul în care Azrilul renaște din cenușă, cum oamenii ce se nasc, vin sau pleacă și mor ajung sub patronajul lui Vitrine și cum relația demonului și a îngerului se schimbă treptat, pe parcursul sutelor de ani, fluctuând în funcție de trăirile orașului. Mi-a plăcut mult cartea, e scurtă dar cu foarte multă acțiune menită să portretizeze viața unui oraș pe parcursul a mai multor sute de ani, iar personajele sunt bine construite și se simte că sunt creaturi nemuritoare și care percep trecerea timpului și emoțiile umane diferite față de un muritor.

A Theory of Dreaming de Ava Reid este continuarea poveștii din A Study in Drowning/Povești spuse pe limba apei, care inițial a fost gândită ca o poveste stand-alone și, în opinia mea, ar fi trebuit să rămână așa. Citisem o declarație dată de autoare, în care spunea că mulți cititori au rămas nemulțumiți/ nu au înțeles ce a fost cu finalul primei cărți, astfel justificând nevoia de a mai scrie o carte, o continuare. După doar un capitol, m-am plictisit teribil, pentru că o urmărim pe Effy cum se înscrie la facultatea de litere, acolo unde accesul, și așa limitat a femeilor în viața academică, era interzis. Primul capitol o urmărim cum stă în sala de clasă și se uită în jur cum toți băieții o privesc ca pe un animal ciudat. Efectiv am simțit că-mi mor neuronii de plictiseală, vocea interioară a lui Effy e tare enervantă și eu personal nu văd de ce a fost nevoie de continuare la primul volum, când finalul, deși deschis, e destul de clar în ceea ce privește încotro se îndreaptă lucrurile în lume și viețile personajelor.

The Demon World de Sally Green este a doua carte din seria Hoții de fum și primul volum a fost absolut minunat, l-am citit în câteva zile, chiar dacă are peste 500 de pagini sau pe acolo. Cu toate acestea, cred că problema a fost distanța între cele două cărți, pentru că nu am reușit să mă reconectez cu personajele și nici să empatizez cu trăirile acestora. Deci e o situație când problema am fost eu, nu cartea.

The Suit de Lulu Moore este a doua carte din The Tuesday Club și se axează pe povestea lui Rafe, fratele mijlociu, și pe inamica lui nr. 1 din facultate, Beulah. Ambii sunt avocați și în facultate, mereu au fost într-o rivalitate soră cu ura, și povestea îi urmărește pe cei doi când se reîntâlnesc la șapte ani după ce termină facultatea. Ambii sunt avocați cu renume și se întâlnesc aflându-se la poli opuși într-un caz notoriu. Asta nu e prima carte semnată de autoare pe care o citesc și tot ce am citit până acum de la Lulu Moore mi-a plăcut mult, primul volum din The Tuesday Club fiind unul din preferatele mele la capitolul modern romance. Dar The Suit... nu am parcurs mai mult de 6% din el pentru că e absolut oribil. Să detaliez - urmează spoilere:

Cartea începe cu Rafe intrând în sala de ședințe, unde dă de Beulah, care începe să „urle și țipe isteric” explicând ceva despre cazul în care sunt implicați ambii. Rafe lucrează la o firmă foarte mare de avocatură, prestigiu, etc., etc. Ce face băiatul nostru? Intră în sala de ședințe cu dopuri în urechi, nu aude nimic din ce „țipă” Beulah (despre un caz serios la care lucrează ambii, da?). Când tipa termină de zis ce are de zis, Rafe își scoate dopurile, rânjește, și spune ceva de genul „când o să ai un caz solid, atunci să-mi vorbești”. Într-o sală de ședințe unde sunt prezente ambele echipe de avocați, nu doar el și Beulah.

Rafe iese de acolo, mare cocoș, mândru de sine, și se duce în biroul fratelui său mai mare (protagonistul din primul volum), unde ajunge și fratele cel mai mic. Rafe își amintește cum avea în facultate un poster cu fața lui Beulah și cum arunca darts la țintă în acesta când îl enerva tipa. Frații lui râd și ce cadou îi oferă pentru că s-a dus cu dopuri în urechi la o ședință importantă, zic eu? Desigur, o tablă de darts cu fața lui Beulah. Oameni mari, serioși, cu un nume în domeniu, aleg drept cadou pentru fratele lor ce se ocupă de un caz important o tablă de darts cu fața unei tipe pe care Rafe o ura în facultate... după șapte ani de la absolvire.

Efectiv nu înțeleg cum autoarea a putut să masacreze atât de mult personajele din prima carte, și cât de infantil și lipsit de profesionalism este portretizat Rafe. Nu am ajuns la capitolul cu perspectiva lui Beulah, dar mi-a fost de ajuns acest intro. Sunt tare dezamăgită de poveste și nu voi continua seria, deși avea potențial și chiar îmi place cum scrie autoarea. Dar cartea asta e un enemies-to-lovers tare ciudat, forțat, infantil și crud fără un motiv concret.

Așa a arătat aprilie literar pentru mine. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Martie 2026

 Salutare!

Martie e o lună plină de încercări, an de an, așa că nu știu niciodată cum va fi din punct de vedere literar. Tot ce pot spune e că: am citit. Și de pe lista mea de TBR, și titluri pe care nu le aveam în plan, iar faptul că m-am ținut de acest hobby e suficient.

Dire Bound de Sable Sorensen e cartea lunii martie la clubul Oanei și, dacă nu ar fi fost aleasă, nici că aș fi auzit sau ajuns la acest titlu. Pe scurt, e Fourth Wing dar cu lupi, dar mie mi-a plăcut mult mai mult decât Fourth Wing, și imediat detaliez. Aici, o urmărim pe Meryn, o tânără dintr-o familie unde tatăl e mort, mama e bolnavă, iar sora mai mică are nevoie de o viață ceva mai bună decât cea pe care o are Meryn. Așa că protagonista își câștigă traiul luându-se la bătaie cu inși mai puternici, care au impresia că dacă e femeie, e o pradă ușoră. Totul se schimbă atunci când sora ei mai mică dispare, iar Meryn decide să se înroleze în armată pentru a pleca pe front și pentru a lupta cu regatul vecin, locuit de vampiri - cei care răpesc copii umani pentru a-și prelungi viața. Doar că, fără să știe, Meryn ajunge să participe la Proba Legământului, în urma căruia cei ce reușesc ajung să creeze un legământ cu lupi uriași și să devină luptători de elită a regatului.

Dire Bound e un volum ce cuprinde foarte multe elemente la modă din romantasy-ul actual, cu toate acestea, mi-a plăcut enorm povestea cu o singură excepție. Avem o școală militară, o societate împărțită în două - oamenii de rând, ce plătesc prețul războiului și sunt împotmoliți în sărăcie, și elitele de la palat, ducând un trai luxos și sunt complet deconectați de suferința poporului. Proba Legământului mi-a plăcut foarte mult, cruzimea, crimele și vârsarea de sânge din Dire Bound mi s-au părut și justificate, și naturale în contextul poveștii, au avut sens. Avem și un triunghi amoros - ceea ce pentru mine e mereu un mare minus, și ăsta a fost elementul ce mi-a cam tăiat din elan. Deși este clar că personajul A nu urmează să rămână cu Meryn, au fost mult prea multe scene - explicite - între cei doi, și am avut impresia că sunt acolo doar pentru a bifa smut-ul, fără a crea de fapt o conexiune adevărată între personaje. Construcția tensiunii cu personajul B a fost la înălțime și abia aștept să aflu cu ce se continuă seria. Deși cartea se termină relativ clișeic, am prevăzut multe întorsături de situație și intuiesc ce urmează să se întâmple, vreau să continui povestea pentru că-mi place mult cum sunt construite personajele, dar mai ales, universul în care are loc acțiunea.

Librăria lampagiului de Sophie Austin o urmărește pe Evelyn, o tânără ce descoperă că tatăl ei a pierdut conacul și toată averea lor la jocuri de noroc și e nevoită, împreună cu mama sa, să se mute la o rudă îndepărtată în York. Aici, Evelyn decide să-și ia destinul în propriile mâini și se angajează în secret la o librărie, ceea ce pentru înalta societate din Anglia de la finalul secolului 19 nu e tocmai un lucru bine privit sau măcar obișnuit. Doar că apare o problemă: tânăra nu e singura candidată pentru postul de asistent în librărie și se trezește față-n față cu William, un scriitor tânăr, care ascunde propriile secrete. Librăria lampagiului e un volum ce se parcurge ușor și care ne oferă o fereastră spre societatea englezească victoriană din provincie, urmărind atât personaje din nobilime - cum e Evelyn sau lady Violet, antagonista din volum, cât și personaje cu origini modeste - William, ce a plecat la Londra pentru a-și publica manuscrisul și apoi a revenit în York, prietenul acestuia, Jack, sau Naomi, o tânără spălătoreasă. 

Povestea curge firesc, personajele se comportă potrivit statutului, mi-au plăcut mult de tot mătușa lui Evelyn, Clara, dar și Naomi și Jack, oameni cu sufletul cu adevărat mare. M-a cam sâcâit mama lui Evelyn, dar într-un final a avut sens de ce a luat anumite decizii. Protagoniștii au propria evoluție - credibilă, undeva înduioșătoare, și mi-a plăcut de ei separat. Partea de romance a fost forțată, în opinia mea - nu am simțit deloc atracția între cei doi, doar cuvintele autoarei ce spuneau, nu arătau ce se întâmplă între Evelyn și William. Câteva evenimente au fost caricaturale și asupra mea nu au avut impactul dorit (cred) de către autoare. Per total, Librăria lampagiului e un volum ușor de parcurs, cu o acțiune deloc solicitantă și cu personaje simpatice.

Montana de Alexandru Popescu este povestea unui adult care a copilărit într-un spațiu aproape mitic, rupt de realitate. Mai exact, Ivan Josan, în prezent reporter la un post de televiziune englezesc, a crescut într-un vagon de tren, ca mulți alții, într-un spațiu delimitat de un zid înalt de beton. „Baza” este lumea copilului Ion - cu prietenii de aceeași vârstă, cu adulții ce muncesc la calea ferată, cu realitățile istorice din Benderul din anii 1990, când s-a destrămat un imperiu și „Baza” a devenit doar un element de pe teritoriul Transnistriei, o țară ce nu există pe hartă și care nu este recunoscută de majoritatea mapamondului. Volumul ne poartă atât prin prezent, când adultul trăiește cu urmările evenimentelor din copilărie, cât și prin trecut, cititorul observând o copilărie în vremuri tulburi, dar fericită, pentru Ivan de altă dată.

Mi-a plăcut mult de tot vocea narativă și felul în care este prezentată viața oamenilor din Transnistria, poate pentru că, deși sunt mai tânără decât autorul, am copilărit și eu în această „țară”-fantomă, ce-i drept, fără să trăiesc atrocitățile din războiul din 1992, dar rămășițele acestuia și urmările mi-au afectat familia și, retrospectiv, și pe copiii de vârsta mea. Montana e o imagine amplă a unui loc despre care, dacă nu ai avut ocazia să călătorești într-acolo, nu știi mare lucru, decât faptul că e un teritoriu aflat sub influența și controlul Rusiei. Dar e și un roman despre viața omului muncit, a omului simplu, care se trezește de pe o zi pe alta cu un alt steag fluturând peste oraș, și în această harababură, trebuie cumva să supraviețuiască și să nu-și piardă mințile. Titlul romanului semnat de Alexandru Popescu e de impact și atunci când a avut sens în roman, am apreciat enorm toate etapele ce au dus la punctul în care Montana devine nu un cuvânt, ci o poveste complexă, un punct de cotitură într-un destin.

The Highwayman de Kerrigan Byrne este primul volum din seria Victorian Rebels, fiecare poveste urmărind alt cuplu. Aici o descoperim pe Farrah, o tânără văduvă ce lucrează la Scotland Yard, văzându-și de viața ei și jelind moartea în condiții tragice a singurului om pe care l-a iubit. Când în peisaj apare Dorian Blackwell, un interlop notoriu și un bărbat cu inima neagră, viața lui Farrah se transformă peste noapte. Este răpită și dusă undeva departe, iar Dorian îi aduce la cunoștință faptul că doar un târg încheiat cu el o va salva de la moarte. Dacă acceptă să se căsătorească cu el, Farrah nu doar că va putea dezgropa un secret uriaș, ci-l va putea ajuta pe Dorian să se răzbune pe cei care i-au greșit. Propunerea, oricât de scandaloasă, e totuși singura șansă a femeii la viață...

The Highwayman e un roman previzibil, cu o multitudine de clișee și cu o acțiune pe care am mai întâlnit-o în alte cărți, dar e și genul de comfort read, când vrei să citești o poveste unde personajele suferă, dar o scot la capăt și știi că totul va fi bine. Cu siguranță e un volum perfect între două cărți mai grele sau când vrei să te pierzi într-o poveste de dragoste deloc pretențioasă din Anglia victoriană.

Al patrulea volum din seria Coroanele Nyaxiei de Carissa Broadbent intră direct în pâine. Mi-a plăcut faptul că acțiunea e alertă, că reîntâlnim personaje din primele două cărți, că aflăm lucruri noi despre zei și despre relația dintre aceștia, și că ne apropiem și mai mult de Nyaxia, un personaj pe care autoarea îl dezvăluie câte puțin în fiecare volum. Din păcate, The Fallen and The Kiss of Dusk a avut, pentru mine, aceeași problemă ca și volumul anterior. Pentru început, acțiunea e alertă și ceva mai variată, ca peisaj, decât în primul volum din duologie, dar tot mi s-a părut repetitivă și chiar obositoare de multe ori. Partea de romance... mi-ar fi plăcut o abordare puțin diferită. Am simțit că anumite scene 18+ sunt acolo nu pentru a crea conexiunea dintre protagoniști, ci pentru a bifa că există smut în carte. Sunt în continuare curioasă de universul creat de autoare și abia aștept să văd cu ce se continuă povestea în următoarea duologie din serie.

Champions of the Fox de Kevin Sands este ultima carte din trilogia Hoții din umbră și a fost o carte ce m-a ținut cu sufletul la gură. Aici, aflăm foarte multe lucruri despre zeități, despre legătura dintre acestea și artefactele recuperate de gașcă din volumele anterioare, despre antagoniștii universului, dar și despre trecutul personajelor principale. Fiind al treilea volum din serie, nu pot da prea multe detalii, cert este că personajele se dezvoltă foarte frumos, lucrurile se leagă, iar felul în care gașca pune la cale tot felul de planuri nebunești - și cum le duce la bun sfârșit - e unul tare captivant. E o serie middle grade, dar e potrivită și un public mai în vârstă, nu e deloc puerilă și construcția sistemului magic e complexă.

Wild Thing de Michelle Hercules este a doua carte din seria Blueblood Vampires și aici o urmărește pe Aurora, fiica vrăjitoarei supreme, și pe Saxon, un vampir ce face parte din anturajul lui Luca, prințul din primul volum. Aurora și Saxon se trezesc într-o situație complicată: după o seară petrecută împreună, descoperă că sunt sortiți unul altuia, iar asta e ceva tabu penru societatea din care fac parte. O vrăjitoare nu are ce căuta cu un vampir, iar situația devine și mai neplăcută atunci când ies la iveală niște secrete legate de primii vampiri și de niște artefacte ale vrăjitoarelor. Volumul urmărește și povestea de dragoste dintre protagoniști, și povestea generală a universului creat de autoare. Se citește ușor și rapid, se întâmplă lucruri, dar chiar dacă sunt întunecate și amenință omenirea (vampirimea, vrăjitorimea, etc.), știi că totul va fi bine. Aș fi preferat ceva mai puține scene 18+, uneori simțeam că tergiversează acțiunea și nu aduceau nimic nou relației dintre protagoniști, dar ăsta s-ar putea să fie doar un aspect ce ține de gusturile mele.

Forgotten Heir de Michelle Hercules este al treilea volum din seria Blueblood Vampires și aici o urmărim pe Miranda, sora mai mică a Aurorei, și pe Rikkon, fratele mai mare a lui Vivi, protagonista din primul volum. Rikkon se adeverește a fi cineva diferit față de cum îl cunoaștem în primul volum (e spoiler, așa că nu zic mai multe), și în acest volum urmărim povestea și parcursul lui. Partea de dezvoltare a universului, de descoperire a intrigilor, a motivelor din spatele războaielor ce au loc între specii, a fost punctul forte a cărții. Pe partea de romance, pentru mine a fost cea mai slabă carte de până acum din serie. Miranda e o protagonistă foarte simpatică, e bine conturată, e matură pentru vârsta ei, și pare în general o persoană plăcută. Rikkon e altă poveste. Conjunctura e de așa natură, încât Rikkon deseori se află în situații în care el e cel aflat în dezavantaj, dar îl auzim toată cartea spunându-i Mirandei „te voi proteja/te voi salva/voi avea grijă de tine”, și doar din cum e situația lui în momentul respectiv e clar pentru toată lumea că nu are cum să se țină de cuvânt. Tipul ăsta de replică e repetitiv și la un moment dat mă întrebam ce vede Miranda în Rikkon. Ce am apreciat totuși e cât de treptat evoluează lucrurile dintre cei doi, că nu avem parte de nșpe scene mature care să fie acolo doar pentru a fi. În continuare sunt intrigată de povestea principală; nu mă interesează în mod special cuplul ce urmează să fie protagoniști în volumul următor, dar voi continua seria.

Premiul pentru cea mai frustrantă lectură din această lună merge spre A Steeping of Blood de Hafsah Faizal, a doua carte din duologia Sânge și ceai. Povestea a început atât de promițător, dar pe parcurs am simțit deseori nevoia să iau o pauză, să oftez și să clatin din cap. Să încep cu punctele forte - autoarea conturează foarte visceral ideea de colonizator, de stat ce acaparează alte state, ce ia cu forța resurse și nenorocește milioane de oameni. Rasismul și ura față de „cei care nu sunt ca noi” sunt și ele bine conturate. Construcția lui Jin și felul în care acesta face pace cu noua sa identitate, parcursul lui Flick, și felul în care se dezvoltă relația între ei mi s-a părut sensibil, plin de duioșie și de completare reciprocă. Cam aici, din păcate, se termină punctele pozitive, pentru mine.

Ce nu mi-a plăcut: voi începe cu Arthie și relațiile ei romantice. Fără să dau prea multe spoilere, în primul volum se construiește tensiunea între protagonistă și personajul A, e foarte volatil totul, există atracție, există neîncredere, există ură, există de detoate. Ca în volumul doi, protagonista brusc, în opinia mea, să se deconecteze de tot ce s-a întâmplat cu personajul A și să construiască ceva cu personajul B - care e și acesta prezent în primul volum, dar e conturat ca un personaj relevant pentru poveste, nu pentru protagonistă. Din acest motiv, nu am simțit chimia dintre Arthie și personajul B, deși autoarea tot a inclus scene (intime, dar nu 18+).

Nu mi-a plăcut felul în care e construit antagonistul și mare dezvăluire de la final, multe lucruri păreau să fie acolo doar pentru a ocupa pagini. Mai e un personaj relevant, important chiar, din primul volum, pe care îl reîntâlnim pe la 80% în poveste și tot ce face e să alerge de colo-colo, s-a simțit de parcă autoarea ar fi uitat de el complet și când l-a readus în poveste, era doar de fundal. Mai e un moment: autoarea a decis să introducă o scenă șocantă, unde un personaj trebuie să ia o decizie ce schimbă totul, și motivația de ce personajul procedează în așa fel a fost una seacă, lipsită de sens, pentru că scena ar fi putut fi de impact și fără ca personajul respectiv să participe în modul în care a făcut-o. Bucata respectivă din poveste mi s-a părut că e acolo doar pentru a șoca și de a aduce un strop de dramă, dar pe mine una doar m-a iritat. 

În concluzie, am fost dezamăgită de poveste și de cum s-a terminat. Nu cred că voi mai citi altceva semnat de autoare, cu toate că mi-au plăcut primele trei cărți semnate de ea.

Luna asta nu s-a lăsat fără cărți abandonate. Spiritul slujitor de Leigh Bardugo ar fi trebuit, în teorie, să fie exact pe gustul meu: realism magic, o premisă intrigantă, o protagonistă interesantă. Dar am tras de mine câteva capitole până să decid că nu are sens. Luzia mi s-a părut foarte apatică, iar stilul autoarei greoi - nu în sensul de complex, ci plictisitor rău. E prima mea întâlnire cu Leigh Bardugo și cred că și ultima, pur și simplu nu e pe gustul meu.

You Killed Me First e un thriller semnat de John Marrs, carte aleasă pentru luna aprilie la bookclubul la care particip. Recunosc că nu am început romanul cu așteptări - eu și thrillerele în general nu ne înțelegem, asta pentru că eu sunt genul de cititor ce trebuie să empatizeze măcar cu un personaj pentru a fi investit în poveste. Aici urmărim două femei, vecine, fiecare cu problemele și secretele sale, cum fac cunoștință cu o a treia femeie, ce se mută în cartier. Am parcurs cam o treime de carte înainte să mă opresc. Niciuna dintre cele trei nu e o persoană bună, nu am putut empatiza cu niciuna, iar acțiunea mi s-a părut foarte lentă și simțeam că povestea stagnează doar de dragul de a fi lungită.

Acestea au fost lecturile lui martie pentru mine. Voi ce ați mai citit?