joi, 3 ianuarie 2019

Recenzie literară: Umiliți și obidiți de Fiodor Dostoievski (1861)

Umiliți și obidiți de Fiodor Dostoievski este un roman ce nu se bucură de aceeași popularitate ca alte cărți ale sale - cum ar fi, de exemplu, Frații Karamazov, Jucătorul sau Crimă și pedeapsă - dar nu este cu nimic mai prejos în ceea ce privește acțiunea și morala ce reiese din poveste. În acest roman, cititorul întâlnește un tânăr scriitor, care se trezește în mijlocul unor evenimente la care participă și pe care le relatează cititorului, în calitate de narator, fiind pus în situația de a alege între mai multe aspecte ale vieții sale particulare.
Dostoievski știe să creeze personaje și tipologii față de care nu rămâi indiferent, oricât de mult nu ai vrea să fii imparțial. Romanul de față nu este o excepție.

marți, 1 ianuarie 2019

Cele mai bune cărți citite în 2018

La mulți ani! 2019 să vă aducă ceea ce vă doriți!
Și ca să încep anul pe o notă pozitivă, astăzi vă spun despre cărțile care mi-au marcat anul literar ce tocmai și-a luat zborul. Nu m-am complicat cu topuri, clasamente sau număr de cele mai bune cărți citite în 2018, iar ordinea este oarecum cronologică, categoriile fiind; ficțiune, carte pentru copii, non-ficțiune. 


Anul acesta lipsește categoria de manga, pentru că niciun titlu pe care l-am început nu mi-a plăcut atât de mult; am abandonat și Fairy Tale, deși aveam mari așteptări. Nu m-a prins povestea, așa că dacă aveți recomandări de manga/manhwa, sunt aici, ochi și urechi :)
Voi începe cu non ficțiunea și anume cu volumul Castelul de sticlă, semnat de Jeanette Walls. L-am citit datorită unui club de lectură din care fac parte și e acel gen de carte care te face să fii foarte supărat pe anumite personaje. Cartea este o biografie a autoarei, accentul fiind pus pe copilăria ei și relația cu părinții.
Al doilea volum de non ficțiune, care este mai mult o combinație dintre ficțiune și realitate, este Mințile lui Billy Milligan de Daniel Keyes. Relatează povestea unui om diagnosticat cu personalități multiple și modul în care acesta și-a lăsat amprenta în societatea din care a făcut parte.


Următoarea categorie, carte pentru copii, a fost ceva mai sărăcăcioasă anul acesta față de 2017. Cu totate acestea, am descoperit o trilogie foarte frumoasă - seria Foxcraft de Inbali Iserles. Primul volum, Vulpile malefice, are o recenzie pe canal, iar continuarea poveștii, Bătrânii, urmează să apară în curând.

 În Foxcraft, cititorul o întâlnește pe Isla, un pui de vulpe, care este nevoită să plece în lume să-și caute fratele, în spatele dispariției acestuia aflându-se o magie puternică - foxcraftul. E o serie pentru copii, dar are destule elemente sumbre, așa că, în opinia mea,  nu s-ar potrivi cititorilor foarte tineri.
Și acum să vă enumăr titlurile de ficțiune - care au fost cele mai numeroase - în ordinea în care le-am citit.

Voi începe cu Viață după viață, semnată de Kate Atkinson, o poveste foarte interesantă a Ursulei Todd, o tânără ce își reia viața de la capăt atunci când ia o anumită decizie. Acțiunea se desfășoară în preajma celui de al Doilea Război Mondial, în Anglia și se axează pe soarta familiei Todd, modul în care sunt descrise evenimentele făcând din această carte o lectură captivantă.


Splendida cetate a celor o mie de sori de Khaled Hosseini mi-a adus o mulțime de cunoștințe în ceea ce privește Afganistanul din anii 1960 până în prezent, dar și o dramă greu de acceptat a unor oameni simpli, prinși în mrejile unei politici distructive. Este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în general și cu siguranță îl voi mai citi pe Hosseini.


Și dacă tot sunt la capitolul soarta unei țări, anul acesta am avut surpriza de a descoperi o altă carte care urmează cam același format - familie-război-ororile acestuia - Jumătate de soare galben de Chimamanda Ngozi Adichie. În acest roman, acțiunea se desfășoară în Nigeria anilor 70 a secolului trecut, războiul civil și viața a două surori ce sunt prinse în acest conflict. Romanul mi s-a părut foarte informativ și nu am putut să nu fiu oripilată de toate lucrurile de care sunt capabili oamenii.
Un alt roman - acum observ că am avut cumva un tipar de carte pe care l-am urmărit în 2018 - este Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina.


Romanul descrie viața unei tinere de origine tătară, deportată în Siberia și viața oamenilor în perioada celui de al Doilea Război Mondial, departe de lumea civilizată.


Un alt roman rusesc, în care acțiunea se desfășoară cam în aceeași perioadă, este Aviatorul de Evgheni Vodolazkin. Acesta relatează povestea unui bărbat născut la începutul secolului trecut și care este criogenat, ca să fie trezit în apropierea mileniului trei.

În ceea ce privește romanele care au în prim plan drama unei familii, vreau să menționez volumul semnat de Elif Shafak, Bastarda Istanbulului. Acesta mi-a schimbat total impresia pe care o aveam despre Turcia, iar povestea în sine este interesantă, cu personaje bine conturate și simpatice.

Tot în acest an am descoperit câteva cărți semnate de autori români, toate trei fiind destul de traumatizante prin subiectele abordate. Europolis de Jean Bart s-a adeverit a fi un roman ce merită să fie în programa școlară datorită modului în care este descrisă societatea românească dintr-un orășel portuar și cum opinia publică poate distruge.


 Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac tratează un subiect sensibil - relația dintre un fiu și o mamă care îl roagă să-și petreacă o vară alături de ea. Stilul scriitoarei este sfâșietor și mai mult ca sigur voi citi și celelalte titluri semnate de dumneaei.

 Cea mai traumatizantă lectură a fost Măștile fricii de Camelia Cavadia, unde o relație toxică duce la un viitor nu tocmai strălucit. Mi-a plăcut nespus de mult acest roman, nu am putut să las volumul din mână până când nu l-am terminat.

Eleanor Oliphant se simte excelent de Gail Honeyman a fost și ea o lectură despre traume și copilărie nefericită, însă scrisă într-o manieră ceva mai optimistă.


Nu pot spune același lucru despre O fată din bucăți de Kathleen Glasgow, un YA care te sfâșie și aduce depresia și autodistrugerea în prim plan prin intermediul lui Charlie, o tânără pe care vrei să o ții în brațe pe tot parcursul romanului.

Un alt roman YA care m-a surprins plăcut este O lume fără tine de Beth Revis, care m-a ținut cu sufletul la gură pe tot parcursul acțiunii. Protagonistul este destul de imprevizibil, realitatea pare a fi înșelătoare, iar numeroasele variante ale acesteia nu fac altceva decât să încurce cititorul.

Ultimele trei cărți pe care le-am inclus în cele mai bune lecturi ale lui 2018 s-au nimerit a fi lecturate în a doua jmătate a anului. Solaris de Stanislaw Lem mi-a deschis pofta pentru genul Sci-Fi datorită modului în care este prezentată acțiunea și senzația de claustrofobie prezentă pe tot parcursul lecturii.

Minunata lume nouă de Aldous Huxley a fost singura distopie citită anul acesta și mi-a plăcut foarte mult. Lumea pe care o creează autorul, personajele și direcția în care se îndreaptă acestea au făcut din roman o lectură captivantă.

Nu în ultimul rând, vreau să menționez volumul pe care l-am terminat recent, Camera lui Giovanni de James Baldwin, o carte ce tratează iubirea ca pe un sentiment ce nu ține cont de timp, loc și spațiu. Acest autor a fost o descoperire pentru mine și mi-a plăcut mult stilul romanului, vreau să mai citesc ceva semnat de Baldwin.
Acestea au fost cărțile ce mi-au marcat anul 2018, ale voastre care au fost?

duminică, 30 decembrie 2018

Planuri cu și despre cărți pentru 2019

2018 se apropie de sfârșit, listele cu cele mai frumoase cărți citite anul acesta sau cele mai dezamăgitoare lecturi sunt aproape gata - urmează să scriu pe blog despre acestea - iar astăzi vreau să vă spun, așa cum o fac în fiecare an, despre planurile mele literare pentru anul ce bate la ușă.
Bilanțul meu literar pentru 2018 îl veți găsi pe pagina blogului de pe Facebook, până atunci, să vă spun ce planuri am.


Cu siguranță orice iubitor de carte are o listă interminabilă cu titluri la care ar vrea să ajungă cândva, dar tot apar titluri noi, iar lista rămâne... listă. Așa că în noul an mi-am propus să citesc 12 titluri, la nimereală, din lista mea de to-read de pe GoodReads, cu ajtorul random.org.
Și pentru că mie-mi plac cărțile în orice format - audio, electronic sau fizic, mi-am propus să ascult și câte o carte pe lună - aleasă după aceeași metodă. Asta nu înseamnă că mă voi limita la doar două cărți, dar mi-aș dori să mă țin de acest plan, pe cât de mult posibil.
În 2019 aș dori să citesc din nou clasici, pentru că anul acesta m-am axat mai mult pe contemporani și pe cărți cu subiecte noi pentru mine. O parte mi-au plăcut, despre o anumită categorie de literatură nu pot zice că m-am atașat, cert este că mi s-a făcut dor de clasici și de subiectele pe care le preferam acum vreo câțiva ani.
Cea mai mare dorință a mea, legată de cărți, este să descopăr un autor nou preferat și/sau o carte preferată. Sper să le reușesc pe ambele, vom vedea. La fel ca în 2018, aș vrea să continui să descopăr autori români contemporani și să mă bucur de literatura autohtonă.
Dat fiind faptul că voi avea un an mai aglomerat, nu știu dacă voi reuși să citesc peste 100 de cărți, cum am făcut-o în ultimii 3-4 ani, dar aș vrea să abandonez, fără nicio remușcare, lecturile care nu îmi plac. Viața e prea scurtă pentru a mă ambiționa să termin niște cărți care nu-mi aduc nicio satisfacție.
Acestea sunt câteva dintre punctele pe care vreau să le bifez în anul care vine. Voi ce planuri literare aveți?
Un 2019 plin de evenimente frumoase, oameni minunați și vise împlinite să aveți!

joi, 27 decembrie 2018

Recenzie literară: Țara zăpezilor de Yasunari Kawabata (1937)

Vremea de afară nu seamănă deloc cu o iarnă ca la carte: e destul de cald, nici urmă de zăpadă, spiritul sărbătorilor domnind în tot orașul. Cu toate acestea, undeva în spatele minții, melancolia unei ierni demult trăite face ravagii.
Răsare în diminețile târzii, când norii acoperă cerul cu un văl cenușiu; reapare în ceștile mari, din lut, de cafea proaspătă, amară. Își descoperă goliciunea în apa rece care începe o nouă zi, alergând haotic prin chiuveta albă. Undeva, în adâncul sufletului, aștept să revăd un tărâm al zăpezilor eterne, în care se pierde orice urmă de timp, rămânând doar senzația de atemporalitate și liniște deplină în inimă și-n gânduri.
Țara zăpezilor de Yasunari Kawabata este o lectură ce m-a dus pe un tărâm pe care l-am regăsit, după atâta timp, într-o poveste ce are loc departe de ochii lumii, dar aproape de sufletul acesteia. Kawabata știe să găsească acele butoane ce pun în funcțiune sentimentele cele mai ascunse ale unui cititor, transformând cărțile sale într-un balsam magic pentru rănile inivizibile ale omului aflat de partea cealaltă a paginii.

vineri, 21 decembrie 2018

Recenzie literară: Floarea-soarelui oarbă de Alberto Méndez (2004)

Romanul de față relatează povestea unui oraș prins în mijlocul unui război, unde civilii și militarii încearcă să supraviețuiască, fiecare în modul său. Floarea-soarelui oarbă de Alberto Méndez este o colecție de povestiri ce prezintă perspectiva a mai multor personaje, poveștile acestora intersectându-se în cele mai neașteptate circumstanțe. Părerea mea despre acest roman o găsiți în filmulețul de mai jos:

joi, 13 decembrie 2018

Recenzie literară: Minunata lume nouă de Aldous Huxley (1932)

Mie-mi plac mult distopiile, atunci când premisa este plauzibilă. În cazul romanului Minunata lume nouă, semnat de Aldoux Huxley, pe care tot voiam să-l citesc de ceva timp, acțiunea are loc într-o lume unde nu există tristețe. Într-o lume unde copii nu se nasc, ci se creează în laborator, iar din prima clipă de viață li se atribuie statutul de alfa, beta sau epsilon. O lume în care fiecare membru a societății are locul său și unde toți aparțin tuturor. O lume unde fericirea este eternă, iar dacă apare vreo indispoziție, individul ia o pastilă și totul revine la normal. O lume unde cuvintele precum mamă, tată, familie sau monogamie sunt considerate insulte. Cu toate acestea, Bernard Marx, protagonistul, nu este fericit:

joi, 6 decembrie 2018

Recenzie literară: Măștile fricii de Camelia Cavadia (2016)

Măștile fricii de Camelia Cavadia este un roman sfâșietor prin senzația de neputință și de frică ce persistă pe tot parcursul lecturii.Nu știam la ce să mă aștept atunci când am deschis volumul, dar cert este că nu am putut să las cartea până când nu am terminat-o; autoarea are un stil captivant de a scrie, cu siguranță voi mai citi alte cărți semnate de dumneaei.
Dacă sunteți curioși cum o traumă din trecut poate influența viitorul și încotro duce o copilărie trăită într-o familie abuzivă, Măștile fricii este un roman care trebuie citit.