Recenzie literară: Lumea Sophiei (1991) de Jostein Gaarder

Toamnă ploioasă. Poză din arhiva personală.

Prima dată am auzit despre această carte a fost atunci când o prietenă a scris o recenzie despre Lumea Sophiei  în revista liceului. Mi-a plăcut mult stilul în care ea a scris despre carte, dar tot nu am ajuns să pun mâna pe acest roman. După mai bine de 5 ani, am reușit să descifrez misterul lui Sophie; lumea acesteia m-a absorbit.

Sophie Amundsen este o adolescentă de 14 ani care locuiește în Norvegia și într-o zi descoperă două scrisori și o vedere adresate unei oarecare Hilde Møller Knag. După ceva timp, Sophie primește niște foi care se adeveresc a fi un început de manuscris despre filozofie.

Manuscrisul în sine este un element foarte important, un fel de personaj  pasiv al romanului. Cuprinzând câteva zeci de foi cu nume precum Platon, Aristotel, Iisus, Darwin sau Freud, manuscrisul introduce cititorul într-o lume a ideilor și a concepțiilor, dar și a curentelor precum iluminismul sau a teoriilor precum cea a Big Bangului. Cred că Lumea Sophiei este un material de foarte bună calitate în ceea ce privește istoria filozofiei, căci stilul narativ a lui Albert Knox – filozoful,  punctează esențialul în ceea ce privește o dogmă, un concept filozofic sau o viziune asupra lumii a unui filozof.

Lumea Sophiei este o carte superbă, fiind, pe de o parte, un ghid de istorie a filozofiei iar pe de altă parte, o aventură cu numeroase situații și cu un final neașteptat. Mi-a plăcut această carte deoarece la mijlocul lecturii acțiunea ia o altă întorsătură, aș zice chiar ingenioasă, la care cititorul nu se așteaptă. Îmi place și misterul în care este învăluit numele Hildei, a lui Albert Knox, dar și gândurile Sophiei privind toată povestea ciudată în care este implicată.  Finalul este unul magic, plasat undeva în atemporalitate, unde personajele se nuanțează și totodată se pierd în amalgamul de evenimente.