joi, 30 noiembrie 2017

Recenzie literară: Frații Karamazov de Fiodor Dostoievski (1880)

Salut!
Dacă tot sunem în mini-vacanță, am zis să vă povestesc despre o carte-cărămidă, care în ciuda numărului mare de pagini pe care le are, m-a captivat și parcă s-a citit singură. Romanul lui F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, este o lectură antrenantă și plină de dialoguri ce te fac să nu observi cum trece timpul.
Ați citit cartea? Cum vi s-a părut?

marți, 28 noiembrie 2017

Drumul spre minimalism - Săptămâna 12

Salut!
A devenit o obișnuință pentru mine ca în fiecare marți să scriu despre ce am făcut săptămâna trecută în cadrul proiectului Drumul spre minimalism. Obișnuința aceasta mă ajută să merg mai departe atunci când nu am niciun chef de a face ceva.
În sfârșit, am donat cușca hamsterilor și tot ce mai aveam - rumeguș, nisip, mâncare, jucării. În momentul de față, de apartamentul rozătoarelor se bucură doi hamsteri pitici, abandonați și adoptați de către o colegă. Sunt niște scumpi și sper că le place noua lor căsuță. Știu că am lungit treaba cu donatul cuștii vreo câteva săptămâni, iar vederea acesteia goală mă întrista. Acum nu o mai am în vizor și parcă lipsa lui madam Pudding nu este la fel de apăsătoare... 
Noii locatari :)
Tot în săptămâna ce a trecut m-am mai uitat o dată prin hainele mele și momentan sunt mulțumită de ceea ce am. Nu m-am băgat în hainele de vară, dar voi face și asta după Crăciun încolo. Am umblat și prin raftul cu șosete, de unde am pescuit perechi ce-mi plac mult și pe care le-aș mai purta, dar s-au tocit foarte mult la nivelul călcâiului și e deranjant. Încă un motiv să-mi iau șosete noi :)
Am început să-mi fac lista cu ce produse legate de beauty vreau să dau gata în anul care vine - dar despre asta voi vorbi mai pe-ndelete atunci când fac inventarul.Vreau să minimizez pe cât de mult posibil trusa mea de makeup & skincare, astfel încât să folosesc fiecare produs cu drag. 
Mi s-a pus pata pe produse de îngrijire și machiaj cruelty-free și bio. Ideal, aș vrea să termin ceea ce am și treptat să înlocuiesc produsele non cruelty free. Nu știu în ce măsură voi reuși, dar țineți-mi pumnii :)
Și cam asta e. Ce ați mai făcut în penultima săptămână din noiembrie?

joi, 23 noiembrie 2017

Recenzie literară: Fata cu portocale de Jostein Gaarder (2003)

Salutare!
Astăzi vorbesc despre Fata cu portocale a lui Jostein Gaarder - o lectură plăcută, ușoară și care te duce cu gândul la, evident, portocale. Ați citit cartea? Cum vi s-a părut?

marți, 21 noiembrie 2017

Drumul spre minimalism - Săptămâna 11

Salut!
Săptămâna aceasta în drumul spre minimalism au avut loc câteva evenimente mici, dar care înseamnă mult.
Am decis să mai fac o dată curățenie printre produsele mele de machiaj și mi-am dat seama că sunt câteva farduri pe care nu le plăceam deloc, dar totuși mă forțam să le termin. Acum că am scăpat de ele, îmi simt inima ușoară și mă bucur de produsele pe care le am și pe care chiar le folosesc cu drag.
Am dat la o parte și câteva haine, încă nu le-am pus în grămăjoara cu lucruri de dăruit, să văd dacă le duc dorul. Ieri dimineața m-am trezit și m-am enervat un pic pentru că voiam să port o haină și nu aveam cu ce să o combin - semn clar că garderoba mea mai are un drum lung de parcurs până când toate piesele se vor îmbina între ele. 
Am găsit și câteva abțibilduri pentru unghii pe care fizic nu am cum să le folosesc - am foarte multe și de acea le-am dăruit cuiva care sigur se va bucura de ele. 
Mă gândesc serios să încerc produse naturale pentru îngrijire - ceva hand made și produs la noi în țară. Am dat o comandă, să văd când vine și cum ne înțelegem. Desigur, vă țin la curent cu toate detaliile.
Ce ați făcut săptămâna ce a trecut?

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Recenzie literară: Femeia nisipurilor de Kōbō Abe (1962)

Niki Jumpei, un bărbat pasionat de studiul insectelor, pleacă într-o excursie, din care nu se mai întoarce niciodată. Pierzând ultimul autobuz spre civilizație, acesta se trezește într-un sat de pe malul mării, pierdut în nisipuri, unde îi este oferit un loc de dormit până a doua zi. Locul acesta este casa unei femei tinere și ciudate, săpată în nisip. A doua zi, Niki Jumpei descoperă că scara ce ducea la suprafață a dispărut, iar locuitorii acestui sat ciudat au alte planuri în ceea ce-l privește pe noul venit.
Femeia nisipurilor este un volum pe care l-am ales datorită titlului și a faptului că autorul este japonez. Literatura niponă este plină de mister, ciudățenii și cruzime, așa că luând cartea în mâini știam cam la ce să mă aștept. Dar, ca de obicei, am fost surprinsă de impactul pe care l-a avut lectura asupra mea.
Atmosfera din carte îți dă de înțeles că nu există nicio scăpare. Că oricât de logic nu ai lua lucrurile și oricât de mult nu ți-ai da silința, ajungi mereu în același loc, în aceeași situație. Lectura m-a aruncat dintr-o stare în alta, ba țineam strâns pumnii pentru Jumpei, ba mă întrebam de ce oamenii gândesc și acționează așa cum o fac. Acțiunea se petrece în ritm alert, iar relațiile care se leagă între personaje au loc în condiții greu de înțeles. Și, desigur, nu lipsește descrierea detaliată a unor aspecte ce conferă romanului integritate și o atmosferă sumbră, apăsătoare. 
Finalul mi-a plăcut, dar mi-a lăsat un gust amar. Starea pe care mi-a dat-o lectura acestei cărți seamănă mult cu cea pe care am avut-o citind Colecționarul de John Fowles - una dintre cele mai deranjante opere pe care le-am citit vreodată. Acele senzații de neputință, ură și disperare, canalizate împortiva unui personaj, a celor din jur, a naratorului însuși... astea sunt cărțile pentru care merită să pierzi nopți și nervi și încrederea într-un viitor luminos. 
Dacă mintea vă stă la un triller bun, bine scris și bine închegat, romanul lui Abe s-ar putea să fie ceea ce căutați. Și dacă l-ați citit, ce impresii v-a creat? Cum vi s-a părut lectura?

joi, 16 noiembrie 2017

Recenzie literară: Doctor Zhivago de Boris Pasternak (1957)

Salutare!
Cartea din săptămâna aceasta este Doctor Zhivago de Boris Pasternak - un volum stufos, în care suferința umană este descrisă în cele mai potrivite cuvinte, iar acțiunea absoarbe cititorul, astfel încât la final, te simți sleit de puteri. Ai citit cartea? Ce impresii ți-a lăsat?

marți, 14 noiembrie 2017

Drumul spre minimalism - Săptămâna 10

Avântul pe care l-am avut la început pentru Drumul spre minimalism a cam început să se evapore, poate pentru că nu pun accent foarte mult pe declutter în ultima vreme, sau poate pentru că pur și simplu sunt prinsă cu alte lucruri...
Mi-e dor de hamsterul meu. Parcă e prea liniște, lipsește acel sunet de fundal a unor lăbuțe ce sapă în rumeguș sau în bolul cu mâncare. Încă nu am donat cușca - mă voi ocupa săptămâna aceasta de ea. 
Am citit undeva că o chestiune pe care o poți face în 5 minute trebuie să o faci imediat și să nu o lași pe mai târziu. Am încercat să fac asta. Să nu amân să spăl o farfurie sau să nu las încălțămintea murdară de noroi să stea așa până seara. Și chiar dacă e mai greu primele dăți, observ o îmbunătățire în ordinea activităților zilnice și cât timp îmi ia să fac un lucru sau altul. Când eram mică și îmi zicea bunica să fac ceva acum, nu să las pe mai târziu, mă revoltam și nu o ascultam. Dar acum, când am început să fac exact ceea ce mi-a zis ea (fără a formula regula de 5 minute), îmi dau seama că acest mic detaliu introdus în rutina mea îmi aduce satisfacție și timp în plus.
În cartea Magia ordinii, la capitolul cărți, Marie Kondo zice că trebuie să te debarasezi de cărțile pe care le ai și pe care nu le-ai atins de ani buni - inclusiv acele volume care sunt noi-nouțe, dar tot nu ai apucat să le citești. Mi se pare o risipă mare de bani să arunci cărți noi și necitite, așa că m-am ambiționat și peste cele 5 sau 6 lecturi curente, am început să citesc și un volum cumpărat la Bookfest ce a avut loc la începutul lui octombrie, în cadrul FILIT. Eu nu sunt genul care să țină la cărți (poate doar câteva volume), așa că mi-am propus să vând tot ce citesc. Desigur, financiar tot ies pe minus, dar prefer să fac un ban dintr-o carte decât să o las să prindă praf și să nu mă mai ating niciodată de ea. 
M-am cam lăsat de project pan în ultima vreme, așa că mi-am zis că e timpul să îl reiau. Am ales cinci produse de care vreau să scap până la finele anului și cred că voi reuși. În materie de cosmetică, începe să-mi placă foarte mult faptul că am o colecție care se tot micșorează, așa că nu trebuie să stau dimineața să ghicesc în stele ce fard vreau să port azi sau ce parfum e pe aceeași lungime de undă cu dispoziția mea.
Drumul spre minimalism s-a transformat de curând într-un fel de life update, dar mie îmi place această întorsătură. Dacă tot sunt la acest capitol, poate sunteți curioși să vedeți ce am făcut joia trecută, pentru că acel eveniment a fost mai proeminent săptămâna ce a trecut. În rest, aceeași placă - facultatea, pe care încep să o displac nespus de mult, orele de practică ce îmi sunt de mare folos și scrisul - m-am ambiționat să lucrez serios la cartea mea fantasy, așa că sper ca până la finele anului să o termin (asta dacă nu se schimbă schema pe baza căreia construiesc acțiunea). Cea mai mare bătaie de cap îmi dă dialogul, căci nu știu cum anume să-l fac ca să nu sune forțat și artificial, dar lucrez și la partea asta. Cel mai greu este să scriu propriu-zis, dar mi-am propus să scriu nu mai puțin de 2000 de cuvinte pe zi - și în cazul meu, metoda aceasta funcționează. Mă las dusă de val și când mă uit la numărul de cuvinte, văd că am întrecut norma pentru acea zi, ceea ce este motivant și îmbucurător pentru mine.
Astea au fost activitățile pentru săptămâna 10. Voi ce ați mai făcut?