Recenzie literară: Nu-i ușor să spui adio (Philip Marlowe, #6) de Raymond Chandler (1953)

Nu-i ușor să spui adio de Raymond Chandler este un roman polițist foarte bine ancorat în realitatea Americii din ani 50 ai secolului trecut, autorul reușind să transmită prin intermediul limbajului personajelor atmosfera ce domnea în acea perioadă în anumite cercuri sociale. Philip Marlowe, aparent un flecar fără pereche, cu un simț absent al autoconservării, pare să dea dovadă de prostie de fiecare dată când dă nas în nas cu tot felul de indivizi - gangsteri, miliardari lipsiți de scrupule, pungași sau polițiști corupți, dar, cumva, reușește să iasă relaitv teafăr din orice încurcătură. Este un personaj foarte interesant de urmărit, pentru că modul în care operează este inedit, autorul creionând un personaj realist, deloc atotputernic, dar cu o minte ascuțită. Philip Marlowe gândește cu mai mulți pași în față și dacă în unele momente acțiunile lui par lipsite de sens, pe parcurs apar detalii legate de cazurile pe care le cercetează  care plasează acțiunile detectivului în sfera ingeniosului.

Nu-i ușor să spui adio este a șasea carte din seria Philip Marlowe și urmărește modul în care detectivul particular rezolvă două cazuri ce, la suprafață, nici nu au vreun iz criminal, dar totodată, lui Marlowe i se tot pun bețe în roate. În cazul lui Lennox, Marlowe refuză să creadă că totul e atât de simplu și că scenariul clasic - soțul e cel care-și omoară nevasta - e valabil și-n cazul soției lui Terry. În cazul lui Roger Wade, un rol important îl joacă soția acestuia, Eileen Wade - de o frumusețe rară și de o gingășie aparte, Eileen își dorește să-și ajute soțul într-o chestiune delicată și apelează la Marlowe.

Recenzie literară: Trei zile namaipomenite de Ioana Pârvulescu (2023)

Trei zile nemaipomenite de Ioana Pârvulescu este o lectură tare simpatică, iar personajele - memorabile și haioase. Emi e tare neîndemânatică atunci când se trezește în corpul lui Vevi, dar totodată începe să iasă din zona sa de comfort și descoperă că lumea e mult mai mare decât credea că e. Vevi, la rândul ei, se lasă purtată de val și trăiește aventura vieții sale la școală, iar interacțiunile ei cu alți copii sunt amuzante. Pe lângă cele două protagoniste, mi-a plăcut enorm de veverițoiul-moșuleț ce locuiește la parterul copacului în care stă Vevi, și anume domnul Țuparu. Deși e un personaj secundar, apariția lui în narațiune mi-a adus de fiecare dată zâmbetul pe buze.

Acțiunea este dinamică, plină de evenimente haioase, dar și de lecții de viață spuse într-o formă accesibilă micului cititor. Ioana Pârvulescu creionează niște personaje memorabile și pe care le îndrăgești din prima, iar povestea din carte e deseori haioasă și te binedispune. Trei zile nemaipomenite este încărcată cu umor, dar explorează și teme relevante pentru copii - identitatea, integrarea într-un grup nou, dar și importanța familiei și a oamenilor care te acceptă așa cum ești.

Recenzie literară: The Echo of Old Books de Barbara Davis (2023)

The Echo of Old Books de Barbara Davis este un volum în care acțiunea are loc pe două planuri. Primul este planul prezentului, unde Ashlyn încearcă să afle cine sunt cele două personaje misterioase și de ce volumele care ajung la ea sunt atât de contradictorii în ceea ce privește aceleași situații prin care trec Belle și Hemi. Celălalt plan este trecutul, pe care cititorul, alături de Ashlyn, îl trăiește prin intermediul lecturării volumelor misterioase, unde același eveniment este descris complet diferit de Belle față de cum îl prezintă Hemi.

The Echo of Old Books este o carte despre destin și despre cum timpul și anturajul social pot juca pe degete cele mai frumoase și sincere sentimente. Totodată, volumul semnat de Barbara Davis este despre familie și importanța acesteia în viața unui individ, identitatea unui om dincolo de condiția lui socială, vastitatea lumii interioare și despre puterea iubirii.

Recenzie literară: Wind Daughter (Echo North, #2) de Joanna Ruth Meyer (2022)

Wind Daughter de Joanna Ruth Meyer este al doilea volum din seria Echo North, dar poate fi citit separat de prima poveste. Lumea pe care o creionează autoarea este plină de magie întunecată și de legende străvechi, de personaje mitice și povești demult uitate, iar Satu este prinsă în mijlocul acestui vârtej, fiind singura care poate să refacă țesătura lumii.

Am reîntâlnit câteva personaje din primul volum și legende din mitologia nordică ce au fost reinterpretate și mai bine explicate în Wind Daughter, iar cel mai mult mi-a plăcut de Lordul Iernii - o creatură antică și misterioasă, ce deține cunoașterea, dar care nu poate fi de încredere. Joanna Ruth Meyer l-a conturat foarte bine și abia așteptam în poveste să apară în peisaj, să o ajute pe Satu să evolueze și să meargă mai departe.

Recenzie literară: Toate regretele lui Clover de Mikki Brammer (2023)

Toate regretele lui Clover de Mikki Brammer e un volum ce portretizează viața interioară a unui om singuratic, adâncit în trecut, incapabil să se dezlipească de conceptul morții, lipsit de dorința de a ieși din zona de confort. Volumul este foarte frumos scris, cu o multitudine de povești de viață și personaje inedite, pasaje ce îndeamnă la introspecție și pun accent pe relația omului cu timpul.

În privința lui Clover am nutrit sentimente contradictorii. Pe alocuri îmi plăcea de ea - seriozitatea ei, gândirea logică, respectul pentru viața umană și pentru experiențele pacienților ei. Deseori însă nu puteam rezona cu modul ei de gândire atunci când decidea cum să-i trateze pe oamenii noi care voiau să se apropie de ea. Clover nu e neapărat un personaj pe care să-l înțelegi sau să-l placi, dar e bine conturată și oferă o perspectivă inedită asupra modului în care un om introvertit aproape patologic gândește și vede lumea.

Recenzie literară: Half a Soul (Regency Faerie tales, #1) de Olivia Atwater (2020)

Half a Soul de Olivia Atwater este un roman lejer, cu o protagonistă amuzantă și o poveste dinamică. Mi-a plăcut enorm de Dora - spune ce gândește, e sinceră și directă, deseori amuzantă, mereu dornică să-și ajute verișoara și pe cei aflați la ananghie. Dă dovadă de o minte ageră și de solidaritate acolo unde alte femei de rangul ei s-ar preface că nu văd ce se petrece. Relațiile pe care Dora le construiește cu cei din jur sunt variate și pline de farmec, replici amuzante și interacțiuni pe alocuri neobișnuite. Mi-a plăcut mult de dinamica dintre protagonistă și Elias Wilder - ea, directă și onestă, el departe de a fi familiarizat cu modul în care trebuie să socializezi cu o doamnă. Ambii au un comportament considerat scandalos în societate, însă acest lucru nu-i oprește din a fi niște personaje simpatice.

Half a Soul este o poveste simpatică despre o protagonistă ce merge zâmbind prin viață, chiar dacă îi lipsește o jumătate de suflet; despre un Lord Vrăjitor care nu știe cum să se comporte în societate, deși intră în atribuțiile sale să interacționeze cu regele și curtenii; despre o aventură în lumea zânelor, unde oamenii trebuie să dea dovadă de inteligență și perspicacitate pentru a ieși învingători.

Recenzie literară: Daniel Martin de John Fowles (1977)

Volumul semnat de John Fowles este un bildungsroman, urmărind viața protagonistului din fragedă copilărie până în prezentul acțiunii, protagonistul rememorând și retrăind evenimentele vitale din trecut ce l-au modelat și l-au adus în punctul curent al vieții. Daniel Martin se confruntă cu trecutul său - relația rece pe care a avut-o cu tatăl său, dar care l-a definit ca om. Legăturile pe care le-a creat în timpul facultații, rememorând Oxfordul anilor 1940 și oamenii pe care i-a întâlnit în acea perioadă. Relațiile amoroase din tinerețe, puternice și eșuate, acoperite de regret. Întors în Anglia, protagonistul începe să-și redescopere adevărata identitate, dorindu-și să-și organizeze viața și să încheie toate socotelile lăsate în aer, fie că e vorba de ceva material sau de relațiile pe care le are cu oamenii.

Daniel Martin de John Fowles este un roman filosofic, în care descoperim încetul cu încetul personajul principal și aflăm cele mai ascunse gânduri ale acestuia. Pentru Martin, realitatea este o povară, iar fuga lui de responsabilitate i-a definit, ani la rândul, relațiile pe care i-a avut cu oamenii dragi. Pe lângă călătoria fizică în care pornește, Daniel Martin se aventurează și într-o călătorie lăuntrică, menită să scoată la suprafață cele mai intime frici și cele mai tainice dorințe.

Recenzie literară: Beladona de Adalyn Grace (2022)

Atunci când ajunge la casa familiei Hawthorne, Signei nu-i ia mult să afle că cineva încearcă să omoare această familie. Decisă să sperie Moartea odată și pentru totdeauna, Signa este convinsă că poate găsi făptașul, dar lucrurile nu sunt tocmai simple, fata realizând că s-ar putea să aibă nevoie de ajutorul creaturii care a urmărit-o de când s-a născut.

Relațiile care se construiesc în roman sunt complexe, indiferent de natura acestora. Iubirea și ura, invidia și furia, altruismul și ipocrizia, toate aceste emoții și sentimente sunt abil construite în relațiile care îi leagă pe cei din familia Hawthorne și nu numai.

Recenzie literară: Acest har necruțător de Emily Thiede (2022)

Alessa este alesă de zei să protejeze comunitatea din care face parte. Fiind o Finestra, o fereastră spre putere, Alessa are nevoie de un Fonte - cineva născut cu puteri pe care fata le poate amplifica și astfel, împreună, cei doi pot lupta împotriva răului. Dar Alessa nu este ca alte Finestre - atingerea ei ucide. După trei nunți și trei înmormântări, fata simte că timpul i se scurge printre degete; oamenii se împart în două tabere, apele sunt tulburi, sfârșitul lumii se apropie și ea este descoperită. Atunci când cineva atentează la viața ei, Alessa apelează la serviciile lui Dante, un proscris și un renegat, angajându-l să-i fie gardă personală. Dar Dante are propriile secrete ce vor ieși la iveală în cele mai neașteptate clipe.

Mi-a plăcut construcția personajului principal, dar și dinamica Alessei cu Dante. Cei doi se descoperă reciproc, lăsând măștile să alunece, acceptând ceea ce sunt și căutând o ieșire din situația creată. Personajele secundare au fost și ele bine plasate în scenă, ajutând la dezvoltarea acțiunii, dar și la dezlegarea misterului privind de ce atingerea Alessei ucide în loc să vindece.

Recenzie literară: Zaraza de Andrei Ruse (2014)

Zaraza de Andrei Ruse este un volum ce urmărește viața lui Cristian Vasile din copilăria tristă și săracă a aceestuia, până la faima ascensiunii, anii zbuciumați ai tinereții și schimbarea regimului odată cu Cel De-al Doilea Război Mondial. Autorul reușește să confere voci originale personajelor sale, că e vorba de Cristian Vasile, Ionel Fernic sau Ion Pribeagu. De altfel, părțile mele preferate din narațiune au fost scenele și dialogurile între cei trei prieteni. Ionel Fernic și Ion Pribeagu sunt un duo cu un limbaj foarte ludic, mi-a plăcut mult să le urmăresc ciondănelile și momentele de criză existențială sau de inspirație aproape divină.

Recomand volumul dacă vă pasionează atmosfera Micului Paris în perioada interbelică și dacă vreți să aflați mai multe despre perioada de glorie a tangoului și a romanțelor, glorie adusă de vocea lui Cristian Vasile.

Recenzie literară: Dacă trăiesc (Dacă fug, #3) de Terri Blackstock (2018)

Dacă trăiesc este ultimul volum din seria Dacă fug și a fost cel mai dinamic dintre toate trei. Acțiunea începe în forță de la primele pagini și toată cartea a fost o luptă contra timp. A lui Casey, pentru a se ascunde și pe urmă pentru a demonstra că nu ea este răufăcătoarea. A lui Dylan, pentru a o ajuta pe femeia care i-a demonstrat cât de prețuită este viața și că el, Dylan, poate spera la un viitor. A lui Keegan, care simte cum o fugară aparent inofensivă riscă să-i strice toate planurile.

Au fost multe momente de tensiune, de rezoluții neașteptate, dar și de pasaje destinate providenței, care pe mine m-au cam scos din atmosfera lecturii - un aspect pe care l-au avut toate cărțile din trilogie. Deznodământul este unul la care mă așteptam și mi-a plăcut modul în care Terri Blackstock a încheiat povestea.

Recenzie literară: Clovnul de Iulian Ciocan (2021)

Clovnul de Iulian Ciocan este un roman tragi-comic, ce portretizează societatea moldovenească, toate păturile acesteia, realitățile din Republica Moldova din ziua de azi, însușind cu ușurință personajelor sale trăsături caracteristice omului din mileniul trei.

Romanul lui  Iulian Ciocan este un volum ușor de parcurs, cu mult umor, dar și cu multe situații în care te regăsești sau recunoști un personaj sau altul, realitățile Chișinăului de azi și de ieri. E un volum-frescă a societății basarabene, care duce o luptă continuă pentru a ieși din situația în care se află. 

Recenzie literară: Casa spiritelor de Isabel Allende (1982)

Într-o țară din America latină, într-o perioadă în care colonialismul își vede sfârșitul și începe o nouă epocă, familia del Valle apare în fața cititorului ca una ieșită din comun. Cele două fete din familie, Rosa și Clara, sunt interesante și deosebite în felul său. Rosa este o frumusește desăvârșită, dorită de toți tinerii din familii bune din oraș, care ajunge să se logodească cu Esteban Trueba, un bărbat dintr-o familie nobilă, dar săracă. Fiica mai mică, Clara, este un copil deosebit, cu puteri paranormale, care prezice tot felul de evenimente și e capabilă să comunice cu forțe pe care doar ea le poate invoca.

Romanul semnat de Isabel Allende cuprinde istoria unei familii și a oamenilor care ajung să facă parte din aceasta, să-i devină inamici pe viață sau să fie rude care apar în cele mai cruciale momente. Mi-a plăcut să urmăresc firul narativ și să descopăr generație după generație, să-i văd pe urmașii personajelor pe care le întâlnim la început devenind adulți și părinți la rândul lor. Tumultul vremurilor, curentele la care aderă membrii familiilor, conflictele din inima căminului del Valle, dar și influența forțelor nevăzute și neauzite din casa spiritelor, în care au crescut atâtea generații din clanul del Valle, fac din acest roman o lectură plină de un farmec aparte.

Recenzie literară: Cina de Herman Koch (2009)

Dispoziția crăciunească nu m-a lovit (încă), în schimb zilele foarte mohorâte din Constanța din ultima perioadă m-au inspirat să aleg un thriller - și nu am fost dezamăgită. Cina de Herman Koch, apărută la Editura Polirom în traducerea lui Gheorghe Nicolaescu, este thrillerul perfect pentru cei care vor să sape ceva mai adânc în subconștientul unei familii aparent banale. 

Voi ce mai citiți?

Recenzie literară: Fum de Ivan Turgheniev (1867)

Recenzie literară: Bonjour tristesse de Françoise Sagan (1954)

Bonjour tristesse este o carte despre o viață lipsită de griji; o vârstă la care toate visele par realizabile; o familie gata să te cuprindă în brațe la prima cădere; și o iubire care nu aparține protagonistei, dar care o privește în cel mai direct mod.

Împărăția ultimului cerb - fragment

           Nu mă cunoști încă, așa că permite-mi să mă prezint: eu sunt Sara. Am paisprezece ani abia împliniți și un păr lung, negru, pe care oricât de mult nu l-aș ondula sau împleti, tot drept rămâne. Mama mereu mi-a zis că îmi stă bine așa, cu breton ce-mi acoperă ochii mari, de un albastru închis. A zis că e un contrast frumos... mama a murit acum zece ani, iar tot ce-mi amintesc despre ea nu este chipul, ci faptul că îmi stă bine cu breton. Astăzi port părul la fel, umbrindu-mi fruntea.

 

Cei din anturajul lui tata nu mă plac. În afară de Ramirez, toată lumea mă evită. Ramirez e mai mare decât mine cu vreo zece ani. Mulți spun că noi doi semănăm - și el are părul negru, doar că a lui e foarte cârlionțat și îi stă în toate părțile, dacă nu se ambiționează să-l prindă. Ramirez are ochi mici și căprui, aproape negri, foarte șireți și tăcuți – nu prea îți dai seama la ce se gândește atunci când vorbește cu tine și te privește în față. Ramirez e fiul lui Aldo, unul dintre cei mai vechi prieteni de-ai tatei; îi vezi aproape tot timpul împreună, pentru că tata are încredere în Aldo.

În nopțile lungi și reci de pe mare îmi dă pătura lui și îmi spune povești până când adorm. Asta se întâmplă atunci când Aldo nu e prin preajmă, desigur, pentru că uneori îl prinde pe Ramirez la mine și vine ca o furie în camera mea, știind că-l va găsi aici. Se lasă cu ceartă, amenințări – la adresa lui Ramirez pentru că, oricât de antipatică nu-i sunt lui Aldo, evita să se pună rău cu tatăl meu.

Dar nu am spus nimic despre tata. Tata este căpitan pe vas. Spre rușinea mea, nu știu cum îl cheamă. Toți îi spun Calamarul Negru, același nume pe care-l poartă corabia. Mi se pare ciudat, pentru că tata nu are nimic în comun cu un calamar, în schimb are părul la fel de negru ca al meu. Tot negri sunt și ochii lui – mari, limpezi, ce te privesc drept în față, provocatori. Mi-e frică să-l privesc pe tata, chiar dacă el tot insistă să mă uit la el; cred că ochii mei îi amintesc de mama, deși nu vorbim niciodată despre ea.

Știu că o femeie pe mare este un semn rău; dar Calamarului Negru nu-i pasă. Și nici mateloților ce navighează alături de tata. Și mama a fost cândva pe această corabie, împreună cu mine, dar după ce a murit, am rămas singură aici. Tata nu a adus niciodată o altă femeie pe vas, chiar dacă l-am văzut în compania unor dame frumoase, bine îmbrăcate, ce surâdeau în timp ce trăgeau dintr-o pipă subțire și lungă. Dar niciuna nu a ajuns să calce pe puntea corabiei.

De ceva timp, tata și Aldo nu mai coboară prea des în oraș. Asta se întâmplă de câteva săptămâni, după ce a fost adusă ultima pradă pe Țărm. E ceva diferit față de ce aduce de obicei Calamarul Negru pe corabie.

Nu am văzut-o prea bine, dar era o cutie imensă, din lemn, bătută în cuie, înaltă cam cât două persoane și lată cât tot atâtea. A fost ridicată pe corabie de pe o insulă situată pe un alt traseu față de cel obișnuit. Ca să o aducă, tata a plecat singur, nici măcar pe Aldo nu l-a luat cu el. A lipsit câteva zile, timp în care echipa a băut și a făcut ravagii pe corabie, căci nu aveau ce face pe acea insulă care, aparent, nu era locuită de nimeni. În ziua în care a apărut, l-am văzut toți trăgând, de unul singur, cutia aceea. O legase cu niște sfori și, ajutat de nisip, a târâit prada cine știe de unde. I-a ordonat lui Aldo să urce cutia la bord, dar nu a mai spus nimic.

Ceva s-a întâmplat de atunci... Am observat și faptul că cei din jur mă privesc nu cu dezgust, ca de obicei, dar cu un fel de frică. Nu știu ce a declanșat acest eveniment. Poate cutia misterioasă, pe care tata, odată ajuns pe Țărm, a cărat-o în oraș (de data aceasta, fiind ajutat de Aldo, cocoțând cutia pe un fel de targă). E posibil să fi discutat ceva, sau să fi pățit ceva în oraș, pentru că atunci când s-au întors, tata era mai taciturn ca niciodată, iar Aldo nu a venit să urle la Ramirez în seara aceea, când era la mine.

Printre marinari circulă zvonuri, toată situația asta este acoperită de un val de mister, dar nimeni nu-i zice nimic Calamarului și, evident, nu-mi zic nici mie. E dimineață acum, mult prea devreme pentru oamenii din oraș să fie treji, dar e destul de târziu pentru marinarii tatei – îl aud cum strigă la ei că nu au făcut nu știu ce.

*

Ora cinci dimineața era preferata căpitanului. La orizont, începea să se întrevadă lumina, iar răcoarea nopții încă dăinuia pe mare. Era ora la care toată echipa trebuia deja să fie în picioare, indiferent de rang, de rol, de la cât de târziu s-au culcat noaptea trecută. Pe la un cinci și jumătate, toată prora miroasea a cafea și ulei prăjit în mai multe rânduri, din bucătărie se auzea vocea răsunătoare a șefului bucătar, care se răstea la vreun ajutor sau cerea vreo oală mai mare sau coșul cu ouă și șuncă. De undeva de sus, se auzea cum Aldo, nostromul, dădea ordine celor câtorva băieți ai săi să spele cu mai multă râvnă velele sau să lustruiască mai bine prora.

Pe la un șase, toată treaba era făcută, iar echipajul se aduna în sala de mese – care era și sală de consiliu, dormitor comun în nopțile mai reci, infirmerie și loc de depozit atunci când prada era mai mare, după caz. Bucătarul, Jill, se mișca repede, în ciuda greutății și a rotunjimii sale, ca să-i servească pe cei din echipă. Mai întâi era servit căpitanul, apoi Aldo – care era și medicul Calamarului - după care farfuriile aterizau în fața tunarilor, a tâmplarilor, ca la urmă să ajungă la marinarii de rând – printre care se număra și Ramirez. Ultima persoană în fața căreia era pusă farfuria era progenitura Calamarului – Sara, pe care cei din jur o evitau de când ochii ei au văzut lumina pentru prima dată.

Recenzie literară: Întoarcere în Bucureștiul interbelic de Ioana Pârvulescu (2003)

Salutare!

Nu știu dacă am mai vorbit despre o carte românească, dar astăzi vreau să vă povestesc despre un volum care mie mi-a plăcut foarte mult. Întoarcere în Bucureștiul interbelic de Ioana Pârvulescu este o carte ce m-a amuzat, m-a întristat, mi-a spus multe lucruri noi și m-a făcut să-mi doresc să pășesc pe străzile capitalei noastre de altă dată. Voi ați citit-o?

Recenzie literară: Frații Karamazov de Fiodor Dostoievski (1880)

Salut!

Dacă tot sunem în mini-vacanță, am zis să vă povestesc despre o carte-cărămidă, care în ciuda numărului mare de pagini pe care le are, m-a captivat și parcă s-a citit singură. Romanul lui F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, este o lectură antrenantă și plină de dialoguri ce te fac să nu observi cum trece timpul.

Ați citit cartea? Cum vi s-a părut?

Recenzie literară: Doctor Zhivago de Boris Pasternak (1957)

Salutare!

Cartea din săptămâna aceasta este Doctor Zhivago de Boris Pasternak - un volum stufos, în care suferința umană este descrisă în cele mai potrivite cuvinte, iar acțiunea absoarbe cititorul, astfel încât la final, te simți sleit de puteri. Ai citit cartea? Ce impresii ți-a lăsat?