Recenzie literară: Omulețul din perete și alte povestiri fantastice de Marian Coman (2019)

Omulețul din perete și alte povestiri fantastice de Marian Coman este un volum pe care am vrut să-l citesc din clipa în care l-am văzut prima dată. Am mai citit alte cărți semnate de autor - primele două cărți din seria Haiganu: Fluviul șoaptelor și Furia oarbă, dar voi fi sinceră - nu m-au impresionat. Cu volumul e față, lucrurile au stat altfel: m-a suprins plăcut și stilul, și poveștile, și construcția personajelor.

În acest volum, Marian Coman știe să creeze povești în care să te pierzi și să te întrebi la tot pasul ce urmează să se întâmple. Personajele sunt foarte diferite între ele, interesante prin modul în care acționează și percep lumea din jur. Recenzia completă o găsiți mai jos:

Cele mai bune cărți citite în 2017

 Pentru început, vă spun că această postare va fi lungă-lungă, așa că pregătiți-vă cafeluța/ceaiul/muzica preferată și haideți să vedem împreună ce lecturi mi-au marcat anul ce tocmai și-a luat zborul.

Pentru a-mi ușura munca, am împărțit cărțile în patru categorii, dar aș vrea să menționez că ordinea cărților este complet aleatorie.

Nu sunt fana unor clasamente, pentru că fiecare volum mi-a plăcut în felul său, așa că nu pot să aleg o cea mai bună carte citită în 2017. Dar, ca să nu ne lungim prea mult, vă prezint clee patru categorii: manga, ficțiune, carte pentru copii, non-ficțiune.

Manga

Mi-am făcut o tradiție în a prezenta manga la începutul lecturilor preferate (a se vedea articolul meu legat de cărțile anului 2016).

Inuyasha de Rumiko Takahashi

Kagome este o adolescentă din prezent care în urma unei întâmplări nu tocmai obișnuite, se trezește în Sengoku jidai - Japonia medievală. Urmărită de un demon, fata ajunge la copacul unde este țintuit Inuyasha, jumătate om, jumătate demon. În încercarea de a scăpa cu viață, îl eliberează de blestemul pe care l-a lăsat o femeie din trecut, iar mai târziu, când Giuvaierul Sufletelor, o piatră ce oferă puteri colosale deținătorului, se sparge, alături de Inuyasha și alți prieteni de drum, Kagome încearcă să-l reîntregească, pentru a nu-l lăsa pe Naraku, un demon viclean, să domine lumea.

Cred că multe fete de vârsta mea au prins febra Inuyasha: a fost primul anime pe care l-am urmărit cap-coadă și care se numără printre preferatele mele. Dar abia anul acesta m-am încumetat să citesc manga, pentru că vorba aia, cartea e mai bună decât filmul. Adevărul este altul: ambele mi s-au părut la fel de bune, chiar dacă stilul de a desena e un pic mai diferit - eu rămân fana lui Inuyasha din anime.

unTouchable de Massstar

Sia Lee este un vampir ce a evoluat; ea se hrănește cu energia oamenilor printr-o simplă atingere, fără a mai apela la clasicul sânge. Din prima zi în care-l întâlnește pe vecinul său, Jiho, Sia își dorește nespus de mult să-l atingă, dar apare o problemă: tânărul suferă de mizofobie - teama de a atinge ceva pentru că este plin de microbi. Pentru a-și atinge țelul, fata are de parcurs un drum lung...

unTouchable este o manhwa drăguță, romantică, dar fără a fi siropoasă. Ca orice altă lucrare de genul, are mai multe clișee, dar fără a deveni deranjante. Acțiunea este antrenantă, personajele cât de cât mature, iar eroina este simpatică. Să nu mai zic de stilul în care este desenat - e plăcut ochiului.

Annarasumanara de Il-Kwon Ha

Cred că această manga este preferata mea dintre cele trei. Stilul, subiectul și mai ales finalul m-au captivat. Nu voi vorbi prea mult despre ea, pentru că i-am făcut o recenzie.

Ficțiune

Vițelul de aur de Ilf și Petrov

Pe canalul meu de YouTube am vorbit despre cartea Douăsprezece scaune, semnată de acești autori, iar cartea de față, Vițelul de aur, urmărește peripețiile unui personaj foarte interesant, Ostap Bender. Mie personal mi-a plăcut mai mult volumul acesta față de 12 scaune, așa că vă invit să citiți despre el mai detaliat aici.

Magicianul de John Fowles

Dacă mă urmăriți de ceva timp, cu siguranță știți că Fowles este una dintre marile mele iubiri, ba chiar obsesii în ceea ce privește stilul de a scrie. Magicianul a fost o călătorie interesantă, plină de mister și suspans. Recenzia o găsiți aici.

Plânsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom

Cartea aceasta face parte din acele volume care apar în viața unui cititor exact atunci când trebuie. A fost o lectură interesantă, intensă pe alocuri, dar modul în care scrie Yalom mă face să vreau să-l mai citesc.

Cântecul stepei, cântecul munților de Cinghiz Aitmatov

Cartea aceasta, care conține patru povestiri, umple inima cititorului de melancolie. Mi-am propus de ceva timp să citesc ceva semnat de acest autor, dar după lecturarea volumului de față, cu siguranță voi mai căuta și alte titluri.

Tovarășa Singurelu de Radu Dorin

Mioara Singurelu, o femei ciudățică, dar devotată în totalitate partidului, a fost o figură interesantă, alături de celelalte personaje nu mai puțin ciudate. Volumul acesta este volumul de debut al autorului, mai multe despre am scris aici.

Femeia în alb de Wilkie Collins

Am citit această carte în cadrul unui book club și pentru că o aveam de mult timp pe lista de to-read, am nominalizat-o. A ieșit învingătoare și astfel am ajuns să o citesc după mii și mii de ani. Mi-a plăcut mult, m-a ținut în suspans, mi-am găsit un personaj preferat - contele Fosco. Dacă vreți să citiți o carte clasică, volumul de față ar fi o idee bună.

Să prinzi o stea căzătoare de John Brunner

M-am lăsat ademenită de titlu și m-am trezit că citesc o poveste sf. Deși inițial m-am pregătit să nu îmi placă, volumul m-a surprins într-un mod plăcut. Am detaliat în articolul acesta.

Rugul de György Dragomán
 

Rugul e o altă carte pe care am citit-o în cadrul unui club de lectură - și mi-a plăcut nespus de mult, se numără printre cele mai îndrăgite cărți ale anului. Romanul urmărește viața unei orfane, Emma, care se trezește pe cap cu o străină ce-i spune că este bunica ei. Am scris mai multe despre lectura aceasta pe blog.

Fata care citea în metrou de Christine Féret-Fleury

Juliette, protagonista romanului, m-a cucerit prin felul ei de a fi. Cartea de față nu este o capodoperă și nu schimbă vieți, dar este o lectură plăcută și care oferă o stare de bine. Am scris despre aceasta aici. 

Carte pentru copii

Trilogia Howl`s moving castle de Diana Wynne Jones

Diana Wynne Jones este una dintre scriitoarele pe care le-am descoperit anul acesta și pe care aș citi-o la nesfârșit. Scrie atât de bine și atât de captivant, încât uiți că nu mai ești copil - poveștile ei au capacitatea să te transpună direct în miezul acțiunii. Din trilogia Howl`s moving castle, preferatele mele au fost primul și ultimul volum, al doilea fiind așa, mai de umplutură.

Seria Chrestomanci de Diana Wynne Jones

Seria Chrestomanci cuprinde șase aventuri legate de un personaj misterios - vrăjitorul care este responsabil de echilibrul dintre magie și „normalitate” în lume. În cele șase cărți cititorul urmărește diferite personaje și peripețiile acestora, pentru ca la un moment dat să se ajungă tot la Chrestomanci. Din păcate, seria aceasta nu este destul de cunoscută la noi, deși sunt sigură că ar fi pe placul copiilor și nu numai. Mie personal mi-a plăcut mai mult decât seria cu Howl.

Haiganu. Furia oarbă de Marian Coman

Aventurile zeului continuă și în acest volum, care din punctul meu de vedere a fost mai bine închegat, cu o acțiune mai animată și personajele mai pe înțelesul meu. Am avut ocazia să-l cunosc pe autor în cadrul FILIT, ceea ce a fost o mare plăcere pentru mine. Aștept cu nerăbdare continuarea!

Non-ficțiune

Eu, Dracula și John Lennon de Jan Cornelius

Am citit volumul acesta doar pentru că a fost o provocare, dar care mi-a prins bine. Nu sunt sigură că ar fi non-ficțiune, mai mult levitează undeva la limită cu ficțiunea, dar pe mine m-a binedispus și vă recomand acest volum.

Copilaria de Maksim Gorki

La fel ca volumul de mai sus, nu știu dacă e chiar o non-ficțiune, dar eu l-am văzut ca pe un jurnal. E o lectură destul de deprimantă, dar care te apropie de sufletul uman.

Sapiens: Scurtă istorie a omenirii de Yuval Noah Harari

Noroc de book cluburile în care m-am băgat anul acesta (ar trebui să scriu un eseu separat despre avantajele unui cerc de lectură), altfel nu m-aș fi apucat de această carte (sau de altele la fel de bune). Sapiens este o lectură plăcută, ca un script de la o emisiune despre om și cum a evoluat această specie. Am scris recent un articol pe blog despre acest volum.

Magia ordinii de Marie Kondo

În 2017 mi-am propus să adopt un stil de viață minimalist, așa că m-am documentat. Magia ordinii este una dintre cărțile ce tratează acest subiect, sau mai bine zis, clutterul din casă și mie mi-a fost de ajutor mai mult la nivel motivațional decât propriu-zis.

Acestea au fost lecturile ce mi-au marcat anul. Mă bucur nespus de mult că am descoperit cărțile de față, fie prin intermediul unui club de lectură, fie printr-o recomandare sau pur și simplu, din întâmplare. Abia aștept să văd ce-mi va oferi 2018 în materie de lectură - mi-am făcut și planul pentru anul acesta.
Pentru a-mi urmări cărțile, vă invit să ne împritenim pe Goodreads. Care au fost cărțile ce au marcat anul 2017 pentru voi?
Vă doresc să aveți parte de un an cât mai frumos și plin de lecturi interesante!

Toamna începe cu Book Blogger Tag :)

În ultima vreme, au început să-mi placă tag-urile, în special dacă sunt legate de cărți. Motive ar fi mai multe: e distractiv, sunt pusă în situația de a răscoli prin minte sau prin lista de Goodreads în căutarea unor titluri care mi-au trezit anumite emoții, găsesc întrebări în tag-uri la care nu m-aș fi gândit cu o altă ocazie. După ce am făcut un bilanț al lecturilor din prima jumătate a anului, am văzut tagul de azi, Book Blogger Tag, pe FB, postat de Iubitoarea de cărți și mi-a plăcut ideea, așa că m-am băgat și eu în horă. 

 

1. Trei lucruri pe care nu le supoți la o carte.

În primul rând, nu suport să citesc un text plin de greșeli - lingvistice, de punctuație, logice. Înseamnă că scriitorul/editorul nu s-a sinchisit să verifice textul final.

În al doilea rând, mă deranjează foarte mult când o carte este mediocră, chiar prost scrisă, dar plină de cuvinte de laudă (nefondate) pe coperta 4.

Și în al treilea rând, nu suport acele cărți cărora le zboară foile pur și simplu. Mă enervează să dau bani pe un produs care nu este de calitate, deși se pretinde a fi unul bun.

2. Descrierea locului tău preferat de citit.

Nu am un loc preferat de citit, dar de obicei o fac pe canapeaua mea, pe bancă la facultate - în pauze, sau pe plajă în timpul verii. Dar, în general, nu sunt fana cititului afară pentru că orice sunete, chiar și cele ale naturii - păsări, greieri, vânt - mă distrag.

3. Trei confesiuni legate de (cu privire la) cărți.

Deși am multe semne de carte, îmi place să îndoi colțul paginii pentru a ști unde am rămas.

Sunt genul de cititor care trebuie să sublinieze cu pixul și să facă însemnări pe carte. O carte imaculată care trece prin mâna mea este o carte lipsită de interes.

Îmi semnez toate cărțile și las câte o semnătură la pagina 81, stânga sus. O obișnuință din copilărie și nu văd de ce aș renunța de ea.

4. Când a fost ultima dată când ai plâns în timpul lecturării unei cărți?

Eu nu plâng la cărți, de obicei filmele (foarte bune) mă înduioșează mult, dar la cărți nu am pățit să plâng, deși am avut parte de lecturi care m-au emoționat.

5. Câte cărți se află în acest moment pe noptiera ta?

Două - Un bărbat pe nume Ove de Fredrick Backman, pe care o citesc în momentul de față și volumul doi din trilogia Haiganu de Marian Coman - Haiganu. Furia oarbă, pe care urmează să îl lecturez după ce termin cu Ove.

6. Care este gustarea ta preferată în timp ce citești?

De obicei nu ronțăi nimic în timp ce citesc, pentru că mă distrage, dar îmi place să sorb un ceai fierbinte sau un cidru.

7. Numește trei cărți pe care le-ai recomanda tuturor.

Originea speciilor de Charles Darwin, Un veac de singurătate de G.G. Marquez, Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn de Mark Twain.

8. Arată-ne o poză cu raftul preferat din bibliotecă.

Biblioteca mea este în creștere, așa că momentan un astfel de raft nu există.

9. Scrie în trei cuvinte ce înseamnă cărțile pentru tine.

Inspirație, informare, relaxare.

10. Care este cel mai mare secret de cititor al tău?

Nu înțeleg întrebarea, mi se pare abstract (și prost) formulată. Așa că voi spune un random fact despre mine, ca cititor: nu pot citi o singură care o dată. Trebuie să am măcar trei lecturi diferite la activ pentru a mă simți bine :)

Acestea au fost răspunsurile mele la Book Blogger Tag. Voi cum ați răspunde la aceste întrebări?

Recenzie literară - Haiganu. Fluviul șoaptelor (Haiganu #1) de Marian Coman

Într-o zi m-am înțeles cu o prietenă să ne vedem în Cărturești - nu ne-am văzut demult și mi-a zis că se întâmplă ceva în librăria de la Palas (Iași), așa că am stabilit locul și data. În ziua respectivă am ajuns puțin mai devreme și cât căscam gura la volumele de World of Warcraft, căutând al doilea volum dintr-o serie, în zona de ceainărie-cafenea-ce-o-fi a librăriei avea loc o prezentare de carte. Habar nu aveam cine-i tipul timid care-și prezenta cartea, habar nu aveam cine-i Haiganu și de ce erau atâția oameni (mulți în picioare) la o prezentare de carte. Mai târziu am aflat de la prietena mea că tipul timid este Marian Coman și că volumul prezentat este Haiganu. Fluviul șoaptelor, o creație a cărei univers se întrepătrunde cu acela a lui Harap Alb Continuă! sau simplu HAC!. 

Prietena mea citește benzile desenate cu Harap-Alb de când au apărut și cunoștea deja universul cărții prezentate la Cărturești. Am ajuns cam spre sfârșitul prezentării - care făcea parte din turneul de promovare a cărții prin țară, moment în care prietena mea a cumpărat cartea și s-a dus să-și ia autograful. Deoarece habar nu aveam ce-i cu această carte, nu m-am grăbit să o cumpăr, dar am rămas cu gândul la ea. De ce a stârnit atâta vâlvă? De ce erau atâția oameni la prezentare? De ce e atât de populară?

Am cumpărat-o din Cărturești-ul din Maritimo (Constanța); nu am ajuns în librărie cu ideea de a procura această carte, dar fiind expusă la vedere, am zis că nu sărăcesc eu dacă dau 32 de lei pe volum, mai ales că mi-a rămas întipărită pe retină însuflețirea celora care au cumpărat-o la prezentarea din Iași. Și în primele zile ale lui 2016 am decis să o citesc.

Haiganu este Zeul Osândit care este nevoit să asculte nenumăratele voci ce vorbesc încontinuu, formând Fluviul Șoaptelor. Zourazi este un copil prin venele căruia curge sânge de vărjitor. Căutând scăparea din mâinile hainului Dekibalos, Zourazi ajunge să se roage la toți zeii. Unul l-a auzit și i-a promis că-l va salva. Acesta a fost Zeul Osândit.

Cartea am citit-o în două zile și nici în momentul de față nu pot decide dacă mi-a plăcut sau nu prea. Cu siguranță pot afirma că m-a bulversat - din mai multe motive: abundența de denumiri și nume, acțiunea care se desfășoară pe mai multe planuri, care se întretaie undeva, ca mai apoi să se despartă din nou, personajele. 

Pentru mine a fost dificil să pătrund în universul lui Haiganu, deoarece nu înțelegeam denumirile locurilor, dar nici numele zeităților. Apelativele precum Cei Mari sau Cei Mărunți m-au pierdut și mai mult; aceștia sunt rase diferite, ființe diferite, ce? Zeitățile nu aveau nicio noimă pentru mine; nu am reușit să fac conexiunea între acestea, nu am reușit să diferențiez un zeu ”bun” de unul ”rău” sau să deslușesc menirea acestora în soarta universului din Haiganu. Fluviul Șoaptelor. 

Un aspect al romanului este faptul că acesta se bazează pe universul lui Harap-Alb, Ochilă (Haiganu) și alte personaje din lumea lui Creangă - lucru lăudabil, dar aplicat haotic în roman: prea multe nume și idei neexplicate, pe care eu nu am reușit să le deduc sau să le aplic/atribui acțiunii. 

Un alt lucru care m-a amețit a fost introducerea a mai multor personaje aparent secundare - care cred că au un rol mai important în volumul care urmează. Ar mai fi cineva; Moroianu, sau dacă ne adâncim în poveste, Spânul din Harap-Alb. Din punctul meu de vedere, a fost cel mai bine conturat personaj din roman.

Nu mă pot decide dacă Haiganu sau Zourazi este personajul principal. La un moment dat, nu mai înțelegeam care dintre ei este în fruntea acțiunii, care dintre ei este mai important și a cărui prezență este vitală pentru poveste. Chiar și așa, nu am reușit să îmi creez o părere despre unul dintre cele două personaje. Mai rău, nu am reușit să mă atașez de niciun personaj din toată povestea. Mi s-au părut cam împrăștiați printre replici și foarte gri: nu pot caracteriza pe niciunul dintre ei.

Au fost însă două aspecte care mi-au plăcut: primul este reprezentarea lui Zourazi ca devenind un trup și suflet cu un cerb, apoi cu un grifon: mi-a amintit de Princess Mononoke, o creație a lui Hayao Miyazaki, apărută la studioul Ghibli. Când am citit pasajul cu cerbul, m-am gândit imediat la spiritul pădurii din desenul animat japonez; în continuare, Zourazi-cerbul apărea în această formă în capul meu. Al doilea aspect a fost atmosfera sumbră a romanului: copii-ucigași cu mințile pierdute, Dekebalos - căpcăunul, Moroianu - vrăjitorul perfid.

Spiritul Pădurii din Princess Mononoke. Sursă imagine: http://littleredtarot.com/wp-content/uploads/2014/03/Forest-Spirit-Princess-Mononoke.jpg

Părerea mea este că pentru a înțelege romanul de față este necesară lecturarea revistei HAC!, deoarece pentru neavizații ca mine romanul apare ca un amalgam de nume, acțiuni și idei dintr-un univers necunoscut și complex. Din partea mea Haiganu. Fluviul Șoaptelor primește 2 stele din 5 pentru faptul că acțiunea a fost haotică, nu am reușit să îndrăgesc vreun personaj, iar finalul mi s-a părut ambiguu. În schimb, mi-a plăcut atmosfera din carte și metamorfozările lui Zourazi.