vineri, 8 ianuarie 2016

Recenzie literară - Haiganu. Fluviul șoaptelor de Marian Coman

Într-o zi m-am înțeles cu o prietenă să ne vedem în Cărturești - nu ne-am văzut demult și mi-a zis că se întâmplă ceva în librăria de la Palas (Iași), așa că am stabilit locul și data. În ziua respectivă am ajuns puțin mai devreme și cât căscam gura la volumele de World of Warcraft, căutând al doilea volum dintr-o serie, în zona de ceainărie-cafenea-ce-o-fi a librăriei avea loc o prezentare de carte. Habar nu aveam cine-i tipul timid care-și prezenta cartea, habar nu aveam cine-i Haiganu și de ce erau atâția oameni (mulți în picioare) la o prezentare de carte. Mai târziu am aflat de la prietena mea că tipul timid este Marian Coman și că volumul prezentat este Haiganu. Fluviul șoaptelor, o creație a cărei univers se întrepătrunde cu acela a lui Harap Alb Continuă! sau simplu HAC!
Prietena mea citește benzile desenate cu Harap-Alb de când au apărut și cunoștea deja universul cărții prezentate la Cărturești. Am ajuns cam spre sfârșitul prezentării - care făcea parte din turneul de promovare a cărții prin țară, moment în care prietena mea a cumpărat cartea și s-a dus să-și ia autograful. Deoarece habar nu aveam ce-i cu această carte, nu m-am grăbit să o cumpăr, dar am rămas cu gândul la ea. De ce a stârnit atâta vâlvă? De ce erau atâția oameni la prezentare? De ce e atât de populară?
Am cumpărat-o din Cărturești-ul din Maritimo (Constanța); nu am ajuns în librărie cu ideea de a procura această carte, dar fiind expusă la vedere, am zis că nu sărăcesc eu dacă dau 32 de lei pe volum, mai ales că mi-a rămas întipărită pe retină însuflețirea celora care au cumpărat-o la prezentarea din Iași. Și în primele zile ale lui 2016 am decis să o citesc.
Haiganu este Zeul Osândit care este nevoit să asculte nenumăratele voci ce vorbesc încontinuu, formând Fluviul Șoaptelor. Zourazi este un copil prin venele căruia curge sânge de vărjitor. Căutând scăparea din mâinile hainului Dekibalos, Zourazi ajunge să se roage la toți zeii. Unul l-a auzit și i-a promis că-l va salva. Acesta a fost Zeul Osândit.
Cartea am citit-o în două zile și nici în momentul de față nu pot decide dacă mi-a plăcut sau nu prea. Cu siguranță pot afirma că m-a bulversat - din mai multe motive: abundența de denumiri și nume, acțiunea care se desfășoară pe mai multe planuri, care se întretaie undeva, ca mai apoi să se despartă din nou, personajele. 
Pentru mine a fost dificil să pătrund în universul lui Haiganu, deoarece nu înțelegeam denumirile locurilor, dar nici numele zeităților. Apelativele precum Cei Mari sau Cei Mărunți m-au pierdut și mai mult; aceștia sunt rase diferite, ființe diferite, ce? Zeitățile nu aveau nicio noimă pentru mine; nu am reușit să fac conexiunea între acestea, nu am reușit să diferențiez un zeu ”bun” de unul ”rău” sau să deslușesc menirea acestora în soarta universului din Haiganu. Fluviul Șoaptelor
Un aspect al romanului este faptul că acesta se bazează pe universul lui Harap-Alb, Ochilă (Haiganu) și alte personaje din lumea lui Creangă - lucru lăudabil, dar aplicat haotic în roman: prea multe nume și idei neexplicate, pe care eu nu am reușit să le deduc sau să le aplic/atribui acțiunii. 
Un alt lucru care m-a amețit a fost introducerea a mai multor personaje aparent secundare - care cred că au un rol mai important în volumul care urmează. Ar mai fi cineva; Moroianu, sau dacă ne adâncim în poveste, Spânul din Harap-Alb. Din punctul meu de vedere, a fost cel mai bine conturat personaj din roman.
Nu mă pot decide dacă Haiganu sau Zourazi este personajul principal. La un moment dat, nu mai înțelegeam care dintre ei este în fruntea acțiunii, care dintre ei este mai important și a cărui prezență este vitală pentru poveste. Chiar și așa, nu am reușit să îmi creez o părere despre unul dintre cele două personaje. Mai rău, nu am reușit să mă atașez de niciun personaj din toată povestea. Mi s-au părut cam împrăștiați printre replici și foarte gri: nu pot caracteriza pe niciunul dintre ei.
Au fost însă două aspecte care mi-au plăcut: primul este reprezentarea lui Zourazi ca devenind un trup și suflet cu un cerb, apoi cu un grifon: mi-a amintit de Princess Mononoke, o creație a lui Hayao Miyazaki, apărută la studioul Ghibli. Când am citit pasajul cu cerbul, m-am gândit imediat la spiritul pădurii din desenul animat japonez; în continuare, Zourazi-cerbul apărea în această formă în capul meu. Al doilea aspect a fost atmosfera sumbră a romanului: copii-ucigași cu mințile pierdute, Dekebalos - căpcăunul, Moroianu - vrăjitorul perfid.
Spiritul Pădurii din Princess Mononoke. Sursă imagine: http://littleredtarot.com/wp-content/uploads/2014/03/Forest-Spirit-Princess-Mononoke.jpg


Părerea mea este că pentru a înțelege romanul de față este necesară lecturarea revistei HAC!, deoarece pentru neavizații ca mine romanul apare ca un amalgam de nume, acțiuni și idei dintr-un univers necunoscut și complex. Din partea mea Haiganu. Fluviul Șoaptelor primește 2 stele din 5 pentru faptul că acțiunea a fost haotică, nu am reușit să îndrăgesc vreun personaj, iar finalul mi s-a părut ambiguu. În schimb, mi-a plăcut atmosfera din carte și metamorfozările lui Zourazi.

3 comentarii:

  1. Buna Elena,
    Sint de acord cu tine ca romanul e foarte bogat in personaje si tot felul de simboluri care par de neinteles. Eu am citit intii Harap Alb, povestea lui Creanga si nu benzile desenate de care am aflat abia mai tirziu, si cred ca fost bine ca am facut-o, altfel as fi fost cam pe dinafara.
    Zeul Osindit este de fapt Haiganu - el a auzit vocea lui Zourazi si astfel a plecat in cautarea baiatului. El este unul dintre Cei Mari, la fel cum micuta Pai este unul dintre cei mici (adica pitici). Mi-a placut cum a impodobit ea capul cerbului cu pietre pretioase, asta mi-a amintit de povestea lui Harap Alb cind acesta e trimis sa ucida cerbul cu pielea batuta in pietre pretioase.
    Si mie mi-a placut "contopirea" lui Zourazi cu cerbul, unul din cele mai frumoase pasaje din carte. Numele personajelor iarasi mi s-au parut interesante, Zourazi - zori de zi, Dekibalos - Decebal, Haiganu - probabil o referire la Harap Alb, etc. Mie cartea mi s-a parut o amestecatura de elemente fantasy din Lord of the Rings (piticii, grifonul zburator) cu elemente zombie (Armata Orfanilor) centrata in jurul unui personaj cunoscut (Harap Alb), sau chiar doua, deoarece Haiganu este de fapt inspirat de Pasari-Lati-Lungila, cel cu ochiul in frunte care putea vedea totul pina in cele mai ascunse cotloane ale pamintului.
    Ai dreptate, scriitorul pare timid (dar e mai degraba modest as zice), l-am vazut si eu la Gaudeamus in Bucuresti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună Delia,
      Am citit recenzia ta pe Goodreads și am văzut că ai menționat că ai citit Povestea lui Harap-Alb înainte de a citi cartea de față. Povestea e destul de proaspătă în mintea mea, nu am considerat necesară o re-citire a cărții - în cazul meu.
      Ideea din Haiganu. Fluviul Șoaptelor este una faină, originală - dar poate prea haotică, cel puțin pentru mine.
      Să ai o zi frumoasă! :)

      Ștergere
  2. Eugen Pandele8 mai 2016, 15:46

    Yo, Delia :) Pasari-Lati-Lungila nu-i ala cu ochiul in frunte! Ala-i Ochila!
    Haiganu e luat dupa Ochila.

    RăspundețiȘtergere