joi, 11 iulie 2024

Recenzie literară: William și secretele Universului. Povești științifice pentru copii de Gertrude Kiel (2018)

William și secretele Universului. Povești științifice pentru copii de Gertrude Kiel este un volum ce explică, într-o manieră accesibilă și prietenoasă pentru micul cititor, tot ceea ce înseamnă explorarea universului, începând din antichitate până în prezent. Deși mătușa Gunvor nu e deloc o fire comunicativă, William reușește să pună întrebările potrivite la timpul potrivit, astfel încât femeia nu se mai oprește din a-i povesti despre primele notițe păstrate în istorie despre spațiu. Mai exact, bătrâna acoperă subiecte precum felul în care oamenii au început să se ghideze după stele, cum au reușit, cu ajutorul unor sisteme primitive sau calcule incomplete, să realizeze că pământul nu este plat și că se rotește în jurul soarelui, nu invers. Prin intermediul vocii calme și a discursului științific, dar într-un limbaj simplu, micul cititor, alături de William, află despre ce înseamnă, de fapt, cosmosul, cum a fost văzut de oameni în preistorie și cum a evoluat percepția rasei umane despre acesta pe parcursul timpului.

Mi-a plăcut foarte mult acest volum, pentru că familiarizează cititorul cu personalități istorice precum Johannes Kepler, Nicolas Copernic, Iisac Newton, Albert Einstein, dar și cu tot felul de concepte, cum ar fi: funcționalitatea unei lentile convexe sau concave, primele telescoape, cum funcționează o prismă și cum se măsoară traiectoria unui obiect. Deși aceste subiecte sunt de felul lor complexe, mătușa Gunvor le prezintă lui William pe limba lui, astfel încât îi trezește interesul și îi alimentează curiozitatea.

joi, 4 iulie 2024

Recenzie literară: Spune-mi trei lucruri de Julie Buxbaum (2016)

Spune-mi trei lucruri de Julie Buxbaum este un roman YA ce se citește ușor, accentul punându-se pe doliu, pe dorința de a aparține și de a te integra, pe nevoia de a avea prieteni alături în cele mai grele momente. Mi-a plăcut mult de Jessie, cum nu se lasă călcată în picioare de colegii ei ce se cred cei mai tari, cum nu renunță la a fi cine este ea doar de dragul de a se integra, cum alege să nu fie victimă în fiecare zi în condiții ostile. Este bine conturată, cu trăiri veridice și gânduri specifice unei adolescente. C/N, pe care l-am intuit destul de repede cine este, mi-a plăcut prin felul său blând de a vorbi și cum era mereu acolo când Jessie avea nevoie de susținere sau încurajare.

Partea de romance a fost frumos executată - deși există câteva momente când povestea pare să se îndrepte spre un triunghi amoros, acest lucru nu se întâmplă, ceea ce mi-a plăcut nespus. Jessie e sinceră în ceea ce privește sentimentele pe care le are față de oameni, indiferent de natura acestora, și nu ezită să-și arate aprecierea față de prietenii săi, un lucru admirabil. Mi-a plăcut mult cum a fost încheiată povestea și cum a crescut Jessie pe parcurs.

marți, 2 iulie 2024

Bilanț literar: Iunie 2024

Salutare!

Inițial, iunie a fost o lună foarte prolifică, am reușit să termin cărți începute de ceva timp, printre care și serii, ceea ce e îmbucurător pentru mine, dar de la jumătatea lunii cheful meu de citit s-a cam dus, sau poate că nu am ales lecturile potrivite - am abandonat destul de multe. Dar, per total, în iunie am citit variat și am descoperit autori noi și despre lecturile mele vă spun un pic mai jos.

Spune-mi trei lucruri de Julie Buxbaum e un YA destul de previzibil la un anumit capitol, dar cu o acțiune alertă și cu accent pus nu doar pe prima dragoste, ci și pe doliu, prietenie și dificultatea de a te integra într-un mediu nou când ești forțat să iei totul de la capăt.

Strigă-mă pe numele tău de Andre Aciman e un titlu care a făcut ravagii și a împărțit lumea în două și mă bucur că am ajuns să-l lecturez. Mi-a plăcut în mare măsură tot ceea ce ține de cum simte protagonistul că se naște un sentiment măreț în inima lui, dar au fost două momente care mi s-au părut mult prea specifice și șocante, fără a avea vreun impact asupra dezvoltării acțiunii propriu-zise.

Acesta a fost ultimul volum din trilogia Pământurile de Aur (care ulterior a devenit ciclu, dar celelalte volume se axează pe alte personaje) de fantasy întunecat, adânc ancorat în folclorul slav. Cartea nu e tradusă în altă limbă, iar titlul în română, în traducere liberă, ar suna ca Păsările Codrului Măreț, autoare Ulyana Cherkasova. Volumul încheie povestea începută în Șoimul și corbul - primul volum ce mi-a plăcut enorm, dar față de acesta am niște sentimente contradictorii.

Pe de o parte, mi-au plăcut foarte mult elementele de suferință, întunecime și ideea de lucruri rele li se întâmplă oamenilor buni, tragicul sorții și finalul deschis, dar care totuși indică o încheiere clară a unui fir narativ principal - ăsta e motivul de ce i-am dat cărții, mai degrabă, seriei, patru stele. A fost extrem de realist faptul că, oricât te-ai zbate, uneori eforturile tale sunt absolut zadarnice.

Pe de altă parte, rămân câteva fire narative importante în aer - autoarea a lucrat la ele pe parcursul a mai multor volume, doar ca să le lase neîncheiate aici, ceea ce la unele m-a sâcâit, la altele m-a lăsat rece - nu am fost deloc implicată în ele. Un alt aspect care m-a deranjat a fost că unul dintre personajele principale luptă timp de trei cărți împotriva sorții, doar pentru a ajunge să o accepte așa, într-o doară, fără luptă, fără să ajungă să își dorească să înțeleagă ce și cum. Mai e un conflict major ce se dezvoltă în cele trei cărți - un război iminent, dar care e executat și finisat în două pagini, la final, un aspect pe care nu am putut să-l înțeleg.

În concluzie, Pământurile de Aur a fost o trilogie care mi-a plăcut din ce în ce mai puțin pe parcursul volumelor. Dacă m-am îndrăgostit iremediabil de Șoimul și Corbul și Turnul Bufniței m-a încântat și plictisit deopotrivă, Păsările Codrului Măreț m-a dezamăgit la capitolul „câte ar fi putut fi rezolvate, dar autoarea a ales să primeze doar întunericul, disperarea și moartea în viața personajelor”.

Trilogia e un fantasy bun pentru cei care vor să citească despre povești fără happy end, unde personajele mai mult suferă decât respiră, răul ajunge victorios și e nepedepsit, unele personaje nu se învață minte, nu evoluează deloc și rămân la fel ca la începutul poveștii. Mai e o chestie legată de cum a fost promovată cartea - ca un fantasy cu puternice nuanțe de romance, nu tocmai romantasy, dar cert e că tot ce ține de romance e pe planul -100, iar „cuplul” de bază se adeverește a fi, de fapt, o alianță bazată pe interes din ambele părți, iar la final nu am fost deloc convinsă de „evoluția” relației și de veridicitatea sentimentelor. A fost genul de serie de care m-am bucurat că am terminat-o - a promis foarte multe, dar finalul a fost dezamăgitor, aproape pe toate planurile.


Prima carte abandonată pe luna aceasta a fost Manuscrisul fanariot de Doina Ruști. Nu este prima mea întâlnire cu autoarea, am mai citit Mâța Vinerii și Paturi oculte și mi-au plăcut, dar când am ajuns la acest volum am realizat că nu mă mai simt atrasă de stilul de scriere adoptat de autoare. Am încercat să mă forțez și să citesc câteva pagini bune, dar nu am reușit să mă imersez în atmosferă sau să ajung să mă atașez de vreun personaj.

Am terminat de citit și acest volum, Cercul mincinoșilor. Cele mai frumoase 100 de povești filozofice din lumea întreagă de Jean-Claude Carriere. Ediția este adaptată pentru micul cititor, poveștile fiind împărțite cumva tematic, și deși mi-au plăcut o parte, iar o parte îmi erau deja cunoscute, au fost multe povești seci, care nu spuneau nimic. E genul de volum pe care e bine ca un copil să-l citească împreună cu un adult, pentru a discuta textul parcurs, pentru că multe fragmente mi s-au părut mult mai potrivite pentru un cititor mai în vârstă.

Crenshaw de Katherine Applegate este, la prima vedere, o poveste drăguță pentru copii, despre cum protagonistul are nevoie de un prieten când viața lui pare să se schimbe. În realitate însă, e o poveste destul de întunecată, pentru că pune accent pe realitatea de zi cu zi a unei categorii de oameni, iar situația deloc roz e văzută prin ochii unui copil. Mi-a plăcut povestea și mi-a trezit o multitudine de emoții, cert este că e genul de carte din care ai ce învăța, mai ales pe partea de recunoștință și apreciere.

Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet de G.G. Marquez este un volum de proză scurtă, unde domnește fantasticul și realismul magic. Autorul are un stil inconfundabil de a scrie și, deși poveștile din carte nu au fost exagerat de lungi sau complexe, am reușit să pătrund în lumea imaginată de autor și să regăsesc farmecul scriiturii sale. Ultima povestire, mai lungă, ce oferă titlu volumului, mi-a plăcut enorm și s-a simțit mai mult ca o nuveletă decât povestire.


In a Glass Darkly de J. Sheridan Le Fanu este o colecție de povestiri scurte, unde subiectul principal se învârte în jurul fantomelor. Am citit prima povestire și nu am fost convinsă, așa că am abandonat cartea.

Același lucru l-am pățit și cu The King in Yellow de Robert William Chambers - un alt volum de povestiri scurte cu elemente de horror și unde primează ideea de stafie. Nu am putut trece de capitolul doi, stilul de scriere a fost absolut plictisitor pentru mine.

William și secretele universului. Povești științifice pentru copii de Gertrude Kiel relatează despre cum William, un băiețel destul de retras, e nevoit să-și petreacă o săptămână din vacanța de vară cu o mătușă ciudată, pe care nu prea o cunoaște. Dar mătușa Gunvor se adeverește a fi mai mult decât ciudată - iar pentru William, vacanța va fi una de neuitat.

Povești care te trag de mânecă de Adriana Ștefan a fost un volum care m-a distrat foarte mult. Povești simpatice și amuzante, cu personaje aiurite și cu evenimente bizare sau imposibile, volumul semnat de autoare și minunat ilustrat de Bianca Bratu este mai mult ca sigur o idee perfectă de cadou pentru un copil sătul de poveștile „clasice”.

Perla, supercățelușa de Isabel Allende este o poveste drăguță despre prietenia dintre un cățel adoptat și un băiețel curajos, cărticica axându-se pe felul în care se vede Perla în ochii adulților și cum se simte, de fapt, atunci când are grijă de familia sa. Ilustrațiile lui Sandy Rodriguez cu singuranță vor cuceri micii cititori.

Kepler62 - Cartea a patra: Pionierii de Timo Parvela, Bjorn Sortland și Pasi Pitkanen mi-a plăcut mult datorită evoluției fulminante a lui Marie, din perspectiva căreia urmărim povestea în acest volum. Întâlnim creaturile de pe Kepler, ne confruntăm cu ciudățenia Oliviei, adultul ce refuză să spună tot ce știe, dar mai ales, o vedem pe Marie cum începe să deschidă ochii și să vadă lumea altfel decât atunci când era izolată în casa ei de pe Pământ. Volumul se termină într-un punct important și abia aștept să aflu continuarea poveștii.

Nu m-am putut abține și am continuat aventura cu Kepler62 - Cartea a cincea: Virusul de Timo Parvela, Bjorn Sortland și Pasi Pitkanen. A fost un volum intens, cu multe dezvăluiri și dezvoltare a personajelor, mai ales a celora secundare. Am aflat mai multe despre creaturile de pe Kepler62, dar și mai multe despre oamenii care au venit să își însușească planeta. Mi-a plăcut de faptul că aflăm care-i treaba cu Olivia și ce scop are ea în expediția respectivă.


Nu știu de ce, dar aveam impresia că seria Kepler62 se termină cu acest volum, Cartea a șasea: Secretul, dar se termină doar primul sezon și încă îmi e clar dacă povestea va continua cu aceleași personaje sau cu altele. Volumul a fost intens și plin de răsturnări de situație, și, deși mai am niște întrebări legate de motivele anumitor personaje, mi-a plăcut modul în care a fost încheiat acest capitol din viața lui Ari, Joni, Marie și planeta Kepler62. Sper că se va traduce și continuarea.

Acestea au fost lecturile lunii iunie. Voi ce interesant ați mai citit?

joi, 27 iunie 2024

Recenzie literară: Strigă-mă pe numele tău de Andre Aciman (2007)

Strigă-mă pe numele tău urmărește modul în care se construiește relația dintre două personaje ce provin din lumi diferite. Narațiunea are loc strict din perspectiva lui Elio, astfel încât cititorul cunoaște alte personaje așa cum acestea sunt văzute de către protagonist, fără a avea acces la partea lor de poveste. Elio este tânăr și plin de vise, timid și tăcut, dar o companie plăcută pentru cei care ajung să-l cunoască cu adevărat. Oliver e un american despre care mama lui Elio spune că e ca o vedetă de cinema - atrage atenția tuturor, strălucește în orice anturaj ar ajunge și reușește să fure inima tuturor celor prezenți în cameră.

A fost totuși un moment care nu mi-a plăcut. Prezența a câtorva scene destul de grafice și suspicios de specifice mi-a creat impresia că sunt acolo doar de dragul de a șoca cititorul, pentru că, în cazul meu, nu au avut efectul de a potența trăirile personajelor.

joi, 20 iunie 2024

Recenzie literară: Numărul fiarei de Sergiu Someșan (2004)

Numărul fiarei de Sergiu Someșan este o lectură plăcută și antrenantă, unde fiecare povestire explorează câte o situație de obicei absurdă - cum ar fi apariția unui ou enorm în munți și modul în care patru drumeți se dau cu părerea despre originea acestuia sau cercetarea unei dispariții misterioase într-un sat uitat de lume, unde se întâmplă lucruri necurate. 

Volumul e foarte ușor de parcurs, antrenant și amuzant, complex și plin de imagini fantastice. Vă recomand să-l citiți dacă vă doriți o lectură unde acțiunea are loc pe meleagurile românești și dacă vă plac elementele de fantastic și de horror introduse ingenios într-un decor aparent banal.

joi, 13 iunie 2024

Recenzie literară: O magie de neîmblânzit de Allison Saft (2022)

O magie de neîmblânzit de Allison Saft este un volum întunecat și liric ce urmărește atât lupta omului împotriva naturii, cât și lupta cu proprii demoni. Nici Margaret și nici Weston nu sunt oameni fericiți sau împliniți, ambii purtându-și doliul și durerea în felul său. Margaret suferă enorm din cauza singurătății, relația ei cu mama fiind un catalizator în ceea ce privește interacțiunile defectuoase cu alți oameni. Tânăra este și marginalizată pe baza religiei tatălui său, un aspect care se discută amplu pe parcursul romanului. Weston pare a fi, la prima vedere, un ratat fără viitor și un vântură-lume, dar în spatele măștii sale de băiat lipsit de griji se ascunde anxietatea și frica față de un viitor anost.

Romanul are o scriitură lirică și plină de frumusețe, blândețe și durere, accentul punându-se foarte mult pe ceea ce înseamnă firea umană și mult mai puțin pe partea fantastică a universului în care are loc acțiunea. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre hala, despre sistemul magic și despre Vânătoarea Semilunii și mai puțin despre structura societății din orășelul în care locuiește Margaret.

joi, 6 iunie 2024

Recenzie literară: Loveboat Reunion (Loveboat, Taipei, #2) de Abigail Hing Wen (2022)

După evenimentele ce au avut loc în Loveboat, Taipei, Sophie și Xavier se întorc acasă - de data aceasta, în relații cordiale, lăsând trecutul în urmă. Dacă Sophie vrea să exceleze academic, aruncându-se complet în o multitudine de proiecte în primul ei an de facultate, Xavier își dorește liniște și distanțare față de familia sa, cel puțin până când devine major și poate intra în stăpânirea moștenirii lăsate de mama sa. Dar lucrurile se complică pentru cei doi: cel mai important proiect la care lucrează Sophie este considerat drept a fi prea feminin și chiar infantil de către profesorul ei, iar tatăl lui Xavier îi pune un ultimatum: ori termină liceul, ori își ia la revedere de la moștenire. Deciși să lupte împotriva nedreptăților din viața lor, Sophie și Xavier ajung să se alieze pentru a găsi o soluție comună pentru problemele lor: o reuniune a absolvenților taberei Loveboat ce ar putea fi cheia succesului pentru ambii.

Relația amoroasă dintre Sophie și Xavier este unul dintre firele narative principale din poveste, dar nu le eclipsează pe celelalte - maturizarea fiecăruia în parte, influența culturii și a tradițiilor din familie asupra unor tineri ce sunt prima generație de taiwanezi-americani, lupta pentru cel mai mare vis. Deși nu mă număr printre fanele trope-ului friends to lovers, în acest volum relația lui Sophie cu Xavier a evoluat credibil și frumos, cu suișuri și coborâșuri, fiecare ajutându-l pe celălalt să se ridice. Susținerea, respectul și lupta până-n pânzele albe pentru idealuri sunt doar câteva dintre elementele-cheie din relația celor doi și mi-a plăcut enorm dinamica dintre Sophie și Xavier și cum a decis autoarea să-i facă pe cei doi să devină un cuplu.