sâmbătă, 1 octombrie 2022

Bilanț literar: Septembrie 2022

Salutare!

Luna septembrie a început destul de prost la capitolul lecturi - nu știu dacă am fost vreodată într-un reading slump atât de sever! Cu toate acestea, am reușit să citesc câteva cărți despre care vreau să vă vorbesc mai jos.


Camerista de Nita Prose - un thriller (sau cel puțin, asta se vrea a fi) - o carte pe care am citit-o greoi, pentru că deseori nu se întâmpla mai nimic, iar autoarea a făcut o ciorbă destul de ciudată spre final. Am spus mai multe în recenzia de pe blog.


Cazul inimii furate de M. K. Lynn, primul vomul din seria Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris m-a surprins plăcut. Am avut ocazia să citesc un ARC și m-am distrat urmărind evenimentele. Recenzia mea o găsiți tot pe blog.


Domnița lacului de Andrzej Sapkowski încheie povestea din ciclul Witcher, fiind un volum extraordinar de dezamăgitor pentru o serie atât de promițătoare.
Personaje importante au murit doar pentru a șoca. Femeile în continuare se urăsc între ele și creează un Consiliu unde să își arate cât de scumpe le sunt hainele și cât de frumoase sunt ele, denigrându-le pe cele din jur. Bărbații sunt obsedați de atrocitatea războiului.
Ciri e brusc o călătoare în timp și lumi; Yennifer devine un cal de bătaie; Geralt e mut mai tot timpul.
Alegerea autorului, de a nara povestea din viitor prin intermediul a două personaje de care sincer nu-mi pasă, personaje care încearcă să separe mitul de realitate, a îngreunat foarte mult lectura.
Finalul... tot ce pot să spun e că mi l-am imaginat pe autor dând a lehamite din mână, pentru că efectiv s-a săturat de personajele sale. Pe principiul merge și așa.

Prima carte abandonată pe semptembrie a fost Cartea Blestemelor de Andrei Ruse. Din păcate, nu m-am înțeles cu stilul (mult prea arhaic) de scriere și în primele 60 de pagini nu s-a întâmplat mai nimic. Îmi place cum scrie autorul, am mai citit ficțiune semnată de Andrei Ruse, dar Cartea Blestemelor (deși mi-am dorit foarte mult să fie pe placul meu) nu m-a convins.


Surorile Hollow de Krystal Sutherland e un roman întunecat, plin de mistere de-a dreptul lugubre. Autoarea știe să creeze suspansul și să construiască atmosfera - una malefică, întunecată. Am apreciat cum a fost construit firul narativ, dar și felul în care se desfășoară căutările lui Gray.

Mi-a plăcut modul în care autoarea a modelat personajele - a fost ușor să mă conectez la trăirile acestora, să fiu empatică, să încerc să înțeleg punctul lor de vedere. Cele trei surori sunt foarte diferite, fiecare având o personalitate complet aparte, iar legătura strânsă între ele, aproape paranormală, a fost un aspect pe care l-am apreciat în narațiune.

Mici focuri pretutindeni de Celeste Ng este un roman ce explorează teme precum familia, rasa, apartenența la o comunitate, relația mamă-copil, dar și ce înseamnă să fii o mamă bună sau o mamă rea. Argumentele aduse de cele două tabere - părinții adoptivi, îndestulați, dar care nu sunt chinezi și mama biologică, o imigrantă săracă, dar care-și iubește cu ferocitate copilul - sunt valide și pe tot parcursul romanului te întrebi cine are dreptate în toată situația asta.

Mici favoruri este un ya sumbru, un adevărat thriller cu tente gotice. Viața izolată a unei comunități, unde străinii nu apar decât rareori, familiile se cunosc de generații întregi și se ajută reciproc în orice împrejurare, începe să se schimbe treptat. Ellerie, care e mult prea matură pentru vârsta pe care o are, e nevoită să devină adult peste noapte și să urmărească, oarecum neajutorată, cum oamenii din jur se schimbă și lucuri necurate se întâmplă cu recoltele, animalele și sufletele acelora pe care îi considera prieteni. 

Erin A. Craig scrie foarte captivant, arătând o lume restrânsă, dar plină de secrete, prin intermediul unei adolescente. Mi-a plăcut mult cum a construit-o pe Ellerie și familia acesteia, dar în special, am apreciat dinamica relațiilor interumane, fluctuarea acestora. Felul în care Ellerie relaționează cu fratele ei geamăn, Sam, a fost una fascinant de urmărit, pentru că cele două personaje suferă schimbări majore, fiecare urmând un drum pe care nu îl prevezi la începutul narațiunii.

Pulbere de stele este o poveste dinamică, plină de imagini desprinse din alte lumi, unde magia plutește în aer și mereu se întâmplă ceva inexplicabil. Povestea curge de la sine, iar numeroasele fire narative se întrepătrund abil, astfel încât mereu știi unde lași un personaj atunci când te întorci la el.

Mi-a plăcut povestea țesută de Neil Gaiman - foarte colorată, pe alocuri chiar expresivă, iar fiecare pagină ascunde un mister nou, o creatură ce iese în calea protagoniștilor pentru a le schimba soarta. Firul romantic a fost cam sec, pentru că a apărut de nicăieri, iar pe alocuri acțiunea sare în față cu câteva luni sau săptămâni și lucrurile sunt cam grăbite.

Din păcate, nu s-a putut fără abandonuri. Am încercat să citesc Corabia magiei de Robin Hobb - formatul Armada e total nepotrivit pentru mine, așa că am trecut pe varianta audiobook, dar nici așa nu m-am înțeles cu stilul autoarei, povestea zici că bate pasul pe loc, așa că ne-am luat la revedere una de la cealaltă.

Ulise de James Joyce este un mare experiment, pe care eu nu am putut să-l urmăresc, și sincer, subiectele care sunt dezbătute mă plictisesc teribil, așa că am decis să mă opresc aici.


Inimă de cerneală de Cornelia Funke e tipul de carte care a început plictisitor și nimic nu s-a schimbat după câteva capitole - în plus, protagonista mi s-a părut foarte nesuferită, așa că nu am mai continuat povestea.

Acestea au fost cărțile lunii septembrie. Ce lecturi faine v-au bucurat în acest început de toamnă?

joi, 29 septembrie 2022

Recenzie literară: Paturi oculte de Doina Ruști (2020)

Paturi oculte de Doina Ruști este un roman unde realismul magic înflorește din belșug, plimbând și personajele, și cititorul printr-un fel de vis febril, unde există multe întrebări și aproape niciun răspuns. Mi-au plăcut metaforele, imaginile din realitatea imediată, căutarea lui Flori și toate acele paturi pe care le găsește pe parcursul anilor, dar și povestea acestora. Am apreciat modul în care multe fire narative se întrepătrund, iar timpul și realitatea sunt cele două ingrediente vitale în călătoria lui Flori și a lui Lev, împreună și separat.

Povestea paturilor, originea lor, descoperită pe parcurs, m-a acaparat în totalitate. Doina Ruști își creează personajele în ideea că acestea ajung să fie tovarăși de drum cititorului, în călătoria întreprinsă pentru a dezlega misterul și abordarea asta a fost pe gustul meu. Totuși, în ultima treime povestea a cam stagnat și unele lucruri dezvăluite au avut un impact mult mai mic asupra mea decât mă așteptam.

sâmbătă, 24 septembrie 2022

Povestirea cu chelnerul și arma

Îmi pare rău, dar e ultima picătură - ești concediat! spune șeful tău.
- Foarte bine! exclami tu. Iată insigna și arma mea! zici, trântindu-le pe biroul lui.
Șeful tău pare confuz.
- Ce naiba?! De ce ai nevoie de o armă și o insignă când ești chelner?!
Îl privesc de sus, ca pe un vierme ce este. Șeful meu, Mauricius Estados, e un mare idiot. Un idiot cu bani, iar în fața acestora, toate ușile se deschid și toate capetele se apleacă.
Dar banii nu-l vor salva de ce urmează să se întâmple. Chipul Mariettei îmi apare în minte, dar îl alung. Femeia care și-a pierdut viața pentru că familia Estados a vrut să o țină captivă, bibelou, exact în acest birou. Mă întreb cum de nu se mai văd urmele sângelui ei, care a colorat toți pereții. Îmi mușc obrajii și-l privesc țintă pe Mauricius. Îl urăsc.
Îmi cercetez cu un aer dezinteresat reverul hainei. Este o formă de sfidare care îl face pe Mauricius să se aprindă.
- Nu, nu vreau să aud motivul, te privește. Ești liber să pleci - nu trebuie să-ți arăt unde este ușa.
Îmi iau pardesiul și părăsesc biroul într-o liniște completă. Pășesc pe strada plină de praf a dimineții. Merg pe trotuar și observ mașinile cum se deplasează cu viteză, oamenii care trec pe roșu, ușile de la clădirile de birouri deschizându-se și închizându-se necontenit. Acest furnicar, numit metropolă, este imens și plin de hibe. Are nevoie de foc.
E timpul să opresc toate astea.

Expir și mă îndrept spre o clădire veche, dărăpănată. Îmi dau la o parte o șuviță de păr, gândindu-mă, în treacăt, că ar fi timpul să mă tund.
Mă întâmpină liniștea și un birou, care este oglinda biroului lui Mauricius. Mă așez în fotoliul comod și mă las pe spate, așteptând. În clipa în care știu că o să se întâmple, se aude un ciocănit în ușă.
- Intră!
Bărbatul din spatele acesteia se strecoară în biroul meu cu o față spășită. Se apropie cu pași mici și pune o hârtie pe masă, despre care știam deja. Trebuie să recunosc, tot curajul de care dă dovadă, făcând acest gest, aproape că mă înduioșează. Dacă nu ar fi vorba despre Keith.
- Îți dai demisia?
- Plec, spune acesta, privindu-mă în ochi.
Îmi scutur un fir de praf inexistent de pe umăr.
- Încotro?
Bărbatul rămâne o clipă tăcut.
- Familia Estados.
E momentul meu să nu mai spun nimic. Nu mă așteptam la așa ceva de la Keith. Expir adânc. E Keith, la urma urmei, e ceva perfect normal pentru el să schimbe taberele într-o singură clipă.
- N-ai decât, îi spun pe un ton glacial. De fapt, îi spun, un gând nou începând să ia naștere în capul meu, ai putea începe prin a vizita restaurantul lui Mauricius. Te așteaptă un cadou acolo. Așa, de despărțire.
Ochii lui Keith se aprind cu ceva ce seamănă surpriză. Ce idiot.
- Apreciez, șefu`.
- Liber.
Fostul meu subaltern părăsește încăperea și, la nici o oră, deschid ziarul pe care-l aduce menajera mea.
Atac asupra familiei Estados! Cinci morți, trei răniți într-o altercație de mari proporții! Sursele din interior spun că explozia a avut loc în momentul în care Mauricius Estados a ieșit din biroul său, urmat de un străin. Poliția a deschis o anchetă, iar gurile rele șoptesc despre implicarea familiei rivale, Muertes. Mai multe amănunte, în ediția de mâine!
Las ziarul pe birou și-mi împreunez mâinile la nivelul bărbiei. Ziariștii sunt praf în ultimii ani, dar asta e în favoarea mea. E o zi cât se poate de frumoasă. Iadul se dezlănțuie pe pământ.

joi, 22 septembrie 2022

Recenzie literară: Mila 23 de Dan Ivan (2019)

Mila 23 de Dan Ivan este un jurnal de amintiri, fragmente din viața deloc ușoară din acea perioadă, dar plină de peripeții și tot felul de evenimente demne de un scenariu de film. Tânăr bucureștean, care a trecut cu brio prin armată și apoi a absolvit facultatea, deși un eveniment tragic din familie îl face să vrea să se lase de meserie, Dan Ivan își ia lumea în cap și alege să fie desemnat medic într-o localitate unde cuvântul confort există doar în dicționare.

Dan Ivan are un stil foarte simplu de a scrie, astfel încât volumul de față dă impresia că te afli la masă cu autorul, care-ți povestește despre cum a fost în tinerețe și cum s-a format ca medic într-un mediu în care avea foarte puține resurse pentru a excela în această profesie. Totodată, datorită felului în care este construită însăși viața, tânărul medic trebuie să facă față realității și să învețe din mers, având la dispoziție resurse finite, pe care trebuie să știe să le folosească în favoarea sa.

sâmbătă, 17 septembrie 2022

Recenzie literară: Cazul inimii furate (Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris, #1) de M. K. Lynn (2022)

 1875, Micul Paris. Prăjiturile de la cofetăria Capșa nu sunt dulci - Florica, slujnica domnișoarei Lili, nu minte. Leopold Vernescu, dat afară de la facultatea de medicină în ultimul său an, în prezent asistentul Șefei de la Cabinetul de Investigații Supranaturale, încearcă să găsească un leac împotriva acidului demonic. Lisette Grant-Anghelescu, fostă domnișoară Lili, actuală Șefă a Cabinetului, nu are timp de prostiile slujnicei sale, pentru că un nou caz apare la orizont: oamenii mor, iar acidul demonic are un cuvânt de spus în toată această tevătură. Cu ajutorul asistentului său, dar și a bravilor polițiști Bomont și Calistrat, femeia aflată la conducerea Cabinetului are de gând să salveze Micul Paris.

Cazul inimii furate de M. K. Lynn deschide seria Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris, o fascinantă aventură a unor tineri în inima (da, da :D) întunericului, aflați în căutarea magiei ce curge prin venele capitalei, puși pe  prinderea acelora care vor să facă omul de rând să sufere.

Mult m-am distrat citind această carte. Chiar dacă are sub 200 de pagini, autoarea pune foarte repede la punct decorul și evenimentele, și nici o clipă din lectură nu am simțit că povestea stagnează sau că lucrurile ce se întâmplă sunt irelevante. Personajele sunt pur și simplu uimitoare, prin unicitatea lor, prin felul în care vorbesc și se comportă și pot spune că m-am atașat de fiecare în parte.

Replicile pe care și le aruncă Leopold și Lisette sunt pline de umor, încăpățânare și o pasiune bine ascunsă, iar felul în care cei doi colaborează este unul eficient și plăcut de urmărit. Nici personajele secundare nu sunt mai prejos - mi-a plăcut mult de Florica, pentru că-și bagă nasul peste tot, dar într-un mod copilăresc; Ianuș, pentru că, oricât de chipeș și dorit ar fi de doamne, ochii lui fug mereu spre fructul interzis - domnișoara Diamond, pe care sper să o întâlnim și în celelalte cărți. M-a amuzat domnul Pisicescu, un individ despre care cred că vom mai auzi, iar slujnica Eleonora, despre care doar știm că există, dar pe care nu am întâlnit-o încă în narațiune, mă intrigă.

Romanul semnat de M. K. Lynn este o lectură ușoară, captivantă, plină de umor și de replici acide, răsturnări de situație și farmecul Micului Paris. Cu siguranță voi fi cu ochii pe serie, pentru că sunt foarte curioasă despre următorul caz pe care trebuie să-l rezolve membrii Cabinetului de Investigații Supranaturale.

joi, 15 septembrie 2022

Recenzie literară: Dacă strada Beale ar putea vorbi de James Baldwin (1974)

Prin povestea aparent simplă - și atât de tipică, de fel - a unui cuplu de afro-americani, James Baldwin aduce în prim-plan diferența de rasă, de mentalitate, de atitudine față de aproape. Deși narațiunea se axează pe familia celor doi, aducând în lumina reflectoarelor diferența enormă între acestea, autorul portretizează de fel comunitatea afro-americană a timpurilor. Familia lui Tish o susține în totalitate, iar pentru ei, Fonny devine ca un fiu, pe care toți au de gând să-l susțină și să-l ajute. Familia lui Fonny, în schimb, este marcată de o indiferență prost mascată de pietate, iar mama tânărului, veșnic nemulțumită de progeniturile sale, este mai mult interesată în a-și păstra imaginea de femeie pioasă în comunitate decât a-și ajuta fiul. 

Dacă strada Beale ar putea vorbi este o carte scrisă frumos, autorul reușind să țină cititorul ancorat în poveste. Deși evenimentele au loc într-un fel de lentoare, e ușor să te întorci la poveste, pentru că James Baldwin o scrie cu sufletul. Dragostea lui Tish pentru Fonny și pentru viitorul lor copil este umbrită de realitatea crudă a vremurilor în care trăiește: în America secolului trecut, cuvântul unui afro-american nu valorează nimic, majoritatea sunt priviți ca niște sub-oameni, iar realitatea lor diferă cu mult de cea a americanilor ce se află la putere. Prin intermediul lui Fonny, James Baldwin ilustrează felul în care justiția este oarbă doar acolo unde vrea să fie, egalitatea este un cuvânt frumos și cam atât, iar viața unui om este doar un număr pe o hârtie.

marți, 13 septembrie 2022

Recenzie literară: Camerista de Nita Prose (2022)

 Molly, o tânără de 25 de ani, toată viața ei a iubit curățenia. Crescând alături de bunica ei, ce făcea menajul pentru o familie bogată, Molly mereu și-a dorit să urmeze calea aleasă de buni, așa că a devenit cameristă la un hotel de cinci stele. Viața ei se schimbă radical atunci când îl decoperă pe domnul Black, mort în camera lui, iar în acel moment, toată mizeria existentă din jurul ei începe să iasă la suprafață.


Camerista de Nita Prose este o lectură dinamică, unde răspunsurile sunt mereu cu un pas în faţa cititorului. Aspectele care mi-au plăcut:
Premisa - o cameristă găseşte un om foarte important, bogat şi influent, mort în patul său;
Porțiunile din text unde se pune accent pe meticulozitatea lui Molly, pe mania ei (are o obsesie pentru curățenie);
Umorul lui Molly - deseori deplasat pentru că ea nu se prinde de împrejurări.


Din păcate, au fost mai multe aspecte care nu mi-au plăcut:
Cum a fost construit misterul din jurul morții domnului Black. Prea multe variabile care au fost improbabile şi în lumea reală nu ar fi trecute cu vederea;
Evoluția lui Molly - tânăra are 25 de ani, este o inadaptată social, pare să fie Neurodivergent, nu poate înțelege expresiile altor oameni şi deseori citeşte greşit atmosfera. Totuşi, doar în câteva capitole brusc se prinde cum funcționează lumea şi ce se întâmplă, de fapt, în jurul ei;
 Personajele secundare sunt unidimensionale, au un singur scop în poveste, să o împingă mai departe;
Am parcurs foarte greu lectura. Povestea a stagnar de prea multe ori, punându-se accent pe descrieri irelevante, de care cititorul s-ar fi putut lipsi;
Pe final, aflăm despre nişte lucruri făcute de Molly care o transformă într-o altă persoană (lucruri întâmplate anterior punctului de unde începe cartea). Autoarea îmi creează impresia că nu s-a putut decide ce să facă cu Molly, cum să îi ofere complexitate, şi din punctul meu de vedere, a cam stricat portretul deja conturat.
Per total, a fost o lectură ce a mers foarte greu și am rămas nemulțumită de toată povestea - cred că ideea a fost una bună, dar execuția nu s-a pliat pe gusturile mele.