Cărți magice

Un pic de magie nu strică! În postarea de azi vă prezint câteva cărți a căror lectură m-a dus pe tărâmuri noi și mi-au creat stări de spirit cel puțin greu explicabile.

I.                   Nouăsprezece trandafiri (1980) de Mircea Eliade

Un buchet misterios este găsit la ușa cuplului Damian, proaspăt întorși din luna de miere. Întrebarea este: cine a trimis buchetul? Cu ce ocazie? Dar după o numărătoare minuțioasă, cifra de 19 trezește amintiri demult uitate...

Pasiunea, misterul, iubirea și timpul demult pierdut reprezintă esența cărții de față, a cărei trăsătură fantastică aduce cititorul lângă personaje. Maestrul Pandele, brusc transformat dintr-un scriitor plictisit într-un dramaturg entuziasmat, Niculina, femeia ce-și caută tatăl, privind lumea cu ochi de demon, Laurian Serdaru, fiul pierdut, dar și Eusebiu Damian însuși sunt personaje ale căror vieți se întâlnesc, brusc, pentru a schimba realitatea pentru totdeauna.

Dacă aș dezlega misterul buchetului de 19 trandafiri, care, de altfel, semnifică o dragoste mare, eternă, această recenzie și-ar pierde tot farmecul. Voi lăsa în umbră evenimentele, cuvintele, gesturile personajelor, însă pot să afirm că sfârșitul m-a lăsat într-o stare ciudată, de mister etern, care persistă pe tot parcursul cărții; nu există o limită între realitate și magie, între timp și spațiu, doar un buchet de trandafiri ce stârnește întrebări fără răspuns, amintiri atemporale și viscolul unei nopți de iarnă în Sibiu, ajunul Crăciunului...

II.                Dragoste în vremea holerei (1985) de Gabriel García Márquez

Tot timpul m-a fascinat modul în care scrie Márquez: imaginile orientale, realitatea și iluzia, pierzându-se într-un spațiu fără timp, personajele himerice și totodată, viu conturate. Dragostea în vremea holerei este un alt tărâm necunoscut, plasat, aparent, într-o epocă anume și într-un loc bine definit.

Tema morții, a iubirii și a timpului este întâlnită în multe opere, dar nicăieri atât de profunde și mistice ca în opera lui Márquez: nicăieri acestea nu se împletesc într-un fir narativ aparent dezordonat, evenimentele amestecându-se între ele, revenind la un punct, sărind apoi mult mai departe în timp...

Frumusețea femeii, în viziunea lui Márquez, a fost mereu reprezentată de o personalitate, nu doar un chip frumos. Astfel, Fermina Daza, o tânără imprevizibilă, puternică, și totodată firavă și indecisă, nu atrage inima lui Florentino Ariza doar prin înfățișarea ei, ci și prin modul de a gândi, sălbăticia de căprioară, capacitatea de a simți profund un sentiment. Pe de altă parte, Florentino Ariza nu reprezintă un ideal tipic masculin: bolnăvicios, ciudat, enigmatic și foarte persistent, acesta își va păstra imaginea pe tot parcursul vieții, fără ca timpul să-și poată lăsa amprenta asupra lui.

O dragoste imposibilă în timpul unei molime ucigașe: holera. Lumile celor doi oameni există în timpuri diferite, urmându-și cursul în direcții diferite. Căsătorită, alături de un soț iubitor, copii frumoși și respectul unanim în oraș, Fermina Daza nu se întreabă niciodată de soarta lui Florentino, care în acest timp urcă pe scara socială, pierzându-se în valurile iubirilor carnale. Oare dragostea are vârstă? Această întrebare și-o pun copiii Ferminei, Fermina însăși, dar nu și Florentino, pentru care totul este clar.

Romanul Dragoste în timpul holerei, deși savuros, mi-a lăsat o senzație de sfărșit atemporal, un sentiment de ceva neterminat. Realitatea narării, împăienjenită de iluzii, colorată în cuvinte ciudate și imagini paradisiace reprezintă universul celor doi îndrăgostiți, acest lucru plasând romanul într-o lumină aparte. Personajele ajutătoare, deși apar foarte puțin, nu sunt conturate vag, căci imaginea lor rămâne bine ancorată în acțiune. Totuși, sentimentul de tristețe continuă să urmărească cititorul pe tot parcursul romanului.

III.             Valea pasiunilor (2001) de Lidia Jorge  

 

Am avut o oarecare reținere în a face o recenzie acestei cărți. Am cumpărat-o într-o librărie ce mirosea a ceai și scorțișoară și vară caldă și m-a atras atât titlul, cât și coperta.

Nu știu nimic despre autoare și nici nu am auzit despre ea sau Valea pasiunilor până recent. Totuși, tind să cred că literatura portugheză și spaniolă reprezintă o cu totul altă lume – căci maniera romanului mi-a amintit de Márquez și atmosfera unei lumi mistice, necunoscute omenirii, ce înflorește în paginile romanelor sale. Așa a fost și în cazul povestirii despre omul ce desena păsări.

Walter Dias reprezintă enigma fiicei sale, care, totodată, îi este și nepoată. Într-o lume micuță și limitată, Valmares, Walter este un neadaptat, un fiu de agricultor ce nu iubește pământul și munca, un vântură-lume, după cum îi spune tatăl. Fiind atât de diferit de frații săi, acesta este cunoscut drept un soldat vicios, obsedat de pătura lui soldățească –despre care se zic lucruri urâte, dar și un pictor talentat ce își exprimă dragostea pentru păsări prin reproducerea fidelă a acestora pe petice de hârtie.

Enigma fiicei lui Walter ar întrece enigma Otiliei – ”nepoată” pentru Walter, ”soră” pentru verișorii ei, o ființă tăcută ce își reamintește imaginea tatălui intrând teptil în camera ei. Celelalte personaje nu fac altceva decât să intensifice senzația de mister ce acoperă orășelul, plasând-o pe fiica lui Walter pe o scenă vizibilă tuturor, mai puțin cititorului.

Valea pasiunilor are un final deschis, ce oferă spațiu de gândire și reprezentare pentru cititor, cât și o ușoară urmă de melancolie după ceva, sentiment ce este, de altfel, impregnat în paginile și personajele cărții. Mi-a plăcut foarte mult povestirea pentru că are o urmă ușoară de tristețe și  lectura lasă un gust dulceag-amar, pecetluind un univers aparte, plin de mister și miros de flori de smochin din Valmares...

IV.             Orașul cu salcâmi (1935) de Mihail Sebastian

Pentru Adriana, „au înflorit salcâmii” când avea 15 ani. Din acea zi tânăra a început să privească lumea cu alți ochi. Toate năzbâtiile din trecut i se păreau  foarte copilăroase și stupide. Prima ei dragoste a fost Gelu, un licean mai mare decât ea ,prima impresie despre el fiind ” blond, slab și urât, care mâine se va lăuda poate că a fost fixat de ea.” Totuși, acea iarnă i-a apropiat: Gelu, Adriana și Cecilia (prietena cea mai bună a Adrianei și verișoara lui Gelu) au petrecut lungile seri citind, cântând și trăind adolescența. În următoarea iarnă li s-a alăturat și Victor, colegul lui Gelu, cei patru petrecându-și zilele și serile împreună.

În cea de-a treia iarnă, Adriana pleacă în vacanța de Crăciun la niște rude din București. În capitală, îl întâlnește pe Cello  Viorin, compozitorul a cărui operă, „Cântecele blondei Agnes” i-a unit pe Adriana și Gelu în iarna trecută. Viorin îi împărtășește dragostea sa, dar tânăra îl refuză, primind la despărțire o melodie compusă de el.

Orașul cu salcâmi înfățișează în toată splendoare ei acea dragoste adolescentină, petrecută în primăvara sufletului, fiind o lectură perfectă pentru adolescente, dar mai ales pentru oamenii mari care vor să-și amintească de iubirile din liceu.

Ce cărți magice ați citit de curând?