Trei cărți optimiste

Vi s-a întâmplat să citiți cărți scrise într-o manieră optimistă, care cumva asigură cititorul că totul va fi bine și că viața, cu tot cu dificultățile ei, este totuși pictată în culori vii? Astăzi voi vorbi despre trei cărți care – cred eu – sunt pline de viață.

 

I.                   Un oraș ca Alice (1950) de Nevil Shute

Cu toții ne dorim o viață mai frumoasă, un soare blând deasupra capului, un umăr drag pe care să visăm; totuși, tindem să complicăm lucrurile, uitând să observăm acele mici bucurii ce ne înconjoară.

Londra, o dimineață rece, cețoasă. O ceașcă de cafea tare și un testament în față. Moștenitoarea – o englezoaică tânără, Jean Paget,  povestea vieții ei fiind subiectul principal al naratorului, Noel.

Jean a trăit în Malaya, unde împreună cu un alt grup de femei a reușit, cumva, să treacă peste ororile războiului. Întoarsă acasă, dactilografa de la Pack & Levi descoperă că a devenit deținătoarea unei sume frumoase, pe care decide să o investească cu cap, în primul rând, mulțumind oamenilor care au ajutat-o în timpul războiului; în al doilea rând, tânăra se aventurează până în Australia, pentru a-l găsi pe salvatorul ei, martirul din război, despre care credea că a murit.

Iubirea poate schimba multe lucruri, poate transforma apa în sânge, iar distanțele mari nu pot fi și nici nu vor fi vreodată un impediment.

Un oraș ca Alice, scrisă de Nevil Shute, nu este una dintre cele mai serioase și filozofice cărți; totuși conturează o poveste foarte frumoasă, plasată în limitele unui real puțin abstract, despre simplitatea oamenilor cu sufletul mare și gesturile de care aceștia sunt capabili. Desigur, iubirea joacă un rol major, se conturează un triunghi amoros, dar cu marginile foarte pale, căci rațiunea unui personaj nu distruge fericirea celorlalte două.

Mi-a plăcut cartea, scrisă într-o manieră simplă, cu personajele mai mult sau mai puțin conturate, fiecare însă având o câte o trăsătură greu de confundat. Potrivită pentru serile înăbușitoare de vară – scenele din Anglia, sau diminețile reci de iarnă – locurile exotice din Malaya, cartea cuprinde în sine o lume frumoasă, plăcută, lăsând o anumită siguranță că totul, până la urmă, va fi bine.

II.                Femeia de la picioarele bărbatului meu (2010) de Valeria Florea-Dascăl

Cartea în sine prezintă doar nuvele, împărţite în cinci capitole mai mari: O vară cu lilieci, Îngheţuri devremi, Continentul Vienez, De patru ori femeia şi Fericire - floare de nu-mă-uita. Iniţial, am avut impresia că Femeia de la picioarele bărbatului meu  este un titlu de roman, însă am rămas puţin dezamăgită că am găsit altceva – părere ce s-a schimbat pe parcurs.

Ca de obicei, titlul cărţii mi-a captat atenţia, după care nu am mai fost în stare să las cartea din mâini până ce nu am terminat-o. E autobiografică, seamănă mult cu un jurnal intim, cu multe detalii şi sentimente printre rânduri. Am asemănat-o cu jurnalul lui Mihail Sebastian – au în comun tristeţea pe care o lasă fiecare cuvânt, frază şi pagină. Femeia de la picioarele bărbatului meu  descoperă o lume urâtă în care naratoarea încearcă să vadă frumosul; o lume în care familia înseamnă iubire, iar munca la televiziune – fericire. Mi-a plăcut și modul în care autoarea îl conturează pe soțul ei, evenimentele din viața cuplului și iubirea nemărginită pe care o poartă bărbatului care i-a marcat viața.

O carte absolut superbă, deşi, după părerea mea, dedicată femeilor. Mi-a părut rău când am citit ultimul rând: ca o visare, s-a terminat. Filele cărţii m-au făcut să mă gândesc mai profund la ce fac şi ce am, şi ce ar trebui să preţuiesc cel mai mult – viaţa, familia, inima.

III.             Accidentul (1940) de Mihail Sebastian

Totul începe cu un accident stupid de tramvai, unde victimă este o profesoară de franceză, Nora. Omul care o ajută să ajungă acasă este un avocat pe nume Paul, care în acea seară împlinește 30 de ani. Nora îi organizează aniversarea spontan și un pahar de șampanie savurat lent se transformă într-o noapte de dragoste, după care Paul pleacă fără să-și ia rămas bun.

Paul e îndragostit de Ann, o pictoriță tânără, pe care o iubește nebunește, dar care îi provoacă deziluzii dureroase. Ann nu apare în roman decât la sfârșit, dar amintirea ei vie se oglindește în mintea lui Paul pe tot parcursul cărții. Idila celor doi se stinge după nenumăratele ei „evadări” din viața lui, plecări, vacanțe, vernisaje care pentru ea însemnă, adesea, noi iubiri. Conștientizarea bruscă a acestor lucruri despre iubita sa și realitatea crudă îl fac pe Paul un om neputincios, care nu mai reușește să găsească sensul vieții. Accidentul din seara când împlinește 30 de ani îi schimbă viața: dimineața o găsește pe Nora în apartamentul său. Ea îi propune o vacanță la munte. Deși nu pare încântat de această idee, Paul cedează și pleacă împreună cu Nora.

Accidentul nu este, cu siguranță, o capodoperă, dar este un roman care îți rămâne în suflet ca un fel de adiere a unei povești simple, tandre, a unui om plecat în căutarea propriului suflet. Discursul clar, relatarea într-un limbaj simplu, dar frumos a poveștii te fac să ai sentimentul că, de fapt, nu ai citit o carte, ci ai auzit o întâmplare povestită, în tren, de un prieten vechi. Cu toate acestea, autorul a reușit să creeze personaje viu conturate, fiecare cu problemele, cu caracterul și cu sentimentele sale. Nu lipsește nici drama, nici seriozitatea și nici profunzimea  sentimentelor. Printr-o operă de o simplitate uluitoare, autorul reușește să zugrăvească o lume în care noi înșine ne putem regăsi, în care personajele pot fi, de fapt, oameni care ne înconjoară.

Simplificând oarecum povestea, am putea conchide că Accidentul ne demonstrează că și bărbații suferă din dragoste, că nu toate femeile sunt la fel și că o vacanță la munte poate schimba soarta cuiva…