Salutare!
Octombrie a fost o lună caldă, în care am citit mai mult decât credeam că voi face. În prima jumătate nu am avut deloc chef de citit, dar am recuperat, oarecum, pe parcurs. De altfel, am observat și o schimbare în tabieturile mele - nu am mai putut citi mai multe cărți simultan, cum obișnuiesc de ani buni. Dar poate că schimbarea e ceva de ce aveam nevoie - e un farmec aparte în a te dedica sută la sută unei singure povești.
Zborul albinelor de Sofia Segovia este, indubitabil, una dintre cele mai bune cărți citite de mine anul acesta. M-am reîntâlnit cu realismul magic, m-am îndrăgostit din nou de acest element literar, am savurat fiecare propoziție.
Povestea în totalitate m-a marcat, intrigat, întristat, dar m-a și făcut să simt că în lumea asta există o multitudine de istorii și vieți despre care habar nu am, ce curg după un alt timp, într-un alt ritm, creionând o realitate aparte.
Somn ușor, vise plăcute! este un volum semnat și ilustrat de către Kristina Andres, despre prietenia între un iepure și un vulpoi, care nu pot să adoarmă dacă nu-și spun reciproc noapte bună. O serie de istorisiri simpatice, numai bune de citit celor mici înainte de culcare.
Once Upon a Broken Heart de Stephanie Garber este un volum pe care am vrut să-l citesc de foarte mult timp, dar așteptam să fie terminată duologia (jokes on me, autoarea s-a gândit să o facă trilogie, lucru ce am aflat când am terminat cartea, asta e). După evenimentele din Caraval, cititorul o urmărește de data asta pe Evangeline, o fată ce crede în iubire și în finaluri fericite, însă viața îi aduce o surpriză neplăcută.
Setată pe a-și readuce iubirea vieții sale în viața ei, Evangeline încheie un pact cu Prințul Inimilor, Jacks, însă pactul are un preț mult prea mare, iar fata se trezește într-o aventură pe care nu și-a dorit-o.
Ultimul gambit încheie seria Jocurile Moștenirii, semnată de Jennifer Lynn Barnes și eram tare curioasă să aflu cu ce se termină povestea.
Autoarea a anunțat că urmează să continue aventura fraților Hawthorne - practic, din trilogie seria asta se transformă cel puțin în tetralogie, dar eu nu voi continua lectura. Consider că povestea lui Avery a avut un final bun și restul mi se pare o scriitură forțată, doar pentru că seria e populară și publicul cere mai mult (în special #TeamGrayson).
Iernile sufletului de Katherine May este o carte domoală, care te invită la introspecție. Autoarea se îmbolnăvește și astfel este nevoită să-și oprească viața, să facă un pas în spate, să își revizuiască visele, aspirațiile și așteptările de la viață. Forțată să coboare din roata în care a alergat ani la rândul, autoarea începe să se obișnuiască cu noua ei realitate, împărtășind experiențele despre aceasta.
Mi-a plăcut mult scriitura, unele etape din existența autoarei, felul în care luptă într-un mod deloc agresiv cu adevărurile crunte. Totuși, au fost și suficiente pasaje unde autoarea se exteriorizează și sunt aspecte în personalitatea ei care o creionează în culori sumbre, iar eu nu am rezonat cu ideile și concepțiile pe care le promovează în ceea ce privește maternitatea și viața de familie, în general.
Luna asta nu s-a lăsat fără cărți abandonate, din păcate. Prima a fost Fiica zeiței lunii de Sue Lynn Tan - o repovestire a unei legende chinezești, despre zeița lunii. Deși premisa a sunat foarte bine, scriitura a lăsat de dorit: protagonista e progresistă, feministă și mult prea modernă pentru contextul în care are loc acțiunea, e fadă și lipsită de judecată, iar lipsa ei de motivație de a lupta pentru ce a zis că are de gând să lupte m-a făcut să abandonez povestea.
Icebreaker de Hannah Grace trebuia să fie un cute sports romance despre un jucător profesionist de hochei și o patinatoare. Din păcate, limba română nu are un cuvânt echivalent cu englezescul cringe pentru a descrie calitatea dialogurilor și personalitățile protagoniștilor, care au fost sub orice critică - scriitură slabă, personaje care se comportă de parcă ar avea cu vreo 15 ani mai puțin, glorificarea unui comportament iresponsabil și infantil. Nu a fost pentru mine.
Acestea sunt lecturile din octombrie și sunt curioasă ce ați mai citit, ce v-a încântat, ce v-a întristat, ce ați abandonat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu