Recenzie literară: A Pair of Blue Eyes/ Doi ochi albaștri de Thomas Hardy (1873)

Aveam acest volum de foarte mult timp în bibliotecă. Am decis să-l deschid pentru că vreau să citesc toate volumele neatinse (#citescceam), pentru a putea face loc unor cărți noi. Despre Thomas Hardy am mai auzit prin intermediul unei colege de facultate, care mi-a zis că i-a plăcut foarte mult romanul Doi ochi albaștri. Amintindu-mi că am acest titlu în bibliotecă, l-am început în aceeași zi.

Elfriede Swancourt este o tânără educată, sensibilă și naivă, care scrie în taină un roman, se ocupă de predicele pe care trebuie să le citească tatăl său, preot în sat și își petrece zilele călărind. Viața monotonă a tinerei se schimbă atunci când în casa lor apare Stephen Smith, un arhitect venit de la Londra. Între cei doi se infiripă o iubire pură, care este umbrită de faptul că Smith nu provine dintr-un neam ales. Atunci când domnul Swancourt află cine este arhitectul, Stephen e nevoit să plece, lăsând-o pe Elfriede plină de amărăciune. Cei doi îndrăgostiți țin legătura și decid să se căsătorească în taină, dar intervine ceva și Stephen pleacă în India, unde speră să-și facă un nume și o avere pe care să le prezinte preotului în schimbul mâinii fiicei sale. Între timp, Elfriede îi jură credință și îi promite că-l va aștepta.

Timpul trece, domnul Swancourt decide să se căsătorească, iar împreună cu noua doamnă Swancourt, în familie apare și vărul acesteia, domnul Henry Knight. Printr-o coincidență, Knight este, pe de o parte, mentorul despre care Stephen i-a povestit foarte mult Elfriedei, făcând-o geloasă pe acesta și pe de altă parte, este omul ce a criticat dur romanul de debut al fetei într-un ziar destul de cunoscut. Între Elfriede și Henry începe să se formeze o legătură pe care, aparent, familia o dorește, iar tânăra se trezește prinsă între două focuri: jurământul de credință pentru un bărbat aflat la mii de kilometri de ea și sentimentul de vinovăție față de bărbatul de lângă, care este vădit interesat de tânără.

Doi ochi albaștri este un roman care a început bine, dar mi-a fost foarte greu să-l termin. Deși mi-a plăcut ideea unui triunghi amoros, în ultima treime a cărții lucrurile au început să se complice fără niciun motiv. Personajele, pe care nu am reușit să le îndrăgesc din cauza trăsăturilor exagerate, mi s-au părut toate infantile în deciziile luate. 

Elfriede, care se vrea a fi o tânără virtuoasă și sensibilă, nu este cinstită de la bun început cu niciunul dintre pretendenții la inima ei. Cel mai deranjant este cum autorul, prin intermediul altor personaje, insistă pe faptul că domnișoara Swancourt este doar o copilă și că nu face nimic cu răutate, încercând parcă să îi justifice comportamentul față de cititor.

Stephen, bărbat în toată firea, se comportă prostește atunci când vine vorba de Elfriede - este exagerat de sensibil la orice spune ea, nu dă dovadă de tărie de caracter, este un om bun, dar de o inocență ce trece de naivitate. 

Dintre toate personajele, cel mai antipatic este Henry Knight. Dacă Elfriede și Stephen sunt tineri și lipsiți de experiență, astfel încât anumite lucruri li se pot ierta cu ușurință, Knight este un bărbat trecut prin viață, cult, educat și citit, dar care are niște principii infantile, ceea ce duce nu doar la propria nefericire, ci și la distrugerea unor destine din jur.

Romanul lui Thomas Hardy nu se numără printre preferatele mele. Pe lângă personajele greu de înțeles și acțiunea deseori dramatizată fără un motiv bine întemeiat, autorul are talentul de a plictisi cititorul cu descrieri ce nu aduc nimic în plus - am citit două pagini în care o doamnă descrie florile ce cresc în grădină, care îi plac, care cresc din greșeală - și povestea din spatele fiecărei plante în parte,iar acesta este doar unul dintre multele exemple.

Deși mă declar fana cărților clasice și a descrierilor amănunțite a decorului, Doi ochi albaștri a fost un roman pe care l-am citit cu greu, cu lungi pauze între capitole, datorită detaliilor irelevante și a personajelor care mi-au inspirat a fi un grup de liceeni și nu adulți în toată firea. Nu mi-a plăcut stilul autorului, dar sunt dispusă să mai încerc să citesc ceva semnat de acesta.

Recenzie literară: The Portrait of a Lady/ Portretul unei doamne de Henry James (1881)

Pentru că am vrut să citesc ceva semnat de Henry James, pe care-l tot ocheam pe la târguri de carte, am ales titlul Portretul unei doamne, varianta în original, The Portrait of a Lady, apărută la editura Wordsworth Classics. 

În miezul acțiunii se află Isabel Archer, o tânără educată, rafinată, inteligentă și foarte încăpățânată. Femeia locuiește în New York și după moartea tatălui său, este invitată în Anglia de către mătușa ei, Lydia Touchett, pentru a-și vizita unchiul și vărul bolnav - Ralph. Locuind la aceștia, Isabel face cunoștință cu vecinul familiei - lordul Warburton, care se îndrăgostește de tânără și îi cere mâna, dar aceasta îl refuză din dorința de a fi independentă. Mai târziu, Isabel îl cunoaște pe Caspar Goodwood, un tânăr pe care-l place, dar pe care-l refuză din aceeași dorință de a rămâne liberă. 

Unchiul lui Isabel moare, iar pe patul de moarte, la rugămințile lui Ralph, trece toată averea pe numele lui Isabel, fără ca aceasta să știe despre conversația celor doi. Tânăra decide să plece în Europa, ajunge în Italia și aici îl cunoaște, prinintermediul doamnei Merle, pe Gilbert Osmond. Chiar dacă prietenii ei îi zic că Osmond nu este potrivit pentru ea, Isabel, din dorința de a demonstra că are dreptate și că deciziile pe care le ia îi aparțin în totalitate, se căsătorește cu acesta și când își dă seama de egoismul acestui bărbat, lipsa de respect și de interes pentru soția sa, dar un interes sporit pentru averea ei,  Isabel decide să fie mândră și să sufere în tăcere consecințele acțiunilor sale, mândria ei împiedicând-o să-și deschidă sufletul prietenilor săi.

Portretul unei doamne este un roman al cărui acțiune era destul de previzibilă la început, dar despre care nu știam în ce direcție se va îndrepta odată ce am trecut de jumătatea cărții. Isabel, aproape arogantă în mândria și încăpățânarea sa, cade într-o capcană bine gândită, iar felul în care personajul este construit la început m-a făcut să consider că aceasta-și merită soarta. Totuși, odată cu trecerea timpului și cu evenimentele ce au loc, Isabel începe să arate și o altă latură a sa, dar păstrează eleganța și rafinamentul de care a dat dovadă de la bun început. Dintre alte personaje, mi-a plăcut mult lordul Warburton, a cărui dorință de a o avea alături pe femeia iubită îl face să se apropie de o altă femeie, lucru ce nu are cum să se termine cu bine. Mi-a fost drag și Ralph, sensibil și îndrăgostit iremediabil de verișoara sa, dar fără a nutri vreo speranță. Nu mă așteptam ca acesta să aibă parte de soarte pe care cititorul o află la sfârșit. 

Opera lui Henry James poate fi inclusă în lista romanelor existențialiste, dat fiind personajul și construcția acestuia. Isabel, în dorința sa de a fi o femeie liberă, care nu depinde de nimeni, odată ce ajunge să dețină o avere, pierde controlul asupra acțiunilor sale și datorită banilor și a unor cuvinte bine plasate de către doamna Merle, devine ceea ce nu și-a dorit niciodată. Ajunsă însă într-o situație neplăcută, Isabel decide săse jertfească în numele ambițiilor pe care le-a avut vreodată, fără a se gândi că poate oricând să plece. Dar plecarea ar însemna înfrângere, ceea ce pentru Isabel este mai ucogător decât răceala soțului său. 

Finalul cărții este unul deschis, unde există mai multe posibilități pentru mai multe personaje. Per total însă, privită în ansamblu, acțiunea din Portretul unei doamne este construită în jurul unei probleme inexistente, iar toate lucrurile ce se întâmplă ar fi putut fi evitate cu ușurință. Dar oamenilor le place să-și creeze singuri probleme, iar conflictul existent în carte este plauzibil, cu siguranță posibil și în zilele noastre.

The Portrait of a Lady este o carte ușor de citit datorită dialogurilor revelatoare, a personajelor bine conturate și a subiectului abordat. Dacă aveți ocazia să o citiți în engleză, o recomand, pentru că limbajul este ușor arhaic, dată fiind perioada în care a fost scris acest roman, oferind lecturii un farmec aparte.