Se afișează postările cu eticheta crucea talienilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta crucea talienilor. Afișați toate postările

joi, 17 martie 2022

Recenzie literară: Baltagul de Mihail Sadoveanu (1930)

Într-un sat de munte, Vitoria, soția oierului Nechifor Lipan, își așteaptă soțul, însă acesta întârzie să se întoarcă acasă și femeia intră la bănuieli. Plecat la Dorna pentru a vinde niște oi, Nechifor nu revine acasă atunci când trebuie, iar întârzierea lui inițial o sâcâie pe Vitoria, însă odată cu trecerea zilelor, femeia devine din ce în ce mai neliniștită, fiind sigură că ceva rău i s-a întâmplat soțului ei. Așa cum veștile despre Nechifor întârzie să apară, Vitoria este sigură că acesta a fost ucis și decide să plece pe traseul pe care l-a parcurs soțul ei pentru a descoperi adevărul. 


Baltagul de Mihail Sadoveanu este un roman cu elemente de epopee, protagonista - Vitoria Lipan - fiind un personaj mânat de un puternic simț al răspunderii, dar și de dorința de a descoperi adevărul. Pentru Vitoria, găsirea lui Nechifor este o datorie morală și femeia dă dovadă de o îndârjire mai rar întâlnită în ceea ce privește resursele pe care le îndreaptă spre descoperirea adevărului.