Se afișează postările cu eticheta delia owens. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta delia owens. Afișați toate postările

duminică, 26 ianuarie 2020

Cele mai bune cărți citite în 2019

Dacă ar fi să vorbim despre cărți, privind în urmă, 2019 a fost un an cât se poate de frumos. Am citit volume surprinzătoare, am descoperit autori noi, mi-am permis să abandonez cărți care nu meritau timpul meu, deși în alți ani mă ambiționam cu înverșunare să termin orice carte începută.


 Și ca să nu lungesc această postare prea mult, vreau să menționez cele mai bune cărți citite în 2019, în ordine cronologică:

De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi:


Pachinko de Min Jin Lee:


Casa de la Riverton de Kate Morton:


Nono de Renata Carageani:


Șoseaua Jellicoe de Melina Marchetta:


The Travelling Cat Chronicles de Hiro Arikawa:


Casa de la marginea nopții de Catherine Banner:


Winternight Trilogy de Katherine Arden (Linkurile pentru recenziile celorlalte două cărți le găsiți în primul comentariu de la videoclipul de mai jos):


The Seven Husbands of Evelyn Hugo de Taylor Jenkins Reid:


Prima iubire de Ivan Turgheniev:


Confesiunile unei măști de Yukio Mishima:


Un erou al timpului nostru de Mihail Lermontov:


Acolo unde cântă racii de Delia Owens:


Scrisorar de Mihail Șișkin:


Jucătoarea de Go de Shan Sa:


Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doerr:


Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert:


Împărăteasa Orhidee de Anchee Min:


Fata de la Savoy de Hazel Gaynor:


Acestea au fost cele mai frumoase lecturi ale anului 2019. Și pentru că ne-am strâns peste 1000 de iubitori de lectură pe canalul meu de Youtube, urmează să organizez un giveaway în viitorul apropiat, așa că fiți cu ochii pe conturile mele de social media (menționate în dreapta sus pe blog).
Care au fost cele mai memorabile cărți citite de voi în 2019?

joi, 10 octombrie 2019

Recenzie literară: Acolo unde cântă racii de Delia Owens (2018)

Înainte de jocul penelor, singurătatea ajunsese o prelungire naturală a Kyei, ca un braț. Acum însă parcă făcuse rădăcini în ea și-i apăsa pieptul. 

Dar să fie singură cuc era un sentiment atât de vast, încât avea ecou [].


Poate că era un meleag aspru, dar mustea de viață. Viață de toate soiurile - crabi de nisip agitându-și frenetic picioarele, raci ce navigau prin mâl, pești, creveți, stridii, căprioare grase și gâște durdulii care umpleau uscatul și apa[]. Mlaștina nu îi delimita, însă îi definea și, ca orice pământ sacru, le ținea secretele bine ascunse.