Se afișează postările cu eticheta knut hamsun. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta knut hamsun. Afișați toate postările

joi, 14 septembrie 2023

Recenzie literară: Victoria de Knut Hamsun (1898)

Victoria de Knut Hamsun este o poveste de dragoste tragică, aflată sub o stea nefastă. Diferența socială, moravurile vremii, drumul în viață pe care îl parcurge fiecare dintre cei doi sunt doar câteva elemente ce stau în calea fericirii. Iubirea se împletește strâns cu singurătatea și cu orgoliul, viața cu moartea, eternitatea cu efemerul, Victoria fiind o lectură complexă, reprezentativă pentru societatea norvegiană de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Victoria este un roman alert și plin de sensibilitate, o iubire ce trece de proba timpului, dar rămâne în umbră din cauze precum societatea, așteptările personajelor și nu în ultimul rând, soarta crudă. Vă recomand să lecturați acest roman dacă vă plac poveștile de dragoste imposibile și vreți să aflați mai multe despre construcția societății norvegiene din acea perioadă.

joi, 31 ianuarie 2019

Recenzie literară: Foamea de Knut Hamsun (1890)

Atunci când nu-ți mai rămâne nimic de făcut, visezi. Visezi că următorul articol pe care-l vei scrie va fi apreciat, te va face cunoscut și nu în ultimul rând, bogat. Dar până atunci, aștepți în fiecare zi pe o bancă din parc, sau plimbându-te pe străzile vechiului oraș, vizita unei doamne: a Inspirației. Care, ca orice doamnă ce se respectă, se lasă așteptată. Așa că până vei da cu ochii de ea, păstrează-ți capul limpede și fii alert, căci nici în ziua aceasta, nici următoarea, stomacul tău nu va primi nici o firimitură de pâine.
Foamea de Knut Hamsun este un roman scurt, dar care te face să simți această senzație mai mult ca niciodată. Autorul creează un protagonist atât de credibil, încât ai vrea să te apropii de el și să-l ajuți, doar că...
Aflați din recenzia de mai jos părerea mea despre această carte :)