Se afișează postările cu eticheta lumină. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lumină. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Recenzie literară: Neînțelegerea de Albert Camus

Ce este moartea? O salvare, sau un blestem? O ușurare, o piatră la gât, un fund de mare, o înălțime a cerului? Similar adevărului, moartea  este diferită pentru fiecare.
În prim plan, ne lovim de un capăt de lume demult uitat de lumină. O clădire pământie și mohorâtă, la fel ca cele trei fantome din ea: o bătrână aflată la sfârșitul zilelor, o fiică nefericită, visând la mare și un majordom surd, a cărui tăcere ascunde lucruri neașteptate. Aici, în clădirea uitată de timp, un călător găsește o cameră cât de cât curată, iar pentru câțiva bănuți în plus, un ceai preparat cu măiestrie de hangițe.
După douăzeci de ani de uitare, fiul risipitor se întoarce acasă, cu gândul de a-și răsplăti mama și sora pentru zilele negre ce le-au trăit în absența lui. Soția acestuia, Maria, este prima ce prevede o noapte lungă, prea lungă, prima în care va fi despărțită de soțul său. Bărbatul însă este decis să rămână la han, agățându-se de ideea că va găsi cuvinte potrivite la timp. În umbra sălii de așteptare, acesta se lovește de răceala surorii sale, sălbăticită și devenită o fiară în acest ținut blestemat. În contrast cu aceasta, bătrâna pare a fi imaginea unei mame ce a uitat despre copiii săi. Pe lângă cele două femei, apare și bătrânul, un majordom surd, o umbră eternă a hanului.
Noaptea a fost una lungă, în care s-a dezlănțuit un vânt ce mirosea a sare, a vise spulberate, a moarte. Dimineața următoare nu a adus nimic bun, decât realizarea unei crime a destinului, o singurătate eternă și un iz rânced. Încet-încet, răsăritul începe să contureze o nouă iluzie pentru cei ce au reușit să rămână neclintiți.
Sursă imagine: http://i.imgur.com/1r6GOgkh.jpg
 Această piesă mi-a stârnit un interes aparte, atât datorită personajelor, cât și a decorului, acțiunii ce te ține cu sufletul la gură. Deși inițial eram dispusă să o urăsc pe Marta, fiica bătrânei, în final am început să întrezăresc o personalitate aparte, mult mai complexă decât s-ar crede la prima vedere. Deși apariția fiului dă impresia că el ar fi personajul principal, demonul din umbră rămâne totuși Marta, a cărei unică dorință în viață este să scape din acel loc și să vadă marea demult visată. Pe lângă aceasta, apare și Maria, opusul Martei, ființă gingașă și încă naivă, pentru care iubirea este totul.
Într-un final, zarurile sunt aruncate: învinge cel ce a apucat un nou răsărit plin de speranțe…