Se afișează postările cu eticheta memorii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta memorii. Afișați toate postările

joi, 21 mai 2020

Recenzie literară: Papillon de Henri Charrière (1969)

Romanele clasice mi-au trezit dragostea pentru citit și, chiar dacă în prezent nu citesc la fel de mult ca odinioară, e o adevărată sărbătoare când mă întorc la clasici.
 
 
Mi-a luat ceva timp să intru în atmosfera cărții - primele 100 de pagini m-au plictisit și am fost foarte aproape de a abandona cartea. Însă, pornind de la un eveniment, cartea capătă contur, peripețiile protagonistului devin interesante și mă bucur că nu am renunțat la Papillon a lui Henri Charrière.
 
 
Ce cărți v-au făcut să îndrăgiți lectura? Ce autor v-a ghidat în lumea literaturii?

sâmbătă, 3 februarie 2018

Recenzie literară: Cartea șoaptelor de Varujan Vosganian (2009)

Nu știu la ce mă așteptam să găsesc în Cartea șoaptelor. Ca majoritatea lecturilor pe care le aleg - asta în cazul în care nu mi-e cunoscut autorul - mă iau după titlu sau copertă și am obiceiul să nu mă interesez despre ce este volumul. Evident, cartea de față nu este o excepție.
Dar nu mă așteptam la ce am găsit în filele sale. După titlu, mi-am zis că o fi vreun roman plin de mistere - și într-o oarecare măsură, asta a și fost, dar sub o altă formă. Volumul este mai mult o biografie al autorului sau mai bine zis, al neamului său - armenii. Deși inițial eram destul de sceptică, am ajuns să îndrăgesc cartea.
Varujan Vosganian este o persoană publică despre care eu habar nu aveam (pentru că nici nu mă interesează prea mult subiectul) de origine armeană. Abia după ce am terminat de citit cartea m-am interesat despre omul din spatele rândurilor, dar doar așa, ca fapt divers.
Deși cartea este o biografie, sau mai mult o istorie văzută prin intermediul strămoșilor, a fost foarte ușor de citit. Mi-a plăcut mult vocea autorului și emoția pe care a transmis-o. Nu eram deloc familiarizată cu povestea neamului armean - a unui grup etnic ce se trezește, aproape peste noapte, ca fiind apatrid. Luptele interioare, asuprirea, masacrul, dar și iubirea, succesul și renașterea - toate aceste elemente care îmbrăcau un personaj sau altul au creat un univers în care a fost o plăcere să plonjez. Descriierile obiceiurilor, a orașelor de demult - mai ales Constanța din secolul trecut, dar și a rolului pe care l-a jucat un om sau altul în viața tumultoasă a țării și al vremii - toate aceste lucruri fac din Cartea șoaptelor o lectură ce te captivează.
Mă bucur că am ajuns să citesc acest volum, datorită datelor istorice și a cunoștințelor pe care le-am acumulat. Poate nu neapărat vitale, dar care întregesc imaginea despre o etnie pe care eu personal nu am cunoscut-o și nici nu cred că aș fi avut prilejul în alte circumstanțe. Chiar dacă volumul este plin de evenimente sumbre, optimismul ce reiese din descrierea predecesorilor autorului, dar și capacitatea de invidiat al armenilor de a se ridica de fiecare dată, după fiecare lovitură, oricât de cruntă n-ar fi, transmit o senzație de mulțumire. E ceva similar cu eroii unor povești sau a unor benzi desenate - când te bucuri că au ieșit din impas și că au câștigat. În fond, de ce un om nu ar putea fi un super erou?
Cartea șoaptelor e un volum potrivit pentru serile de weekend, cu pisica alături și cu un ceai fierbinte, care trebuie servit - la fel ca și lectura - cu îngițituri mici.