Se afișează postările cu eticheta paralela 45. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta paralela 45. Afișați toate postările

joi, 26 august 2021

Recenzie literară: Jurnalul unui căpcăun român de Liviu Drugă (2020)

 Unu Căpcăunu, un individ ce-și împarte ziua între munca de birou și scriitură, se înțelege de minune cu vecinii săi de bloc. Deși este căpcăun și nația sa nu este privită cu ochi buni de oameni, Unu este o excepție și cei din jur tind să-și petreacă timpul în preajma acestuia. Pornind de la dorința de a-și împărtăși impresiile despre viața de zi cu zi, uneori înrerupte de gândurile despre iubita sa dispărută, Unu decide să țină un jurnal.

Autorul creează niște povești formidabil de absurde și de pline de farmec, iar personajele pe care le creionează fac cititorul să își pună o multitudine de întrebări legate de esența acestora. Recomand cu mare drag acest volum dacă vreți să plonjați într-o lume a necunoscutului și a prozei aberantastice, așa cum o descrie însuși Căpcăunul Unu.

joi, 19 august 2021

Recenzie literară: Uneori vine toamna de Cătălin Marin (2018)

Uneori vine toamna de Cătălin Marin te poartă printr-o poveste întortocheată, plină de evenimente ieșite din comun, dar care totuși au loc în lumea reală. Fiecare dintre cele trei personaje principale trăiește câte o întâmplare bizară, care se tot repetă, iar romanul capătă aspectul de povestire în ramă. 

Cartea e scrisă într-un fel aparte, cu o multitudine de imagini vizuale și auditive, cu un ritm alert, care te ține în suspans și te face să te întrebi, la fiecare pas, în ce situați năstrușnică sau depresivă va nimeri personajul în continuare. Uneori vine toamna este o lectură deosebită datorită descrierilor, firului narativ și dialogului, ce diferențiază foarte bine personajele între ele.

duminică, 11 aprilie 2021

Recenzie literară: Cutii de Cătălina Bălan (2019)

 Atunci când dialogul tău interior cu tine

începe să devină dialoguri cu altcineva

e un fel de a te îndrăgosti

ca o macara de cer

ca un soldat ciunt

de picioarele unei femei

Cutii de Cătălina Bălan, apărut la Editura Paralela 45, este un volum de poezie contemporană, în care eul liric se luptă cu dorința de a păstra vie în amintire viața de înainte de plecare și dorința de a lăsa trecutul să zacă în cutii, destul de aproape încât să fie la-ndemână, destul de departe pentru a nu sări în ochi.

Cătălina Bălan, în câteva cuvinte simple, dar încărcate de însemnătate, se întoarce în Chișinăul copilăriei sale, un oraș atât de imperfect, dar atât de drag datorită trecutului pe care-l marchează. Departe de acel loc, sufletul autoarei continuă să se întoarcă la origini, la zilele când își dorea să plece și la zilele când era recunoscătoare că anume în acel oraș a început adevărata viață.

Cutii, deși e un volum de poezie contemporană, o poezie prea puțin cunoscută mie, m-a făcut să mă întorc în acele timpuri când începutul adolescenței mele a fost marcat de un oraș astăzi străin, dar ridicat pe un piedestal în sala cu melancolii din sufletul meu. Cătălina Bălan m-a făcut să mă trezesc în amintirile de altă dată, să revăd locurile care-mi sunt dragi, dar în care nu m-aș mai întoarce. Cutii e un volum ce mi-a spus clar că mă pot mereu întoarce în amintirile și melancoliile mele, dar adolescența e o perioadă pe care nu o voi mai revedea niciodată, iar orașul copilăriei mele nu mă va mai primi cu brațele deschise. Ca un  învățător care și-a învățat elevii alfabetul și tabla înmulțirii, orașul meu natal mi-a oferit tot ce i-a stat în puteri, pregătindu-mă pentru o altă etapă a vieții, fără a-mi oferi o cale de întoarcere spre inima lui.

Te vei gândi zece minute după

vei răspunde neapărat

ceva subtil, amuzant, un pic defensiv

și poate vei fi melancolic

joi, 4 martie 2021

Recenzie literară: Perna cu fluturi de Doina Popescu și Daniela Ulieriu (2020)

Întotdeauna mi-au plăcut călătoriile cu trenul. Îți oferă o bucată bine delimitată din timpul inform; învălmășeli de gânduri și observații cărora roțile le imprimă propria cadență: le ordonează în funcție de succesiunea imaginilor surprinse prin geam și le precipită spre concluzii pe care le uiți de îndată ce-ai pășit pe peron.

Când l-am cunoscut mai bine, am înțeles că „precar” e cuvântul lui favorit: un fel de debara în care îngrămădește tot ce ar avea un deficit de valoare.

Ca și cum n-aș fi știut că secretele noastre ascund mai degrabă eșecuri pe care ne chinuim în zadar să le refulăm! Rateuri pe care unele împrejurări se încăpățânează să le ridice din nou la suprafață.

La primul contact cu Bucureștiul, unii ar spune că-i un oraș heteroclit, plin de nerv. Dacă înlocuiești nerv cu nervi și heteroclit cu haotic, te apropii de adevăr.

... și de când a murit și motanul, nu vreau să mă mai leg de alte ființe vii. Moartea te deposedează de ele fără nicio șansă. Ea e singurul lucru definitiv, nu admite nici negocieri, nici retușuri.

joi, 25 februarie 2021

Recenzie literară: Anul mutilat de Cristina Eșianu (2019)

Cine trăiește în aceeași lume a ratat totul fără să știe... În cercul mic nu se întâmplă lucruri mari. Diametrul unui cerc mic rămâne mic. În interiorul cercului mic se întâmplă doar lucruri care seamănă între ele, până și limba e aceeași.

Oamenii nu îmbătrânesc, oamenii apun. unii apun de cum se nasc. Adică se întunecă, se prăbușesc în mări, în oceane, unii după niște dealuri ca toate dealurile, alții după niște blocuri chibrit.



joi, 18 februarie 2021

Recenzie literară: Kurt de Teodor Bordeianu (2019)

 Kurt de Teodor Bordeianu este un volum plin de amintiri, care trezește nostalgia și dorința de a mai revedea o dată copilăria, dar, de data aceasta, prin ochii adultului care ești astăzi. Un volum pe care-l recomand cititorilor ce provin din Republica Moldova și care sunt departe de țară, dar își doresc să se întoarcă, prin intermediul literaturii, în țara natală.

joi, 10 septembrie 2020

Recenzie literară: Destrămare de Sorin Delaskela (2019)

Era ca și cum lumea ar fi prins, deodată, un sens îndelung așteptat, bănuit, un sens nevrotic și lasciv, neplăcut dar obsedant.

Evenimentul acesta strict personal care e moartea, strict individual, delimitat sever, rupt din orice context metafizic, istoric sau social, desprins radical de orice generalitate și care se va întâmpla, simplu, clar, fără niciun echivoc. Dar cine putea înțelege, pe atunci? Moartea era îndepărtată. O țară aflată undeva la capătul lumii cunoscute de ei, la marginea hărților, cu stâncile adâncite în ocean.

Ceea ce vrem este ca lucrurile din viața noastră să stea mereu și mereu în ordine, în sens, în lumină, în claritate. Vrem pentru viețile noastre un sol sigur sub tăpli. Pietricele rotunde, cu scrâșnet clar, a căror voință suverană e să-și susțină pașii, corpul greu ce apasă.


Alcătuirea acestei lumi este un joc de copii, un joc în care Dumnezeu însuși e un copil legat la ochi, învârtit de brațele celorlalți copii adunați în cercul amețitor și vesel.

E ca și cum prezentul e cel care acaparează și înghite totul, trecut și viitor, cu un gest absolut și orbitor, asemenea unui croșeu ce-ți zdrobește bărbia și neantizează totul în jur. Există acum și aici.

Și eu te iubesc. O ascult în liniște. Oamenii își spun asta, și eu, și eu te iubesc, noapte bună. E cea mai bună formulă de noapte bună între doi oameni care se iubesc sau cred că se iubesc. Un act uman, profund, sub mantia unui act reflex și a unei obișnuințe. O mantră ce închide pleoapele și inimile în propria lor liniște.