Recenzie literară: John Brunner - Să prinzi o stea căzătoare (1968)

Zăpadă în noapte. Poză din arhiva personală.

Cartea de față a ajuns în biblioteca mea în clipa în care aveam cea mai mare nevoie de o astfel de lectură. Cât a durat sesiunea, mi-am propus să citesc ceva ușor, interesant și în același timp capabil să mă distragă de la manuale. Am ales Să prinzi o stea căzătoare pentru că mi-a plăcut titlul și cred că a fost o alegere înțeleaptă.

Pentru că am tendința să îmi aleg lecturile în funcție de denumire, fără să mă informez ce subiect va fi dezbătut, nu am avut mari așteptări de la această carte. Am citit primul capitol, al doilea și după mi-a fost dificil să mă opresc.

Creohan, un om al viitorului, descoperă că Pământul va fi distrus de o stea albastră ce se apropie cu viteză de planetă, urmând să o transforme în praf intergalactic în câteva sute de ani. Îngrijorat, caută o ieșire din situație la oamenii ce-l înconjoară, însă nu găsește susținerea de care are nevoie. Timpul a trecut, civilizațiile s-au născut, au înflorit și au decăzut. Oamenii timpului sunt apatici, prea puțin interesați de lumea reală, găsindu-și ocupație în Arbori ai Istoriei, chinuind creaturi inferioare, uitând ce înseamnă gândirea. Pentru că în orașul său nu găsește un om ce i-ar împărtăși dorința de a salva planeta, Creohan pleacă într-o călătorie ce îi va deschide multe lumi. 

Să prinzi o stea căzătoare este o poveste a omului diferit, căutător de adevăr, îngrijorat de viitor. În călătoria sa, o întâlnește pe Chalyth, o femeie ce îl ascultă și se oferă să-l urmeze; Hoo, un păstor al Creaturilor de Carne, dornic să iasă din valea în care și-a petrecut toată viața. Cei trei pleacă în căutarea soluției pentru dezastrul ce amenință Pământul, întâlnind oameni care mai de care: oameni războinici, dispuși pe distrugerea altor populații; civilizații preocupate doar de acumularea informațiilor, nu și munca fizică; triburi de sălbatici ce încă mai cred în zeități.

Cartea tradusă în română are 28 de capitole. Odată ce am descoperit cât de interesantă este lectura, am decis să citesc un capitol pe zi, pentru a prelungi plăcerea de a-l citi pe Brunner. Nu am auzit de acest scriitor și evident că nu mai citisem nimic scris de acesta, însă mi-a plăcut mult stilul său de a scrie, îmbinând armonios dialogurile simple, dar nu simpliste, cu descrierile universului în care se află personajele.

Să prinzi o stea căzătoare este o aventură cu nuanțe de distopie, amplasată într-o lume fantastică, dar încă apropiată de realitate, cu personaje ce caută răspunsuri și găsesc mai mult de atât.

Recenzie literară: Capul profesorului Dowell (1925) de Aleksandr Beleaev

Singurătate. Poză din arhiva personală.

Ca majoritatea cărților pe care ajung să le citesc, romanul lui Beleaev nu a fost ceva programat și, în plus, habar nu aveam despre ce e. Mi-a plăcut titlul, mi-am zis că trebuie să fie o lectură interesantă și așa a fost.

Profesorul Dowell, o somitate în lumea științei, a murit subit în timp ce lucra la un proiect colosal ce viza aducerea din morți a corpului uman. Marie Laurent este o asistentă ce primește o ofertă de angajare de la doctorul Kern, cândva asociat al profesorului Dowell. Ajunsă în locuința doctorului, Mari descoperă capul lui Dowell sub un clopot de sticlă, viu și lucid. 

Cu timpul, Marie se împrietenește cu ceea ce a fost cândva profesorul, iar acesta îi destăinuie motivul și împrejurările separării capului său de trup. Asistenta, o femeie corectă și pentru care adevărul este mai presus de orice, decide să-l confrunte pe Kern, iar urmările acestei decizii o vor arunca într-un joc fără reguli bine stabilite.

Nu mă așteptam ca această operă științifico-fantastică să fie atât de interesantă. Nu pot să afirm că sunt o fană a cărților sci-fi, deoarece am mai citit câteva și nu mi-au plăcut în mod special. Capul profesorului Dowell, în schimb, este o lectură dinamică, captivantă, cu personaje definite, dar care se împart în albe sau negre; nu am conceput ca vreunul dintre ei să fie gri. 

Acțiunea m-a ținut lipită de carte și mi-a plăcut că se desfășura atât prin intermediul naratorului, cât și prin prisma conversațiilor dintre personaje, care luau decizii, analizau situația, se atașau de o idee. Mi-a plăcut mult personajul Arthur Dowell, care apare și el pe parcursul romanului, jucând un rol decisiv. Nu mi-a plăcut personajul cântăreței din bar Briquette, a cărei cap ajunge pe mâinile lui Kern la scurt timp după ce Marie este angajată. Nu mi-a plăcut pentru că nu îmi plac în general genul de oameni cum este această femeie, dar scriitorul a reușit să redea fidel trăsăturile acestui tip de individă.

Mi-a plăcut lectura și o recomand iubitorilor de sci-fi, cu elemente de horror, acțiune intensă și răsturnări de situații realizate inteligent.