Se afișează postările cu eticheta vara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vara. Afișați toate postările

vineri, 7 iulie 2017

Planuri pentru vacanță

Am observat că anul acesta am tendința să-mi fac planuri, mici și mărețe, cu ideea de a deveni mai organizată. Într-adevăr, una dintre rezoluțiile mele pentru 2017 a fost să mă organizez cam în toate aspectele vieții mele, pentru că simt cum unele lucruri nu se îndreaptă spre destinația pe care o scriu eu. Mi-am luat și o agendă pe care o car după mine, fie pentru inspirație, când mă vizitează, fie pentru chestiuni tehnice. Și mi-a prins bine.


Așa că mi-am propus să fac și un plan pentru vacanța de vară, care pentru mine începe de pe 29 iulie. Despre cum vara începe, pentru studentul de la medicină veterinară, la mijlocul lui iulie, voi povesti altă dată, astăzi vreau să punctez câteva lucruri pe care vreau să le fac vara aceasta:
- vreau să-mi prăjesc burtica la soare ca o focă mulțumită de viața ei, să stau tolănită pe plajă cu ochelarii trași pe nas și pescăruși pe fundal. Poate am ocazia să văd anul acesta și delfinii în larg, cine știe;
- vreau să citesc mai multe cărți semnate de autori români, în format clasic. În ultimele două luni am citit mult, aproape exclusiv cărți de specialitate, lucru ce m-a cam obosit. Desigur, am strecurat și câteva ore pe ici-pe colo de beletristică (Harry Potter - am ajuns la ultimul volum și Povestea lui Genji, care mi se pare un pic confuză, dar voi face un review pe măsură când termin opera);
- vreau să termin un proiect început demult, dar lăsat să se prăfuiască din lipsă de chef/motivație/uneori inspirație/alteori timp;
- după o revizuire a priorităților, vreau să mă apuc de-a binelea de acest blog. Am tendința să scriu în mai multe locuri o dată, dar am ajuns la concluzia că celelalte bloguri nu sunt la fel de importante, emoțional vorbind. 
Cam acestea sunt planurile mele pentru vacanță. Sper să reușesc să mă țin de ele, să mă îmbunătățesc și să duc la bun sfârșit proiectele neterminate. Dacă nu, mai am timp în toamnă de recuperat, dar productivitatea mea din timpul anului nu se compară cu cea din luna august :)
Voi ce planuri aveți pentru vara aceasta?

sâmbătă, 18 iunie 2016

Fascinația nopților de vară

Cazinoul din Constanța. Poză din arhiva personală
Nopțile de vară sunt magice - o înșiruire de elemente ale naturii și stări emoționale nedefinite. Nopți care încep târziu și se termină devreme, lăsând în urma lor o răcoare blajină, veselă, plină de energie pentru o nouă zi. 
Nopțile de vară cred că sunt cele mai fascinante datorită faptului că sunt inedite, fiecare noapte fiind ca o reflectare a ideilor de peste zi, ca un torent al gândurilor, ca o învălmășeală de emoții, păreri și superstiții.
Îmi plăceau aceste alergări prin lunile calde pe când eram în liceu și nopțile albe erau ceva ce mi se părea fascinant. Cu vârsta, nopțile de vară nu mai sunt neapărat albe, ci pline de liniște, o liniște aparte regăsită în voci îndepărtate, mașini grăbite, păsări somnambule și lumini pale. Îmi plac nopțile în care aud orașul, forfota, dar în același timp muțenia naturii și a gândurilor. Cele mai faine nopți văratice sunt acelea în care mă pierd fără a ține pasul cu timpul, nopțile în care vântul saltă prin păr și gândurile nu sunt melancolice. 
Nopțile de august sunt preferatele mele. Cele mai tăcute, cele mai pline de lumină, cele mai aglomerate de gânduri ușoare, fără viitor. Nopți în care mă pierd știind că mă voi întoarce. Nopți în care vreau să îmbrățișez marea și să-i strig că este nebună, frumoasă, dar nebună.

Abia aștept să o revăd...