joi, 31 mai 2018

Recenzie literară. Pollyanna. Jocul bucuriei de E. H. Porter (1913)

Salutare!
Recenzia din această săptămână este dedicată copilăriei și a  dorinței de a vedea frumosul în lume prin ochii Pollyannei. Dacă vreți să aflați în ce constă esența jocului bucuriei, vă invit să vizionați videoclipul de mai jos :)

joi, 24 mai 2018

Recenzie literară: Pelinul negru de Ioana Nicolaie (2017)

E joi, deci e zi de recenzii video. De data aceasta, vin cu o recomandare autohtonă - romanul Pelinul negru semnat de Ioana Nicolaie, apărut la editura Humanitas. Vizionare plăcută!

marți, 22 mai 2018

Drumul spre minimalism - Săptămânile 32-38

Hello!
Nu știu de când nu am mai scris legat de proiectul meu, Drumul spre minimalism. De fapt, ultimul update a fost acum 6 săptămâni, deci a trecut ceva timp.
Sunt o persoană căreia atunci când îi vine o idee, se aprinde și e gata pe loc să lase totul și să pună în aplicare ideea respectivă. Avânt am din plin, dar acesta începe să se risipească pe parcurs. Ceea ce s-a întâmplat și cu acest proiect.
Am senzația că la început am făcut totul ce trebuia - am sortat hainele, obiectele din casă, lucrurile mele în general. Apoi, procesul a stagnat, ca în momentul de față să fie oprit. Nu în totalitate, pentru că zilnic mai găsesc câte ceva ce este în plus, câte ceva ce nu-mi trebuie. Dar la scară largă, nu am mai făcut nimic.
Nu știu dacă am menționat undeva, dar pentru mine, minimalismul este un concept individual. Nu mă văd renunțând la 90% din garderoba mea sau cosmetice sau alte obiecte. Nu mă văd locuind într-o cameră unde există doar un pat și un șifonier, deși ideea de a avea pereți albi și mobila albă mă încântă. Pentru mine, minimalismul înseamnă să am exact atâtea obiecte/lucruri de câte am nevoie.
În momentul de față, că tot am trecut la sezonul cald, garderoba mea nu mă mulțumește. Cu hainele de iarnă a fost foarte simplu - îmi plac toate, se asortează toate între ele. Cu hainele de vară e altă poveste - am încercat să triez lucrurile pe care nu le mai vreau, dar am rămas cu multe umerașe ocupate. Pentru că port ceea ce am lăsat, dar nu știu exact de unde vine discomfortul legat de șifonierul meu. Mi-am zis că las sortarea drastică pentru sfârșitul verii, ca să văd ce exact nu a fost purtat și de ce.
La capitolul încălțăminte, stau ceva mai bine. Voi dona o pereche de balerini care-mi plac foarte mult, dar care mă bat îngrozitor. Am încercat să-i port 3 ani la rând, m-au bătut de fiecare dată, așa că nu are sens să-i păstrez. Am aruncat o pereche de sandale ce aveau fermoarul din spate rupt și care mă frustrau de fiecare dată când trebuia să mă încalț sau descalț. Le-am purtat doi ani și consider că și-au îndeplinit menirea. Pentru sezonul cald, am destul de multă încălțăminte, parcă aș mai renunța la o pereche-două, dar problema este că nu am o pereche de sandale care să îmi placă atât de mult încât să renunț la a mai purta altceva. Așa că le iau prin rotație și văd la sfârșitul verii dacă renunț la ceva.
La capitolul cosmetice, lucrurile merg lent, dar în direcția potrivită. Încerc să consum produsele care sunt mai vechi, care nu îmi plac în mod special și care sunt testate pe animale - vreau să trec, pe cât de mult posibil, la a folosi produse cosmetice și de îngrijire netestate pe animale, Cruelty Free. Tot ce am cumpărat în ultima perioadă este CF, majoritatea produselor fiind achiziționate din dm - Ebelin, Balea și Alverde sunt mărci CF, la prețuri bunicele și cu o gamă largă de produse de tot felul. Machiajele le am de pe Pink Panda sau de la firme ce pot fi găsite și în magazinele fizice. Dacă vă interesează subiectul, lăsați-mi un comentariu aici și scriu o postare separată. Adevărul este că atunci când cauți, găsești tot ce-ți trebuie.
Ultima perioadă mi s-a pus pata pe a urmări diferiți youtuberi care fac declutter, care fac curat în casă sau organizează obiectele/lucrurile pe care le au. Este ceva fascinant în a urmări pe cineva cum își face curat în haine sau în cămara din bucătărie, cel puțin pentru mine. M-am și inspirat de câteva ori și am aplicat unele lucruri în „gospodăria” mea. La fel, dacă vă interesează subiectul, pot vorbi mai mult despre într-o postare separată.
Cam asta se întâmplă în viața mea acum. De săptămâna aceasta îmi începe sesiunea - de fapt, colocviile, sesiunea e abia din iunie, dar ideea e că voi avea mai mult timp pentru mine și pentru blog. Poate și pentru Drumul spre minimalism, cine știe. Voi ce planuri aveți?

joi, 17 mai 2018

duminică, 13 mai 2018

Recenzie literară: A Pair of Blue Eyes/ Doi ochi albaștri de Thomas Hardy (1873)

Aveam acest volum de foarte mult timp în bibliotecă. Am decis să-l deschid pentru că vreau să citesc toate volumele neatinse (#citescceam), pentru a putea face loc unor cărți noi. Despre Thomas Hardy am mai auzit prin intermediul unei colege de facultate, care mi-a zis că i-a plăcut foarte mult romanul Doi ochi albaștri. Amintindu-mi că am acest titlu în bibliotecă, l-am început în aceeași zi.
Elfriede Swancourt este o tânără educată, sensibilă și naivă, care scrie în taină un roman, se ocupă de predicele pe care trebuie să le citească tatăl său, preot în sat și își petrece zilele călărind. Viața monotonă a tinerei se schimbă atunci când în casa lor apare Stephen Smith, un arhitect venit de la Londra. Între cei doi se infiripă o iubire pură, care este umbrită de faptul că Smith nu provine dintr-un neam ales. Atunci când domnul Swancourt află cine este arhitectul, Stephen e nevoit să plece, lăsând-o pe Elfriede plină de amărăciune. Cei doi îndrăgostiți țin legătura și decid să se căsătorească în taină, dar intervine ceva și Stephen pleacă în India, unde speră să-și facă un nume și o avere pe care să le prezinte preotului în schimbul mâinii fiicei sale. Între timp, Elfriede îi jură credință și îi promite că-l va aștepta.
Timpul trece, domnul Swancourt decide să se căsătorească, iar împreună cu noua doamnă Swancourt, în familie apare și vărul acesteia, domnul Henry Knight. Printr-o coincidență, Knight este, pe de o parte, mentorul despre care Stephen i-a povestit foarte mult Elfriedei, făcând-o geloasă pe acesta și pe de altă parte, este omul ce a criticat dur romanul de debut al fetei într-un ziar destul de cunoscut. Între Elfriede și Henry începe să se formeze o legătură pe care, aparent, familia o dorește, iar tânăra se trezește prinsă între două focuri: jurământul de credință pentru un bărbat aflat la mii de kilometri de ea și sentimentul de vinovăție față de bărbatul de lângă, care este vădit interesat de tânără.
Doi ochi albaștri este un roman care a început bine, dar mi-a fost foarte greu să-l termin. Deși mi-a plăcut ideea unui triunghi amoros, în ultima treime a cărții lucrurile au început să se complice fără niciun motiv. Personajele, pe care nu am reușit să le îndrăgesc din cauza trăsăturilor exagerate, mi s-au părut toate infantile în deciziile luate. 
Elfriede, care se vrea a fi o tânără virtuoasă și sensibilă, nu este cinstită de la bun început cu niciunul dintre pretendenții la inima ei. Cel mai deranjant este cum autorul, prin intermediul altor personaje, insistă pe faptul că domnișoara Swancourt este doar o copilă și că nu face nimic cu răutate, încercând parcă să îi justifice comportamentul față de cititor.
Stephen, bărbat în toată firea, se comportă prostește atunci când vine vorba de Elfriede - este exagerat de sensibil la orice spune ea, nu dă dovadă de tărie de caracter, este un om bun, dar de o inocență ce trece de naivitate. 
Dintre toate personajele, cel mai antipatic este Henry Knight. Dacă Elfriede și Stephen sunt tineri și lipsiți de experiență, astfel încât anumite lucruri li se pot ierta cu ușurință, Knight este un bărbat trecut prin viață, cult, educat și citit, dar care are niște principii infantile, ceea ce duce nu doar la propria nefericire, ci și la distrugerea unor destine din jur.
Romanul lui Thomas Hardy nu se numără printre preferatele mele. Pe lângă personajele greu de înțeles și acțiunea deseori dramatizată fără un motiv bine întemeiat, autorul are talentul de a plictisi cititorul cu descrieri ce nu aduc nimic în plus - am citit două pagini în care o doamnă descrie florile ce cresc în grădină, care îi plac, care cresc din greșeală - și povestea din spatele fiecărei plante în parte,iar acesta este doar unul dintre multele exemple.
Deși mă declar fana cărților clasice și a descrierilor amănunțite a decorului, Doi ochi albaștri a fost un roman pe care l-am citit cu greu, cu lungi pauze între capitole, datorită detaliilor irelevante și a personajelor care mi-au inspirat a fi un grup de liceeni și nu adulți în toată firea. Nu mi-a plăcut stilul autorului, dar sunt dispusă să mai încerc să citesc ceva semnat de acesta.

joi, 10 mai 2018

Recenzie literară: Viață după viață de Kate Atkinson (2013)

Salut!
Azi pe canal vă vorbesc despre romanul lui Kate Atkinson, Viață după viață, un volum ce mi-a plăcut foarte mult datorită subiectului abordat și a personajelor ancorate în acțiune. Vizionare plăcută :)