William și secretele Universului. Povești științifice pentru copii de Gertrude Kiel este un volum ce explică, într-o manieră accesibilă și prietenoasă pentru micul cititor, tot ceea ce înseamnă explorarea universului, începând din antichitate până în prezent. Deși mătușa Gunvor nu e deloc o fire comunicativă, William reușește să pună întrebările potrivite la timpul potrivit, astfel încât femeia nu se mai oprește din a-i povesti despre primele notițe păstrate în istorie despre spațiu. Mai exact, bătrâna acoperă subiecte precum felul în care oamenii au început să se ghideze după stele, cum au reușit, cu ajutorul unor sisteme primitive sau calcule incomplete, să realizeze că pământul nu este plat și că se rotește în jurul soarelui, nu invers. Prin intermediul vocii calme și a discursului științific, dar într-un limbaj simplu, micul cititor, alături de William, află despre ce înseamnă, de fapt, cosmosul, cum a fost văzut de oameni în preistorie și cum a evoluat percepția rasei umane despre acesta pe parcursul timpului.
Mi-a plăcut foarte mult acest volum, pentru că familiarizează cititorul cu personalități istorice precum Johannes Kepler, Nicolas Copernic, Iisac Newton, Albert Einstein, dar și cu tot felul de concepte, cum ar fi: funcționalitatea unei lentile convexe sau concave, primele telescoape, cum funcționează o prismă și cum se măsoară traiectoria unui obiect. Deși aceste subiecte sunt de felul lor complexe, mătușa Gunvor le prezintă lui William pe limba lui, astfel încât îi trezește interesul și îi alimentează curiozitatea.