Se afișează postările cu eticheta maraton de lectura autori romani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta maraton de lectura autori romani. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 iulie 2019

#romanianreadathon de @4fără15

Salutare!
Pe la începutul lunii, Ruxandra de la @4fara15, una dintre booktuberițele mele preferate, a provocat comunitatea să... citească literatură română în cadrul #romanianreadathon :)


Am tot văzut pe conturi de Instagram sau pe Booktube maratonuri de lectură, dar de obicei, se bazează pe citirea a unui număr de cărți sau pagini într-un anumit interval de timp. Maratonuri de lectură tematice am văzut multe la booktuberii din străinătate, cum a fost cel din mai - când comunitatea din străinătate a citit cărți semnate de/cu personaje de origine asiatică. Din punctul meu de vedere, astfel de maratonuri de lectură sunt un lucru pozitiv, pentru că prin intermediul lor descoperi autori noi sau cărți pe care în alte condiții nu le-ai alege.


Să mă întorc la maratonul nostru, autohton :) Ruxandra a avut o idee bună și a propus să citim cinci cărți, fiecare făcând parte dintr-o anumită categorie. Eu am citit doar patru, din simplul motiv că nu sunt foarte motivată în perioada asta să citesc nonficțiune.


Pentru prima cerință, un clasic al literaturii române, am citit Maidanul cu dragoste de G. M. Zamfirescu. Mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam - o poveste despre viața unei mahalale, o comunitate pestriță, unde în fiecare zi izbucnește un scandal sau pleacă o bârfă din casă-n casă. Zamfirescu creează niște personaje ușor de urmărit, reprezentative pentru vremea lor și pentru statutul social pe care-l au. Cu siguranță voi mai citi cărți semnate de autor.




Pentru cea de-a doua cerință, un volum de poezii, l-am descoperit pe Octavian Goga. E o carte pe care am găsit-o în biblioteca bunicii mele și a fost o adevărată plăcere să citesc poezii despre viața la țară din alte vremuri, sufletul românului plecat de acasă, societatea în vremuri tulburi la început de secol. Totul acompaniat de cele câteva ploi de vară care s-au dezlănțuit asupra casei bunicii. Recomand volumul acesta cu mare drag - este plin de melancolie, dor, patriotism și speranța unui viitor mai bun.


O carte scrisă de un autor contemporan - la această cerință l-am citit pe Lucian Dan Teodorovici cu a lui Celelalte povești de dragoste. Aveam cartea în bibliotecă de ceva timp și maratonul a fost impulsul potrivit pentru a o lectura. Nu pot să zic că mi-a plăcut foarte mult - acțiunea e cam fragmentată, sărind din prezent - unde naratorul are probleme conjugale și încearcă să le rezolve sau să treacă peste ele - în trecut, în amintirile naratorului și diferite evenimente aparent neînsemnate, dar cu un mare impact emoțional asupra naratorului, dar și a cititorului. Aceste întoarceri în trecut mi-au plăcut cel mai mult, datorită personajelor multiple, cu o lume interioară bogată și foarte variată. Partea cu prezentul mi s-a părut seacă și nu am putut să empatizez cu protagonistul.



Pentru provocarea o carte scrisă de o femeie, am început cu Cartea Mironei de Cella Serghi - a cărei Pânză de păianjen mi-a plăcut foarte mult. Cartea Mironei a început în forță, cu atmosfera pe care doar Cella Serghi știe să o creeze, amintirile unor vremuri pe care eu nu le-am trăit și personaje de care te atașezi cu ușurință. Pe parcurs însă, acțiunea a început să stagneze, povestea a început să mă plictisească, semănând mai mult cu o serie de povestiri scurte. Am abandonat lectura, pentru moment.


Apoi, am decis să citesc o altă carte, Fecioarele despletite de Hortensia Papadat-Bengescu. Am citit Concert de muzică de Bach și nu mi-a plăcut deloc, de aceea eram puțin sceptică atunci când am început lectura acestui volum. Care, apropo, mi-a plăcut și mai puțin decât celălalt. Nu reușesc să mă regăsesc în stilul scriitoarei, nu mi-au plăcut personajele, acțiunea parcă-parcă avea o direcție în care se deplasa, dar tot interveneau replici sau gânduri ale personajelor care încetineau totul. Hortensia Papadat-Bengescu nu mă inspiră și nu mă impresionează, scriitura ei îmi este străină iar personajele - lipsite de orice culoare; nu m-am atașat de niciunul. 
Și, cum spuneam mai sus, nu am citit o a cincea carte - un volum de nonficțiune, deși aveam de gând să o fac. Cu toate acestea, cred că pentru mine, maratonul acesta de lectură, #romanianreadathon, a fost un succes - am citit cărți pe care le-aș fi amânat mult și bine. Am descoperit un poet minunat, am citit o carte pe care o aveam în bibliotecă de ceva timp, l-am citit pe Zamfirescu, am redescoperit stilul Cellei Serghi și m-am convins, din nou, că Hortensia Papadat-Bengescu nu este o autoare pe gustul meu.

Deși maratonul se desfășoară pe tot parcursul lunii iulie, eu l-am încheiat mai devreme. Dacă vreți să urmăriți cum se desfășoară acesta în continuare, urmăriți hashtagul #romanianreadathon pe rețelele de socializare și -  de ce nu? - contribuiți și voi :) Nu are nimic dacă reușiți să citiți doar un volum, important este să ne uităm un pic și „în curtea noastră” și să-i citim pe ai noștri.
Mulțumiri Ruxandrei pentru idee și dacă participați în maraton/ați participat, ce titluri ați ales? Care v-au impresionat? Care v-au dezamăgit?