Recenzie literară: Donul liniştit (1928) de Mihail Șolohov

Cai pe malul râului. Poză din arhiva personală.

Făcând parte din tezaurul literaturii ruse, alături de Război şi Pace, Fraţii Karamazov și  Ana Karenina, Donul liniştit este  una dintre capodoperele literaturii secolului al XX-lea. Romanul oferă cititorului o frescă a vieții cazacilor de pe malurile Donului, cu tradiţiile şi obiceiurile lor, punându-se accentul  pe contrastul dintre perioada ţaristă și perioada comunistă.

Cea mai mare parte a romanului se petrece în Veshenskaya stanitsa (oraş cazac de pe malurile Donului), unde locuieşte eroul principal, Grigorii Melehov. Acţiunea are loc între anii 1912-1922, incluzând perioada Ţaristă, Primul Război Mondial  şi Războiul Civil (1918-1923), după desfăşurarea Revoluţiei  Ruse din 1917. Viaţa  cazacilor de pe Don şi a lui Grigorii ia o altă întorsătură când începe Primul Război Mondial, rezultatul fiind destrămarea Imperiului Rus şi mai târziu formarea URSS-ului, când pe lângă lupta contra inamicului ţara se împarte în două tabere, după abdicarea ultimului Ţar rus Nicolae al II-lea, venind la putere Partidul Bolşevic. De aici începe sortarea pe menşevici sau Armata Albă – cei care doreau reîntoarcerea Ţarismului (printre care se numărau şi cazacii de pe Don) şi bolşevici sau Armata Roşie (cei ce optează pentru noul regim).

Eroul principal îşi trăieşte liniştit viaţa alături de familie, în satul natal până în momentul în care izbucnește Războiul Civil. Pe tot parcursul romanului, Melehov caută adevărul, încercând să-l găsească  în idiologia comunistă și cea țaristă, dar îl aşteaptă o dezamăgire totală. Dezastrele în viaţa lui vin unul după altul: moartea oamenilor apropiați şi veşnica frică de a nu fi prins şi executat pentru faptele lui din trecut. O mare dramă pentru el o reprezintă dragostea pentru două femei, Axinia, soţia vecinului, prima şi cea mai puternică dragoste şi Natalia, soţia lui, pe care o acceptă cu greu.

Romanul a fost  comentat de critica internațională, generând numeroase controverse. Deşi autorul „oficial” al romanului este Şolohov,  a fost avansată acuzația de plagiat, un argument invocat fiind acela al vârstei autorului – primul volum a apărut în 1928, când scriitorul avea doar 22-23 de ani și doar  patru clase de școală. Viteza cu care au apărut următoarele două volume, cu o diferenţă de mai puţin de un an între ele, a amplificat semnele de întrebare legate de autorul real al cărții. Unul dintre cei care îl învinuiesc pe Şolohov de plagiat este scriitorul Alexandr Soljeniţîn, care demonstrează contrastul față de celelalte lucrări ale lui, mult mai slabe decât Donul liniştit. S-a vehiculat și ideea că autorul real  ar fi  Fyodor Kryukov, un cazac care a luptat de partea Armatei Albe şi a murit de tifos, manuscrisele lui fiind furate şi achiziţionate de Şolohov cu ajutorul socrului acestuia.

Deși paternitatea operei rămâne o enigmă pentru mulți, ea a fost apreciată de lumea criticilor literari, iar Şolohov a luat Premiul Nobel pentru Literatură (1965), motivaţia juriului fiind „…pentru forța artistică și integritatea cu care a dat expresie, în epica Donului, unei etape istorice din viața poporului rus.”.

Recenzie literară: Peripețiile bravului soldat Švejk (1923) de Jaroslav Hašek

Apus. Poză din arhiva personală.

Aventurile personajului din titlu încep odată cu declanșarea Primului Război Mondial, când Švejk este din nou mobilizat în rândurile armatei austriece. Din nou, pentru că fusese dat afară din armată când își făcea serviciul activ, fiind declarat de medicii legiști drept „tâmpit iremediabil”. În civilie, „bravul soldat trăia din negoțul de câini, niște javre răpănoase și vagabonde, cărora le ticluia cu propria sa mână pedigriul și rasa, ca fiind cele mai nobile”. Dar războiul l-a reîntors pe bravul Švejk în rândul camarazilor săi. Pe tot parcursul lungii „călătorii”, Josef Sveik nimerește a fi ordonanță la Otto Katz, care, în scurt timp, îl pierde la un joc de cărți locotenentului major Lucas, în compania căruia pleacă pe front. Deplasându-se spre linia frontului, Švejk, om cu ghinion, nimerește la fiecare pas într-o belea: ba pierde trenul și merge pe jos în altă direcție, unde este luat drept spion; ba, fiind în recunoaștere, probează uniforma unui fugar, prizonier rus și este luat drept acesta; ba înmânează scrisoarea  amoroasă a locotenentului Lucas soțului, și nu soției, după care se ia la bătaie cu soldații unguri și nimerește la dubă.

Opera lui Jaroslav Hašek ne dezvăluie spiritul unei epoci și sacrificiul oamenilor în slujba Măriei Sale. Împăratul, mizeria, sărăcia, disciplina severă în armată, jefuirea țării de către gradele ofițerești, depravarea, rasismul, anarhia, destrămarea statului, toate acestea sunt aspecte tratate ironic în roman. Întâlnim personaje „istorice”, precum Otto Katz, preot de companie, un ateu, fustangiu și bețiv; Baulon, un biet morar, înrolat cu  forța în armată, veșnic hămesit și mereu prins cu prânzul ofițerului mâncat pe jumătate; cadetul Biegler, un „puturos de civil” care încearcă să se evidențieze prin cunoștințele sale teoretice, spre disperarea ofițerilor; locotenentul Dub, un civil, fost profesor de gimnaziu, „țicnit de-a binelea”; și, în fine, Švejk, un soldat obișnuit, optimist până la prostie. Un roman în care Primul Război Mondial este văzut prin ochii unui soldat, un roman ce a fost creat pentru cei cărora le plac glumele piperate, adesea grosolane, din viața soldățească.

Din păcate, romanul nu are încheiere. Jaroslav Hašek a murit înainte să-și termine opera. Cu toate acestea, Peripețiile bravului soldat Švejk rămâne unul dintre cele mai citite romane, care au apărut după Primului Război Mondial, fiind inspirate din acesta.