Se afișează postările cu eticheta the possibility of somewhere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta the possibility of somewhere. Afișați toate postările

miercuri, 5 iunie 2019

Bilanț literar: Mai 2019

 Ultima lună a primăverii și-a luat zborul și după minunata lună aprilie, în care am citit o minunăție de trilogie (despre care vă voi vorbi cât mai curând posibil pe canal), mai s-a adeverit a fi o perioadă de pauză în ceea ce privește lecturile mele.


Am reușit să citesc șase cărți, însă în a doua jumătate a lui mai am fost foarte ocupată cu facultatea și în același timp, am intrat într-un reading slump când nu voiam să citesc nimic, nu aveam chef de lecturile deja începute și în același timp, niciun alt titlu nou din biblioteca mea nu m-a tentat (deși au apărut foarte multe cărți noi ce s-au lansat în luna respectivă). Reading slumpul meu a fost atât de sever, încât nu aveam chef de literatură sub nicio formă - carte fizică, eBook, carte audio. Încă nu am chef de citit, din păcate.
 Dar să vă povestesc despre lecturile din prima jumătate a lunii, înainte de perioada aceasta de pauză.


 The True Confessions of Charlotte Doyle de AVI - o poveste drăguță și scurtuță despre cum o fetiță nobilă ajunge să facă parte din echipa de mateloți de pe o corabie. Mi-a plăcut, chiar dacă unele aspecte ale narațiunii mi s-au părut un pic trase de păr; recenzia completă o găsiți aici, pe blog.


Blestemul mării de Shea Ernshaw - cartea asta mi-a plăcut foarte mult. E captivantă și știu că am stat seara până târziu ca să o termin; e genul de carte despre care poți să zici că e un page-turner. În Blestemul mării, o întâlnim pe Penny Talbot, o adolescentă ce toată viața sa a trăit în orășelul Sparrow și a fost martora unui eveniment misterios care are loc an de an - sezonul Swan. Dacă vreți să aflați mai multe, vă invit să urmăriți recenzia mea.


 În fiecare lună îmi propun să citesc măcar un titlu din lista mea imensă de to-read, iar Ultima dorință de Andrzej Sapkowski se afla pe aceasta de pe la începutul deceniului :D Este vorba despre primul volum din seria The Witcher, cea care a stat la baza cunoscutului RPG.


Ultima dorință a fost o lectură antrenantă, cu un protagonist pe care l-am îndrăgit și care are multe trăsături de caracter admirabile. Ideea de magie și întrepătrunderea acesteia cu lumea umană este bine portretizată. Cu siguranță voi citi seria în întregime, cândva. Ultima dorință a fost reeditată anul acesta în cadrul colecției Armada la Nemira, așa că o puteți procura deja din librării.


Și am ajuns la cartea pe care o așteptam cu nerăbdare să apară: pe 7 mai, a apărut cel de-al treilea volum din seria Caraval de Stephanie Garber, Finale. Dacă primul volum din trilogie, Caraval, m-a vrăjit și mi-a arătat minunata lume a lui Legend, iar cel de-al doilea volum, Legendary, m-a făcut părtașă la aventurile unei protagoniste care mereu ajunge în situații ciudate, Finale a fost destul de dezamăgitor. Nu voi spune prea multe, pentru că i-am făcut o recenzie separată (cu spoilere), dar mi s-a părut slăbuț și firul narativ cam încurcat, mai ales în ceea ce privește acțiunile personajelor, corelate cu personalitatea lor din volumele anterioare.


În The Possibility of Somewhere de Julia Day, este vorba despre doi adolescenți care merg la aceeași școală, ambii având ambiții mari în ceea ce privește viitorul lor. Însă diferența dintre ei este imensă. Ash Gupta este un tânăr dintr-o familie bogată, o familie-model pentru comunitatea orașului, cu tradițiile și obiceiurile indiene adânc înrădăcinate în filosofia de viață a acestei familii. La polul opus se află Eden Moore, o fată ce locuiește într-o rulotă, familia ei este săracă și nimeni din cei ce fac parte din aceasta nu au mers niciodată la facultate. Dacă Ash este cineva la care adolescenții se uită cu respect, Eden este fata de redneck. Cei doi nu au nimic în comun, până când nu sunt nevoiți să comunice între ei pentru un proiect, iar mai târziu află despre faptul că școala oferă o bursă pentru facultate, iar ei doi devin astfel rivali. Pe lângă rivalitate, între cei doi apare și un alt sentiment.
The Possibility of Somewhere a fost un YA drăguț, numai bun de citit când vrei ceva lejer, cu un subiect nepretențios și o poveste simpatică.

Un motan pe nume Bob de James Bowen a fost singura carte de non-ficțiune pe care am citit-o în mai, dar aceasta m-a surprins plăcut. Autorul povestește într-o manieră simplă despre viața sa și despre cum un motan portocaliu a decis să devină parte din aceasta. Citind cartea, mă simțeam de parcă stăteam la o cafea cu autorul, pentru că stilul de a scrie este unul simplu, dar nelipsit de sensibilitate. James Bowen este un bărbat care a ajuns într-un punct în viață când totul părea pierdut pentru totdeauna, însă a avut tăria de caracter să facă un pas în direcția corectă, iar acolo îl aștepta Bob, care s-a autoadoptat.
Povestea celor doi este interesantă și mi-a plăcut foarte mult să urmăresc ascensiunea lui James Bowen spre normalitate, dar și modul în care a luptat cu proprii demoni și cu nedreptățile ce i s-au ivit în cale de-a lungul timpului. Vă recomand cu mare drag să citiți această carte.
Așa arată luna mai în ceea ce privește lecturile. Tot timpul este loc pentru mai bine, dar știu deja că iunie se preconizează să fie o lună ceva mai diferită pentru mine - am examenele de licență de dat și apoi Elena is a free elf, cum s-ar zice. Nu știu cât voi citi și ce voi citi, dar sper să descopăr niște titluri fantastice (cum s-a întâmplat în aprilie).
Voi ce ați citit în mai? Ce titluri v-au plăcut cel mai mult?