Bilanț literar: Mai 2023

Salutare și bine v-am găsit cu bilanțul literar pentru ultima lună de primăvară din acest an!

A fost o lună în care, în continuare, m-am bucurat de cărțile audio și de titlurile minunate pe care ori nu le găseam fizic, ori nu aveam acces la ele pe moment în alt format.

Râde glonț de minte spartă de M.K. Lynn este al doilea volum din seria Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris și se axează preponderent pe viața socială a personajelor. Mai exact, pe felul în care aceasta se schimbă după evenimentele din primul volum, despre care am vorbit aici. Recenzia pentru cartea nr.2 din serie este deja pe blog.

Luna trecută am citit primul volum din această serie și am decis să continui. În Fundația și Imperiul de Isaac Asimov lucrurile devin ceva mai tensionate, dar tot nu am reușit să mă atașez de personaje. Nu mi-a plăcut niciunul, poate doar antagonistul - puțin de tot.

Casa de pe canal de Georges Simenon a fost o lectură care m-a surprins. Nu sunt o cititoare înrăită de thrillere, dar acesta mi-a plăcut - în special datorită aspectului psihologic și a construcției protagonistei, care e genul de persoană absolut dezagreabilă, dar ce te face să fii investit în soarta acesteia.

A doua Fundație de Isaac Asimov a fost volumul meu preferat din trilogie - personajele mult mai bine conturate dar, mai ales, acțiunea mult mai alertă și m-a ținut în priză. Cu toate acestea, nu voi continua seria - a fost o experiență interesantă, strict prin prisma familiarizării cu scriitura autorului.

The Naughty or Nice Clause de Kate Callaghan este un volum potrivit pentru sezonul rece sau pentru cei care iubesc foarte mult sărbătorile de iarnă. Familia Lylei decide să predea afacerea lor unui necunoscut, lui Mason, care ajunge să dețină peste 50% din acțiuni. Între cei doi există o animozitate reciprocă, dar atunci când petrecerea de Crăciun se termină într-un mic dezastru, Mason o ia pe Lyla cu el în orașul lui natal, femeia descoperind o tonă de secrete legate de misteriosul ei partener de afaceri. Lyla este o protagonistă de care te atașezi pe parcurs - face multe greșeli, dar realizează unde greșește. Mason e mai puțin conturat, dar am apreciat modul în care de fiecare dată când zice ceva, e complet serios - inclusiv când o complementează pe Lyla, care are impresia că el e ironic. Povestea se axează pe relația lor, fără însă a ingnora alte personaje și căldura de care se bucură Lyla atunci când ajunge în inima familiei lui Mason.

Spuma zilelor de Boris Vian a fost o lectură deosebită datorită faptului că te simți de parcă ai urmări o piesă absurdă, unde nu există diferențe între oameni, animale sau obiecte, unde tragismul, comicul, muzica și hazardul conturează o poveste de iubire inedită.

Maestrul de go de Yasunari Kawabata nu face parte din genul de lecturi pe care le aleg în mod obișnuit, dar fiind una dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale, am decis să-i dau o șansă. M-a plictisit de foarte multe ori, dar plusul a fost că volumul e scurt și oarecum informativ, iar autorul conturează maestrul într-un mod care te face să vrei să afli ce gândește.

Mașina timpului de H.G. Wells a fost genul de lectură pe care am devorat-o în câteva ore. Povestea, deși e scrisă la finalul anilor 1800, este cât se poate de modernă și am apreciat felul în care protagonistul - călătorul în timp - gândește despre civilizație și vede viitorul.

Victoria de Knut Hamsun m-a întors în vremurile de altă dată, la literatura despre dragostea imposibilă, marcată de diferența de clasă socială, moravuri și timp. Este o lectură rapidă, dar plină de trăiri și emoții.

Picnic la marginea drumului de Arkadi și Boris Strugațki e genul de lectură pe care trebuie să o iei în considerare dacă vrei să citești un fantasy clasic. Cu un limbaj colocvial și sarcastic pe alocuri, romanul urmărește viața oamenilor care intră în contact cu mediul atins de o forță extraterestră și modul în care acest loc - și obiectele ce se găsesc aici - influențează viața omului de rând.

Noi de Evgheni Zamiatin a fost o antiutopie care mi-a plăcut datorită limbajului și a felului în care se schimbă personajul principal, transformându-se dintr-o rotiță oarecare dintr-o mașinărie complexă într-o piesă care începe să gândească de sine stătător.

Frumoasele adormite de Yasunari Kawabata e o carte cu o premisă controversată: într-o casă care afirmă că nu este bordel, tinere femei sunt adormite, fără a ști că-și petrec nopțile cu niște bătrâni. Deși clienților nu li se permite să facă ceva fizic acestor fete, modul în care protagonistul își tratează frumoasele adormite este unul care te pune pe gânduri.

Prințul spinilor de Mark Lawrence a început pe o notă care m-a făcut să mă simt dezgustată complet de nația umană, iar protagonistul mi-a inspirat doar repulsie. Totuși, autorul reușește să-l portretizeze pe Jorg în așa fel încât ajungi să ții cu el în cele mai dubioase situații.

Iubește pe aproapele tău de Erich Maria Remarque mi-a reamintit de ce îl iubesc atât de mult pe acest autor: tratează cele mai întunecate subiecte, oferind personajelor o seninătate aproape bolnăvicioasă. În vremuri tulburi, când umanitatea pare să fie cuprinsă de o febră mortală, personajele lui Remarque reușesc să păstreze speranța, omenia și bunătatea.

Ucenicul Vraciului de Joseph Delaney a fost o aventură simpatică - despre un băiat care devine ucenicul unui vraci și cum își începe ucenicia, greșelile pe care le face, dar și prezența de spirit de care dă dovadă atunci când este cazul.

Povestea doctorului Dolittle de Hugh Lofting mi-a reamintit de copilărie - o carte simpatică, unde binele mereu învinge, unde nimeni nu se dă bătut, unde animalele sunt istețe și simpatice, iar protagonistul are o inimă pură.

Un mormânt în cer de Horia Vintilă a fost o lectură lentă, dar pe care am savurat-o pe deplin. Este o povestire-jurnal a pictorului El Greco, care datorită naturii meseriei sale intră în contact cu tot felul de oameni, accentul punându-se pe credință, moravuri și artă. Sufletul omului este întors pe toate părțile și natura ființei umane este dezbătută la fiecare pas, făcând din acest volum o odă adusă filosofiei, introspecției și esenței omului de azi și de altă dată.

Zăpada de primăvară de Yukio Mishima e primul roman din tetralogia Marea fertilității, comparată cu În căutarea timpului pierdut, varianta niponă. A durat un pic până am intrat în atmosfera poveștii, dar a meritat: Yukio Mishima e unul dintre autorii mei preferați din toate timpurile și mi-a fost dor de melancolia din scrierile sale.

Kepler 62 - Cartea întâi: Invitația de Timo Parvela, Pasi Pitkanen și Bjorn Sortland a fost o dezamăgire. Deși ideea e palpitantă, execuția nu a fost pe gustul meu - nu am creat nici o legătură cu personajele și cartea s-a simțit mai degrabă ca un prim capitol decât o poveste propriu-zisă. Cine sunt cei doi copii, Ari și Joni? Cum e construită lumea și de ce guvernul este rău? Care e treaba cu jocul Kepler62 și ultimul nivel? Nu se oferă nici un răspuns, iar asta mi-a tăiat din elan. Ilustrațiile sunt tare simpatice, pe alocuri am avut impresia că acestea spun mai multe decât povestea relatată.

Din păcate, nu s-a lăsat fără abandonate luna asta. Eram foarte încântată să încep Fiul risipitor de Radu Tudoran - mi-a plăcut enorm Toate pânzele sus! - dar după câteva capitole nu am fost convinsă. Nici faptul că un bărbat de 30 de ani îi zice unei fetițe de 13 că va fi o domnișoară frumoasă și când se reîntâlnesc după trei ani acesta o privește ca pe o femeie nu a ajutat.

Miezul inimii de Ioana Nicolaie este a doua mea întâlnire cu autoarea. După ce am citit cu mare interes Pelinul negru, eram curioasă de alte cărți semnate de autoare, dar am fost dezamăgită să găsesc același subiect dezbătut și aici: o fetiță dintr-o familie numeroasă și săracă, ce-și trăiește copilăria în comunism. Am obosit de acest subiect și de tendința literaturii române contemporane de a dezbate și tot dezbate acest subiect - am citit atâtea cărți ce se axează pe această temă, încât toate încep să mi se pară la fel.

Grădina uitată de Kate Morton este a doua mea întâlnire cu autoarea și, deși a mers mai greluț povestea la început, pe parcurs am devenit foarte investită în tot ce se întâmplă. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost faptul că deseori narațiunea se focusa pe trecutul unor personaje irelevante, care apăreau în scenă pentru câteva capitole și cred că aș fi putut să mă lipsesc de informațiile respective - nu ar fi afectat narațiunea în niciun chip.

Extrem de tare și incredibil de aproape de Jonatan Safran Foer este un titlu pe care l-am văzut de foarte multe ori pe social media acum câțiva ani, dar abia luna asta am ajuns la el și am rămas dezamăgită. Nu am citit prea mult ca să îmi dau seama că nu-mi place nici stilul de scriere, nici vocea personajului-narator, nici însuși povestea. Am abandonat lectura.

Dincolo de iarnă de Isabel Allende e o carte ce a luat o întorsătură bizară încă de la început, dar mi-a plăcut să urmăresc călătoria a trei oameni foarte diferiți, uniți de un țel comun, descoperind biografia lor și istoria care i-a adus în momentul prezentului.

Un alt titlu abandonat este Trei dinți din față de Marin Sorescu - nu m-a prins povestea, așa că nu am insistat cu lectura.

Misterul turnului din Vista Point de Ben Guterson este o carte simpatică, despre cum un copil face față pierderii și cum familia și trecutul reprezintă niște puncte de reper pentru un suflet sensibil.

Mormintele din Atuan de Ursula K. Le Guin, a doua carte din seria Terramare, mi-a plăcut datorită felului în care a evoluat protagonista, dar și pentru că am regăsit un personaj din primul volum.

O carte de la care aveam mari așteptări - Hoțul de praf de stele de Chelsea Abdullah - o premisă superbă, care mi-a amintit de Spice Road, un roman pe care practic l-am devorat, dar nu a fost să fie. Stilul de scriere e foarte sec, iar personajele ziceai că se lasă purtate de val, încotro vrea narațiunea, nu ele. Multe lucruri irelevante povestite în primele capitole, care mai degrabă tergiversau povestea decât să o contureze. Așa că am abandonat lectura.

Un alt volum care pleacă din biblioteca mea neterminat este Forța vitală de Tony Robbins. Într-adevăr, nu sunt o cititoare pasionată de non-ficțiune, dar am ales cartea asta pentru că mi-a plăcut ideea ei - discutarea despre tot felul de cercetări ce implică longivitatea, sănătatea mintală și fizică, evoluția omului în general. Ce nu mi-a plăcut - felul în care „se aude” vocea narativă - zici că e un speaker motivațional extraordinar de arogant unde nu e cazul, plus structura cărții. Se tot spune că se va prezenta informația x sau y, dar se bate apa-n piuă pagini la rând în loc să se prezinte informația propriu-zisă. Recunosc, nu am răbdare să citesc introduceri kilometrice, mi s-a acrit de pe când învățam la facultate, iar ideea de a filtra informația dintr-o carte de 700+ pagini pentru a o găsi pe cea relevantă nu-mi surâde.

La capătul lumii și în țara aspră a minunilor de Haruki Murakami a fost o reîntâlnire plăcută cu autorul, chiar dacă până acum am citit preponderent romanele sale mai noi. Se simte o ușoară diferență - poate o implementare timpurie - a temelor pe care le regăsesc în toate cărțile sale - muzică, femei, lucruri extraordinare care i se întâmplă unui tânăr oarecare. Dar nu am regăsit eternele pisici :)

Ca apa pentru ciocolată de Laura Esquivel este o carte pe care am început-o fără să știu despre ce e și m-a surprins plăcut. Are acel ceva specific autorilor sud-americani - doar un pic de realism magic, dar foarte frumos încrustat într-o poveste cât se poate de realistă.

A Botanist`s Guide to Parties and Poisons de Kate Khavari e o altă lectură abandonată - protagonista a fost fadă, iar autoarea introduce o multitudine de personaje noi în primul capitol și nu e deloc clar cine cine-i și ce caută acolo.

Douăzeci și patru de ore din viața unei femei de Stefan Zweig e o carte ce se citește repede și cu o voce narativă atractivă. Premisa pare a fi una simplă și mi-a plăcut mult viziunea naratorului asupra unei situații scandaloase.

Iubim. Început de viață de Octav Dessila este primul volum din trilogia omonimă, relatând despre povestea de dragoste ce se înfiripă între o elevă de liceu și un poet cu mult mai în vârstă decât ea. Deși nu m-a încântat această idee, am apreciat foarte mult scriitura, structura personajelor, discuțiile pe care acestea le poartă și descrierea orașului Iași - cartea m-a făcut nostalgică după anii adolescenței și studenției mele.

Am citit o dată Biblia, a fost suficient pentru mine, iar Ben-Hur de Lew Wallace e efectiv repovestirea acesteia, cu câteva elemente de interpretare proprie - în viziunea autorului, de exemplu, fecioara Maria este nepoata lui Iosif, ceea ce oferă o notă „aparte” poveștii. Autorul folosește un limbaj greoi de dragul de a o face, nu pentru că ar fi nevoie de așa ceva. Descrierile sunt lungi și pe alocuri deplasate.

O serie de povestiri, unele neterminate, dar și scrisori și file din jurnal, Manon ballerina de Antoine de Saint-Exupery a fost o lectură informativă pentru mine. Micul prinț este cartea mea favorită din toate timpurile și volumul a reprezentat un interes aparte pentru mine în ceea ce privește „cunoașterea” autorului dincolo de lucrările sale terminate. Manon ballerina se citește mai degrabă ca un reportaj-biografie, cu ceva fragmente de povestiri sau texte neterminate.

Tormented de Elayna R. Gallea este a doua carte din trilogia The Binding Chronicles, primul volum fiind Tethered și despre care am vorbit pe canal. Eram entuziasmată să citesc continuarea poveștii, dar nu a fost să fie: personajele zici că sunt altele, nu se întâmplă nimic în prima 1/8 din carte, iar autoarea simte nevoia să repete o dată la două-trei paragrafe cât de deșteaptă/savantă este protagonista. Protagonistul zici că-și pierde tot farmecul și toată puterea, devine efectiv un cățel trist care nu e în stare să-i spună iubitei sale adevărul.

Acestea au fost lecturile lunii mai. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Mai 2022

Un sfârșit de primăvară mult-așteptat!

Mi-e fost dor de vară și abia aștept să mă bucur de zilele lungi și pline de soare, pentru a citi cele mai fascinante povești și cele mai neverosimile narațiuni. Înainte de asta, să sumarizăm lecturile din ultima lună a primăverii.

Prima carte pe care am citit-o în mai a fost The Contract de Melanie Moreland, primul volum din seria omonimă. Povestea urmărește dorința lui Richard, un om de afaceri fără scrupule, de a se răzbuna pe fostul lui șef, devenind asociat la o firmă rivală. Totuși, pentru a ajunge unde ăși propune, Richard trebuie brusc să devină un alt om - un familist, pentru care principala grijă în viață este familia și femeia iubită. Cum Richard este departe de acest tipar, decide să încheie un contract cu secretara sa, Katharine, o femeie mică și slabă, o creatură pe care nu o poate suporta. Dacă motivele lui Richard sunt cât se poate de clare, Katharine ascunde niște secrete pe care le descoperim pe parcurs. 

Mi-a plăcut cartea, dinamica între cele două personaje, lejeritate și ritmul în care cei doi se atașează unul de celălalt. Este o lectură ușoară și mi-a plăcut și faptul că povestea are un final oarecum închis, perfectă pentru cititorii cărora nu le plac neapărat seriile.

Hands Down a Marianei Zapata ne face să ne întâlnim cu un personaj secundar din The Wall of Winnipeg and Me și lucrul acesta m-a surprins în mod plăcut, pentru că nu mă așteptam să-l reîntâlnesc pe Zac în altă carte.

În copilărie, Bianca a avut mulți prieteni, printre aceștia numărându-se Zac, o vedetă în lumea fotbalului. Când tânăra a realizat că-l place, cu zece ani în urmă, a încercat să treacă peste asta, pentru că, totuși, Zac era cel mai bun prieten a verișorului ei și al ei. Ceva s-a întâmplat și Bianca și Zac au pierdut contactul pentru zece ani, Bianca întrebându-se dacă a fost vina ei. Deși stau în același oraș, tânăra ezită să-l contacteze, însă un eveniment din familie o face să vină la el acasă. Zac este mirat să o vadă și, deși Bianca și-a promis că va trece peste tot pentru a păstra aparențele, supărările din trecut ies la iveală.

Hands Down este o carte destul de lentă, unde urmărim de foarte aproape frământările Biancăi și reconstrucția relației cu Zac, cel mai bun prieten din copilărie. Mi-a plăcut povestea, dar aș fi preferat să văd mai multe lucruri din perspectiva lui Zac și mai puțină nesiguranță din partea Biancăi.

The Secret: A Billionaire and Nanny Romance de Lulu Moore a fost una din acele lecturi ușoare, nepretențioase, unde știi că totul va fi bine și unde știi din titlu care va fi direcția firului narativ. Totuși, mi-a plăcut mult atât de protagonist, Murphy - un bărbat de succes (ignorați faptul că are în jur de 30 de ani și că a clădit - de la zero - un imperiu financiar), cât și de Kit, o dădacă mult prea atrăgătoare. Dinamica între cei doi a fost una simpatică, presurată cu glumițe, ocheade prost ascunse și o dezvoltare destul de armonioasă a relației. Cu siguranță voi citi și celelalte cărți din serie (stand-alones, din câte se pare) atunci când voi simți că vreau o lectură optimistă și reconfortantă.

Eponine Thenardier este o fată care ajunge să devină membră a Ghildei Hoților, fiind cunoscută de cei din jur drept Pisica Neagră. Aderarea ei la ghildă nu a fost o decizie proprie, iar Nina speră să o poată scăpa pe sora ei, Azelma, care a fost luată de tigru - temutul lord al ghildei trupului. Timpul trece și Nina ajunge să o aibă în grija sa pe Cosette - Ettie, o fetiță pe care Tigrul și-o dorește foarte mult. 

Din acest punct, Nina trebuie să lupte atât pentru a-și găsi și salva sora demult pierdută, cât și pentru a o proteja pe micuța Ettie. Lucrurile nu sunt tocmai simple, pentru că la Curtea Miracolelor cel mai mult contează Legea, iar Nina are de gând să o încalce.

Luna de la Kiev e o poezie simplă, cu un puternic impact emoțional. Am crescut cu poveștile pe care le-a scris Gianni Rodari, e unul dintre autorii mei preferați din copilărie și vă recomand cu cea mai mare căldură să-i citiți poveștile copiilor voștri - sunt uimitoare, pline de lumină și speranță.

Poveștile bufniței. Pisoiul care se temea de orice de Eric-Emmanuel Schmitt este o povestioară superbă, despre curaj, prietenie și dorința de a proteja aproapele. Ilustrațiile m-au încântat prin drăgălășenia lor.

În Heartless de Marissa Meyer, Regatul Cupelor este condus de un rege naiv și de-a dreptul nătâng, care trăiește pentru distracții și refuză să ia atitudine atunci când în regatul său să întâmplă lucruri nu tocmai vesele. La unul dintre baluri, Cath află cu stupoare că regele vrea să o facă regina sa și la același bal, tânăra întâlnește un băiat pe care l-a visat de mai multe ori. Acesta se adeverește a fi Jest, noul Jocker al curții și, pornind de la acest bal, viața lui Cath se schimbă pentru totdeauna.

Tare mi-a plăcut cartea, pentru că a avut de toate - o lume fantastică în care vrei să te pierzi, personaje inedite, o poveste de dragoste bine țesută, o dezvoltare fascinantă a protagonistei. Felul în care Cath parcurge drumul de la o fată naivă la o regină nemiloasă a fost interesant de urmărit și autoarea a surprins foarte bine acele momente de cotitură în viața lui Cath care au adus-o pe tron.

Kulti de Mariana Zapata este, probabil, cea mai populară carte scrisă de autoare până acum. Urmărește relația ce se construiește între Sal, care joacă fotbal la nivel profesionist și visează să joace în cea mai tare echipă și Kulti, un fost prodigy în fotbal. Retras de curând, Kulti se oferă să antreneze o echipă de fete, cea din care face parte Sal. Deși l-a idolatrizat nespus când era mică, după ce Kulti are o interacțiune nu tocmai amicală cu fratele ei, Sal decide să lase totul în trecut și să se focuseze pe cariera sa, lucru nu tocmai ușor când unul dintre idolii tăi din copilărie îți devine antrenor.

Să fiu sinceră, Kulti a fost o lectură captivantă, dar nu mi-a plăcut la fel de mult ca alte cărți semnate de Mariana Zapata. Ceva i-a lipsit și tind să cred că de vină a fost personalitatea lui Sal - nu a fost o eroină tocmai pe gustul meu, iar Kulti a început să se desfășoare abia în ultima treime din carte și poate că asta nu a ridicat lectura la înălțimile la care au ajuns alte cărți semnate de autoare.

Vrem să știm ca să creștem mari! de Carine Simonet este o cărțulie ce explică, pe înțelesul copiilor, lucruri precum ce este pierderea, de unde vine frica, de ce nu toate familiile sunt la fel, unde începe și unde se termină dorința noastră de a ne potrivi. Autoarea este psiholog ce lucrează cu copiii, iar cartea cuprinde o serie de mini-explicații la întrebările venite de la pacienții ei. E o lectură simpatică, pentru că explică destul de succint și pe înțelesul copiilor sursa emoțiilor și a trăirilor interioare, construcția societății, de ce se întâmplă unele lucruri și până unde se extinde dragostea părintească. Cred că ar fi o carte foarte interesantă pentru micul cititor.

Marissa Meyer țese în Aurit un basm întunecat, plin de mistere, întuneric, vise spulberate și speranțe deșarte. Într-o lume în care zeii nu interacționează prea des cu oamenii, nopțile cu lună îi aparțin Regelui Elf, care răspândește teroarea și groaza peste tot pe unde calcă. Pentru această creatură a întunericului, Serilda este o jucărie care poate să-i satisfacă un interes ascuns, iar fata trebuie să facă tot ce-i stă în putere pentru a rămâne în viață. La mijlocul acestui joc este prins tatăl Serildei, copiii de care are fata grijă, satul ei întreg și nu numai. 

Aurit de Marissa Meyer e un roman plin de folclor, mitologie și magie, surprinzând cele mai întunecate și bizare tradiții, vrăji și creaturi, care încearcă să intre în lumea muritorilor și să aibă un impact asupra oamenilor.

The Hook Up de Kristen Callihan încheie genul romance pentru luna mai. Povestea este una relativ clasică pentru acest gen literar: un el și o ea, oameni ce fac parte din lumi diferite, dar cumva se întâlnesc. Drew Baylor este vedeta fotbalului de la universitate, tipul popular, mereu adorat de fani și de fane. Anna Johnes este o tânără care preferă să trăiască în umbră și să își protejeze inima. Totuși, cei doi se cunosc la un curs și ambii simt o atracție instantă unul pentru celălalt. Per total, a fost o lectură ușoară, cu suficiente drame inutile, dar și cu câteva drame pe care nu prea le-am întâlnit în categoria college/sports romance. Cu siguranță voi lua în considerare volumele următoare din serie (care se axează pe alte cupluri) când mi se mai face dor de romance.

 

Fata de pe Titanic. Întoarcerea acasă de Hazel Gaynor este o carte unde acțiunea se desfășoară pe două planuri ce alternează între ele. Povestea este spusă din mai multe perspective, iar cititorul are ocazia, astfel, să descopere epoci și pături sociale diferite, prin intermediul personajelor. 

Grace, aflată în impas din cauza unui deces în familie, care-i dă peste cap viața simplă și liniștită, abandonează studiile și rămâne izolată alături de mama ei. Totuși, confesiunea neașteptată a lui Maggie, jurnalul ei, dar și povestea despre niște scrisori din Irlanda o fac pe Grace să-și revizuiască viața și să scoată la suprafață o poveste ce a stat neatinsă timp de zeci de ani.

Sărutul pictat de Elizabeth Hickey face parte din acea categorie de cărți ce îți dă de înțeles că nu pretinde a fi o capodoperă, dar care te prinde în totalitate în mrejile sale. Autoarea prezintă relația lui Gustav Klimt cu Emelie Floge, văzută prin ochii acestei femei ce a fost considerată a fi partenera de viață a pictorului, deși la suprafață cei doi nu și-au manifestat niciodată sentimentele unul față de celălalt.

Înainte de toate, Sărutul pictat este o carte despre artă, despre frumos, despre creația lui Gustav Klimt și despre elementele care i-au influențat stilul. Prin spiritul de observație a lui Emilie și a stilului epistolar, cititorul află despre cum s-au creat celebrele picturi semnate de Klimt, care au fost oamenii ce i-au marcat viața, cum relația lui cu Emilie a devenit un element vital în existența pictorului.

Din păcate, nu s-a lăsat fără cărți abandonate în această lună. Eram foarte entuziasmată să citesc Încotro ne îndreptăm de Pavel Nedelcu, însă ori nu am citit cartea în perioada respectivă, ori pur și simplu nu mi se potrivește. Urmărește viața lui Franz, un agent de pază, care este chemat la șeful său care-i atribuie o sarcină, însă Franz este prea distras pentru a percuta la timp ce se vrea de la el. Ziua agentului de pază devine labirintică, acțiunea începe să sară de la una la alta, urmărind un gând, abandonând altul, apoi revenind la subiectul inițial. Cu siguranță este un tip de narativă interesant pentru cei care nu să lasă distrași de schimbarea mult prea rapidă a subiectului.

O altă dezamăgire - și abandonare - a fost Orașul care ne unește de N. K. Jemisin. Premisa cărții mi-a plăcut foarte mult - oameni care se transformă în orașe, distopie, New York - însă după nici douăzeci de pagini m-am plictisit de moarte. Nu a ajutat nici faptul că la fiecare jumătate de paragraf se menționează aspectul rasial al societății și acest lucru l-am văzut ca pe ceva forțat. Cred că voi rămâne la ficțiunea autoarei pe partea de medieval fantasy - încă vreau să citesc seria Al Cincilea Anotimp și să o continui pe cea care începe cu Cele o sută de mii de regate.

Mirii nemuririi de Radu Aldulescu este o carte pe care am abandonat-o pentru că povestea nu se îndrepta nicăieri. Stilul de scriere mi-a plăcut, dar nu a fost suficient cât să mă facă să vreau să continui romanul.

Iisus din întuneric de Radu Găvan este o altă carte pe care am abandonat-o pentru că, deși mi-a plăcut proza în sine, începutul este foarte lent și nu m-a captivat deloc narațiunea. Pur și simplu nu m-am putut conecta la poveste.

Acestea au fost cărțile lunii mai. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Mai 2021

Salutare!

Luna mai a fost una dintre cele mai puțin productive, din punct de vedere literar, din ultima perioadă. Am citit cărți bune, mai am câteva începute și pe care le voi termina în iunie, dar mi-aș fi dorit să am mai mult timp și chef de citit.

Veranda cu frangipani de Mia Couto a fost o reîntoarcere la realismul magic, pe care l-am iubit mult de tot în liceu. E o lectură ușoară, cu multe imagini și mistere ascunse în evenimente aparent lipsite de importanță.

Ruta subterană de Colson Whitehead e genul de carte pe care am început să o citesc fără să știu care e subiectul cărții. Urmărește sclavia în America și viața văzută prin ochii unei sclave care fuge de pe plantație. Deși sunt unele aspecte care nu mi-au plăcut - de exemplu, felul în care o femeie needucată înțelege cuvinte complicate și e capabilă să ducă o conversație elevată - romanul e foarte descriptiv și te introduce în atmosfera narațiunii.

Orașul iluziilor de Ursula K. Le Guin este un volum care face parte din ciclui Hainish, dar poate fi citit separat de restul cărților. Urmărește apariția unui om care nu seamănă cu ceilalți în inima unei mici comunități. Aceasta îl educă și îl acceptă în familie, dar bărbatul, Falk, decide să plece spre cel mai mare oraș din lume și să descopere adevărul despre cine este el. Mi-a plăcut cum e scrisă cartea și cum sunt construite personajele.

Am încheiat luna cu Să ucizi un regat de Alexandra Christo - o poveste despre o sirenă care devine om și un om care vânează sirene. Mi-a plăcut mult premisa și felul în care este construită lumea în universul creat de Alexandra Christo.

Partea bună a lunii mai a fost faptul că nu s-a lăsat cu volume abandonate, toate lecturile curente îmi stârnesc interesul și sper ca în iunie lucrurile să fie altfel - la capitolul lecturi iubite.

Voi cu ce volum încheiați ultima lună a primăverii?

Bilanț literar: Mai 2020

 Salutare și bine v-am regăsit la un început de vară cum nu am mai avut!

Dacă în luna aprilie m-am putut „lăuda” cu un număr destul de mare de cărți citite, mai nu a fost o lună la fel de prolifică cantitativ. Cu toate acestea, cărțile pe care le-am citit au fost destul de voluminoase și m-am delectat lecturându-le.

Voi începe cu volumul unui autor care-mi place mult - Gaston Leroux, Misterul camerei galbene. Una dintre primele cărți unde premisa este că acțiunea se petrece într-o cameră ermetic închisă, volumul relatează povestea unei crime. Victima, o tânără, este închisă în propria cameră și strigă după ajutor. Abia după ce familia reușește să spargă ușa și să o ajute, este chemată poliția ca să constate că ușa era încuiată pe interior și că nu există nicio modalitate ca cineva să fi ieșit din acea cameră. Rouletabille, detectivul, crede că lucrurile sunt ceva mai complicate de atât. 

Gaston Leroux este unul dintre autorii mei preferați la capitolul roman polițist clasic. Are și personaje credibile și simpatice, și crime bine gândite, și motive cât se poate serioase. Știe să contureze natura umană și să transforme cele mai atroce evenimente în câteva ore în care sunt absorbită în totalitate în poveste.

 Papillon de Henri Charriere este un pseudo-jurnal-biografie a autorului, unde acesta „își descrie” 12 ani pe care i-a petrecut pe Insula Diavolului, unde a fost exilat de către guvernul Franței în 1931. Bărbatul a fost învinuit de omor și a primit închisoare pe viață, însă o dată ce a ajuns pe insulă, a și pus în aplicare un plan de evadare. 

Povestea în sine este foarte interesantă, însă există numeroase dovezi că autorul a preluat foarte multe evenimente și întâmplări din viața altor deținuți.

Uciderea comandorului de Haruki Murakami este o altă carte pe care am citit-o în mai. Mi s-a făcut dor de scriitura lui Murakami și tot mă uitam după cartea asta de când a apărut. Relatează povestea unui portretist ce tocmai s-a despărțit de soția sa - o despărțire pe care el nu și-a dorit-o  - și se mută la țară, în casa unui renumit pictor. Aici, descoperă un tablou în pod și după ce face cunoștință cu scena imortalizată, o serie de evenimente ciudate încep să se întâmple.

Murakami este, ca de obicei, la înălțime, deși o bună parte din motive sau scene am văzut și în alte cărți semnate de autor, dar într-o altă formă. Haruki Murakami poate îmbrăca în alte haine același tip de eveniment sau același tip de personaj, fără a deveni obositor sau plictisitor.

Am mai citit ceva semnat de Wilkie Collins - o povestire scurtă, A Terribly Strange Bed. Este vorba despre un om care câștigă la ruletă și este invitat de noii săi prieteni să doarmă la ei, iar patul în care-l culcă se adeverește a fi unul straniu. Fiind o povestire scurtă, nu se întâmplă nimic ce să-ți taie respirația, dar am regăsit minunatul stil al scriitorului în a crea scene de groază în cele mai obișnuite împrejurări.

35 de kile de speranță de Anna Gavalda este o cărțulie pentru copii, dar din punctul meu de vedere, dă foarte multe teme de gândire și pentru cei mari. În carte, un băiat este desconsiderat de copiii din jur pentru inteligența sa: deși nu suferă clar de o boală cognitivă, băiatul nu reușește să învețe la școală, astfel rămânând repetent în mai multe rânduri, spre disperarea familiei. Cartea arată perspectiva unui copil care urăște școala, deși în alte aspecte ale vieții sale se descurcă de minune. O lectură rapidă, dar care mi-a dat de gândit.

Ultima carte pe care am terminat-o a fost Visul de Emile Zola, prima mea întâlnire cu autorul. Romanul relatează povestea unei fete orfane, care este găsită și adoptată de o familie care se ocupă cu brodatul veșmintelor bisericești. Orașul fiind mic, fata, inițial foarte atașată de credință, se îndrăgostește de un tânăr chipeș, care se adeverește a fi fiul monseniorului. Sentimentul este reciproc, însă situația socială a celor doi le stă în calea fericirii. 

Visul a fost un roman de dragoste ușurel, nepretențios, exact cum mă așteptam să fie. Elementele atât de specifice romanului clasic - descrierea meticuloasă a orașului, a clădirilor și a oamenilor, elementele religioase atât de importante în viața personajelor, cât și zbuciumul sufletesc descris pe câteva pagini - s-au regăsit din plin în cartea scriitorului francez. 

Acestea au fost cărțile lunii mai. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Mai 2019

 Ultima lună a primăverii și-a luat zborul și după minunata lună aprilie, în care am citit o minunăție de trilogie (despre care vă voi vorbi cât mai curând posibil pe canal), mai s-a adeverit a fi o perioadă de pauză în ceea ce privește lecturile mele.

Am reușit să citesc șase cărți, însă în a doua jumătate a lui mai am fost foarte ocupată cu facultatea și în același timp, am intrat într-un reading slump când nu voiam să citesc nimic, nu aveam chef de lecturile deja începute și în același timp, niciun alt titlu nou din biblioteca mea nu m-a tentat (deși au apărut foarte multe cărți noi ce s-au lansat în luna respectivă). Reading slumpul meu a fost atât de sever, încât nu aveam chef de literatură sub nicio formă - carte fizică, eBook, carte audio. Încă nu am chef de citit, din păcate.
 Dar să vă povestesc despre lecturile din prima jumătate a lunii, înainte de perioada aceasta de pauză.

 The True Confessions of Charlotte Doyle de AVI - o poveste drăguță și scurtuță despre cum o fetiță nobilă ajunge să facă parte din echipa de mateloți de pe o corabie. Mi-a plăcut, chiar dacă unele aspecte ale narațiunii mi s-au părut un pic trase de păr; recenzia completă o găsiți aici, pe blog.

Blestemul mării de Shea Ernshaw - cartea asta mi-a plăcut foarte mult. E captivantă și știu că am stat seara până târziu ca să o termin; e genul de carte despre care poți să zici că e un page-turner. În Blestemul mării, o întâlnim pe Penny Talbot, o adolescentă ce toată viața sa a trăit în orășelul Sparrow și a fost martora unui eveniment misterios care are loc an de an - sezonul Swan. Dacă vreți să aflați mai multe, vă invit să urmăriți recenzia mea.

 În fiecare lună îmi propun să citesc măcar un titlu din lista mea imensă de to-read, iar Ultima dorință de Andrzej Sapkowski se afla pe aceasta de pe la începutul deceniului :D Este vorba despre primul volum din seria The Witcher, cea care a stat la baza cunoscutului RPG.

Ultima dorință a fost o lectură antrenantă, cu un protagonist pe care l-am îndrăgit și care are multe trăsături de caracter admirabile. Ideea de magie și întrepătrunderea acesteia cu lumea umană este bine portretizată. Cu siguranță voi citi seria în întregime, cândva. Ultima dorință a fost reeditată anul acesta în cadrul colecției Armada la Nemira, așa că o puteți procura deja din librării.

Și am ajuns la cartea pe care o așteptam cu nerăbdare să apară: pe 7 mai, a apărut cel de-al treilea volum din seria Caraval de Stephanie Garber, Finale. Dacă primul volum din trilogie, Caraval, m-a vrăjit și mi-a arătat minunata lume a lui Legend, iar cel de-al doilea volum, Legendary, m-a făcut părtașă la aventurile unei protagoniste care mereu ajunge în situații ciudate, Finale a fost destul de dezamăgitor. Nu voi spune prea multe, pentru că i-am făcut o recenzie separată (cu spoilere), dar mi s-a părut slăbuț și firul narativ cam încurcat, mai ales în ceea ce privește acțiunile personajelor, corelate cu personalitatea lor din volumele anterioare.

În The Possibility of Somewhere de Julia Day, este vorba despre doi adolescenți care merg la aceeași școală, ambii având ambiții mari în ceea ce privește viitorul lor. Însă diferența dintre ei este imensă. Ash Gupta este un tânăr dintr-o familie bogată, o familie-model pentru comunitatea orașului, cu tradițiile și obiceiurile indiene adânc înrădăcinate în filosofia de viață a acestei familii. La polul opus se află Eden Moore, o fată ce locuiește într-o rulotă, familia ei este săracă și nimeni din cei ce fac parte din aceasta nu au mers niciodată la facultate. Dacă Ash este cineva la care adolescenții se uită cu respect, Eden este fata de redneck. Cei doi nu au nimic în comun, până când nu sunt nevoiți să comunice între ei pentru un proiect, iar mai târziu află despre faptul că școala oferă o bursă pentru facultate, iar ei doi devin astfel rivali. Pe lângă rivalitate, între cei doi apare și un alt sentiment.
The Possibility of Somewhere a fost un YA drăguț, numai bun de citit când vrei ceva lejer, cu un subiect nepretențios și o poveste simpatică.

Un motan pe nume Bob de James Bowen a fost singura carte de non-ficțiune pe care am citit-o în mai, dar aceasta m-a surprins plăcut. Autorul povestește într-o manieră simplă despre viața sa și despre cum un motan portocaliu a decis să devină parte din aceasta. Citind cartea, mă simțeam de parcă stăteam la o cafea cu autorul, pentru că stilul de a scrie este unul simplu, dar nelipsit de sensibilitate. James Bowen este un bărbat care a ajuns într-un punct în viață când totul părea pierdut pentru totdeauna, însă a avut tăria de caracter să facă un pas în direcția corectă, iar acolo îl aștepta Bob, care s-a autoadoptat.

Povestea celor doi este interesantă și mi-a plăcut foarte mult să urmăresc ascensiunea lui James Bowen spre normalitate, dar și modul în care a luptat cu proprii demoni și cu nedreptățile ce i s-au ivit în cale de-a lungul timpului. Vă recomand cu mare drag să citiți această carte.

Așa arată luna mai în ceea ce privește lecturile. Tot timpul este loc pentru mai bine, dar știu deja că iunie se preconizează să fie o lună ceva mai diferită pentru mine - am examenele de licență de dat și apoi Elena is a free elf, cum s-ar zice. Nu știu cât voi citi și ce voi citi, dar sper să descopăr niște titluri fantastice (cum s-a întâmplat în aprilie).

Voi ce ați citit în mai? Ce titluri v-au plăcut cel mai mult?