Se afișează postările cu eticheta toate panzele sus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta toate panzele sus. Afișați toate postările

marți, 20 iulie 2021

Bilanț literar: Iunie 2021

Salutare!

Bilanțul literar din iunie vine foarte târziu. Mă gândeam să îl combin cu cel din iulie, dar m-am răzgândit. Am citit destul de multe cărți ce mi-au plăcut, dar nu am apucat să vă spun despre ele, așa că urmează să rezolv această inconveniență :)


Voi începe cu o carte pe care am îndrăgit-o din clipa în care am pus ochii pe ea - Habarnam în Orașul de Piatră de Igor Nosov. Protagonistul, Habarnam, e un personaj din copilăria mea și cred că am citit de n ori toate cărțile cu și despre el și mă bucur să văd că fiul autorului continuă tradiția și scrie despre pe unde mai umblă Habarnam și ce prostii mai face :)

Toate pânzele sus! de Radu Tudoran e una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. Deși mi-a luat ceva mai mult să o parcurg, am adorat fiecare capitol, fiecare situație, fiecare personaj. Cred că e un volum pe care ar trebui să-l citească toată lumea, măcar o dată în viață. Sau, dacă nu vreți să-l citiți, există un serial pe care nu l-am văzut, dar lumea zice că e fidel cărții și că e foarte bun.

Odiseea, repovestită și ilustrată de Gareth Hinds, e un graphic novel reușit. Mi-a plăcut mult de tot să mă reîntâlnesc cu personajele din copilărie și să retrăiesc povestea.


Am terminat volumul doi din seria Frăția corbilor, Hoții din vis de Maggie Stiefvater. Foarte bizară seria, nu cred că am mai citit ceva similar. Acțiunea se axează pe un personaj care, cumva, reușește să facă rost de obiecte în vis și să le aducă în preajma sa atunci când se trezește, iar asta duce la tot felul de încurcături și situații greu de descifrat. Voi continua seria, dar simt că după fiecare volum am nevoie de o pauză. 

Mi s-a făcut dor de un romance drăguț, așa că am citit trei volume din seria Briar U de Elle Kennedy - The Chase, The Risk și The Play. Toate volumele au acțiunea amplasată în mediul universitar, unde tinerii încearcă să se regăsească. Personajele principale, în general, sunt atleți - hocheiști, mai exact, iar fiecare volum se axează pe o relație amoroasă. Volumul meu preferat este The Play, urmat de The Risk, dar toate trei sunt perfecte pentru clipele când vrei să te pierzi într-o poveste nepretențioasă.


Kinderland de Liliana Corobca e genul de carte ce te face să-ți retrăiești copilăria prin intermediul a trei copii dintr-un sat din fundul Moldovei, copii lăsați de izbeliște de părinții plecați peste hotare pentru „bani lungi”. Volumul te face să te întrebi care e rostul sacrificiilor de acest fel și dacă merită să acționezi așa cum au făcut-o adulții din această carte.


Iliada, repovestită și ilustrată de Gareth Hinds, recunosc, nu mi-a plăcut la fel de mult ca Odiseea - este vorba despre poveste în sine, nu execuția ei. Ilustrațiile autorului sunt la fel de bune ca-n celălalt volum și oferă o variantă mult mai ușor de urmărit a evenimentelor din carte unui public care preferă romanele grafice în detrimentul cărților clasice.


Amândoi mor la sfârșit de Adam Silvera e un volum care surprinde nu prin povestea sa, ci prin modul de execuție. Într-un univers în care omul este anunțat când moare și are la dispoziție 24 de ore pentru a trăi așa cum și-a dorit, doi tineri descoperă care sunt visele lor. Mi-a plăcut mult și vă recomand să lecturați cartea.

În iunie am avut și două cărți pe care le-am abandonat. Este vorba despre The Monster și Memoriile unei fete cuminți.


Deși toate cărțile semnate de L.J. Shen citite până acum mi-au plăcut, The Monster m-a plictisit teribil de la primele capitole, așa că am abandonat lectura fără nicio remușcare. Nu mă interesa ce zic personajele, nu am reușit să creez o conexiune cu protagonista, iar acest aspect m-a întristat.


Memoriile unei fete cuminți de Simone de Beauvoir era în biblioteca mea de vreo doi ani, dar, odată ce am început să o citesc, mi-am dat seama că nu mă atrage lectura și că poate nu e cea mai potrivită perioadă pentru mine să citesc memorialistică, așa că am abandonat cartea.

Acestea au fost lecturile lunii iunie și abia aștept să vă împărtășesc impresiile mele despre cărțile lunii iulie!

joi, 10 iunie 2021

Recenzie literară: Toate pânzele sus! de Radu Tudoran (1954)

Toate pânzele sus de Radu Tudoran este povestea unui grup de oameni dornici de aventură, adunați pe o corabie sub conducerea unui căpitan iscusit, idealist și romantic. Anton Lupan cucerește oamenii prin sinceritatea, istețimea și corectitudinea sa, iar echipajul Speranței - noul nume pe care-l primește corabia - este pregătit să-l urmeze oriunde.

Mi-a plăcut foarte mult construcția dialogului, felul în care autorul reușește să surprindă vastitatea lumii prin intermediul descrierilor sale și a peripețiilor în care sunt prinse personajele. Viața de la sfârșitul anilor 1800, pirații, călătoriile periculoase și importanța încă majoră a corăbiilor în comerț și comunicare între locuri îndepărtate - sunt aspecte pe care Radu Tudoran le abordează într-un mod aparte, ce te cucerește imediat și te implică în atmosferă. Un aspect care mie personal mi-a plăcut, dar e posibil să nu fie pe placul altor cititori, este faptul că, din când în când, naratorul oprește povestea pentru a-i face cunoștință cititorului cu nautica, înșirând pe mai multe pagini informații despre nave, despre viața marinărească sau despre unitățile de măsură folosite pe mare.