Se afișează postările cu eticheta wrap up. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta wrap up. Afișați toate postările

duminică, 5 mai 2024

Bilanț literar: Aprilie 2024

 Salutare!


Aprilie a început bine - am terminat o nonficțiune în primele zile ale lunii și am început ultimul volum dintr-o serie începută prin 2022 - parcă v-am mai zis că anul ăsta aș vrea să mai termin din seriile începute și dacă în martie am terminat un middle grade, luna asta am terminat o trilogie YA. Dar să le luăm pe rând.

Spying on Whales: The Past, Present, and Future of Earth`s Most Awesome Creatures de Nick Pyenson a fost o noficțiune aboslut perfectă pentru mine - de mică îmi plăceau balenele și am avut ocazia să aflu o groază de lucruri fascinante despre aceste creaturi. Autorul este paleontolog la muzeul Smithsonian și are acces la o multitudine de resurse, o voce narativă ce te prinde și o multitudine de povești privind cercetările sale și rezultatul acestora. Dacă vă pasionează cel mai mare mamifer de pe planetă, recomand să citiți volumul.

Ursul care voia să fie fericit de Eric-Emmanuel Schmitt este a patra carte din seria Poveștile Bufniței și se numără printre preferatele mele din serie. E o carte potrivită pentru cititorul de orice vârstă - pentru că-l urmărim pe protagonist căutând fericirea și găsind-o în cel mai neașteptat loc. E genul de carte ce te pune un pic pe gânduri și te face să reflectezi asupra propriei vieți, deși e „doar” o lectură pentru copii.

Se pare că anul ăsta sunt pe val cu romanele lui E.M. Remarque - oricum mi-am propus să-i citesc opera integral cândva, deci cu pași mici mă apropii de țintă. Trei camarazi relatează povestea a trei prieteni, tineri ce sunt nevoiți să-și trăiască tinerețea în Germania interbelică, unde lipsurile, sărăcia și nesiguranța zilei de mâine sunt laitmotivele populației de rând. 

Cei trei - Robby, Koster și Lentz - sunt pasionați de mașini, au o poftă de viață caracteristică celora ce au scăpat vii și aproape nevătămați din război și cumva reușesc să vadă frumosul dincolo de situația instabilă în care se află țara lor. Apariția lui Pat, o tânără frumoasă și misterioasă, ce-i fură inima lui Robby, declanșează o serie de evenimente urmările cărora cititorul, alături de personaje, le resimte într-un ritm de crescendo odată ce avansează acțiunea. 

Mă bucur că am reușit să mai termin o serie! Loveboat Forever de Abigail Hing Wen are loc la șapte ani după acțiunea din Loveboat Reunion și de data asta o urmărim pe Pearl, sora mai mică a lui Ever. Pearl este o pianistă promițătoare, dar viața ei se năruie după ce fata stârnește un război pe rețelele de socializare postând o serie de poze pe care oamenii le percep complet greșit. Nevoită să dispară din vizorul publicului, Pearl ajunge în tabăra Loveboat, unde arta ei capătă o nouă formă, iar tânăra se trezește față-n față cu faptul că nu-și cunoaște rădăcinile. Romanul lui Abigail Hing Wen se axează și de data asta pe căutarea propriei identități, descoperirea pasiunilor și a celor mai tainice vise, pe artă - în acest volum, în centrul atenției este muzica - dar și pe un pic de romance - într-o formă deloc forțată.


Deși eram sigură că am terminat seria Echo North, aparent Joanna Ruth Meyer a publicat pe site-ul său două povestiri la liber, așa că atunci când am aflat despre asta, m-am dus repede să le citesc. Wolf Daughter relatează despre felul în care Vântul Vestic și fiica Reginei-Lup ajung să fie împreună, iar The Oldest Magic e un fel de epilog pentru ambele cărți din duologie - aflăm ce se întâmplă cu toate personajele importante după ce acțiunea din cărți ia sfîrșit. Mi-ar fi plăcut mult de tot ca Wolf Daughter să fie o carte separată, dar apreciez și faptul că autoarea nu ne-a lăsat cu ochii în soare și a legat toate firele narative între ele, lăsând un final complet închis.


Trei zile nemaipomenite de Ioana Pârvulescu e cartea mea preferată de ficțiune din câte am citit de la autoare. Relatează povestea veveriței Vevi și a fetiței Emi, două prietene atât de diferite, dar care se înțeleg de minune. 


La un moment dat, una se trezește în pielea celeilalte, iar lumea capătă o serie de culori și nuanțe nevăzute până atunci.


Am dat gata relativ repede această carte. Astrophysics for People in a Hurry de Neil deGrasse Tyson este ceea ce pretinde - mai degrabă un rezumat ultra simplificat în ceea ce privește universul, apariția acestuia, evoluția planetei noastre și curiozitatea omului pe parcursul timpului în ceea ce privește originea sa și eterna întrebare ce e dincolo de orizont. Cartea are menirea mai degrabă să-ți trezească interesul pentru subiect și poate dacă n-aș fi citit Cosmos de Carl Sagan mai devreme anul ăsta, volumul mi-ar fi plăcut mai mult.


Planul meu de a termina anul ăsta serii începute decurge bine - am citit și a doua carte din duologia Clepsidra cormoranului, Busola de pe Nova Scotia de Agape F.H. Cum este al doilea volum din serie și are deja recenzie pe blog, voi spune doar atât: autoarea mi-a zdrobit inima la fiecare pas și dacă vreți o ficțiune nautică istorică(-ish) cu o poveste realistă de tot, la Agape F.H. o găsiți.


Ultima carte din această lună este Nu-i ușor să spui adio de Raymond Chandler, al șaselea volum din seria Philip Marlowe (serie care, din câte știu, poate fi citită în orice ordine). De Chandler am mai citit Doamna din lac și Somnul de veci, prin liceu, de atunci îmi aduc aminte că mi-a plăcut stilul autorului.


În acest volum îl regăsim pe același inegalabil detectiv particular Philip Marlowe, care pare să nu gândească atunci când acționează, dar de fapt știe foarte bine ce face, pentru că toate firele posibile (și imposibile) dintr-un caz ajung să se lege între ele într-un mod fascinant. Să nu mai spun de replicile personajului - absolut haioase, pline de umor negru.

Acestea au fost lecturile lunii aprilie - voi cu ce povești v-ați delectat?

sâmbătă, 6 aprilie 2024

Bilanț literar: Martie 2024

Salutare!

Martie a fost o lună surprinzător de prolifică - nu mă așteptam să citesc atât de mult și atât de variat. Desigur, am avut câteva volume stufoase începute în februarie și terminate luna asta, dar un bilanț e un bilanț :)


Cosmos de Carl Sagan a fost o lectură absolut fascinantă - deși unele pasaje m-au plictisit, per total volumul e plin doldora de informații privind modul în care omul a perceput cosmosul. De la teoriile din antichitate până la tehnologia secolului XX, autorul aduce în atenția cititorului, succint, o multitudine de informații despre univers ce s-au păstrat din trecut, dar prezintă și în detaliu pașii pe care i-a întreprins omul secolului trecut pentru a ajunge dincolo de stele. Cartea asta te face să vezi dintr-o altă perspectivă viața umană - nimicnicia acesteia - și cât de irelevantă e, de fapt, planeta noastră la nivel de univers.

Toate regretele lui Clover de Mikki Brammer e un volum ce portretizează viața interioară a unui om singuratic, adâncit în trecut, incapabil să se dezlipească de conceptul morții, lipsit de dorința de a ieși din zona de confort. Volumul este foarte frumos scris, cu o multitudine de povești de viață și personaje inedite, pasaje ce îndeamnă la introspecție și pun accent pe relația omului cu timpul.

Mi s-a părut interesant cum protagonista are trei caiete în care notează regretele, sfaturile și confesiunile muribunzilor și recitește aceste pagini, oferind acces cititorului spre lumea interioară a unor oameni aparent banali, care au dus o viață aparent împlinită, dar abia pe patul de moarte au scos la iveală cele mai adânc ascunse regrete sau confesiuni.


Busola către Nova Scotia de Agape F.H. este primul volum din duologia Clepsidra Cormoranului și urmărește echipajul unei nave-fantomă, Cormoranul Albinos, o navă condusă de un căpitan dement și de o mână de mateloți care mai de care. Mi-a plăcut foarte mult partea de dialog și interacțiunile dintre membrii echipajului, povestea și direcția în care o ia aceasta. Urmează să spun mai multe într-o recenzie separată.


Marile legende medievale repovestite de Francesc Mirrales și ilustrate de Adria Fruitos are menirea să trezească apetitul pentru poveştile din Evul Mediu. În acest volum, sunt relatate foarte simplist legende precum cea a Cavalerului Verde, povestea lui Romeo şi a Juliettei sau Cântecul Nibelungilor, invitând micul cititor să le exploreze mai mult odată ce va creşte. Ilustrațiile completează textele într-o formă plăcută.

The Hidden Life of Trees. What They Feel, How They Communicate de Peter Wohlleben e un volum surprinzător de interesant - la prima vedere, ce poveste poate spune un copac? Ei bine, am aflat o multitudine de lucruri despre aceste entități - nu le mai pot spune altfel - despre cât de lungă și lentă le este viața, dar cât de interesantă dincolo de percepția omului despre timp. Copacii sunt un element vital în existența acestei planete și cu siguranță vă recomand volumul dacă sunteți pasionat de drumeții, păduri, floră.

Loveboat Reunion de Abigail Hing Wen este al doilea volum din trilogia Loveboat, Taipei, dar se axează pe două personaje ce au fost secundare în primul volum: Sophie și Xavier. Surprinzător, deși ambele personaje nu s-au nimerit printre preferatele mele în Loveboat, Taipei, aici mi-au plăcut foarte mult - au avut o evoluție frumoasă și ambii au oferit o imagine amplă asupra felului în care un adolescent încearcă să descopere cine este de fapt și ce-și dorește de la viitor, ce-l definește și ce-l face să lupte pentru visele sale.

Outlining Your Novel Workbook: Step-by-Step Exercises for Planning Your Best Book de K.M. Weiland e un volum scurt, potrivit pentru scriitorii ce lucrează cu foarte multe (enorm de multe) fișe detaliate privind personajele, povestea, atmosfera, decorul, etc., etc. Ideal ar fi fost să citesc volumașul ăsta după prima carte - ăsta e „caietul cu teme”, dar curiozitatea mea nu era atât de mare privind subiectul încât să-l aprofundez. Voi reveni la această carte la următorul meu proiect, când voi putea lucra în ritmul meu la scris, dar cert e că nu voi aplica absolut toți pașii - mi se par atât de mulți, încât fură și din timp, și din creativitate, din modul în care îmi las mintea să zboare atunci când scriu.


Acum ceva timp am citit primul volum din tetralogia/cvartetul Small Spaces de Katherine Arden și am zis că am de gând să termin seria, se pare că în martie a fost momentul. În Dead Voices, Ollie, Coco și Brian ajung într-o stațiune de ski, unde brusc se întrerupe curentul, animalele împăiate par să se miște în diferite locuri, iar Ollie și Coco văd în vis o fetiță ce-și caută oasele. Află că pensiunea la care se cazează a fost cândva un orfelinat, iar odată ce acesta s-a închis, un adevăr sumbru a ieșit la suprafață.
Tare mult mi-a plăcut acest volum - la fel de mult ca primul, pentru că are de toate: suspans, mister, evenimente ce te fac să fii prins în poveste și să vrei să rămâi acolo. Katherine Arden are un stil minunat de a scrie și, deși volumul e middle grade, pe mine m-a înfricoșat destul de mult pe alocuri. Vi-l recomand dacă vă plac poveștile cu fantome.


Nu m-am putut abține și imediat ce am terminat Dead Voices am trecut la Dark Waters. În acest volum, cei trei protagoniști, Ollie, Coco și Brian, cărora li se alătură și Phil, un coleg de clasă, ajung cu barca pe un lac, iar după ce se lasă o ceață densă și un monstru mitic le atacă ambarcațiunea, eșuează pe o insulă despre care nimeni nu a auzit vreodată. Aici descoperă că The Smiling Man, antagonistul din universul creat de Katherine Arden, le pregătește un nou joc mortal. Dark Waters mi-a plăcut mai puțin decât volumele anterioare - parcă i-a lipsit ceva, mi-a displăcut modul în care s-a comportat un personaj, deloc caracteristic portretului conturat în primele două cărți. 


Am citit și o povestire foarte scurtă de E. A. Poe, Berenice, care sunt absolut sigură că „a făcut ravagii” la vremea ei - premisa e sumbră și înfricoșătoare, mi-ar fi plăcut ca subiectul - moartea unei logodnice și posibila nebunie ce coboară asupra protagonistului - să fie explorat ceva mai amplu, în mai multe pagini.

Six Characters in Search of an Author de Luigi Pirandello e o piesă de teatru pe care am ales să o citesc pentru că nu am mai lecturat un scenariu cred că de pe vremea când eram la facultate și era timpul să remediez acest aspect. Mi-a plăcut latura de absurditate și drama prin care trec cele șase personaje, în frunte cu actorii, punându-se accent pe drama omului contemporan.


Ultimul volum din cvartetul semnat de Katherine Arden, Empty Smiles, mi-a plăcut cel mai puțin. De data aceasta, protagoniștii nimeresc la un bâlci, unde trebuie să dezlege o ghicitoare care ar putea să-i reunească și să salveze și lumea pe care o iubesc așa mult. Din păcate, multe lucruri mi s-au părut grăbite, deși ideea era foarte faină, scenele s-au perindat cu rapiditate acolo unde mi-ar fi plăcut ca autoarea să insiste, iar finalul nu a fost satisfăcător. Probabil că felul în care s-a terminat cvartetul e mai mult decât potrivit pentru publicul țintă, e totuși o serie middle grade, cert este că-mi place cum scrie Arden și clar voi citi și ultima ei carte apărută.

Din păcate, nu s-a putut fără lecturi abandonate - de o parte dintre ele chiar îmi pare rău, pentru că premisa suna extraordinar de bine. Am propus A Thousand Steps into Night de Traci Chee la un club de carte și sincer mă bucur că nu a ieșit la cartea lunii. Premisa e faină - o fată simplă e blestemată de un duh rău și trebuie să găsească o metodă de a scăpa de blestem. Am tras de mine să-mi placă, dar execuția a șchiopătat rău. Protagonista e o smiorcăită care face greșeli încontinuu și ia decizii pripite și după o dă pe „trăiesc într-o lume a bărbaților, sunt privită/trată diferit doar pentru că sunt femeie, bla bla bla”. Sunt foarte multe elemente din folclorul chinezesc (?), dar sunt aruncate în fața cititorului și acțiunea e repetitivă, iar scriitura e foarte simplistă, dacă nu ar fi câteva trigger warnings, ai zice că e o carte middle grade. Nu am putut să trec peste aceste aspecte, așa că am abandonat cartea.


The Tangled Tree: A Radical New History of Life de David Quammen e o nonficțiune cu un subiect promițător - genetica și promite că vorbește în profunzime despre gene și cum funcționează acestea. Deși subiectul mă pasionează, nu am putut trece de vocea narativă și de glumițele deloc amuzante din primele pagini - mi-a dat senzația că ascult un curs de la mine de la facultate și poate 1% din profii mei chir vorbeau liber pe subiect și captivant, iar vocea autorului acestui volum nu intră în acel procent.


Leagănul respirației de Herta Muller a fost prima mea întâlnire cu autoarea și chiar am încercat să avansez cu lectura, dar stilul fragmentat m-a plictisit teribil, nu-mi păsa nici măcar un pic de personaje, iar subiectul e departe de a se număra printre preferatele mele. Nu știu dacă voi mai încerca altceva de la autoare. Tind să cred că nu sunt deloc publicul țintă pentru romanele sale.


După Chip străin și Femeia nisipurilor, Harta arsă a fost a treia mea întâlnire cu Kobo Abe - și un mare fiasco. Premisa e super interesantă: un funcționar dispare dar soția lui îl dă dispărut abia după o jumătate de an, iar când un detectiv particular vine la femeie acasă pentru a afla mai multe detalii, lucrurile se complică și detectivul urmează să fie tras într-o adevărată mlaștină a lumii interlope. Totuși, romanul începe cu o cascadă de descrieri inutile - de exemplu, cum arată niște femeie ce traversează strada sau ce culoare au pereții din casa soției. M-a plictisit atât de rău încât am decis să nu mă forțez.

Acestea au fost cărțile primei luni din primăvară. Voi cu ce lecturi v-ați delectat?

duminică, 3 martie 2024

Bilanț literar: Februarie 2024

Salutare!


Februarie a fost luna în care am continuat lecturile începute în ianuarie, dornică să termin mai întâi lecturile din prima lună din an.

Prima carte finisată în februarie a fost Cel mai îndepărtat țărm de Ursula K. Le Guin, al treilea volum din seria Terramare și care mi-a plăcut cel mai mult. Urmărește atât povestea lui Ged, personajul care este liantul celor trei volume, cât și a prințului Arren, care parcurge cu brio călătoria eroului.
Acțiunea are loc în lumea din ce în ce mai vastă pe care o construiește autoarea și mi-a plăcut să o descopăr. Cartea mi-a făcut poftă să văd animația de la Studio Ghibli care se bazează pe universul din Terramare.


Citesc non ficțiune foarte rar, dar aveam The Genius of Birds de Jennifer Ackerman pe listă de mult timp. Cartea e scrisă într-un mod accesibil, limbajul nu e pretențios, iar informațiile sunt prezentate cititorului într-o formă plăcută. Sunt citate numeroase studii legate de inteligența păsărilor, și nu doar a papagalilor sau ciorilor, am aflat foarte multe lucruri interesante despre păsările ce împânzesc orașele, cum ar fi vrăbiile, sau păsările ce locuiesc în inima junglei. Recomand volumul dacă vă pasionează păsările și vreți să aflați mai multe despre abilitățile lor cognitive.


Din păcate, nu s-a lăsat fără cărți abandonate. The Witch and the Tsar de Olesya Salnikova Gilmore avea o premisă foarte interesantă - personajul din folclorul rusesc, Baba Yaga, pleacă din pădure pentru a merge la Moscova din 1500, pentru că un mare rău se abate asupra poporului. Din păcate, autoarea s-a rezumat la a-i oferi protagonistei doar numele de Baba Yaga, nu și trăsăturile specifice acestui personaj, astfel încât Yaga e doar o altă fetiță (are sute de ani dar arată de 30) naivă, care habar nu are pe ce lume trăiește și gafează în cele mai simple (chiar jenante) împrejurări. Voiam o carte unde este explorat folclorul rusesc, dar nu am găsit din acesta decât numele/denumirile.


Dagon și alte povestiri macabre de H.P. Lovecraft a ajuns în atenția mea într-un moment în care voiam să citesc ficțiune, dar nu aveam chef să mă apuc de un roman. Foarte fain scrise povestirile, fiecare având potențial de a se transforma într-un roman stufos. Mi-au plăcut majoritatea povestirilor, ceea ce rar mi se întâmplă când citesc un volum de proză scurtă. Acum îmi este clar de ce autorul este considerat un etalon pentru literatura horror - fără să fie scârbos sau să folosească cuvinte pompoase, H.P. Lovecraft te face să vrei să fugi din calea personajelor pe care le aduce la viață.


Numărul fiarei de Sergiu Someșan a fost o surpriză foarte plăcută - am citit povestirile scurte aproape într-o zi. Sunt originale, amuzante, fiecare având potențial de a deveni o carte separată - clar mai citesc alte volume semnate de autor - sunt curioasă acum de romanele semnate de Someșan.

Venomous: How Earth`s Deadliest Creatures Mastered Biochemistry de Christie Wilcox a fost o non ficțiune informativă și interesantă pe partea de știință, biologie, studiul otrăvurilor, dar vocea narativă nu mi s-a părut amuzantă, cum se dorea. De altfel, autoarea povestește niște întâmplări din viața ei care mă fac să mă întreb dacă ea, ca persoană, are spirit de auto conservare. Au fost explicate niște concepte legate de biologie și chimie pe care eu le cunosc pentru că am studiat materiile astea la facultate, dar pentru cineva care nu are legătură cu domeniul, explicațiile mi s-au părut ușor ambigue și complicate de dragul de a fi complicate.


Mi-a plăcut tare mult Echo North și am vrut să citesc și companion novel pentru aceasta, Wind Daughter de Joanna Ruth Meyer. Au fost aspecte ce mi-au plăcut și momente care m-au scos din atmosferă, au fost și unele detalii care s-au repetat în ambele cărți, iar protagonista din acest volum nu are tocmai genul de personalitate care să-mi placă, însă autoarea creionează lumea în care are loc acțiunea foarte fain.

Acestea au fost lecturile lui februarie. Voi ce ați mai citit?

sâmbătă, 3 februarie 2024

Bilanț literar: Ianuarie 2024

 Salutare în noul an și la cât mai multe lecturi faine!


Ianuarie a început binișor - m-am axat mai mult pe a termina cărțile începute anul trecut (în decembrie), dornică să mă lămuresc dacă am făcut o pauză de la citit pentru că intram în reading slump sau pentru că titlurile respective nu mă atrăgeau.

Când am devenit oameni. Incredibila poveste a evoluției noastre de Michael Bright, cu ilustrații de Hannah Bailey și în traducerea lui Matei-Măceșaru-Szorenyi este un volum absolut superb despre istoria omului - evoluția acestuia, locurile unde s-au găsit urme ale oamenilor primitivi și a predecesorilor acestora, cât și paragrafe informative despre antropologie. Mi-a plăcut enorm acest volum, i l-am citit lui Bebuț și dacă momentan e absorbit doar de imagini, sunt sigură că în următorii ani va aprecia și informațiile relatate.


The Echo of Old Books de Barbara Davis e o ficțiune istorică ce a început destul de lent, dar cam după 1/3 povestea și-a luat avânt. Ashlyn este o tânără ce se ocupă cu restaurarea cărților vechi și în posesia ei ajung două volume nesemnate, care abordează aceeași poveste, dar din două puncte diferite, iar cei doi autori necunoscuți se învinuiesc reciproc de anumite lucruri. Dornică să afle cine sunt autorii și cât de veridică este povestea, Ashlyn începe să sape în trecut.

Foarte frumoasă, lirică, emoționantă și tristă narațiunea, atât cea dintre paginile volumelor misterioase, cât și cea a lui Ashlyn. Scriitura este accesibilă și înflorată pe alocuri, mi-a făcut plăcere să lecturez povestea așternută de autoare.


După volumul precedent am vrut să citesc ceva lejer, un romance, alegând Reign de Cassandra Robbins, dar experiența a fost un fiasco și am abandonat lectura. Povestea urmărește o protagonistă ce-și prinde iubitul cu cea mai bună prietenă în pat (în casa ei). Fiind solista unei trupe rock, protagonista decide să îmbrățișeze o carieră solo, iar pentru asta are nevoie de un mentor, și astfel intră în scenă protagonistul - un geniu al muzicii, masculul alfa, cuceritorul tuturor inimilor și a altor părți din corpul femeilor. De obicei nu mă deranjează exagerările astea, dar m-am oprit din lectură în clipa în care protagonistul intră peste protagonistă și o forțează să întrețină relații intime pentru a o „învăța minte să-l respecte” și ”inspira să creeze muzică de calitate”, evident ei brusc îi place să fie abuzată și i se pare normal ce se întâmplă. În mod normal nu citesc dark romance, dar volumul nu era prezentat drept fiind asta, așa că mi-am luat țeapă strict din descriere. Cum nu sunt adepta unor astfel de personaje și nu-mi place să citesc despre relații toxice, am abandonat cartea.


Aveam Amintiri din casa morților de F. M. Dostoievski pe TBR din 2013 (de altfel, e cea mai veche carte de pe TBR pe Goodreads) și mă bucur că am ajuns să o citesc, fie și datorită unui maraton de lectură, unde una dintre cerințe era să citești cartea pe care o ai de cel mai mult timp în lista de TBR.
Romanul este un pic diferit față de la ce mă așteptam să citesc - este un jurnal al unui fost deținut din Siberia, viața în temniță și dificultatea traiului atât cauzată de clima deloc prietenoasă, cât și de contingentul de oameni alături de care protagonistul își petrece zece ani - ucigași cu sânge rece, hoți, tâlhari, escroci, criminali. Volumul este puternic autobiografic, iar vocea narativă încearcă să transmită cât mai veridic și detașat trăirile din inima Siberiei, să ofere portrete cât mai detaliate a oamenilor alături de care se află protagonistul, să transmită, sub forma unui reportaj complex, atmosfera vieții de deținut. Este un volum pe care să-l savurezi în doze mici pe timp de iarnă, cu un ceai cald alături.


Secretul din pădure de Kate Alice Marshall - absolut fascinantă şi dinamică povestea asta! Nu sunt mare cititoare de thrillere, aproape că nu am ghicit cine e the bad guy, am presupus care e adevărata identitate a unui personaj, dar per total a fost plină de răsturnări de situații şi protagonista a avut o evoluție credibilă. 

Clar mai citesc și alte cărți scrise de autoare, o recomand.


Două furnici și un elefant de Augustin Cupșa, ilustrată de Andreea Dobreci,
 urmărește șase călătorii în care se aventurează cele trei personaje. Protagoniștii mi s-au părut plictisitori, pe alocuri vocea narativă încerca să fie amuzantă, dar parcă forțat.


Ultima carte terminată în ianuarie este Ruthless Vows de Rebecca Ross, volum ce încheie duologia Scrisori fermecate. Mi-a plăcut nespus de mult - primul volum, Rivali divini, a fost una dintre cele mai bune cărți citite în 2023 și abia așteptam să ajung la deznodământul poveștii. Voi vorbi mai multe într-o recenzie pe canal, dar până atunci tot ce pot spune este că am urmărit cu sufletul la gură evenimentele și foarte multe lucruri au fost realiste și exemplar executate.

Acestea au fost cărțile din ianuarie. Voi ce ați mai citit?

sâmbătă, 30 decembrie 2023

Bilanț literar: Decembrie 2023

Salutare în noul an! 2024 să vă aducă numai lecturi bune!


Ultima lună din an a fost săracă în lecturi - oboseala își spune cuvântul, dar și o lipsă aproape totală de chef de citit. Am reușit să lecturez patru cărți plus încă 24 de cărțulii dintr-un calendar advent doar pentru că mi-am propus să-i citesc copilului meu zilnic. Altfel, probabil că aș fi rămas cu o singură lectură pe decembrie. Nu a fost o lună prolifică din acest punct de vedere, dar cred că e nevoie și de pauze acolo unde simți că nu e timpul.


Frumoasa din pădurea adormită este un volum ilustrat de Charlotte Gastault, după un balet de M. Petipa și P. I. Ceaikovski. E o poveste clasică, minunat ilustrată - o carte pe care o recomand cititorilor care vor să răsfoiască un volum foarte plăcut din punct de vedere estetic.


Kepler 62. Cartea a treia: Călătoria de de Timo ParvelaPasi Pitkanen și Bjorn Sortland cred că e volumul ce mi-a plăcut cel mai mult din serie - momentan. Deși prima carte nu m-a convins și eram setată pe a nu continua seria, mă bucur că i-am mai dat o șansă - cărțile zici că devin din ce în ce mai bune pe măsură ce avansează acțiunea. Abia aștept să citesc continuarea.


Cimitirul de pe fundul râului de Farrah Hale e singura carte din această lună pe care am citit-o în afara „orelor” mele de lectură cu Bebuț - și mi-a plăcut foarte mult. Am scris o recenzie pe blog dedicată acestei lecturi.

Jup De-a v-ați ascunselea de Alec Blenche, ilustrată de Ionuț Robert Olaru este o carte simpatică rău (cui nu-i plac pisicile?), prima carte primită de Crăciun de Bebuț, cu siguranță nu și ultima. I-au plăcut ilustrațiile, povestea e antrenantă, posibil să cumpăr și alte cărți din serie. Sunt foarte curioasă de seria cu Erus semnată de autor.
Nu s-a lăsat fără cărți abandonate - Wrapped with a Beau de Lillie Vale avea o premisă drăguță - un orășel mic, o tipă ce ține mult la o casă care a fost cândva vedeta unui film despre Crăciun, un tip din metropolă care vine să distrugă această clădire idilică... ce am realizat pe parcursul celor câteva capitole citite este că mie nu-mi plac poveștile astea crăciunistice, tip filme de pe Diva sau Hallmark - îmi place să citesc romance, dar parcă nu în ambianță crăciunistică, așa că am abandonat lectura.

Așa a arătat ultima lună din an pentru mine. Voi ce ați mai citit?

PS: singurul meu plan pe 2024 este să citesc. Să avem parte de lecturi cât mai frumoase!

duminică, 3 decembrie 2023

Bilanț literar: Noiembrie 2023

Salutare la final de toamnă!


A fost o lună care a avut un start lent - totul din cauza unei anumite cărți ce m-a făcut să mă întreb de ce pun atâta suflet (uneori) în povești care sunt mult prea populare. Volumul respectiv m-a făcut să pun pe pauză lecturile pe care le aveam începute și simțind că vine un Reading Slump, m-am axat pe alte hobby-uri. Cu toate acestea, am reușit să termin două cărți începute luna trecută și asta mă bucură.


Daughters of the Lake de Wendy Webb începe cu descoperirea unui cadavru pe malul unui lac imens. Cadavrul ascunde un secret: femeia zici că a murit cu câteva clipe înainte să fie găsită, iar în cămașa ei de noapte este ascuns un nou-născut. Kate Granger, o tânără ce tocmai a revenit în casa părintească, ajunge la fața locului și reacționează dubios la vederea cadavrului: este femeia pe care o vede în vise de mai bine de o lună, iar faptul că aceasta apare fizic în viața ei o neliniștește cumplit.

Dacă sunteți fanii stilului pe care-l adoptă și Kate Morton - un mister care leagă mai multe generații, mai multe fire narative în mai multe perioade temporale, o muncă de detectiv atipică - vă recomand să-i dați o șansă lui Wendy Webb.

Tao Te Ching de Lao Tsu este o nonficțiune „clasică”, la care am ajuns între alte lecturi. E mai degrabă o serie de cugetări filosofice despre natura umană, despre liberul arbitru, onestitate, corectitudine, onoare, virtute - trăsături pe care trebuie să le posede un conducător adevărat (care, de altfel, ar trebui să reprezinte omul perfect). Volumul, deși scurt, te pune pe gânduri și oferă o călătorie în trecut, punând accent pe viziunea de acum două mii de ani despre cum ar trebui să fie un om pentru a trăi în armonie nu doar cu natura și cu semenii săi, ci și cu propriul sine.


O magie de neîmblânzit de Allison Saft e o carte care, din punctul meu de vedere, este promovată ușor eronat. Despre acest volum se spune că este o poveste fantasy, unde accentul se pune pe construirea unei relații amoroase între protagoniști, pe fundalul unei vânători fantastice. Eu am perceput volumul mai degrabă ca pe o poveste de dragoste unde se pune un mare accent pe trăirile personajelor, dezvoltarea lor, dar mai ales, pe religia pe care cei doi o practică. Deși O magie de neîmblânzit este o carte ce are propiul farmec, mi-aș fi dorit să se spună mai multe despre alchimie, vânătoare și lumea fantastică din universul cărții și să se pună mai puțin accent pe religie și pe politică.

Tare simpatică poezioara asta - Bebuț a ascultat cu atenție rimele şi a admirat ilustrațiile Irinei Dobrescu. Cu siguranță Degețelele Gabrielei Tabacu rămân în bibliotecă pentru a fi recitite ( şi poate chiar recitate ) în viitor.

Poveștile bufniței: Elefantul care nu respecta nimic de Eric-Emmanuel Schmitt cred că e volumul meu preferat din seria respectivă. Despre Saxo, elefantul, nu se poate spune că e un individ bun: nu îi pasă de nimeni și de nimic și merge prin viață de parcă lumea i-ar aparține. Singura care mai speră că Saxo mai poate fi salvat este mama lui, care apelează la bufnița Minerva, iar aceasta încropește un plan care să-l facă pe Saxo să vadă unde greșește. Mi-a plăcut felul în care pasărea îl pune față-n față cu „păcatele” sale, iar ilustrațiile au fost foarte pe placul lui Bebuț. Cu siguranță vom reciti împreună cartea când e mai mare :)

Acestea au fost lecturile lui noiembrie. Voi ce ați mai citit?