Bilanț literar: Aprilie 2026

 Salutare!

Aprilie a fost o lună plină de lecturi variate, am terminat câteva serii, am abandonat câteva volume, am descoperit povești care au rămas cu mine - o lună bună. Am citit și multe cărți ușurele, pentru că în prima jumătate a lunii doar acestea au mers strună. Dar să le iau pe rând.

You`ve Found Oliver de Dustin Thao este a doua carte din seria You`ve Reached Sam, iar aici îl urmărim pe Oliver, cel mai bun prieten a lui Sam. Oliver e student la facultatea locală, se înțelege bine cu Julie, iubita lui Sam, dar simte că viața stă pe loc. Julie pleacă să studieze în Europa, Oliver trece printr-o despărțire nu tocmai plăcută, fiind nevoit să se intersecteze cu fostul lui în campus, și continuă, în secret, să-i trimită mesaje lui Sam. A trecut un an de la evenimentele din primul volum și Oliver încă nu poate accepta că Sam nu mai este, iar mesajele sunt ca un pansament (nu tocmai eficient) pe rană. La un moment dat, sună din greșeală, iar la capătul celălalt îi răspunde o voce: nu e Sam, dar e Ben, care are numărul lui Sam de ceva timp, toate mesajele lui Oliver ajungând la el. De aici, între cei doi se stabilește o legătură, dar în curând ambii descoperă că timpul le joacă feste și că se întâmplă ceva ciudat.

Mi-a plăcut volumul - e plin de duioșie, urmărind felul în care un om trece peste o mare pierdere și cum învață să trăiască mai departe. Legătura între Oliver și Ben e una plină de compasiune, înțelegere, acceptare și descoperire, mi-a plăcut enorm ritmul în care s-au desfășurat evenimentele și traseul pe care l-au parcurs cei doi. Cartea intră la categoria YA, dar nu s-a simțit deloc ușoară (ca subiect) sau puerilă (aici mă refer la personaje). Cu siguranță e genul de YA care încă îmi mai place și care m-a făcut să empatizez mult cu trăirile personajelor, deși eu nu mai sunt demult publicul-țintă pentru acest gen literar.

Am continuat seria Victorian Rebels - pentru că mi-a rămas gândul la un anumit personaj - și am citit The Hunter de Kerrigan Byrne. În acest volum, îl urmărim pe Christopher Argent, misteriosul hitman din primul volum, care mi-a trezit curiozitatea. Argent nu dă niciodată greș și mereu își duce misiunile la bun sfârșit, fiind considerat un om fără emoții, pentru care viețile omenești nu valorează nimic. Dar totul se schimbă atunci când cineva îl angajează pentru a o elimina pe Millie LeCour, cea mai iubită actriță din Londra, iar Argent, pus în fața faptului, nu e capabil să o ucidă. De aici, urmărim ce se întâmplă cu cei doi, cine o vrea moartă pe Millie și de ce, iar secrete adânc îngropate din trecutul celor doi protagoniști încep să iasă la suprafață. E un historical romance cu multe scene picante, care mi s-au părut foarte bine scrise și integrate în acțiune. Partea de romance dintre cele două personaje e credibilă și mi-a plăcut parcursul lui Argent, schimbările prin care trece, și felul în care se dezvoltă atașamentul lui pentru Millie. Protagonista nu a fost neapărat un personaj feminin care să mă intrige, dar mi-a plăcut modul în care e construită. Volumul a fost alert, romantic, cu multă acțiune și foarte multă dezvoltare a personajelor, a fost exact pe gustul meu.

Nu m-am putut abține și am început imediat și al treilea volum din seria Victorian Rebels, The Highlander de Kerrigan Byrne. În această poveste, o întâlnim pe Philomena, o femeie nobilă pe care o cunoaștem pentru prima dată în The Hunter, unde e un personaj secundar, dar important pentru o scenă-cheie, și mi-a stârnit de pe atunci curiozitatea. Philomena e genul de femeie ce ajunge, în perioada în care soțiile erau considerate o proprietate, în mâinile bărbatului nepotrivit, și suferă foarte multe abuzuri. E închisă într-un azil pentru că soțul ei, din anumite motive, o vrea dispărută din societate și vrea ca vocea ei să nu se mai audă în veci, dar cu ajutorul personajelor din volumele anterioare, scapă din acel loc infernal și are ocazia să-și refacă viața sub un nume fals, în Scoția. Astfel, ajunge să fie guvernantă în casa marchizului colonel Liam MacKenzie, unde trebuie să se asigure că cei doi copii aproape adulți a văduvului capătă educația necesară pentru a ieși în public și a se integra în societatea nobililor. Doar că Philomena nu se așteaptă să întâlnească un bărbat tânăr, care să-i facă inima să bată iregulat.

The Highlander e volumul cel mai complex, din punct de vedere a lumii interioare a personajelor, din seria Victorian Rebels, în opinia mea. Atât Philomena cât și Liam au niște traume severe și au trecut prin evenimente oribile, iar secretele pe care le păstrează sunt cât se poate de întunecate. La asta se adaugă și identitatea pe care Philomena și-o asumă, făcând-o să aibă tot felul de gânduri cu privire la propriile principii morale. Romance-ul a fost unul tare gentil și sensibil, am apreciat cum personajele și-au scos la iveală cele mai fragile părți ale sufletului și câtă încredere au căpătat unul în celălalt. E un historical romance cu intrigi politice alambicate și antrenante, iar scenele picante nu au lipsit. Îmi place felul în care autoarea reușește să le îmbine cu acțiunea în fiecare volum, așa a fost cazul și aici. Nu s-a simțit de parcă scenele au fost acolo doar de dragul de a bifa categoria 18+, ci au ajutat la construcția relației și la dezvoltarea personajelor.

Nu voi mai citi celelalte cărți din serie pentru că nu mă intrigă personajele ce devin protagoniști în următoarele cărți, dar dacă sunteți în căutarea unui historical romance cu personaje masculine negative (în ochii societății), care ar face orice pentru femeia iubită, vă recomand Victorian Rebels.

Animals in Translation. Using the Mysteries of Autism to Decode Animal Behavior de Temple Grandin și Catherine Johnson e una dintre cele mai interesante cărți legate de etologia animală pe care le-am citit până acum. Temple Grandin este în prezent profesor universitar și are scrise mai bine de 60 de lucrări științifice pe tema bunăstării animalelor de rentă. Diagnosticată cu autism la doi ani, Temple Grandin a avut din copilărie o relație aparte cu animalele și a observat lucruri pe care oamenii neurotipici pur și simplu nu le vedeau. În timp, autoarea a devenit specialistă în ceea ce privește bunăstarea animalelor de rentă și e una dintre cele mai căutate persoane în domeniu atunci când într-o unitate de creștere a animalelor apare o problemă. Foarte multe aspecte din unitățile industriale privind unde, cum și când să aduci/hrănești/mulgi/sacrifici animalele au fost corectate și implementate de Temple Grandin, astfel încât au devenit literă de lege - și anumite puncte se aplică și în fermele din Europa.

Aici e partea tehnică, de interes pentru un medic veterinar, iar mie mi-a plăcut enorm să învăț despre cum a ajuns autoarea la anumite concluzii și cum asta a îmbunătățit calitatea vieții animalelor de rentă. Cum eu am lucrat preponderent cu animale de companie, au fost suficiente informații despre vaci sau porci care m-au surprins și pe care mi le-am fixat pentru viitor.

Dar Animals in Translation nu e doar o carte pentru oamenii care lucrează cu animale de rentă sau în domeniul agriculturii, ci e o adevărată sursă de informații privind modul în care mintea unui om cu autism percepe diferit anumite aspecte, cum oamenii neurodivergenți și neurotipici sunt construiți astfel, încât unii să observe anumite lucruri și creierul celorlalți să le ignore. Deși autoarea, în prezent profesor la universitatea din Colorado, vorbește mult despre vaci, cai și porci, oferă enorm de multe informații - într-un fel accesibil unui cititor ce nu are treabă cu domeniul agriculturii sau a creșterii animalelor - despre inteligența și conștiința necuvântătoarelor. Temple Grandin vorbește despre cum a crescut, despre cum percepe ea lumea, despre cum observă lucruri legate de viața animalelor pe care oamenii de rând nu au cum - pentru că au creierul format diferit de al ei și a altor persoane cu autism - să le remarce. În cartea asta se discută despre conștiința animalelor, despre cum putem oferi o viață mai bună atât animalelor de companie, cât și animalelor de rentă, și care este impactul uman asupra unor aspecte precum creșterea agresivității în rândul anumitor rase de câini sau de ce o vacă s-ar apropia de tine dacă ai sta lungit în iarbă, dar nu și dacă te-ar vedea cu un aparat foto îndreptat spre ea. Animals in Translation e o carte pe care o recomand tuturor cititorilor interesați de subiectul cum funcționează mintea unui om cu autism - și unde sunt diferențele în percepere a lumii față de un om neurotipic - și cititorilor care vor să afle lucruri interesante despre comportamentul și conștiința animalelor. Clar o recomand oamenilor ce lucrează cu animale - medici și tehnicieni veterinari, îngrijitori sau fermieri. Am găsit niște informații de genul „aha!” pe care nu ți le predă nimeni la facultate și mi-am notat și câteva aspecte de care să țin cont când interacționez cu un animal anxios sau nou. Pentru mine, ca medic veterinar, a fost o carte interesantă de parcurs atât pentru cultura mea generală, cât și pentru formarea mea continuă în domeniu.

The City in Glass de Nghi Vo a fost un volum de fantasy scurt, dar foarte poetic și filosofic și cu o premisă aparte. Vitrine e un demon puternic, capricios și nemuritor, fiind patroana autointitulată a orașului Azril, asupra căruia veghează de secole, urmărind felul în care orașul s-a format, a crescut, s-a dezvoltat. Îi știe pe toți oamenii care au trăit și murit aici și cunoaște toate secretele orașului, mândrindu-se cu un Azril prosper, strălucitor și plin de promisiuni. Dar într-o zi, îngerii ard orașul, transformându-l într-un teren plat, iar Vitrine rămâne cu o sete feroce de răzbunare, o carte în care sunt trecute numele tuturor oamenilor pe care i-a „crescut” și cu dorința de a reconstrui Azrilul și de a-i readuce măreția de altă dată. În ura ei împotriva îngerilor, l-a blestemat pe unul dintre cei veniți să distrugă orașul, legându-l pentru totdeauna de acest pământ. În The City in Glass urmărim felul în care Azrilul renaște din cenușă, cum oamenii ce se nasc, vin sau pleacă și mor ajung sub patronajul lui Vitrine și cum relația demonului și a îngerului se schimbă treptat, pe parcursul sutelor de ani, fluctuând în funcție de trăirile orașului. Mi-a plăcut mult cartea, e scurtă dar cu foarte multă acțiune menită să portretizeze viața unui oraș pe parcursul a mai multor sute de ani, iar personajele sunt bine construite și se simte că sunt creaturi nemuritoare și care percep trecerea timpului și emoțiile umane diferite față de un muritor.

A Theory of Dreaming de Ava Reid este continuarea poveștii din A Study in Drowning/Povești spuse pe limba apei, care inițial a fost gândită ca o poveste stand-alone și, în opinia mea, ar fi trebuit să rămână așa. Citisem o declarație dată de autoare, în care spunea că mulți cititori au rămas nemulțumiți/ nu au înțeles ce a fost cu finalul primei cărți, astfel justificând nevoia de a mai scrie o carte, o continuare. După doar un capitol, m-am plictisit teribil, pentru că o urmărim pe Effy cum se înscrie la facultatea de litere, acolo unde accesul, și așa limitat a femeilor în viața academică, era interzis. Primul capitol o urmărim cum stă în sala de clasă și se uită în jur cum toți băieții o privesc ca pe un animal ciudat. Efectiv am simțit că-mi mor neuronii de plictiseală, vocea interioară a lui Effy e tare enervantă și eu personal nu văd de ce a fost nevoie de continuare la primul volum, când finalul, deși deschis, e destul de clar în ceea ce privește încotro se îndreaptă lucrurile în lume și viețile personajelor.

The Demon World de Sally Green este a doua carte din seria Hoții de fum și primul volum a fost absolut minunat, l-am citit în câteva zile, chiar dacă are peste 500 de pagini sau pe acolo. Cu toate acestea, cred că problema a fost distanța între cele două cărți, pentru că nu am reușit să mă reconectez cu personajele și nici să empatizez cu trăirile acestora. Deci e o situație când problema am fost eu, nu cartea.

The Suit de Lulu Moore este a doua carte din The Tuesday Club și se axează pe povestea lui Rafe, fratele mijlociu, și pe inamica lui nr. 1 din facultate, Beulah. Ambii sunt avocați și în facultate, mereu au fost într-o rivalitate soră cu ura, și povestea îi urmărește pe cei doi când se reîntâlnesc la șapte ani după ce termină facultatea. Ambii sunt avocați cu renume și se întâlnesc aflându-se la poli opuși într-un caz notoriu. Asta nu e prima carte semnată de autoare pe care o citesc și tot ce am citit până acum de la Lulu Moore mi-a plăcut mult, primul volum din The Tuesday Club fiind unul din preferatele mele la capitolul modern romance. Dar The Suit... nu am parcurs mai mult de 6% din el pentru că e absolut oribil. Să detaliez - urmează spoilere:

Cartea începe cu Rafe intrând în sala de ședințe, unde dă de Beulah, care începe să „urle și țipe isteric” explicând ceva despre cazul în care sunt implicați ambii. Rafe lucrează la o firmă foarte mare de avocatură, prestigiu, etc., etc. Ce face băiatul nostru? Intră în sala de ședințe cu dopuri în urechi, nu aude nimic din ce „țipă” Beulah (despre un caz serios la care lucrează ambii, da?). Când tipa termină de zis ce are de zis, Rafe își scoate dopurile, rânjește, și spune ceva de genul „când o să ai un caz solid, atunci să-mi vorbești”. Într-o sală de ședințe unde sunt prezente ambele echipe de avocați, nu doar el și Beulah.

Rafe iese de acolo, mare cocoș, mândru de sine, și se duce în biroul fratelui său mai mare (protagonistul din primul volum), unde ajunge și fratele cel mai mic. Rafe își amintește cum avea în facultate un poster cu fața lui Beulah și cum arunca darts la țintă în acesta când îl enerva tipa. Frații lui râd și ce cadou îi oferă pentru că s-a dus cu dopuri în urechi la o ședință importantă, zic eu? Desigur, o tablă de darts cu fața lui Beulah. Oameni mari, serioși, cu un nume în domeniu, aleg drept cadou pentru fratele lor ce se ocupă de un caz important o tablă de darts cu fața unei tipe pe care Rafe o ura în facultate... după șapte ani de la absolvire.

Efectiv nu înțeleg cum autoarea a putut să masacreze atât de mult personajele din prima carte, și cât de infantil și lipsit de profesionalism este portretizat Rafe. Nu am ajuns la capitolul cu perspectiva lui Beulah, dar mi-a fost de ajuns acest intro. Sunt tare dezamăgită de poveste și nu voi continua seria, deși avea potențial și chiar îmi place cum scrie autoarea. Dar cartea asta e un enemies-to-lovers tare ciudat, forțat, infantil și crud fără un motiv concret.

Așa a arătat aprilie literar pentru mine. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Aprilie 2025

 Salutare și bine v-am găsit la un nou bilanț literar!

Aprilie a fost o lună a contrastelor: am început destul de multe cărți, dar cumva s-a nimerit să fie ori greoaie, ori cu subiecte care nu-mi priau pe moment, ori simțeam că nu e timpul să le citesc în acel moment. Cu toate acestea, am citit șase cărți - și am abandonat două, pentru că altfel nu se putea - și pot să spun că a fost o lună bună și că sunt mulțumită de poveștile pe care le-am explorat.

Voi începe cu prima carte abandonată - Între foc și dorință de Sara Ciucur. Unele cărți trebuie citite la timpul său, iar acest volum, YA Fantasy, nu a reușit să mă țină în priză. Nu am putut empatiza cu protagonista și cu trăirile ei, dar asta cred că vine de la faptul că nu mai sunt adolescentă și caut alt fel de construcție a personajului principal în cărțile pe care le citesc.

Cam nu prea le nimeresc la capitolul romance în ultiam vreme - dar plusul e că mai scot din titluri de pe lista mea de tbr. Cu Ex Games de Stella Rhys am avansat cred că în jur de 30% până să decid să nu mă mai forțez să-mi placă ceva ce nu are cum să-mi placă. Premisa e stupizică, și aș fi trecut-o cu vederea, dacă felul în care e scrisă povestea, și modul de a gândi a protagonistei, nu ar fi stricat totul. După ce iubitul ei o părăsește fără niciun preaviz, protagonista e pe marginea prăpastiei, banii se termină, nu-și poate plăti chiria, și află că logodnicul ei tocmai a anunțat că se căsătorește cu fosta fratelui său. Acest frate vine la ușa protagonistei, îi dă vestea, și-i propune să se prefacă a fi un cuplu, ca să-l împiedice pe iubitul fugit să se căsătorească cu fosta lui. Complicat, practic, cei doi frați fac schimb de iubite, dar, cumva, trebuie să o înțeleg pe protagonistă de ce acceptă propunerea dată. Mai apar niște detalii din viața personală a protagonistei cu fostul ei, și tot ce se întâmplă mai departe nu prea are sens, așa că am decis să nu mai trag mâța de coadă și să-mi văd de alte cărți romance, mult mai bine construite, și cu personaje care chiar au substanță.

The Field Guide to Dumb Birds of North America de Matt Kracht a fost o carte destul de frustrantă. Pe de o parte, mi-au plăcut informațiile despre păsări și ilustrațiile. Pe de altă parte, nu mi s-a părut o carte amuzantă - e trecută la humor. Nu am rezonat cu glumițele autorului și cu felul „drăgălaș” în care „alintă” păsările, pocindu-le denumirile.

Cai în galop de Yukio Mishima este o carte despre puterea convingerii, portretizând situația politică a Japoniei de la începutul erei Showa, 1926-1989. S-au schimbat multe de când Honda și-a luat adio de la Kiyoaki - scena politică a țării s-a schimbat considerabil, influența vestului este din ce în ce mai palpabilă, în provincie lumea sărăcește pe zi ce trece, izbucnesc revolte, mii de funcționari își pierd locurile de muncă, dar în marele orașe se pretinde că totul e în regulă, că țara e înfloritoare și poporul este fericit.

În aceste vremuri grele pentru națiune, tânărul Isao Inuma descoperă o carte despre gruparea Shinpuren, formată din foști samurai. În perioada Meiji, Japonia își deschide, după două secole, porțile pentru lumea vestică, iar odată cu venirea străinilor în țară, este perturbată ordinea atât de iubită de unii. Tot în epoca Meiji li se interzice oamenilor de rând, inclusiv samurailor, să poarte armă, acesta devenind doar privilegiul armatei. Un grup de foști samurai se răzvrătesc, fiind convinși că gloria și oanoarea țării depinde de ei, și că măreția de altă dată poate fi readusă doar cu ajutorul sabiei, care să distrugă armata imperială. Așa ia naștere gruparea Shinpuren, darîncercarea lor de a alunga străinii dă greș. 

Ultima carte de Marian Coman e un volum ce te acaparează de la prima pagină și te ține în priză pe tot parcursul lecturii. Se întâmplă foarte multe lucruri, dar trecerea de la o scenă la alta e făcută cu efect și nu sunt momente de stagnare în narațiune. Personajele sunt construite în așa fel, încât, chiar dacă nu îți place de ele, empatizezi cu suferința acestora.

Acțiunea, deși are loc preponderent în România, nu este lipsită de elementul de fantastic, acesta fiind foarte interesant împletit cu realitatea. Marian Coman are un fel anume de a introduce supranaturalul în situații cotidiene și au fost mai multe momente în poveste unde am fost impresionată.

Prin intermediul lui Alex și a lui Manu și a lucrurilor prin care trec aceștia, autorul explorează teme precum familia, apartenența, călătoria în timp, existența unor universuri paralele sau a forțelor binelui și ale răului. Mi-au plăcut enorm răsturnările de situație și fiecare moment în care se descoperea un nou punct de legătură între cele două personaje principale.

Bărbați fără femei de Haruki Murakami este un volum unde urmărim crâmpeie din viețile unor oameni simpli, care duc o viață pe undeva solitară, pe undeva foarte comodă, cert este că aceasta e lipsită de evenimente ieșite din comun, până la un punct dat. Fără a creiona minuțios trecutul personajelor sale, autorul se concentrează pe ce simt acestea în prezent, ce gânduri au, și cum fac față iubirilor permanente sau trecătoare ce le sunt date de către soartă.

Haruki Murakami are un stil lejer de a scrie, melancolic și visător totodată, dar cu personaje ancorate în realitate, care nu au aspirații exagerate. Autorul pune accent pe dorința omului de a aparține, de a iubi și de a fi iubit, pe nevoia firii umane de a fi înconjurată de alte suflete, nu doar obiecte sau muzică.

25 de grame de fericire. Cum îţi poate schimba un pui de arici viaţa de Massimo Vacchetta și Antonella Tomaselli este o nonficțiune, un interviu mai lung, pe care-l ia Antonella Tomaselli lui Massimo. Aflăm, prin intermediul acestei cărți, în ce constă îngrijirea unui pui de arici orfan, cât de greu este de fapt să ajuți un animal sălbatic, și cât de fericit se simte cel care, după lungi nopți nedormite și prognostice nefavorabile, reușește să aducă un arici la greutatea potrivită, cât să poată fi lăsat din nou în libertate și să ducă o viață împlinită.

Mi-a plăcut mult de tot să citesc despre felul în care Massimo, un om care avea o idee clară despre cum vrea să-i fie viața, este dat peste cap de un pui de arici, apoi de altul, și de altul, veterinarul ajungând să înființeze un centru de reabilitare pentru aceste animale mici, neînțelese, ușor de rănit, și care sunt protejate de lege.

Noaptea în care a dispărut de Lisa Jewell m-a ajutat să nu intru în reading slump și, deși nu sunt mare cititoare de thrillere - ca să fiu sinceră, chiar le evit - volumul de față a fost ce trebuie. Ce nu-mi place la genul thriller e că, de obicei, protagoniștii sunt persoane dubioase, și îmi e foarte greu să mă conectez cu trăirile acestora și să intru în poveste dacă personajele principale îmi sunt antipatice. Aici nu a fost cazul - autoarea construiește antagoniștii treptat, niciun personaj nu e bun sau rău, ci se află undeva între aceste două non-culori, ceea ce a fost un mare plus pentru mine.

Mi-a plăcut mult atmosfera și ritmul, indiciile care apăreau fix în clipa în care acțiunea parcă stagna, au fost câteva plot twist-uri la care mă așteptam și câteva la care nu. Cert e că mi-a plăcut foarte mult acest roman și sunt recunoscătoare fetelor de la bookclub care au propus volumul. Abia aștept să-l discutăm în mai :)

O poveste haioasă de Ned Vizzini este un volum pe care l-am început destul de sigură că o să-mi placă, dar după zece capitole am simțit că nu rezonez cu stilul de scriere, așa că am abandonat lectura.

Acestea au fost cărțile lunii aprilie, voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Aprilie 2024

 Salutare!

Aprilie a început bine - am terminat o nonficțiune în primele zile ale lunii și am început ultimul volum dintr-o serie începută prin 2022 - parcă v-am mai zis că anul ăsta aș vrea să mai termin din seriile începute și dacă în martie am terminat un middle grade, luna asta am terminat o trilogie YA. Dar să le luăm pe rând.

Spying on Whales: The Past, Present, and Future of Earth`s Most Awesome Creatures de Nick Pyenson a fost o noficțiune aboslut perfectă pentru mine - de mică îmi plăceau balenele și am avut ocazia să aflu o groază de lucruri fascinante despre aceste creaturi. Autorul este paleontolog la muzeul Smithsonian și are acces la o multitudine de resurse, o voce narativă ce te prinde și o multitudine de povești privind cercetările sale și rezultatul acestora. Dacă vă pasionează cel mai mare mamifer de pe planetă, recomand să citiți volumul.

Ursul care voia să fie fericit de Eric-Emmanuel Schmitt este a patra carte din seria Poveștile Bufniței și se numără printre preferatele mele din serie. E o carte potrivită pentru cititorul de orice vârstă - pentru că-l urmărim pe protagonist căutând fericirea și găsind-o în cel mai neașteptat loc. E genul de carte ce te pune un pic pe gânduri și te face să reflectezi asupra propriei vieți, deși e „doar” o lectură pentru copii.

Se pare că anul ăsta sunt pe val cu romanele lui E.M. Remarque - oricum mi-am propus să-i citesc opera integral cândva, deci cu pași mici mă apropii de țintă. Trei camarazi relatează povestea a trei prieteni, tineri ce sunt nevoiți să-și trăiască tinerețea în Germania interbelică, unde lipsurile, sărăcia și nesiguranța zilei de mâine sunt laitmotivele populației de rând. 

Cei trei - Robby, Koster și Lentz - sunt pasionați de mașini, au o poftă de viață caracteristică celora ce au scăpat vii și aproape nevătămați din război și cumva reușesc să vadă frumosul dincolo de situația instabilă în care se află țara lor. Apariția lui Pat, o tânără frumoasă și misterioasă, ce-i fură inima lui Robby, declanșează o serie de evenimente urmările cărora cititorul, alături de personaje, le resimte într-un ritm de crescendo odată ce avansează acțiunea. 

Mă bucur că am reușit să mai termin o serie! Loveboat Forever de Abigail Hing Wen are loc la șapte ani după acțiunea din Loveboat Reunion și de data asta o urmărim pe Pearl, sora mai mică a lui Ever. Pearl este o pianistă promițătoare, dar viața ei se năruie după ce fata stârnește un război pe rețelele de socializare postând o serie de poze pe care oamenii le percep complet greșit.

Nevoită să dispară din vizorul publicului, Pearl ajunge în tabăra Loveboat, unde arta ei capătă o nouă formă, iar tânăra se trezește față-n față cu faptul că nu-și cunoaște rădăcinile. Romanul lui Abigail Hing Wen se axează și de data asta pe căutarea propriei identități, descoperirea pasiunilor și a celor mai tainice vise, pe artă - în acest volum, în centrul atenției este muzica - dar și pe un pic de romance - într-o formă deloc forțată.

Deși eram sigură că am terminat seria Echo North, aparent Joanna Ruth Meyer a publicat pe site-ul său două povestiri la liber, așa că atunci când am aflat despre asta, m-am dus repede să le citesc. Wolf Daughter relatează despre felul în care Vântul Vestic și fiica Reginei-Lup ajung să fie împreună, iar The Oldest Magic e un fel de epilog pentru ambele cărți din duologie - aflăm ce se întâmplă cu toate personajele importante după ce acțiunea din cărți ia sfîrșit. Mi-ar fi plăcut mult de tot ca Wolf Daughter să fie o carte separată, dar apreciez și faptul că autoarea nu ne-a lăsat cu ochii în soare și a legat toate firele narative între ele, lăsând un final complet închis.

Trei zile nemaipomenite de Ioana Pârvulescu e cartea mea preferată de ficțiune din câte am citit de la autoare. Relatează povestea veveriței Vevi și a fetiței Emi, două prietene atât de diferite, dar care se înțeleg de minune. 

La un moment dat, una se trezește în pielea celeilalte, iar lumea capătă o serie de culori și nuanțe nevăzute până atunci.

Am dat gata relativ repede această carte. Astrophysics for People in a Hurry de Neil deGrasse Tyson este ceea ce pretinde - mai degrabă un rezumat ultra simplificat în ceea ce privește universul, apariția acestuia, evoluția planetei noastre și curiozitatea omului pe parcursul timpului în ceea ce privește originea sa și eterna întrebare ce e dincolo de orizont. Cartea are menirea mai degrabă să-ți trezească interesul pentru subiect și poate dacă n-aș fi citit Cosmos de Carl Sagan mai devreme anul ăsta, volumul mi-ar fi plăcut mai mult.

Planul meu de a termina anul ăsta serii începute decurge bine - am citit și a doua carte din duologia Clepsidra cormoranului, Busola de pe Nova Scotia de Agape F.H. Cum este al doilea volum din serie și are deja recenzie pe blog, voi spune doar atât: autoarea mi-a zdrobit inima la fiecare pas și dacă vreți o ficțiune nautică istorică(-ish) cu o poveste realistă de tot, la Agape F.H. o găsiți.

Ultima carte din această lună este Nu-i ușor să spui adio de Raymond Chandler, al șaselea volum din seria Philip Marlowe (serie care, din câte știu, poate fi citită în orice ordine). De Chandler am mai citit Doamna din lac și Somnul de veci, prin liceu, de atunci îmi aduc aminte că mi-a plăcut stilul autorului.

În acest volum îl regăsim pe același inegalabil detectiv particular Philip Marlowe, care pare să nu gândească atunci când acționează, dar de fapt știe foarte bine ce face, pentru că toate firele posibile (și imposibile) dintr-un caz ajung să se lege între ele într-un mod fascinant. Să nu mai spun de replicile personajului - absolut haioase, pline de umor negru.

Acestea au fost lecturile lunii aprilie - voi cu ce povești v-ați delectat?

Bilanț literar: Aprilie 2023

Salutare!

Aprilie a fost o lună plină de lecturi variate - de la contemporani la clasici, de la fantasy la memorii. Mi-a revenit, după mai bine de jumătate de an, pofta de cărți audio, ceea ce mă bucură - aveam multe titluri pe care voiam să le parcurg.

Prima carte pe care am terminat-o a fost Viața începe vineri de Ioana Pârvulescu, un roman-călătorie în anul 1897, în bucureștiul împânzit de mistere, pregătindu-se de sărbătoare. Cazul unui străin găsit în pădure, despre identitatea căruia nu se cunoaște nimic, tulbură capitala, iar romanul urmărește toate pistele ce sunt aruncate în fața cititorului.

Echo North de Joanna Ruth Meyer este un roman-basm, plin de fascinatia iernii, motive din folclorul nordic, dar și o evoluție minunată a protagonistei. Echo se trezește în pădure, unde-l găsește pe tatăl ei dispărut acum o jumătate de an, viu. Bestia ce se află lângă acesta, un lup ce vorbește, îi propune un târg: salvarea vieții tatălui în schimbul unui an întreg, pe care fata trebuie să-l petreacă în casa lupului.

Interpretul de maladii de Jhumpa Lahiri este o serie de povestiri cu și despre tradițiile Indiei, văzute prin perspectiva unor personaje care fie sunt dezrădăcinate, fie pleacă de bună voie din țară, fie locuiesc în patria lor, trăind drama omului de rând - viața, moartea, sărăcia, fericirea, pierderea sau hazardul.

Cel mai mic sărut pomenit vreodată de Mathias Malzieu e un roman-fantasmă, despre un bărbat care sărută o femeie invizibilă și decide să o găsească cu orice preț. Romanul e scris într-un mod amuzant, plin de imagini contradictorii sau absurde, oferind o poveste simpatică.

Fata cu ochi albaștri de Michael Bussi e un roman polițist cu elemente de thriller, care are o premisă interesantă: se prăbușește un avion și singura supraviețuitoare e o fetiță de trei luni. cum la bordul navei erau două fetițe de vârsta aceasta, cele două familii încep un război pentru custodia bebelușului, întrebându-se de nenumărate ori dacă fetița este o de Carville sau o Vitral. De la același autor am mai citit romanul Nuferi negri, care mi-a plăcut mult.

Orlando de Virginia Woolf este un roman-experiment, o extravaganță a literaturii pentru perioada în care a fost scris. Povestea urmărește viața lui Orlando, un nobil care ajunge să călătorească în timp, participând la evenimente istorice și pe parcurs transformându-se din bărbat în femeie, ajungând să trăiască realitatea sexului frumos din acei ani.

Am ascultat Memoriile lui Sherlock Holmes de Arthur Conan Doyle - nu a fost prima mea întâlnire cu autorul sau cu personajele, dar mi-a plăcut să mă întorc în lumea detectivului și a cazurilor sale acoperite de taină.

Această dulce povară, tinerețea de Cella Serghi e un roman epistolar, bazat foarte mult pe biografia autoarei, constând în scoaterea la suprafață a unei corespondențe între doi îndrăgostiți, ambii căsătoriți cu altcineva, dar cu un sentiment profund ce-i leagă sub o stea nefastă.

Mândrie și prejudecată de Jane Austen este un clasic pe care l-am savurat în câteva zile - povestea e antrenantă, dialogurile absolut delicioase, iar personajele îți ajung foarte repede la suflet și rămân ancorate acolo pentru foarte mult timp.

Pisica de Georges Simenon este povestea a doi soți bătrâni, care din anumite motive nu-și mai vorbesc, în schimb, comunică prin intermediul unor bilețele. Romanul se axează pe menajul celor doi și pe lumea interioară a acestora. A fost genul de lectură în care nu poți să rezonezi cu personajele, dar acestea te fac curios să afli care le sunt motivele.

Focul din casă de Kamila Shamsie a fost o lectură alertă, în afara zonei mele de confort. Este vorba despre trei frați, de origine pakistaneză, născuți și crescuți în Marea Britanie, copiii unui admirator al regimului jihadist. Fiecare frate trăiește diferit această realitate, iar viața lor ia o întorsătură majoră atunci când unul dintre ei decide să sape mai adânc în trecutul tatălui.

Fundația de Isaac Asimov a fost o lectură interesantă, în ceea ce privește premisa - dorința de a salva și cultiva cunoștințele omenirii din ultimii 12 000 de ani, izolând la marginea galaxiei, pe o planetă singuratică, o colonie întreagă de învățați, care să ducă lumina minții mai departe. Stilul de scriere a fost ușor greoi pentru mine, iar acțiunea încetinită parcă intenționat.

Am citit Robin Hood de Henry Gilbert în cadrul proiectului meu, 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă, acesta fiind singurul motiv de ce nu am abandonat lectura. Problema nu a fost povestea, ci structura și scriitura - cu siguranță, dacă textul ar fi apărut în forma asta în zilele noastre, ar fi considerat nefinisat. Multe personaje introduse din pod, evenimente care se întâmplă fragmentat, o conturare foarte slabă a protagonistului. Spre final parcă-parcă lucrurile au început să se aranjeze, dar a fost prea târziu pentru a mă implica emoțional în acțiune.

Însemnările unui tânăr medic de Mihail Bulgakov a fost un volum simpatic, datorită evenimentelor tragico-comice din experiența de medic al autorului în mediul rural. Autorul are un stil plăcut și cinematografic de a relata poveștile din perspectiva unui medic aflat la început de drum.

Ultima lectură din această lună a fost Spre far de Virginia Woolf - nu mi-a plăcut la fel de mult ca Orlando, dar, ce-i drept, e și un alt tip de narațiune și de poveste. Foarte plictisitor totul - și personajele, și decorul, și acțiunea în sine. Nu mi-a plăcut.

Cred că aprilie este prima lună din ultimul an când nu am abandonat nici o lectură, ceea ce e un mare plus pentru mine. Voi ce interesant ați citit?

Bilanț literar: Aprilie 2022

Salutare! Luna aceasta am avut spor la citit și abia aștept să vă împărtășesc impresiile mele despre lecturile lui aprilie.

Deși luna martie a fost cea în care am citit exclusiv autori români contemporani, am mai avut o „restanță” pe care am reușit să o duc la bun sfârșit chiar la începutul lui aprilie.

Pe contrasens de Oleg Serebrian este un roman-jurnal în care descoperim, alături de protagonist, bizara biografie a înaintașului său. Născut într-o familie privelegiată, Alex cunoaște pierderea de mic - cel mai bun prieten al său, Enno, se stinge din viață, acest eveniment urmărindu-l pe von Randa pe tot parcursul vieții sale. Atunci când alege să plece la studii în Germania, Alex începe o adevărată aventură și abia aici descoperă care sunt adevăratele bucurii și tristeți ale vieții. Se împrietenește repede cu Irmin Heisert și cu familia acestuia, o prietenie care durează o viață și care, la un moment dat, îi creează niște probleme de imagine lui Alex von Randa.

În Moștenirea Hawthorne de Jennifer Lynn Barnes, misterul lăsat în testamentul lui Tobias Hawthorne este rezolvat, sau, cel puțin, așa crede Avery.

 Lucrurile însă se complică atunci când fata descoperă ceva în casă, care se regăsește și în certificatul ei de naștere, iar aici adolescenta, alături de frații Hawthorne, realizează că bătrânul le-a mai lăsat un puzzle de rezolvat.

Nerostit de Neil Abramson este povestea Helenei, un medic veterinar dedicat trup și suflet meseriei sale. Odată ajunsă între lumi, Helene se întreabă dacă toate deciziile ei, în special acelea legate de eutanasie, au fost corecte față de animal. 

Totodată, este blocată între două tărâmuri, observând cum soțul ei, David, un avocat de succes, face față pierderii și se trezește nevoit să aibă grijă de toate animalele ei - cai, porci, câini și pisici. 

Povești pe nerăsuflate de Adriana Ștefan, ilustrată de Daniela Olariu, este o cărțulie tare simpatică, potrivită pentru toate vărstele. Așa cum îi zice și titlul, poveștile se citesc dintr-o suflare și m-am distrat descoeprind lumea creată de autoare și de ilustratoare.

Un alt volum simpatic pe care l-am citit luna aceasta este Povești somnifere de Vlad Stroescu, ilustrat de Andreea Dobreci. Poveștile sunt amuzante, bizare și se observă faptul că sunt inventate pe loc - autorul a simțit nevoia să contorizeze undeva poveștile pe care le inventa în fiecare seară pentru a le spune fiicelor sale, iar această inițiativă a adus cititorului un volum interesant, inedit.

Marea aventură a micii albine Mitsu de Mircea Dragu, ilustrat de Bajko Attila e un volum care m-a surprins plăcut. Un poem despre o albinuță curajoasă, care vrea să-și salveze stupul, cărticica asta a fost o adevărată încântare și sunt sigură că ar fi pe placul grupului-țintă.

Am terminat de citit cel de-al cincilea volum din saga Witcher, Botezul focului de Andrzej Sapkowski. Această carte a mers ceva mai greu ca precedentele, foartă multă descriere și călătorie a personajelor, acțiunea legată de firele narative principale a cam stagnat. Mi-a creat impresia unul volum scopul căruia a fost să pregătească terenul pentru ceva grandios, rămâne de văzut ce se întâmplă mai departe.

Celălalt de Cornel George Popa este un roman alarmant datorită felului în care autorul aruncă cititorul în tot felul de stări, trezindu-i o multitudine de întrebări și oferind zero răspunsuri.

 Pe parcursul romanului, o observăm pe Amalia, cum dintr-o femeie de-a dreptul fadă și lipsită de orice trăsătură interesantă, aceasta devine un adevărat personaj ce trezește curiozitatea familiei, a vecinilor și a orașului în întregime. Modul în care femeia trece peste durerea pierderii este unul oarecum previzibil, dar autorul oferă tot felul de nuanțe prozei și, la un moment dat, ajungi să nu mai înțelegi care este limita între vis și realitate.

Inappropriate de Vi Keeland e un romance tare simpatic. Protagonista, după nouă ani de slujbă asiduă într-o companie, este concediată dintr-un motiv stupid și, furioasă, femeia îi scrie șefului companiei un mail nu tocmai oficial. Bărbatul, intrigat de ce are de zis o angajată despre care nu a auzit niciodată, ia legătura cu ea. Mi-a plăcut faptul că protagoniştii, de fiecare dată când apărea o problemă, o discutau. Doi adulți care se comportă ca nişte adulți, nu jocuri şi neînțelegeri adolescentine, un aspect ce deseori este neglijat în cărțile romance.

Tutoring the Player de Rebecca Jenshak a fost un romance simpatic despre doi studenți, ea o fată foarte timidă, el - sufletul petrecerii. Foarte drăguțe au fost interacțiunile lor și mi-a plăcut atmosfera cărții. Este primul volum dintr-o serie și abia aștept să citesc următorul volum.

De la Războiul macului de R. F. Kuang am avut mari așteptări - cartea asta a fost atât de promițătoare și plină de potențial, dar după 1/3 din poveste am început să mă plictisesc, iar felul în care decurge acțiunea și modul în care s-a terminat cartea m-au băgat într-un reading slump. O avem pe Runin, o orfană care face tot posibilul pentru a ajunge la academia militară din Sinegard, unde fata învață nu doar despre cum este lumea din jur, ci și despre luptă, politică și în special despre zei. Când răbufnește un nou război, Runin nu este pregătită să lupte, însă vocile dintr-o altă lume o cheamă, promițându-i putere.

Războiul macului se numără printre acele cărți pe care, în mod normal, le evit. Este o lectură sângeroasă, plină de comploturi, de o atmosferă apăsătoare și, aspectul care mi-a displăcut cel mai mult a fost lipsa totală a binelui. Personajelor mereu li se întâmplă ceva rău, micile izbânzi se simt ca o povară, iar Runin nu pare să aibă o clipă de răgaz. În plus, nu am reușit să mă atașez de personaj pe parcursul cărții și nici nu am deslușit-o ce fel de persoană este până la finalul cărții. Runin spune una, face alta, gândește o a treia și felul acesta împrăștiat de a fi nu m-a atras de partea ei. Războiul macului este o carte bine scrisă, dar clar nu e pentru mine și nu voi continua seria.

The Wall of Winnipeg and Me de Mariana Zapata a fost o lectură de tipul slow-burn, cu accent pe grumpy x sunshine trope. Vanessa este asistentul personal a lui Aiden, unul dintre cei mai apreciați și talentați jucători de fotbal american. Aidan nu este cel mai comunicativ om - este ursuz, mereu în lumea sa, scump la vorbă și mai ales, scump la tot ce înseamă interacțiune umană. Atunci când Vanessa decide să plece pentru a-și urma visul, Aidan o roagă să se întoarcă și-i oferă ceva ce tânăra nu poate să refuze. Mi-a plăcut romanul pentru că este despre relații și despre cum oamenii plini de traume învață să le depășească și să descopere omul de lângă, încep să aibă încredere și să își depășească fricile. Nu este o carte unde accentul să se pună pe relația fizică, așa că nu îl recomand neapărat cititoarelor ce caută atracția instantă între protagoniști.

 Ea este o studentă conștiincioasă, pasionată de învățat, iar el este un atlet care trebuie să-și îmbunătățească reputația, așa că cei doi încheie un contract. Evident, lucrurile se îndreaptă într-o altă direcție... Logan de Violette Paradis e un volum romance unde totul se întâmplă pe repede-nainte, o lectură ușurică, pe care să o dai gata în câteva ore.

From Lukov with Love urmărește felul în care doi oameni care trăiesc pentru patinaj, dar care nu se suportă, ajung să formeze o echipă și să se pregătească pentru o competiție. Stilul Marianei Zapata este minunat - felul în care își construiește personajele, modul în care le descoperim prin prisma acțiunilor și a gândurilor pe care le au. 

Mi-au plăcut protagoniștii pentru că am reușit să creez o conexiune cu aceștia pe parcursul cărții și pentru că relația lor nu a fost ceva forțat, acolo doar de dragul de a pune „18+” pe copertă. S-a construit treptat, trecând prin mai multe etape, într-un mod natural, care a făcut finalul atât de frumos. Cred că am descoperit autoarea mea preferată de romance.

Primul copil din lume de Paola Capriolo este povestea lui Cain, care din invidie l-a omotât pe fratele său, Abel, pentru a obține ceea ce avea mezinul. Atunci când realizează ce a făcut, Cain pleacă în lume, pentru a cutreiera pământul și pentru a uita despre crima pe care a comis-o. O călătorie inițiatică, Primul copil din lume prezintă perspectiva lui Cain, felul în care cunoaște alți oameni și modul în care încearcă să plătească pentru greșelile sale. A fost o lectură lejeră, cu o poveste deloc complexă, moralizatoare pe alocuri. E o carte potrivită pentru cei pasionați de personajele biblice sau despre mitul primului om.

Povești de noapte bună e un volum ce mi-a plăcut mult, atât datorită poveștilor care m-au purtat pe mai multe tărâmuri, cât și datorită ilustrațiilor ce pășesc alături de fiecare poveste, scoțând la iveală personaje curajoase, regate ciudate sau peisaje fantastice.

Angela McAllister reușește să aleagă cele mai interesante povești și să arate lumea micului cititor prin intermediul folclorului, a credințelor și a mitologiei. 

Beautiful Mistake de Vi Keeland a fost o lectură ușoară, despre doi adulți care încearcă să își raționalizeze sentimentele și să nu se apropie unul de celălalt. Atracția însă e prea puternică, iar cei doi sunt puși în fața realității: să se lase purtați de val sau să-și asculte rațiunea. Îmi place stilul scriitoarei, poveștile pe care le creează, dar și personajele inedite, cu un trecut tumultos.

Să vorbim un pic și despre cărțile pe care le-am abandonat în această lună:

Am citit seria Frăția corbilor de Maggie Stiefvater și mi-a plăcut foarte mult stilul, așa că abia așteptam să citesc Toți sfinții rebeli. Acțiunea se axează în jurul a trei adolescenți care sunt verișori și care pot crea miracole. Nu am avansat mult în narațiune, m-a plictisit foarte mult introducerea în poveste și mi-a pierit tot cheful să aflu ce se întâmplă mai departe.

Câteva feluri de a dispărea de Flavius Ardelean - un volum pe care eram încântată să-l încep, însă nu am rezistat mai mult de 20 de pagini. Stilul nu este deloc pe gustul meu și am preferat să citesc altceva.

Am abandonat Bossman de Vi Keeland - o protagonistă enervantă și infantilă și un protagonist de-a dreptul ciudat, cu tendințe de abuzator. Voi mai încerca și alte cărți de la autoare, pentru că-mi place stilul ei, dar povestea asta nu m-a prins.

O altă lectură pe care am abandonat-o a fost Jack de Violette Paradis. Deși îmi place stilul autoarei și premisa cărții, nu am putut să mă conectez cu o protagonistă obsedată de energii, care la veritabila vâsrtă de 25 + (?) ani apelează la ghicitoare pentru a-și rezolva problemele, în loc să se ocupe personal de ele.

Drumul egal al fiecărei zile de Gabriela Adameșteanu - cred că am ajuns în etapa în care am obosit să citesc cărți despre comunismul din România sau opere în care totul se întâmplă în acea perioadă. Nu am reușit să mă conectez nici cu stilul cărții, nici cu protagonista.

Acestea au fost cărțile lunii aprilie. Cum a fost luna voastră în materie de cărți?