Spice Road de Maiya Ibrahim este o carte alertă, unde accentul se pune pe lumea magică în care trăiesc personajele. Toată călătoria grupului este încărcată de magie, tristețe, durere, dar și frumusețe și speranță, personajele descoperind atât cine sunt ele de fapt, cât și originea magiei și complexitatea acesteia. Multe adevăruri rămân nespuse și multe aspecte oferă complexitate acțiunii, însă un lucru rămâne cert: Imani, alături de grupul ei, nu se vor opri până când îl vor găsi pe fratele fetei.
Cât privește personajele, Imani e o persoană complexă, care totuși nu este idealul întruchipat. Deși este puternică și folosește cu măiestrie puterea ce-i este dată, fata dă dovadă de o lipsă totală de atenție pentru lucrurile din afara ariei sale de interes și deseori este prea mândră acolo unde nu este cazul. Deși mi-a părut rău de ea în anumite circumstanțe, sunt și situații în care Imani nu are dreptate și am apreciat cum alte personaje îi deschid ochii asupra greșelilor pe care ea le face.
Moștenitorul furat de Holly Black este o carte ce urmărește soarta unui personaj secundar în seria Făpturile văzduhului - soarta lui Oak, o creatură ce trezește o multitudine de întrebări. Misterios și mereu pus pe glume, Oak ascunde lucruri pe care Wren încearcă să le descifreze, dar Oak se adeverește a fi la fel de bun la manipulatul prin cuvinte mieroase precum este sora lui, Jude.
Relația romantică din poveste se desfășoară oarecum abrupt - cititorul are parte din plin de perspectiva lui Wren și de gîndurile și trăirile acesteia, însă Oak rămâne mereu în umbră - atât sentimentele lui, cât și motivațiile din spatele acțiunilor.
Devoratoarele de păcate sunt creaturi indezirabile, a căror unic scop în viață este de a lua păcatele muribunzilor asupra lor, pentru ca aceștia să pășească pe cealaltă lume puri. Ca pactul să fie încheiat, Devoratoarele trebuie să consume la înmormântare felurile de mâncare ce corespund păcatelor ce au fost spuse pe patul de moarte, făcând astfel cunoscute public cele mai întunecate secrete ale morților.
Megan Campisi știe să atragă cititorul și să-l facă părtaș la tot ce se întâmplă prin intermediul vocii simple pe care o are May. E ușor să simți teama protagonistei, anxietatea și oroarea. Autoarea nu ascunde realitatea după cuvinte frumoase, ci aduce în prim plan mizeria ce domnește peste tot, aspectele mai puțin romantice ale vieții la palat, intrigile și realitățile oamenilor de rând, ce muncesc pe brânci până la moarte pentru a satisface foamea și orgoliul unor figuri sus-puse.
Brocart de toamnă este o carte introspectivă, unde cititorul află, prin intermediul unor scrisori lungi, despre viața celor doi. Despre cum Aki se recăsătorește și face un copil, dar mariajul este aranjat și noua căsnicie nu-i aduce fericirea. Despre cum Yasuaki încearcă și eșuează să înceapă o afacere, fiind astfel implicat și într-un scandal cu Yakuza.
Stilul epistolar este intim și mi-a plăcut foarte mult felul în care cei doi încearcă să se reconecteze - de data aceasta, nu ca iubiți, ci ca niște prieteni foarte apropiați. Doar prin scrisori Aki și Yasuaki își deschid rănile vechi și sunt suficient de bravi cât să pună acele întrebări care i-au măcinat atâția ani.
Apotecara pierdută de Sarah Penner este o lectură interesantă și antrenantă despre istorie, infidelitate, răzbunare și dorința de cunoaștere. Acțiunea are loc pe trei planuri, cititorul observând, în paralel, cum se desfășoară viața Nellei, a Elizei și a lui Caroline. Narațiunea are loc la persoana I-a, drept urmare, cititorul este foarte bine familiarizat cu ce gândește fiecare dintre cele trei femei și care sunt motivele care le împing să acționeze într-un fel sau altul. Totuși, autoarea nu reușește să le ofere voci distincte, astfel încât singurul indicativ că povestea are loc din perspectiva unui anumit personaj sunt denumirile capitolelor.
Cartea semnată de Sarah Penner este un volum ușor de citit, fascinant prin modul în care o apotecară devine din tămăduitor într-o maestră a otrăvurilor și prin modul în care o femeie din zilele noastre se dedică descoperirii unui mister de acum două sute de ani.
The Ballad of Never After de Stephanie Garber este o carte magică, plină de surprize, mistere și ghicitori, căutarea adevărului și acceptarea faptului că schimbarea va veni, indiferent de cât de mult încerci să o întârzii.
Relațiile romantice în The Ballad of Never After sunt mai complicate ca niciodată, iar o parte dintre acestea se dezvoltă cu rapiditate, arătând adevărata natură a oamenilor și a Sorților. Dragostea este o emoție puternică, atot-curpinzătoare, care ghidează deseori acțiunile oamenilor, iar Stephanie Garber o pune în lumina reflectoarelor în cele mai fascinante moduri.
Luna septembrie a început destul de prost la capitolul lecturi - nu știu dacă am fost vreodată într-un reading slump atât de sever! Cu toate acestea, am reușit să citesc câteva cărți despre care vreau să vă vorbesc mai jos.
Camerista de Nita Prose - un thriller (sau cel puțin, asta se vrea a fi) - o carte pe care am citit-o greoi, pentru că deseori nu se întâmpla mai nimic, iar autoarea a făcut o ciorbă destul de ciudată spre final. Am spus mai multe în recenzia de pe blog.
Cazul inimii furate de M. K. Lynn, primul vomul din seria Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris m-a surprins plăcut. Am avut ocazia să citesc un ARC și m-am distrat urmărind evenimentele. Recenzia mea o găsiți tot pe blog.
Domnița lacului de Andrzej Sapkowski încheie povestea din ciclul Witcher, fiind un volum extraordinar de dezamăgitor pentru o serie atât de promițătoare.
Personaje importante au murit doar pentru a șoca. Femeile în continuare se urăsc între ele și creează un Consiliu unde să își arate cât de scumpe le sunt hainele și cât de frumoase sunt ele, denigrându-le pe cele din jur. Bărbații sunt obsedați de atrocitatea războiului.
Ciri e brusc o călătoare în timp și lumi; Yennifer devine un cal de bătaie; Geralt e mut mai tot timpul.
Alegerea autorului, de a nara povestea din viitor prin intermediul a două personaje de care sincer nu-mi pasă, personaje care încearcă să separe mitul de realitate, a îngreunat foarte mult lectura.
Finalul... tot ce pot să spun e că mi l-am imaginat pe autor dând a lehamite din mână, pentru că efectiv s-a săturat de personajele sale. Pe principiul merge și așa.
Prima carte abandonată pe semptembrie a fost Cartea Blestemelor de Andrei Ruse. Din păcate, nu m-am înțeles cu stilul (mult prea arhaic) de scriere și în primele 60 de pagini nu s-a întâmplat mai nimic. Îmi place cum scrie autorul, am mai citit ficțiune semnată de Andrei Ruse, dar Cartea Blestemelor (deși mi-am dorit foarte mult să fie pe placul meu) nu m-a convins.
Surorile Hollow de Krystal Sutherland e un roman întunecat, plin de mistere de-a dreptul lugubre. Autoarea știe să creeze suspansul și să construiască atmosfera - una malefică, întunecată. Am apreciat cum a fost construit firul narativ, dar și felul în care se desfășoară căutările lui Gray.
Mi-a plăcut modul în care autoarea a modelat personajele - a fost ușor să mă conectez la trăirile acestora, să fiu empatică, să încerc să înțeleg punctul lor de vedere. Cele trei surori sunt foarte diferite, fiecare având o personalitate complet aparte, iar legătura strânsă între ele, aproape paranormală, a fost un aspect pe care l-am apreciat în narațiune.
Mici focuri pretutindeni de Celeste Ng este un roman ce explorează teme precum familia, rasa, apartenența la o comunitate, relația mamă-copil, dar și ce înseamnă să fii o mamă bună sau o mamă rea. Argumentele aduse de cele două tabere - părinții adoptivi, îndestulați, dar care nu sunt chinezi și mama biologică, o imigrantă săracă, dar care-și iubește cu ferocitate copilul - sunt valide și pe tot parcursul romanului te întrebi cine are dreptate în toată situația asta.
Mici favoruri este un ya sumbru, un adevărat thriller cu tente gotice. Viața izolată a unei comunități, unde străinii nu apar decât rareori, familiile se cunosc de generații întregi și se ajută reciproc în orice împrejurare, începe să se schimbe treptat. Ellerie, care e mult prea matură pentru vârsta pe care o are, e nevoită să devină adult peste noapte și să urmărească, oarecum neajutorată, cum oamenii din jur se schimbă și lucuri necurate se întâmplă cu recoltele, animalele și sufletele acelora pe care îi considera prieteni.
Erin A. Craig scrie foarte captivant, arătând o lume restrânsă, dar plină de secrete, prin intermediul unei adolescente. Mi-a plăcut mult cum a construit-o pe Ellerie și familia acesteia, dar în special, am apreciat dinamica relațiilor interumane, fluctuarea acestora. Felul în care Ellerie relaționează cu fratele ei geamăn, Sam, a fost una fascinant de urmărit, pentru că cele două personaje suferă schimbări majore, fiecare urmând un drum pe care nu îl prevezi la începutul narațiunii.
Pulbere de stele este o poveste dinamică, plină de imagini desprinse din alte lumi, unde magia plutește în aer și mereu se întâmplă ceva inexplicabil. Povestea curge de la sine, iar numeroasele fire narative se întrepătrund abil, astfel încât mereu știi unde lași un personaj atunci când te întorci la el.
Mi-a plăcut povestea țesută de Neil Gaiman - foarte colorată, pe alocuri chiar expresivă, iar fiecare pagină ascunde un mister nou, o creatură ce iese în calea protagoniștilor pentru a le schimba soarta. Firul romantic a fost cam sec, pentru că a apărut de nicăieri, iar pe alocuri acțiunea sare în față cu câteva luni sau săptămâni și lucrurile sunt cam grăbite.
Din păcate, nu s-a putut fără abandonuri. Am încercat să citesc Corabia magiei de Robin Hobb - formatul Armada e total nepotrivit pentru mine, așa că am trecut pe varianta audiobook, dar nici așa nu m-am înțeles cu stilul autoarei, povestea zici că bate pasul pe loc, așa că ne-am luat la revedere una de la cealaltă.
Ulise de James Joyce este un mare experiment, pe care eu nu am putut să-l urmăresc, și sincer, subiectele care sunt dezbătute mă plictisesc teribil, așa că am decis să mă opresc aici.
Inimă de cerneală de Cornelia Funke e tipul de carte care a început plictisitor și nimic nu s-a schimbat după câteva capitole - în plus, protagonista mi s-a părut foarte nesuferită, așa că nu am mai continuat povestea.
Acestea au fost cărțile lunii septembrie. Ce lecturi faine v-au bucurat în acest început de toamnă?
Paturi oculte de Doina Ruști este un roman unde realismul magic înflorește din belșug, plimbând și personajele, și cititorul printr-un fel de vis febril, unde există multe întrebări și aproape niciun răspuns. Mi-au plăcut metaforele, imaginile din realitatea imediată, căutarea lui Flori și toate acele paturi pe care le găsește pe parcursul anilor, dar și povestea acestora. Am apreciat modul în care multe fire narative se întrepătrund, iar timpul și realitatea sunt cele două ingrediente vitale în călătoria lui Flori și a lui Lev, împreună și separat.
Povestea paturilor, originea lor, descoperită pe parcurs, m-a acaparat în totalitate. Doina Ruști își creează personajele în ideea că acestea ajung să fie tovarăși de drum cititorului, în călătoria întreprinsă pentru a dezlega misterul și abordarea asta a fost pe gustul meu. Totuși, în ultima treime povestea a cam stagnat și unele lucruri dezvăluite au avut un impact mult mai mic asupra mea decât mă așteptam.
Evelyn Hugo, o vedetă a cinemaului din anii 50-80 ai secolului trecut, duce o viață izolată. Deși toată presa își are ațintită atenția asupra acestei femei, Evelyn o ignoră și alege să nu creeze nicio legătură cu oamenii din afară. Până în clipa în care decide să-și spună povestea vieții și să dezlege misterul din spatele celor șapte căsătorii pe care le-a avut de-a lungul timpului.
Monique Grant este o jurnalistă mediocră, cu o carieră care se îndreaptă spre nicăieri și cu o viață personală inexistentă. După un eșec major, femeia este surprinsă de vestea că marea Evelyn Hugo vrea ca ea, Monique, să-i ia un interviu.
Legătura dintre cele două este una bizară, iar calea care o duce pe una spre cealaltă - foarte întortocheată. Recenzia mea pentru romanul The Seven Husbands of Evelyn Hugo/ Cei șapte soți a lui Evelyn Hugo de Taylor Jenkins Reid o găsiți mai jos :)
Ce ai face dacă ai afla data exactă a morții tale? Ai lăsa timpul să meargă în ritmul său? Ai renunța la visele tale? Sau ai renunța la un loc de muncă ce nu-ți aduce nicio satisfacție și te-ai reprofila? Ai revizui toată viața ta și ai încerca să schimbi lucrurile?
Adevărul este că fiecare om ar reacționa diferit. Cineva ar alege să ignore informația; altcineva ar avea o criză existențială. Un om ar realiza că tot ceea ce face nu îl mulțumește, altul s-ar arunca în brațele viciilor și s-ar lăsa pradă disperării.
Într-o zi a anului 1969, cei patru copii din familia Gold își află data exactă a morții. Fiecare reacționează diferit: fata cea mai mare, Varya, alege să devină o cercetătoare. Daniel se dedică profesiei de medic militar. Simon fuge de acasă pentru a se simți liber. Klara, care de mică este pasionată de magie, își dedică viața spectacolului.
Imortaliștii de Chloe Benjamin este un roman care pivotează în jurul ideilor de viață și moarte, timp și spațiu, dar și iubire, familie și găsirea sinelui. Cei patru frați aleg căi diferite și reacționează în modul său la profeție, iar alegerile lor în duc la cele mai bizare circumstanțe. Recenzia completă o găsiți mai jos.
E joi, deci e zi de recenzii video. De data aceasta, vin cu o recomandare autohtonă - romanul Pelinul negru semnat de Ioana Nicolaie, apărut la editura Humanitas. Vizionare plăcută!
Astăzi vă vorbesc despre romanul Marile speranțe, semnat de Charles Dickens. Adolescența mi-a fost marcată de această carte și mi-a trezit apetitul pentru opera lui Dickens. Vizionare plăcută!
Ultima recenzie pentru acest an este pentru un roman pe care l-am citit în liceu, dar care atunci mi-a plăcut mult. Este vorba despre Cele două Diane de Alexandre Dumas, un roman istoric despre care aflați mai multe în filmulețul de mai jos. Acestea fiind spuse, vă doresc un An Nou plin de lucruri bune, oameni de calitate alături și succes în toate începuturile! La mulți ani!
Dacă tot sunem în mini-vacanță, am zis să vă povestesc despre o carte-cărămidă, care în ciuda numărului mare de pagini pe care le are, m-a captivat și parcă s-a citit singură. Romanul lui F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, este o lectură antrenantă și plină de dialoguri ce te fac să nu observi cum trece timpul.
Astăzi vorbesc despre Fata cu portocale a lui Jostein Gaarder - o lectură plăcută, ușoară și care te duce cu gândul la, evident, portocale. Ați citit cartea? Cum vi s-a părut?
Săptămâna aceasta vă împărtășesc părerea mea despre Hoțul de cărți, o carte ce a fost foarte populară acum câțiva ani și continuă să bucure cititorii din toată lumea. A fost făcută și o ecranizare, iar părerea mea despre carte vs. film o găsiți în clipul aferent. Vizionare plăcută!
Salut! Cartea din această săptămână este despre copilărie și melancolie și un pic de vin făcut din păpădii. Despre ce este vorba, mai exact, vă las să aflați din filmuleț :)
Unele romane se vor citite în liniște, cu o ceașcă de ceai lângă. Romanul de azi, The Glimpses of the Moon de Edith Wharton, se încadrează în această categorie - o lectură molcomă, personaje ce nu se grăbesc (dar totuși își trăiesc viața) și o atmosferă ce te duce cu gândul la universul eminescian. Vizionare plăcută!
Salut!
Săptămâna aceasta am pregătit un filmuleț despre romanul Colecționarul de John Fowles, un roman ce m-a fascinat și dezgustat totodată. John Fowles se numără printre scriitorii pe care-i admir și pe care i-aș reciti ori de câte ori aș avea ocazia, iar lucrarea de față nu ar fi o excepție.
Ați citit romanul? Cum vi s-a părut? Care a fost personajul preferat?
