Bilanț literar: Septembrie 2023

Salutare!

Septembrie a fost o lună cu foarte multe DNF-uri, dar nu-mi pare rău. Am trecut demult de faza „trebuie să duc cartea asta până la capăt, chiar dacă nu-mi place/mă disperă/e nepotrivită pentru ce vreau să citesc de fapt”. Dar am citit și câteva cărți ce au fost pe sufletul meu, s-a nimerit să fie toate fantasy.

Prima carte citită este Assistant to the Villain de Hannah Nicole Maehrer, care urmărește viața lui Evie Sage, o tânără ce locuiește într-un sătuc aflat la marginea unei păduri, unde se spune că sălășuiește The Villain, cel mai rău om posibil din univers. 

Evie e cam ghinionistă de felul ei și dă peste acest Villain, însă în loc să fie linșată, lui Evie i se propune să-i devină asistentă personală. Cartea e plină de umor, dar are și mister, tensiune, romance - singurul ei minus fiind faptul că e parte dintr-o trilogie și volumul doi apare la anul.

A Study in Drowning de Ava Reid e un volum ce m-a ținut cu sufletul la gură - e o poveste standalone, cu elemente gotice, thriller și romance. Urmărește cum Effy, o tânără ce de mică îl tot vede pe Fairy King, dar cei din jur îi spun că e nebună, ajunge să ia legătura cu urmașii autorului ei preferat pentru a reconstrui conacul acestuia. Când ajunge la destinație, Effy descoperă cât de întunecată este lumea, câte secrete poate ascunde o casă și cât de diferiți sunt cei pe care-i admirăm în viața lor privată. Mi-ar fi plăcut volumul mai mult și i-aș fi dat o notă maximă dacă Effy n-ar fi fost o smiorcăită - dar asta e o trăsătură care mie personal nu-mi place la protagoniști, deci lăsând asta la o parte, a fost o carte foarte bună, atmosferică, ce s-a nimerit să ajungă în atenția mea la momentul potrivit.

Queen of Roses de Briar Boleyn e un fel de interpretare a mitului Cavalerilor Mesei Rotunde - cam des în ultima perioadă dau de cărți ce explorează acest mit -, dar protagonistul e o ea, Arthur e un tiran și cam atât am apucat să aflu. Am citit cam 1/8 din carte și m-a plictisit groaznic, așa că nu am mai forțat nota și am abandonat-o. Scriitura a fost ok, dar nu am reușit să mă conectez cu protagonista sau să-mi pese în vreun fel de evenimentele ce se desfășoară în poveste.

O altă carte abandonată este My Rommate is a Vampire de Jenna Levine, care a început bine, premisa părea a fi exact pe gustul meu... până când am început să o cunoaștem mai bine pe protagonistă, care din punctul meu de vedere, pe lângă faptul că e infantilă (o duce extraordinar de rău cu banii, dar refuză cu încăpățânare ajutorul prietenilor săi), se crede mare artistă (e specialistă în arta modernă sau cum se numește, adică strânge gunoaie de pe plajă și le lipește pe pânză, vopsindu-le și astfel crează peisaje și nu numai - personal nu rezonez cu acest curent). Protagonistul părea promițător, dar nu am avut de gând să trag de mine când nu mai puteam urmări, de plictiseală, gândurile protagonistei.

Cireșarii, Cavalerii florii de cireș de Constantin Chiriță e o carte pe care voiam să o citesc de ani de zile, dar odată ce am ajuns la ea, m-am plictisit groaznic după câteva capitole. Nu aș spune că e o carte slabă, dar cred că unele cărți trebuie citite la anumite vârste pentru a te putea bucura de ele și eu am ajuns la titlu prea târziu pentru a-l aprecia la justa lui valoare.

Pe cât de mult mi-a plăcut Beladona, pe atât de mult m-a dezamăgit, după nici câteva capitole, Foxglove de Adalyn Grace. Am eu o aversiune aparte față de poveștile care ar trebui să fie standalone, dar sunt lălăite de dragul de a fi lălăite, pentru că primul volum a prins la public. Ce nu mi-a plăcut la Foxglove este faptul că din primele capitole se întrezărește un triunghi amoros și eu am o aversiune aparte față de acest trope, totodată accentul se pune pe ce face Signa cu Moartea și cumva magia construcției relației lor din prima carte s-a dus pe apa sâmbetei pentru mine.

Regatul podului de Danielle L. Jensen e o carte pe care am început-o cu zero așteptări și tot m-a dezamăgit. Lara ar trebui să fie o super-asasină, ce ajunge să se căsătorească din considerente politice cu Aren, regele regatului vecin care deține controlul asupra comerțului, iar scopul Larei este să afle secretele Podului ce e așa de bine străjuit și să le transmită tatălui său. Doar că personajele mi s-au părut prea puțin credibile, chimia între protagoniști nu există, și nici după ce am parcurs o jumătate de carte nu m-am atașat de personaje și nu mi-a păsat nici măcar un pic de ce se întâmplă. Mai sunt niște chichițe ce m-au deranjat: țara Larei este deșertică, iar Aren domnește peste un regat insular, unde se circulă mult pe apă. Deși Lara este antrenată ani de zile pentru un singur scop - să devină soția lui Aren și să afle secretele podului, cumva nimeni nu se gândește să o învețe să înoate, iar Lara e îngrozită de apă și are rău de mare. Deși Aren pune străjeri peste tot pentru a ști ce face soția sa, în perioada furtunilor, odată ce vremea devine frumoasă toți străjerii sunt trimiși în altă parte și Lara e și mai liberă să facă ce vrea. Aren e un conducător naiv și din punctul meu de vedere contradictoriu. Pe de o parte se spune despre el că e crud și just, dar când vine vorba de Lara, e orb și preferă să o creadă pe ea, fiica unui regat dușman, și nu pe camarazii săi, care i-au fost loiali ani de zile. Deși mi-am dat seama cam de la început cine e personajul negativ din carte, Lara e singura care habar nu are, deși toate semnele posibile și imposibile stau în fața ei, tânăra preferând să urmeze un plan stabilit de acasă chiar dacă tot ce i s-a spus s-a adeverit a fi o minciună. M-a frustrat povestea și chiar nu știu de ce am insistat atât să o continui, pentru că nu e deloc pe gustul meu și nu m-am distrat citind-o.

Acestea au fost lecturile lunii septembrie. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Septembrie 2022

Salutare!

Luna septembrie a început destul de prost la capitolul lecturi - nu știu dacă am fost vreodată într-un reading slump atât de sever! Cu toate acestea, am reușit să citesc câteva cărți despre care vreau să vă vorbesc mai jos.

Camerista de Nita Prose - un thriller (sau cel puțin, asta se vrea a fi) - o carte pe care am citit-o greoi, pentru că deseori nu se întâmpla mai nimic, iar autoarea a făcut o ciorbă destul de ciudată spre final. Am spus mai multe în recenzia de pe blog.

Cazul inimii furate de M. K. Lynn, primul vomul din seria Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris m-a surprins plăcut. Am avut ocazia să citesc un ARC și m-am distrat urmărind evenimentele. Recenzia mea o găsiți tot pe blog.

Domnița lacului de Andrzej Sapkowski încheie povestea din ciclul Witcher, fiind un volum extraordinar de dezamăgitor pentru o serie atât de promițătoare.

Personaje importante au murit doar pentru a șoca. Femeile în continuare se urăsc între ele și creează un Consiliu unde să își arate cât de scumpe le sunt hainele și cât de frumoase sunt ele, denigrându-le pe cele din jur. Bărbații sunt obsedați de atrocitatea războiului.

Ciri e brusc o călătoare în timp și lumi; Yennifer devine un cal de bătaie; Geralt e mut mai tot timpul.

Alegerea autorului, de a nara povestea din viitor prin intermediul a două personaje de care sincer nu-mi pasă, personaje care încearcă să separe mitul de realitate, a îngreunat foarte mult lectura.

Finalul... tot ce pot să spun e că mi l-am imaginat pe autor dând a lehamite din mână, pentru că efectiv s-a săturat de personajele sale. Pe principiul merge și așa.

Prima carte abandonată pe semptembrie a fost Cartea Blestemelor de Andrei Ruse. Din păcate, nu m-am înțeles cu stilul (mult prea arhaic) de scriere și în primele 60 de pagini nu s-a întâmplat mai nimic. Îmi place cum scrie autorul, am mai citit ficțiune semnată de Andrei Ruse, dar Cartea Blestemelor (deși mi-am dorit foarte mult să fie pe placul meu) nu m-a convins.

Surorile Hollow de Krystal Sutherland e un roman întunecat, plin de mistere de-a dreptul lugubre. Autoarea știe să creeze suspansul și să construiască atmosfera - una malefică, întunecată. Am apreciat cum a fost construit firul narativ, dar și felul în care se desfășoară căutările lui Gray.

Mi-a plăcut modul în care autoarea a modelat personajele - a fost ușor să mă conectez la trăirile acestora, să fiu empatică, să încerc să înțeleg punctul lor de vedere. Cele trei surori sunt foarte diferite, fiecare având o personalitate complet aparte, iar legătura strânsă între ele, aproape paranormală, a fost un aspect pe care l-am apreciat în narațiune.

Mici focuri pretutindeni de Celeste Ng este un roman ce explorează teme precum familia, rasa, apartenența la o comunitate, relația mamă-copil, dar și ce înseamnă să fii o mamă bună sau o mamă rea. Argumentele aduse de cele două tabere - părinții adoptivi, îndestulați, dar care nu sunt chinezi și mama biologică, o imigrantă săracă, dar care-și iubește cu ferocitate copilul - sunt valide și pe tot parcursul romanului te întrebi cine are dreptate în toată situația asta.

Mici favoruri este un ya sumbru, un adevărat thriller cu tente gotice. Viața izolată a unei comunități, unde străinii nu apar decât rareori, familiile se cunosc de generații întregi și se ajută reciproc în orice împrejurare, începe să se schimbe treptat. Ellerie, care e mult prea matură pentru vârsta pe care o are, e nevoită să devină adult peste noapte și să urmărească, oarecum neajutorată, cum oamenii din jur se schimbă și lucuri necurate se întâmplă cu recoltele, animalele și sufletele acelora pe care îi considera prieteni. 

Erin A. Craig scrie foarte captivant, arătând o lume restrânsă, dar plină de secrete, prin intermediul unei adolescente. Mi-a plăcut mult cum a construit-o pe Ellerie și familia acesteia, dar în special, am apreciat dinamica relațiilor interumane, fluctuarea acestora. Felul în care Ellerie relaționează cu fratele ei geamăn, Sam, a fost una fascinant de urmărit, pentru că cele două personaje suferă schimbări majore, fiecare urmând un drum pe care nu îl prevezi la începutul narațiunii.

Pulbere de stele este o poveste dinamică, plină de imagini desprinse din alte lumi, unde magia plutește în aer și mereu se întâmplă ceva inexplicabil. Povestea curge de la sine, iar numeroasele fire narative se întrepătrund abil, astfel încât mereu știi unde lași un personaj atunci când te întorci la el.

Mi-a plăcut povestea țesută de Neil Gaiman - foarte colorată, pe alocuri chiar expresivă, iar fiecare pagină ascunde un mister nou, o creatură ce iese în calea protagoniștilor pentru a le schimba soarta. Firul romantic a fost cam sec, pentru că a apărut de nicăieri, iar pe alocuri acțiunea sare în față cu câteva luni sau săptămâni și lucrurile sunt cam grăbite.

Din păcate, nu s-a putut fără abandonuri. Am încercat să citesc Corabia magiei de Robin Hobb - formatul Armada e total nepotrivit pentru mine, așa că am trecut pe varianta audiobook, dar nici așa nu m-am înțeles cu stilul autoarei, povestea zici că bate pasul pe loc, așa că ne-am luat la revedere una de la cealaltă.

Ulise de James Joyce este un mare experiment, pe care eu nu am putut să-l urmăresc, și sincer, subiectele care sunt dezbătute mă plictisesc teribil, așa că am decis să mă opresc aici.

Inimă de cerneală de Cornelia Funke e tipul de carte care a început plictisitor și nimic nu s-a schimbat după câteva capitole - în plus, protagonista mi s-a părut foarte nesuferită, așa că nu am mai continuat povestea.

Acestea au fost cărțile lunii septembrie. Ce lecturi faine v-au bucurat în acest început de toamnă?

Bilanț literar: Septembrie 2021

Bine ai venit, toamnă!

În septembrie am citit ce am simțit că vreau să citesc - fără liste, fără categorii, fără orice altceva decât ce mi-a spus inima.

Am terminat de citit volumul Valuri de Arina Delcea - o poveste despre două destine, două familii, dificultățile din viața de zi cu zi și nu în ultimul rând, despre vise.

Umbrele care ne despart de Tricia Levenseller a fost un fantasy drăguț, m-am apucat de el pentru că e un stand alone și nu aveam chef să mă înham la o serie. Mi-a plăcut, dar nu mi s-a părut a fi o poveste ieșită din comun și au fost câteva elemente care m-au făcut să-mi dau ochii peste cap.

Curiozități bizantine de Anthony Kalldelis e un alt volum pe care-l aveam început de foarte mult timp. Titlul vorbește de la sine - e o carte cu tot felul de curiozități legate de Imperiul Bizantin - cum erau tratate animalele, ce credeau bizantinii despre diavol, ce ritualuri erau la modă sau ce mai citeau nobilii acelor vremuri. Un volum informativ și care m-a ajutat să ies dintr-un reading slump ce mă păștea.

8 povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu e un alt volum pe care mi l-am dorit de când a apărut și pe care l-am luat de la un târg de carte. Melancolic, cu ilustrații simpatice, mi-a amintit de anii copilăriei.

Am terminat și WoW Chronicle Volume 3 - o sinteză bună a lore-ului WoW, deși știam în mare toată povestea, mi-a plăcut să o mai ascult încă odată.

Am rămas tot în sfera WoW și am citit The Grimoire of the Shadowlands de Steve Danuser și Sean Copeland - am vânat cartea asta de luni bune și mă bucur că a devenit disponibilă la noi. Relatează povestea Azeroth-ului și a creaturilor care vin de acolo prin ochii Brokerilor, a unor creaturi ce au parcurs universul văzut și nevăzut în lung și-n lat. E o carte plină de ilustrații și cu siguranță mă voi mai întoarce la ea, să o răsfoiesc.

Al cincilea fluture de Uroș Petrovici e un volum drăguț, cu elemente de horror, despre un copil orfan care-și înfruntă singur destinul. Am iubit această premisă atunci când eram mică și mi-a plăcut să descopăr o carte unde aceasta primează.

Casa spiritelor de Isabel Allende e un roman frescă, o saga a unei familii ce cuprinde peste trei generații. Cu siguranță voi vorbi despre volum pe canal în viitorul apropiat.

Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupery a fost o re-citire, după zece ani, a cărții mele preferate din toate timpurile. Încă-și mai păstrează titlul.

Dacă mă găsesc de Terri Blackstock este al doilea volum din seria Dacă fug și mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu personajele, deși pasajele despre zeitate, divinitate și „Dumnezeu are un plan pentru tine” mă scoteau periodic din atmosferă.

Acestea sunt lecturile lui septembrie și abia aștept să văd ce cărți minunate voi lectura în octombrie.

Să aveți o toamnă de aur, plină de povești pe placul vostru!

Bilanț literar: Septembrie 2020

Salutare și bine v-am găsit în a zecea lună a anului! Sper că acest anotimp vă bucură la fel cum mă bucură pe mine, pentru că toamna e una dintre cele mai frumoase perioade. E anotimpul care mă inspiră să citesc mai mult, iar anul acesta simt cum clasicii pun stăpânire (din nou) pe mintea mea. 

Septembrie a fost o lună bogată în lecturi, dar cum a fost și o lună a începuturilor pentru mine personal, au mai intervenit și niște schimbări în biblioteca pe care o dețin.

Am început luna cu lectura aceasta - Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia. Este jurnalul lui Ovidiu la Tomis, iar pentru mine subiectul a avut un interes major, datorită faptului că acum un an m-am mutat în Constanța și tot ce ține de istoria acestui loc mă fascinează. Impresiile mele despre volum le găsiți în recenzia de mai sus.

Destrămare de Sorin Delaskela a fost un volum ce te pune pe gânduri, prezentându-ți viziunea unui bărbat despre viața sa, despre cum se simte prins în vârsta pe care o are și posibilitățile pe care le vede deja limitate. Destrămare e o carte ce te face să te transpui în pielea naratorului, să-i vezi clar perspectiva.

Vârsta inocenței de Edith Wharton este primul clasic pe care „l-am dat gata” toamna aceasta. Nu e prima mea întâlnire cu autoarea, dar mi-a fost dor de stilul ei, de personajele sensibile și iraționale în raționamentul lor, atât de dornice să trăiască, să simtă, dar și atât de limitate de normele vremii.

Printre lecturile serioase merge și un roman de dragoste, iar felul în care scrie Lisa Kleypas m-a cucerit de la seria Wallflowers, așa că am început seria The Hathaways. Acțiunea are loc prin 1850, în prim plan apărând familia Hathaway, formată din patru surori și un frate. Rămași orfani, cei cinci se trezesc cu o avee și un titlu, însă în familia lor atât de diferită și de „anormală”, lucrurile devin din ce în ce mai dificile. Mine Till Midnight se axează pe povestea surorii mai mari, Amilia, care își ia rolul de mamă și jură că restul vieții se va ocupa doar de frații ei... asta până când în peisaj apare Cam Rohan. Mine Till Midnight  este o lectură ușoară, previzibilă pe alocuri, dar antrenantă și cu personaje bine conturate.

Gallywix: Trade Secrets of a Trade Prince de Gavin Jurgens a fost o povestire scurtă, dar foarte antrenantă și amuzantă, prezentând povestea unui personaj important din universul World of Warcraft. Regele goblinilor, Gallywix, își povestește viața și drumul spre ascensiune, într-o manieră foarte amuzantă și care te ține în priză pe tot parcursul lecturii.

Toamna clasică a continuat cu un volum destul de scandalos pentru vremea în care a apărut, Bonjour tristesse de Francoise Sagan. Urmărește viața unei tinere rămasă orfană de mamă, care se înțelege foarte bine cu tatăl ei, până în momentul în care acesta se amorezează de o bună prietenă a mamei răposate. Bonjour tristesse  nu e un roman lung, dar perspectiva unei adolescente este bine prezentată.

A Thousand Years of War: The Story of Alleria & Turalyon de Robert Brooks este un alt volum din universul WoW, care prezintă povestea a două personaje majore, Alleria și Turalyon. Deși nu m-au interesat aceste două personaje în mod special pe parcursul jocului, mi-a plăcut să aflu câte ceva despre rostul lor și impactul pe care l-au avut în anumite situații.

În The Tomb of Sargeras de Robert Brooks, accentul se pune pe dorința lui Gul`dan de a deschide un portal pentru Burning Legion în mormântul lui Sargeras și încercarea lui Khadgar cu Maiev  Shadowsong de a-l opri pe Gul`dan. Din nou, acest volum prezintă o parte din evenimentele ce întregesc povestea unui expansion din cadrul universului WoW.

Pe drum de Jack Kerouac este ultimul clasic pe care l-am terminat în septembrie, aducând în atenția cititorului mentalitatea generației Beat din America anilor 50 din secolul trecut. Nu e neapărat o carte ce să-ți ofere teme de gândire, dar te imersează în totalitate în acțiune.

Și pentru că spuneam mai sus despre niște schimbări, în septembrie am decis să abandonez niște cărți pe care ori le-am lăsat la o parte de prea mult timp, ori m-am plictisit de acestea, ori pur și simplu nu am putut să le continui.

Salt to the Sea/ O mare de lacrimi de Ruta Sepetys este un volum pe care l-am avut de ceva timp pe listă, iar când l-am început, am rămas dezamăgită. Relatează povestea a patru copii/adolescenți în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, personaje care se află de ambele părți ale baricadei, fiecare cu propria poveste. Romanul are tendința să adune aceste personaje la un loc, dar pe mine felul în care e scrisă cartea m-a făcut să avansez foarte încet, până când am decis să abandonez lectura. Fiecare capitol se axează pe un anumit personaj, dar acestea sunt atât de scurte, încât abia începe să se întâmple ceva și autoarea sare la alt capitol, la alt personaj. Acest tip de scriere nu e pe placul meu, pentru că pur și simplu nu am avut timp să mă atașez de vreun personaj sau să înețeleg pe deplin încotro se îndreaptă mintea acestora. Nu cred că am ajuns la jumătatea cărții, dar cert este că noi două nu ne-am potrivit.

Sea People: The Puzzle of Polynesia de Christina Thompson este o non ficțiune foarte interesantă, bine scrisă, se vede clar că autoarea s-a documentat foarte mult. Am început să citesc cartea când mă interesa subiectul (am făcut ceva cercetări pentru romanul meu ce urmează să apară în viitorul apropiat), dar după ce am făcut rost de anumite informații, mi-am pierdut avântul. Nu văd abandonarea acestei cărți ca pe o nereușită, ci ca o sursă de informație ce mi-a servit acolo unde aveam nevoie de aceasta.

O carte abandonată din toată inima a fost Lăptarul de Anna Burns. Recunosc, habar nu aveam despre ce urmează să fie cartea, dar am tot văzut-o lăudată și iubită de oameni a căror părere despre anumite lecturi o respect. Lăptarul însă a fost o lectură chinuitoare și foarte frustrantă pentru mine. Naratoarea, o adolescentă după care începe să umble un bărbat cu mult mai în vârstă, poreclit „Lăptarul”, este un personaj extrem de antipatic. Vorbește mult și pe lângă subiect, niciodată nu pare să ajungă la a spune povestea pe care are de gând să o relateze. Cartea e scrisă sub forma unor paragrafe interminabile, foarte lălită, fără sens, în opinia mea. Rareori citesc romane care să mă frustreze, dar acesta a făcut parte din listă (alături de Micul prieten a Donnei Tartt).  Desigur, fiecare carte își are cititorii, dar pentru mine, Lăptarul a fost o alegere nepotrivită.

Acestea sunt lecturile lunii septembrie. Voi ce mai citiți?

Bilanț literar: Septembrie 2019

 Frumoasă să vă fie toamna!

Pentru mine, aceasta a început cu un drum nou în viață, așa că la capitolul lecturi, nu mă pot lăuda cu la fel de multe ca în alte luni, dar asta nu le face mai puțin valoroase. Am reușit să termin cărți pe care le aveam începute de ceva timp, să mă bucur de lecturi captivante și să mai citesc din teancul meu de cărți #citescceam.

Voi începe cu Cartea Mironei de Cella Serghi, un volum pe care l-am început în cadrul #romanianreadathon, dar pe care l-am abandonat destul de repede. Prima parte a cărții, mai bine zis, prima treime, este scrisă în dulcele stil pe care-l regăsesc cu drag în Pânza de păianjen. În Cartea Mironei, cititorul urmărește o tănără care aspiră să devină scriitoare, fiind sufocată de către familia ei nocivă și de evenimentele ce împânzesc Europa la mijlocul secolului trecut. Dacă romanul a început bine, pe parcurs povestea a devenit din ce în ce mai fragmentată, iar eu nu am putut să creez o legătură cu protagonista sau cu trăirile ei.

 Dacă fug de Terri Blackstock a fost un thriller captivant, cu o poveste simplă, dar bine prezentată. Casey îl găsește pe cel mai bun prieten al ei mort la el acasă și fiindcă are o părere nu tocmai bună despre poliție, decide să fugă, să se ascundă, ceea ce o face automat principala suspectă.

Familia defunctului îl angajează pe Dylan, un prieten din copilărie, să o găsească pe Casey și să obțină răspunsuri. Dacă fug este primul volum din trilogie, lucru pe care nu-l știam, de aceea am rămas dezamăgită la final, când am descoperit că povestea abia începe. Cu siguranță voi citi și continuarea.

O zi din viața lui Ivan Denisovici de Aleksandr Soljenițîn a fost o lectură care nu a venit la timpul său. Așa cum sugerează titlul, este vorba despre o zi din viața unui bărbat care își duce veacul în Gulag, cu tot cu tabieturile celora din jur, evenimentele vremii, intrate în venele prizonierilor și nelipsitul suflet rusesc prins în inima singurătății. Dacă aș fi citit cartea asta într-o altă stare de spirit, cred că m-aș fi bucurat mai mult de ea.

Istoria credințelor și ideilor religioase, volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor de Mircea Eliade este una dintre cărțile pe care am început să le citesc la începutul anului și abia acum am terminat-o. Fiind un volum de non-ficțiune, a mers mai greu decât alte lecturi, dar mi-a plăcut mult modul în care autorul face sinteza perioadelor descrise și aduce în prim plan ideile cele mai importante din credințele religioase menționate.

Netochka Nezvanova de Fiodor Dostoievski a fost o lectură ușoară pentru acest autor. Relatează povestea unei fete ajunsă orfană și tot ceea ce înseamnă familia ei, greutățile prin care trece și evident, aduce în lumina reflectoarelor nelipsita suferință atât de caracteristică personajelor din literatura rusă clasică. Mi-a fost dor de Dostoievski, dar nu voiam să mă înham la un roman stufos, așa că Netochka Neszvanova a fost cartea potrivită pentru a-mi potoli dorul.

O listă semidifinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri de Krystal Sutherland este volumul care încheie luna septembrie. Familia Solar este urmărită de un blestem și faptul că fiecare membru a acesteia are câte o fobie, care-l împiedică să-și trăiască viața la potențialul maxim.

Deși este o carte YA, felul în care este tratată depășirea fricii face din acest roman unul potrivit pentru toate vârstele. 

Acestea sunt cărțile de care m-am bucurat în septembrie. Voi ce ați mai citit?