Se afișează postările cu eticheta acest tram al blandetii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta acest tram al blandetii. Afișați toate postările

joi, 25 august 2022

Recenzie literară: Acest tărâm al blândeții de William Kent Krueger (2019)

Romanul semnat de William Kent Krueger este frumos scris, pitoresc și liric, urmărind un grup de copii nevoiți să se maturizeze mult prea devreme și să-și caute rostul în viață. Autorul descrie cu lux de amănunte locurile pe unde cei patru ajung, atmosfera așezărilor omenești, situația socială și diferențierea oamenilor în funcție de resursele de care dispun. În călătoria lor, Oddie, Albert, Mose și Emmy cunosc lumea, toate fețele acesteia, o țară plină de vagabonzi, o economie în cădere și un viitor incert.

Acest tărâm al blândeții este o carte scrisă frumos, cu un șir lung de evenimente, dar care pentru mine a fost pe alocuri plictisitoare datorită situațiilor neverosimile. Este comparată cu Acolo unde cântă racii - o carte ce mi-a plăcut foarte mult și care, din punctul meu de vedere, nu are nimic în comun cu povestea țesută de William Kent Krueger.

duminică, 31 iulie 2022

Bilanț literar: Iulie 2022

 Salutare!


Luna iulie a fost plină de lecturi interesante, am citit cărți de specialitate pe un subiect care mă pasionează, am abandonat câte ceva, per total, a fost o lună decentă.

Hoții de fum de Sally Green a fost o lectură de care aproape că nu am putut să mă dezlipesc - multe fire narative, magie, comploturi politice, personaje pe care ți-e mai mare dragul să le urmărești. 

Faptul că sunt mai multe fire narative nu a fost deloc deranjant - autoarea a reușit să le îmbine armonios și abia așteptam clipa în care toate personajele de interes vor ajunge în același loc. De asemenea, abia aștept să citesc continuarea.


Am terminat primul volum din studiul despre Mitologie română, semnat de Antoaneta Olteanu. De foarte mult timp am căutat un astfel de material - o carte (sau mai multe) unde să fie dezbătut folclorul, istoria și mitologia română prin prisma datinilor, a tradiției și a istoriei orale. Mi-a plăcut mult de tot studiul și, după cum se vede în poză, am avut multe lucruri de subliniat/memorat, lucruri pe care am de gând să le folosesc în viitoarele mele cărți.


Am abandonat Vitralia celor o mie de insule de Ionela C. Bartoli. Cred că efectiv nu a fost timpul acestei cărți, scriitura a fost cam greoaie pentru mine și nu am reușit să mă conectez cu personajul principal, deși ideea cărții mi-a plăcut mult și construcția lumii fantastice și relațiile dintre creatori/zei și oameni au fost bine puse la punct.


Ipoteza Iubirii de Ali Hazelwood este o lectură de vară - ușoară, nepretențioasă, cu o poveste alertă. Accentul se pune pe construcția relației dintre protagoniști și mai puțin pe dezvoltarea personajelor secundare sau a elementelor-cheie din poveste și din acest punct de vedere, am văzut romanul semnat de Ali Hazelwood ca pe o lectură de relaxare.


Ceaikovski la walkman de Andrei Dosa este un roman despre adolescență, despre prima dragoste, prima dezamăgire, prima durere adevărată. Deși colegii de clasă par, la suprafață, niște clișee - tocilara obsedată de note de zece, sportivul care-și împărtășește ideile despre fitness oricui are urechi să audă, fraierul care umblă ca un cățeluș după destrăbălata școlii - toți acești adolescenți abia pășesc pe drumul vieții, ascunzându-se, voit sau nu, în spatele imaginii pe care o creează despre ei.


Ceaikovski la walkman nu este o carte ce vrea să schimbe lumea, ci, mai degrabă, e o odă adusă adolescenței, experiențelor frumoase și triste, dar formatoare. Stilul de scriere este unul fluid, ușor de urmărit, plin de amintiri despre vremurile de altă dată, surprinzând fidel sentimentele și trăirile personajelor.

Castelul de apă de Margareta Sterian este o biografie pe care am citit-o cu sufletul la gură. Stilul de scriere este unul minunat, intim, care te îmbie să urmărești firul narativ și să vrei să rămâi cu protagonista până la sfârșit. Romanul Margaretei Sterian nu este o poveste despre aventură și evenimente cruciale, ci este o carte despre destin, despre o copilărie fericită alături de o femeie cu sufletul de aur,  despre o tinerețe plină de descoperiri și schimbări.

Castelul de apă e o carte ce te imersează complet în atmosfera de la începutul secolului trecut, scoțând la iveală rânduiala lumii, atmosfera Bucureștilor de altă dată, relațiile complicate din sânul unei familii, poveștile care circulă cu viteza luminii și care sunt cunoscute de toată mahalaua.


Nu m-am putut abține și m-am apucat de al doilea volum din studiul Antoanetei Olteanu, Mitologie română. Acesta a fost volumul meu preferat, pentru că vorbește despre strigoi, moroi, balauri, iele și tot ce înseamnă creaturi de care se temea țăranul român, creaturi pe care le venera și le cinstea. Mă impresionează munca depusă de autoare și multitudinea de resurse care au contribuit la crearea acestui studiu amplu.

Acest tărâm al blândeții este o odisee în care fiecare dintre cei patru urmează să descopere ce-și dorește. Albert, cel mai în vârstă, este creierul grupului, luând deciziile importante. Mose e mereu aproape, mereu pregătit să ajute. Emmy este sufletul acestei mici familii, posedând un dar ce o face specială. Odie, naratorul, este cel care ghidează cititorul printr-o poveste încurcată, plină de peripeții.

Romanul semnat de William Kent Krueger este frumos scris, pitoresc și liric, urmărind un grup de copii nevoiți să se maturizeze mult prea devreme și să-și caute rostul în viață. Autorul descrie cu lux de amănunte locurile pe unde cei patru ajung, atmosfera așezărilor omenești, situația socială și diferențierea oamenilor în funcție de resursele de care dispun. În călătoria lor, Oddie, Albert, Mose și Emmy cunosc lumea, toate fețele acesteia, o țară plină de vagabonzi, o economie în cădere și un viitor incert.

Am citit cu sufletul la gură Sylvanas, roman semnat de Christie Golden, care explorează personajul meu preferat din universul World of Warcraft. Deși sunt multe lucruri pe care le știam deja despre Sylvanas, modul în care autoarea le înlănțuie în proză este unul înduioșător. Sylvanas nu este un personaj bun sau rău, ci complex, care crește, se destramă, se transformă încontinuu, având o viață (și tot ce înseamnă dincolo de aceasta) lipsită de banalitate.


Dintre toate clee trei volume de Mitologie română, volumul III mi-a plăcut cel mai puțin, dar asta pentru că subiectele abordate nu au fost tocmai din sfera mea de interes. Ultimul volum din studiu explorează obiectele cu potențial sacru sau nefast din gospodăria țăranului român și tot ceea ce ține de cântece, descântece și vrăji. Sunt și multe informații care se menționează anterior în celelalte două volume și care deja îmi erau cunoscute. Per total, studiul Antoanetei Olteanu a fost o mină de aur pentru mine și mi-a oferit foarte multe informații despre mitologia română și despre creaturile mitice sau din folclor, datini și ritualuri. 

Acestea au fost lecturile lunii iulie. Voi ce interesant ați mai citit?