Olive Smith este doctorandă la Universitatea Stanford și se trezește într-o mare încurcătură. Pentru a-i demonstra cele mai bune prietene ale sale, Ahn, că viața ei amoroasă este prezentă și înfloritoare, Olive decide să își găsească un iubit fals. Într-un moment critic, Olive se aruncă în brațele lui Adam Carlsen și realizează mult prea târziu ce greșeală face. Adam este unul dintre profesorii cei mai temuți și totodată urâți de către doctoranzi, fiind cunoscut pentru faptul că este foarte strict, critic și nemilos. Spre surprinderea lui Olive, Adam decide să se implice în farsa ei, iar motivele lui rămân a fi un mister pentru tânără.
Ipoteza Iubirii de Ali Hazelwood este o lectură de vară - ușoară, nepretențioasă, cu o poveste alertă. Accentul se pune pe construcția relației dintre protagoniști și mai puțin pe dezvoltarea personajelor secundare sau a elementelor-cheie din poveste și din acest punct de vedere, am văzut romanul semnat de Ali Hazelwood ca pe o lectură de relaxare.
Elementele care mi-au plăcut în carte au fost momentele comice, fie că e vorba despre situații, acțiuni ale personajelor sau dialog. Nu de puține ori am schițat un zâmbet citind ce aiureli scoate pe gură Ahn sau ce idei crețe îi apar lui Olive. Am apreciat și modul în care e reprezentat mediul academic - rece, plin de orgolii, intrigi și bețe în roate pentru cei aflați mai jos pe scara ierarhică. Din păcate, genul ăsta de atitudine este răspândit peste tot și l-am observat inclusiv la universitatea pe care am frecventat-o. Un element pe care autoarea îl pune bine în narațiune este introducerea unor personaje ce fac parte din comunitatea LGBT. Mi-a plăcut faptul că identitatea acestora nu se construește strict în jurul apartenenței la comunitate și nu sunt introduse în text doar de dragul de a include o categorie de oameni și de a spune, în calitate de autor, că romanul are personaje reprezentative pentru toate cateogriile existente.
Mi-a plăcut mult de Adam - a avut o construcție treptată a personajului, dând dovadă de stoicism și în specil de fidelitate pentru propriile principii de viață. Adam e un om corect, care nu se ascunde după cuvintele frumoase atunci când trebuie să spună un adevăr deloc plăcut și am apreciat faptul că nu se schimbă pentru nimeni. Pe de o parte, e un om de știință desăvârșit și pe de altă parte, de un bărbat atent, corect, empatic, ce este mereu alături de prietena sa (fie și falsă) și o susține în toate.
Elementele care nu mi-au plăcut sunt legate, în special, de câteva personaje. În primul rând, Olive mi s-a părut infantilă peste măsură și foarte neinspirată în a lua tot felul de decizii, având în vedere că, teoretic, este un om rațional. Olive nu știe să spună „nu” și lasă alți oameni să îi impună ideile lor, iar ea le acceptă, numai Olive știe din ce considerente. Toată lumea din jurul ei spune că Olive este miraculoasă, deșteaptă și deosebită, dar tânăra face o mulțime de lucruri care scot la iveală cât de neinspirată este și cât de în defavoarea sa îi lucrează creierul.
Un alt personaj care nu mi-a plăcut a fost Ahn. Deși este, pe de o parte, o prietenă care vrea să o ajute pe Olive și îi vrea binele, este exagerat de băgăcioasă. De mai multe ori Olive s-a trezit împinsă pe la spate să interacționeze cu Adam într-un mod intim - să stea în brațele lui în public sau să îl dea cu cremă pe spate de față cu tot corpul profesoral. Uneori, Ahn mi-a dat impresia că e genul acela de prietenă care te face să ieși în evidență în cel mai prost mod, ascunzând deciziile și sfaturile stupide în spatele dorinței de a ajuta.
Ipoteza iubirii este o lectură perfectă pentru vară, plină de situații comice, un dialog amuzant și un fake dating bine construit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu