Se afișează postările cu eticheta fara limite. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fara limite. Afișați toate postările

luni, 16 august 2021

Bilanț literar: Iulie 2021

 Salutare, cititori!

Iulie a fost o lună destul de prolifică pentru mine, am citit multe cărți „ușoare”, de vară chiar, am lecturat cărți pentru copii ce m-au făcut să mă întorc în acea perioadă și am terminat și câteva volume pe care le aveam începute de ceva timp.

Dante, Divina comedie povestită pentru copii de Corina Anton e un volum ce mi-a reamintit de perioada în care am citit această operă, în viaranta cărților de la BPT, cu foarte multe notițe de subsol. Divina comedie de Dante Alighieri e o carte sueprbă și mă bucur că a fost tradusă și reinterpretată pentru tânărul cititor.

Am citit un volum tare simpatic, O călătorie în timp la oamenii de Neanderthal de Iulian Comănescu. E un volum pentru copii și e bine scris și ilustrat, iar modul în care un personaj explică subiecte complicate altor personaje e fascinant de urmărit.

Swimmy de Leo Lionni e un alt volum drăguț, despre un peștișor care vrea să schimbe lumea. Mi-au plăcut mult ilustrațiile și mesajul, e o carte potrivită pentru micul cititor, pentru că ai ce să-ți imaginezi cât răsfoiești cartea.


Neon Gods de Katee Robert e primul volum din seria Dark Olympus, un Dark Romance. Premisa - Persefona, fiica lui Demeter, refuză să se căsătoarească cu Zeus și fuge peste râul Styx, unde nimerește în împărăția lui Hades, despre care se spune că a dispărut demult. Mi-a plăcut premisa și faptul că evenimentele au loc în zilele noastre, puterea „zeilor” fiind, de fapt, puterea socială, politică și economică.

Just Write de James Scott Bell e un volum potrivit pentru cei care au terminat un manuscris și sunt la etapa de corectură. Explică foarte bine elementele ce țin de structură, de temă sau execuție și mi-am notat multe lucruri interesante și utile pentru viitor.

Cerberus de Marius Albert Neguț e genul de carte ce te lovește în moalele capului cu subiectul pe care-l abordează, în contextul societății noastre. Tare dificil de digerat au fost unele pasaje.

Am terminat volumul din universul WoW, War Crimes de Christie Golden. Acesta urmărește procesul de judecată a lui Garrosh Hellscream - un lider desăvârșit pentru unii, un criminal atroce pentru alții. Mi-a plăcut pentru că mereu apărea câte ceva ce schimba cursul acțiunii, iar zilele procesului, sala de judecată, părerile împărțite i-au oferit un aer aparte.

Cazul doamnei stângace de Nancy Springer este volumul doi din seria Enigmele Enolei Holmes și m-am distrat citind despre aventurile fetei. Enola e o adolescentă foarte ușor de îndrăgit și-i admir curajul și inteligența.


Tușa Mame de Patrick Dennis e o carte ce m-a făcut să chicotesc la fiecare pas. Mătușa naratorului e un specimen aparte, felul în care trece prin viață e unul original, iar evenimentele ce-i marchează viața sunt de-a dreptul ilare.

Fără limite de Laura Stanciu e un roman polițist savuros, cu și despre criminalitatea din România de după război, cu un comisar feroce și drept și o femeie ce încearcă să schimbe istoria.

Am și o abandonată - The Rainmaker de John Grisham. M-a plictisti de la primele pagini și nu am vrut să continui să mă forțez.

Așa arată iulie pentru mine. Voi ce ați mai citit?

vineri, 6 august 2021

Recenzie literară: Fără limite de Laura Stanciu (2020)

Fără limite de Laura Stanciu este un roman antrenant, cu situații periculoase, dar credibile, cu personaje bine amplasate în spațiul temporal din care fac parte. Fiecare capitol urmărește câte un caz complicat - o răfuială între două grupări de interlopi, o serie de crime fără un motiv clar, spargeri de bancă, iar în centrul acestor evenimente, Alimănescu, alături de Luiza și de brigada sa, rezolvă cazurile.

Mi-a plăcut mult povestea, modul în care au fost rezolvate misterele, iar finalul a fost fix pe placul meu. Vă recomand volumul dacă vă plac romanele polițiste și dacă vreți să citiți despre criminalitatea din România de după Cel De-al Doilea Război Mondial.