Se afișează postările cu eticheta lorelei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lorelei. Afișați toate postările

marți, 12 septembrie 2017

Drumul spre minimalism - Săptămâna 1

Săptămâna trecută v-am spus despre ce vreau să fac cu timpul meu în următoarele 365 de zile, iar azi, pentru că e marți, vin cu un update. Pentru că sunt încă în vacanță și voi intra în ritmul meu normal abia de săptămâna viitoare, ultimele șapte zile le-am dedicat informării și realizării planurilor pentru ce va urma. 
Am terminat de citit Magia ordinii de Marie Kondo (recenzia aici), un ghid pentru cei care vor să se debaraseze de toate lucrurile (și gândurile) care sunt în plus și nu servesc la nimic, nu aduc fericirea. Mi-am făcut un board pe Pinterest unde salvez imagini și idei pentru viitor - în ceea ce privește o mai bună organizare a garderobei, a produselor cosmetice, a altor obiecte.
Și am aruncat câteva lucruri care erau în plus:
Am început cu două reviste - care, apropo, sunt al naibii de grele. VIP Magazin este o revistă din Republica Moldova și aveam aceste două numere de vreo jumătate de an. Le-am răsfoit, le-am admirat - au o hârtie calitativă, dar conținutul nu m-a dat pe spate. Nu citesc astfel de reviste dar dacă tot au ajuns la mine, am zis că e păcat să le arunc fără să văd ce au de zis. Am mai trimis la coșul de gunoi o carte, Novalis - Între veghe și vis. Am citit-o acum vreo trei ani și nu a fost cea mai frumoasă lectură. Aș fi păstrat-o pentru a o dona, însă de pe vremea când o citeam au început să-i zboare paginile și nu mi s-a părut corect să o dau cuiva așa, șchioapă.
Urmează aceste semne de carte. Eu nu prea folosesc semnele de carte, sunt genul ăla de cititor care îndoaie colțul paginii pentru a ști unde a rămas. Acum am un semn de carte foarte drăguț și care mă va ține mult și bine:
Acesta e, nu am o poză separată. Mi se pare că e un semn frumos, finuț, care sigur ar fi pe placul unei persoane care iubește pisicile. Poate fi achiziționat de la Felicity store - e un magazin on-line cu multe lucrușoare frumoase, dacă vă interesează. 
Să revin la semnele de carte. Am atât de multe pentru că le-am tot primit ultima dată când am fost la un târg de cărți, dar adevărul este că doar ocupă spațiu și chiar nu am nevoie de ele. Am păstrat unul singur, pentru a-l folosi atunci când merg la plajă cu cartea după mine sau dacă se întâmplă să am un volum când plec de acasă. Parcă nu aș scoate din casă semnul cu pisica...
Și ultimele două obiecte care au văzut lumina gunoiului săptămâna aceasta au fost pensulele de față. Prima este dintr-un kit pentru manichiură, cealaltă - dintr-o trusă de machiaj. Nu o foloseam pe niciuna, iar calitatea lor lasă de dorit. Drept urmare, nu le voi duce dorul.
Acestea fiind spuse, vreau să menționez trei persoane care în ultima săptămână m-au ajutat în misiunea mea. În primul rând, Diana Solomon, pentru că blogul ei este o inspirație continuă în ceea ce privește minimalismul. În al doilea rând, Lorelei, pentru că mi-a dat câteva idei și m-a adăugat în două grupuri despre minimalism de pe FB (aici și aici), unde găsesc multe informații utile și oameni care gândesc ca mine în ceea ce privește stilul de viață minimalist. Și nu în ultimul rând, vreau să o menționez pe Distandi, pentru că mi-a recomandat un titlu interesant - Goodbye, things de Fumio Sasaki și pentru că, dintr-o coincidență, ne-am apucat de același lucru aproape simultan :)
Acestea fiind spuse, voi ce ați făcut zilele astea? Ce lucruri au plecat din casa voastră?
Până marțea viitoare, vă doresc o săptămână productivă și numai bine :)

vineri, 22 ianuarie 2016

Recenzie literară: Lorelei (1935) de Ionel Teodoreanu

Sursă imagine: elefant.ro
Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber a trăi cum vrei.
(c) Ionel Teodoreanu, Lorelei
Mă tot întrebam în liceu de ce colega mea de cameră suspină citind cartea. Când a terminat-o, mi-a spus că trebuie să o citesc, dar neapărat să o citesc, căci o carte mai frumoasă nu mai citise. Am ascultat-o, dar mi-am văzut de ale mele. Recent însă, mi-a picat cartea în mână. Am răsfoit-o, am citit-o, am îndrăgit-o.
Povestea începe într-un tren, unde în urma unor evenimente Luli, o tânără ce urmează să dea bacalaureatul îl întâlnește pe Bogdan Catul, un renumit scriitor. Identitatea acestuia îi este dezvăluită de Gabriela, prietena ei din copilărie.
La bacalaureat, spre surpriza Luciei Novleanu (Luli), scriitorul din tren este prezent și aici, făcând parte din comisia de examinare. Dragostea celor doi se înfiripă atât de repede, încât într-un timp foarte scurt are loc nunta. Singura persoană nemulțumită de acest mariaj este Gabriela, care își mărturisește că este și ea îndrăgostită de Catul.
Deci, avem un triunghi amoros, dar unul autentic românesc, fără sensibilități preluate din romanele americane. Prima este Luli, adică Lorelei – căci astfel o numește Gabriela după ce descoperă că prietena ei scrie( ce-i drept, fără a-și afișa manuscrisele altora). A doua entitate din triunghi este Gabriela, prietena din copilărie a Luciei, care intrând în jocul lui Luli îi trimite lui Bogdan Catul scrisori semnându-se ”Lorelei”, făcându-l pe acesta să creadă că Gabriela este de fapt scriitoarea. Al treilea element este scriitorul, profesorul universitar și soțul iubitor, Catul Bogdan, care la un moment dat se simte depășit de situație, viața lui devenind o eternă întrebare.
Ce mi-a plăcut în această carte este drama, iubirea și limbajul colorat pe care-l folosesc personajele, dar și natura din jurul lor, sentimentele, viața însuși. Nu voi dezvălui finalul, căci ar strica toată savoarea cărții, dar pot afirma că personajele mi-au fost dragi, au fost adevărate, fiecare cu personalitatea sa: Luli, o floare gingașă și firavă; Gabriela – o mătrăgună ademenitoare; Catul – o apă curgătoare de munte, cristalină și în același timp, neliniștită.
Merită să citești romanul lui Ionel Teodoreanu? Da! Din punctul meu de vedere, este perfect pentru vârsta adolescenței, deși subiectul se îndreaptă spre tărâmul maturității. Sunt sigură că cel puțin unul dintre personaje ar fi capabil să devină preferatul cititorului, dar povestea în sine, situațiile, dialogurile și sentimentele de printre rânduri nu sunt capabile să lase cititorul neimpresionat.