Se afișează postările cu eticheta wow. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta wow. Afișați toate postările

miercuri, 10 august 2022

Recenzie literară: Sylvanas de Christie Golden (2022)

 Sylvanas, cândva o fetiță care se bucura de iubirea familiei sale și de liniștea pădurilor, pe care le explora cu arcul la spate, se transformă într-o creatură aflată sub controlul unui tiran. Mai apoi, reușește să se elibereze și să aducă speranță pentru cei aduși din morți la o viață plină de amărăciune. Atunci când Sylvanas descoperă că există și o altă cale, începe să lucreze la un plan ambițios, căutând adevărul și încercând să-i implice și pe alții în această mare lucrare.

Sylvanas de Christie Golden este un volum ce explorează complexitatea unui personaj major din World of Warcraft, Sylvanas Windrunner. Deși îi cunoșteam, în mare, povestea vieții, mi-a plăcut foarte mult să o descopăr prin intermediul poveștii pe care o țese Christie Golden. Autoarea reușește să mă impresioneze de fiecare dată prin felul în care construiește un personaj și-i oferă o voce. M-a înduioșat nespus partea care descrie legătura lui Sylvanas cu fratele ei mai mic, Lirath, dar și relația pe care o construiește cu un om, Nathanos Blightcaller.

Pentru mine, Sylvanas e un personaj pe care l-am urmărit din clipa în care mi-am creat personajul pe care-l joc în WoW (un Undead) și povestea ei m-a intrigat de fiecare dată când am descoperit o nouă parte a acesteia. Sylvanas a suferit mult și a trecut prin o groază de transformări, devenind ceva complet nou, totodată păstrând vie dorința de a excela și de a ajuta. Christie Golden îi oferă o voce puternică și totodată suavă, arătând cititorului toate fețele lui Sylvanas, descoperind motivele și gândurile cele mai intime.

Îmi plac foarte mult cărțile care vorbesc despre evenimentele din universul WoW, adăugând personajelor și/sau evenimentelor complexitate și o imagine ceva mai amplă decât întâlnești, uneori, în joc.

Sylvanas este personajul meu preferat și îmi place foarte mult cum se încheie un capitol important din viața ei. Nu mă aștept să apară în următoarele expansions ca un personaj major, dar sper, totuși, să o mai reîntâlnim - sunt foarte curioasă cum se va transforma viața ei între timp și ce fel de Sylvanas va întâlni cititorul și jucătorul.

joi, 4 februarie 2021

Recenzie literară: Shadows Rising de Madeleine Roux (2020)

Shadows Rising este un roman alert, cu o acțiune ce are loc în mai multe planuri. Pe de o parte, urmărim greutățile prin care trece o regină tânără, încă lipsită de experiență, autoritatea căreia este pusă sub semnul întrebării de o facțiune condusă de un lider iscusit. Pe de altă parte, un inamic comun pentru Hoardă și pentru Alianță pune la cale ceva malefic, ceva mai îngrozitor decât toate lucrurile ce s-au abătut asupra Azerothului, planetei care este casa a numeroase popoare. În aceste condiții, cele două mari facțiuni caută, fiecare în stilul său, răspunsuri la întrebări vitale și ambele au ca scop principal oprirea întunericului ce riscă să acopere lumea.

vineri, 4 decembrie 2020

Bilanț literar: Noiembrie 2020

Și uite așa, ultima lună a toamnei și-a luat și ea zborul...

În noiembrie nu am citit foarte mult, dar am avut parte de niște lecturi absolut superbe, fiecare în felul său. Lecturi variate, pe care le-am ales după cum mi-a dictat starea de spirit în acel moment, iar alegerile făcute au fost potrivite. Ce-i drept, nu s-a putut fără un volum abandonat și de data aceasta, dar mi-am propus să nu mă mai forțez să duc până la capăt lecturi ce nu îmi fac plăcere.


Primul volum pe care l-am terminat în noiembrie este Fum de Ivan Turgheniev - ah, ce frumos scria acest autor! Mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu opera sa, mai ales că Prima iubire a fost volumul ce m-a introdus în lumea scriiturii lui Turgheniev.


Dune de Frank Herbert este acel gen de volum pe care îmi tot propuneam să-l citesc, dar abia în noiembrie am ajuns la el. Și cât de minunată a fost lectura și câte zile după ce am terminat volumul povestea a rămas cu mine, măcinându-mă! cCu siguranță voi citi toată seria, dar știu că nu este deloc realistic să-mi propun să o fac în viitorul apropiat.


Mi s-a făcut dor de Erich Maria Remarque, așa că am ales să citesc una dintre cele mai timpurii cărți semnate de autor și... am rămas ușor dezamăgită. Povestea urmărește viața unei femei, Gam, care se adeverește a fi o fire rebelă, dar într-o formă lipsită de rațiune și mai ales, responsabilitate. Cu siguranță Gam nu este un model în viață, personalitatea ei nu se potrivește cu mine, am urmărit-o pe tot parcursul lecturii întrebându-mă ce altă stupiditate va mai face. Îl iubesc pe Remarque și mă bucură faptul că am avut șansa să îl descopăr prin intermediul altor cărți, mult mai bune. Dacă aș fi început cu Gam, e foarte probabil că aș fi pierdut din raza mea de interese literare un autor bun.


Noiembrie m-a bucurat și cu o carte pentru copii absolut superbă, Regele Ugu. Mumia și comoara blestemată de Adam Stower. Este un volum ce continuă povestea lui Andi Firicel și a celui mai bun prieten al său, iar noua peripeție s-a adeverit a fi nu mai puțin interesantă decât cea din primul volum. Vă recomand cu mare drag această serie, povestea e fantastică, distractivă, iar edițiile în limba română, apărute la Humanitas Junior, sunt deosebit de frumoase.


Nu citesc foarte des thrillere, dar Cina de Herman Koch mi-a captat atenția și m-a ținut în priză pe tot parcursul lecturii - nici nu am simțit cum a zburat timpul. Personaje dubioase, situații complicate, un narator în care nu poți avea încredere - toate aceste ingrediente clasice pentru un thriller Herman Koch le dozează potrivit, iar lectura te acaparează în totalitate.


Am terminat de citit și volumul 2 din seria World of Warcraft Chronicle de Blizzard Entertainment și mi-a plăcut tare mult să aflu anumite lucruri legate de povestea universului WoW. În acest volum, accentul se pune pe venirea orcilor pe Azeroth, distrugerea planetei lor natale, Draenor, împărțirea clanurilor, dar și formarea celor două mari facțiuni importante: Hoarda și Alianța. Abia aștept să văd ce povești voi (re)descoperi în următorul volum din serie.


La final, voi spune câteva lucruri despre cartea pe care am abandonat-o în această lună, Preaiubita de Toni Morrison. Recunosc, nu știam în ce mă bag atunci când am început lectura, drept urmare, nu aveam cine știe ce așteptări. Dar, cum deseori se întâmplă la mine, cărțile iubite și lăudate de mass-media se adeveresc a fi niște lecturi deloc interesante. Nu am rezistat mai mult de 50 de pagini, povestea m-a plcitisit enorm - atât de corul, cât și acțiunea, dar mai ales, vocea narativă. Se pare că nu sunt pe aceeași lungime de undă cu acest volum aclamat și nu am niciun regret că am abandonat lectura.

Acestea au fost cărțile ce mi-au bucurat ochii în ultima lună de toamnă. Voi ce ați mai citit?

duminică, 4 octombrie 2020

Bilanț literar: Septembrie 2020

Salutare și bine v-am găsit în a zecea lună a anului! Sper că acest anotimp vă bucură la fel cum mă bucură pe mine, pentru că toamna e una dintre cele mai frumoase perioade. E anotimpul care mă inspiră să citesc mai mult, iar anul acesta simt cum clasicii pun stăpânire (din nou) pe mintea mea. 

Septembrie a fost o lună bogată în lecturi, dar cum a fost și o lună a începuturilor pentru mine personal, au mai intervenit și niște schimbări în biblioteca pe care o dețin.


Am început luna cu lectura aceasta - Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia. Este jurnalul lui Ovidiu la Tomis, iar pentru mine subiectul a avut un interes major, datorită faptului că acum un an m-am mutat în Constanța și tot ce ține de istoria acestui loc mă fascinează. Impresiile mele despre volum le găsiți în recenzia de mai sus.

Destrămare de Sorin Delaskela a fost un volum ce te pune pe gânduri, prezentându-ți viziunea unui bărbat despre viața sa, despre cum se simte prins în vârsta pe care o are și posibilitățile pe care le vede deja limitate. Destrămare e o carte ce te face să te transpui în pielea naratorului, să-i vezi clar perspectiva.


Vârsta inocenței de Edith Wharton este primul clasic pe care „l-am dat gata” toamna aceasta. Nu e prima mea întâlnire cu autoarea, dar mi-a fost dor de stilul ei, de personajele sensibile și iraționale în raționamentul lor, atât de dornice să trăiască, să simtă, dar și atât de limitate de normele vremii.


Printre lecturile serioase merge și un roman de dragoste, iar felul în care scrie Lisa Kleypas m-a cucerit de la seria Wallflowers, așa că am început seria The Hathaways. Acțiunea are loc prin 1850, în prim plan apărând familia Hathaway, formată din patru surori și un frate. Rămași orfani, cei cinci se trezesc cu o avee și un titlu, însă în familia lor atât de diferită și de „anormală”, lucrurile devin din ce în ce mai dificile. Mine Till Midnight se axează pe povestea surorii mai mari, Amilia, care își ia rolul de mamă și jură că restul vieții se va ocupa doar de frații ei... asta până când în peisaj apare Cam Rohan. Mine Till Midnight  este o lectură ușoară, previzibilă pe alocuri, dar antrenantă și cu personaje bine conturate.

Gallywix: Trade Secrets of a Trade Prince de Gavin Jurgens a fost o povestire scurtă, dar foarte antrenantă și amuzantă, prezentând povestea unui personaj important din universul World of Warcraft. Regele goblinilor, Gallywix, își povestește viața și drumul spre ascensiune, într-o manieră foarte amuzantă și care te ține în priză pe tot parcursul lecturii.

Toamna clasică a continuat cu un volum destul de scandalos pentru vremea în care a apărut, Bonjour tristesse de Francoise Sagan. Urmărește viața unei tinere rămasă orfană de mamă, care se înțelege foarte bine cu tatăl ei, până în momentul în care acesta se amorezează de o bună prietenă a mamei răposate. Bonjour tristesse  nu e un roman lung, dar perspectiva unei adolescente este bine prezentată.


A Thousand Years of War: The Story of Alleria & Turalyon de Robert Brooks este un alt volum din universul WoW, care prezintă povestea a două personaje majore, Alleria și Turalyon. Deși nu m-au interesat aceste două personaje în mod special pe parcursul jocului, mi-a plăcut să aflu câte ceva despre rostul lor și impactul pe care l-au avut în anumite situații.


În The Tomb of Sargeras de Robert Brooks, accentul se pune pe dorința lui Gul`dan de a deschide un portal pentru Burning Legion în mormântul lui Sargeras și încercarea lui Khadgar cu Maiev  Shadowsong de a-l opri pe Gul`dan. Din nou, acest volum prezintă o parte din evenimentele ce întregesc povestea unui expansion din cadrul universului WoW.


Pe drum de Jack Kerouac este ultimul clasic pe care l-am terminat în septembrie, aducând în atenția cititorului mentalitatea generației Beat din America anilor 50 din secolul trecut. Nu e neapărat o carte ce să-ți ofere teme de gândire, dar te imersează în totalitate în acțiune.

Și pentru că spuneam mai sus despre niște schimbări, în septembrie am decis să abandonez niște cărți pe care ori le-am lăsat la o parte de prea mult timp, ori m-am plictisit de acestea, ori pur și simplu nu am putut să le continui.


Salt to the Sea/ O mare de lacrimi de Ruta Sepetys este un volum pe care l-am avut de ceva timp pe listă, iar când l-am început, am rămas dezamăgită. Relatează povestea a patru copii/adolescenți în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, personaje care se află de ambele părți ale baricadei, fiecare cu propria poveste. Romanul are tendința să adune aceste personaje la un loc, dar pe mine felul în care e scrisă cartea m-a făcut să avansez foarte încet, până când am decis să abandonez lectura. Fiecare capitol se axează pe un anumit personaj, dar acestea sunt atât de scurte, încât abia începe să se întâmple ceva și autoarea sare la alt capitol, la alt personaj. Acest tip de scriere nu e pe placul meu, pentru că pur și simplu nu am avut timp să mă atașez de vreun personaj sau să înețeleg pe deplin încotro se îndreaptă mintea acestora. Nu cred că am ajuns la jumătatea cărții, dar cert este că noi două nu ne-am potrivit.


Sea People: The Puzzle of Polynesia de Christina Thompson este o non ficțiune foarte interesantă, bine scrisă, se vede clar că autoarea s-a documentat foarte mult. Am început să citesc cartea când mă interesa subiectul (am făcut ceva cercetări pentru romanul meu ce urmează să apară în viitorul apropiat), dar după ce am făcut rost de anumite informații, mi-am pierdut avântul. Nu văd abandonarea acestei cărți ca pe o nereușită, ci ca o sursă de informație ce mi-a servit acolo unde aveam nevoie de aceasta.


O carte abandonată din toată inima a fost Lăptarul de Anna Burns. Recunosc, habar nu aveam despre ce urmează să fie cartea, dar am tot văzut-o lăudată și iubită de oameni a căror părere despre anumite lecturi o respect. Lăptarul însă a fost o lectură chinuitoare și foarte frustrantă pentru mine. Naratoarea, o adolescentă după care începe să umble un bărbat cu mult mai în vârstă, poreclit „Lăptarul”, este un personaj extrem de antipatic. Vorbește mult și pe lângă subiect, niciodată nu pare să ajungă la a spune povestea pe care are de gând să o relateze. Cartea e scrisă sub forma unor paragrafe interminabile, foarte lălită, fără sens, în opinia mea. Rareori citesc romane care să mă frustreze, dar acesta a făcut parte din listă (alături de Micul prieten a Donnei Tartt).  Desigur, fiecare carte își are cititorii, dar pentru mine, Lăptarul a fost o alegere nepotrivită.

Acestea sunt lecturile lunii septembrie. Voi ce mai citiți?