- Vei ajunge să te simți extrem de singur în momentul în care vei fi
părăsit de toți demonii. Îi vei căuta orb prin toate găurile și
cotlanele. Cinci voci sunt mai bune decât o singură tăcere asurzitoare.
Un individ oarecare se trezește într-un bar. Amintirile de înainte de primul pahar de gin, care-i va da și numele, sunt șterse pentru totdeauna. Singurul lucru care contează acum, în acest loc, este prezența altor oameni și cuvintele barmanului - că toți cei de aici mai au de stat până dimineață, timp în care... pot face ce vor.
Minus infinit de Renert Dusout este un roman despre care știam că va fi pe placul meu. Am mai citit o carte semnată de autor - Tuturor ne place iadul - și m-am bucurat să regăsesc același stil nihilist, vocea narativă tranșantă, crudă și lipsită de zorzoane.
Protagonistul, domnul Gin, nu își amintește împrejurările în care a murit: totul este în ceață și cu fiecare pahar dat peste gât, ceața devine din ce în ce mai densă, detaliile vieții sale - mai puțin importante, numărul de întrebări existențiale - în creștere. Dornic să găsească răspunsurile demult râvnite, se apropie de ceilalți clienți din bar, toți purtând nume de băuturi, toți morți în diferite perioade istorice, toți plini de regrete și de amărăciune. Interacțiunea lui Gin cu ceilalți, deși este de scurtă durată, are efectul de a crea impresia că toți aceși străini se cunosc de foarte mult timp. Autorul reușește, prin intermediul dialogurilor iscusit creionate, să contureze fiecare personaj în parte, oferindu-le complexitate și trăsături bine delimitate.
Acțiunea este alertă, iar felul în care s-a terminat cartea m-a surprins plăcut - un final pe măsura narațiunii. Firul narativ este ușor de urmărit, iar pe tot parcursul te regăsești în protagonist - cel puțin, în cazul meu - în întrebările lui, în gândurile despre viață și în ideile nihiliste pe care le evocă. Dacă sunteți în căutarea unui autor român contemporan pe care să-l citiți, vă îndemn să alegeți volumele lui Renert Dusout.
Îmi amintesc că senzația era că aș fi putut să alerg gol pușcă prin piața mare la ora de vârf și să nu mă deranjeze deloc. Să nu mă facă să mă simt incomfortabil. Să-mi strig în gura mare toată starea, dezbrăcat de haine și de frici și de cazărmi și de umbre. Mai ales de umbre. Poate că asta e fericirea - dezbrăcarea de umbre și demoni.
Un individ oarecare se trezește într-un bar. Amintirile de înainte de primul pahar de gin, care-i va da și numele, sunt șterse pentru totdeauna. Singurul lucru care contează acum, în acest loc, este prezența altor oameni și cuvintele barmanului - că toți cei de aici mai au de stat până dimineață, timp în care... pot face ce vor.
Minus infinit de Renert Dusout este un roman despre care știam că va fi pe placul meu. Am mai citit o carte semnată de autor - Tuturor ne place iadul - și m-am bucurat să regăsesc același stil nihilist, vocea narativă tranșantă, crudă și lipsită de zorzoane.
Protagonistul, domnul Gin, nu își amintește împrejurările în care a murit: totul este în ceață și cu fiecare pahar dat peste gât, ceața devine din ce în ce mai densă, detaliile vieții sale - mai puțin importante, numărul de întrebări existențiale - în creștere. Dornic să găsească răspunsurile demult râvnite, se apropie de ceilalți clienți din bar, toți purtând nume de băuturi, toți morți în diferite perioade istorice, toți plini de regrete și de amărăciune. Interacțiunea lui Gin cu ceilalți, deși este de scurtă durată, are efectul de a crea impresia că toți aceși străini se cunosc de foarte mult timp. Autorul reușește, prin intermediul dialogurilor iscusit creionate, să contureze fiecare personaj în parte, oferindu-le complexitate și trăsături bine delimitate.
Acțiunea este alertă, iar felul în care s-a terminat cartea m-a surprins plăcut - un final pe măsura narațiunii. Firul narativ este ușor de urmărit, iar pe tot parcursul te regăsești în protagonist - cel puțin, în cazul meu - în întrebările lui, în gândurile despre viață și în ideile nihiliste pe care le evocă. Dacă sunteți în căutarea unui autor român contemporan pe care să-l citiți, vă îndemn să alegeți volumele lui Renert Dusout.
Îmi amintesc că senzația era că aș fi putut să alerg gol pușcă prin piața mare la ora de vârf și să nu mă deranjeze deloc. Să nu mă facă să mă simt incomfortabil. Să-mi strig în gura mare toată starea, dezbrăcat de haine și de frici și de cazărmi și de umbre. Mai ales de umbre. Poate că asta e fericirea - dezbrăcarea de umbre și demoni.
