Ce faci când încerci să-ți găsești identitatea, dar nu o poți face pentru că trăiești într-o societate ce nu permite abaterea de la normă?
Ce faci când îți dai seama pe cine iubești, dar ești educat de mic să urmezi anumite principii, să te uiți la anumiți oameni, să primești în viața ta un alt suflet doar după ce acesta îndeplinește anumite criterii?
Protagonistul din Confesiunile unei măști de Yukio Mishima se află în fața propriei vieți: observând-o cum se desfășoară aceasta, departe de sentimentele sale, decid să-și păstreze masca, chiar dacă aceasta îl costă mult mai mult decât are de gând să plătească.
Un roman despre autoanaliză, acceptarea sinelui și viața dincolo de propriul corp, Japonia din timpul războiului și reacția societății la acesta, Confesiunile unei măști este lucrarea care l-a consacrat pe Yukio Mishima și l-a plasat în topul celor mai apreciați autori niponi.
Zăpada de primăvară de Yukio Mishima este o frescă a Japoniei de la începutul anilor 1900, portretizând schimbările ce au loc în înalta societate prin intermediul familiilor celor doi protagoniști. Dacă familia marchizului se bucură de atenția familiei imperiale, are o situație financiară bună și în reședința Matsugae arta tradițională se împletește cu ultimile tendințe de modă din vest, familia Ayakura, deși o familie veche și respectată, se află în declin, numele fiind singurul lucru de preț ce le rămâne. Relația între Kiyoaki și Satoko se dezvoltă treptat, cei doi trecând printr-o serie alambicată de evenimente, intrigi și situații care pot să le pericliteze cu desăvârșire reputația.
Yukio Mishima conturează plăcut personajele, descoperindu-le sufletele odată cu avansarea acțiunii. Kiyoaki, deși sensibil și rafinat, dă dovadă de trufie și chiar ipocrizie, însă totul i se iartă pentru că are un farmec aparte și cei din jur nu pot fi supărați prea mult timp pe el. Satoko este enigmatică și deseori îl face pe Kiyoaki să se simtă inferior, fapt ce complică foarte mult relația celor doi. Mi-au plăcut și câteva personaje secundare - Honda, cel mai bun prieten a lui Kiyoaki, dar și Inuma, mentorul tânărului fiu de marchiz. Ambii tineri îl iubesc enorm pe Kiyoaki și participă la evenimentele cruciale din viața tânărului, trâind, la rândul lor, propriile drame.
Dragostea ia numeroase forme, iar setea de iubire apare în cele mai neașteptate clipe. Pentru Etsuko, proaspăt văduvă, sentimentul este unul vag definit, însă atunci când îl cunoaște pe Saburo, un om de o condiție socială mult mai modestă, viața ei se schimbă radical.
Sete de iubire de Yukio Mishima a fost ca o gură de aer. Pe acest autor l-am descoperit prin intermediul romanului Templul de aur și m-am îndrăgostit ( hi hi) pe loc de stilul său de a scrie și de atmosfera cărții. Cu toate acestea, nu am mai citit nimic semnat de Mishima de ani buni, așa că mi-am făcut curaj să lecturez romanul de față. Știți acel sentiment când descoperi un autor, dar ești reticent în ceea ce privește lectura altor cărți, ca să nu-ți strici impresia despre el? Ei bine, așa a fost situația la mine, însă frica mea nu s-a adeverit. Recenzia pentru Sete de iubire o găsiți mai jos :)
A doua lună din această vară și-a luat zborul, o lună care pentru mine a însemnat mutat dintr-un oraș în altul, conștientizarea că cei șase ani de facultate s-au terminat și că din toamnă, nu voi mai merge la cursuri.
Dar revenind la lecturi, deși nu mă așteptam, am reușit să citesc destul de mult, iar bilanțul literar pentru iulie este destul de consistent. Fără să mă lungesc prea mult, să vă spun despre cărțile pe care am reușit să le citesc în iulie. Apropo, o bună parte dintre ele vor avea recenzii pe canalul meu de YouTube, le voi adăuga pe parcurs ce le voi posta.
Leagănul pisicii de Kurt Vonnegut a fost o lectură cât se poate de ciudată.
Povestea este interesantă, deși premisa de la care pleacă romanul se modifică pe parcursul avansării acțiunii. Dacă sunteți fan SF, vă recomand volumul.
Fight Club de Chuck Palahniuk. Deși am tot auzit despre această carte și știam că exista un film bazat pe ea (pe care nu l-am văzut), am tot amânat lectura.
Dar mi-a plăcut foarte mult povestea și modul în care s-a explicat ideea de Fight Club, dar și construcția personajelor. Natura umană este bine reprezentată în această carte, cât și tendința de autodistrugere. Acum vreau să văd filmul, neapărat!
Mi s-a făcut dor de un clasic rus și aveam acest titlu de mult timp pe listă. Un erou al timpului nostru de M. I. Lermontov este o operă care face parte din programa școlară în Rusia și cu siguranță elevii ruși sunt sătui de analiza acțiunii și caracterizarea personajului. Eu însă nu am citit cartea cu ideea de a analiza opera ca la școală și m-am bucurat din plin de poveste și de personaje.
În Un erou al timpului nostru este vorba despre un bărbat care este văzut din mai multe perspective, are o personalitate diferită în funcție de cine vorbește despre el, dar despre care se află adevărul din jurnalele pe care acesta le lasă în urmă. Recomand cu mare drag iubitorilor de literatură rusă clasică.
Lupul de stepă de Hermann Hesse este o altă carte pe care o aveam pe listă de foarte mult timp. Este o operă existențială, cu elemente de realism magic și cu foarte multă introspecție.
Personajul principal este un om pe care vrei să-l urmărești și să-l înțelegi pe tot parcursul călătoriei pe care o înreprinde.
Confesiunile unei măști de Yukio Mishima mi-a amintit, oarecum, de Camera lui Giovanni de James Baldwin. Este vorba despre un tânăr care-și descoperă sexualitatea și încearcă să o accepte în condițiile în care trăiește într-o societate cu reguli clar definite.
Stilul lui Yukio Mishima este unul direct, plin de lirism și de elemente de autoanaliză. Este cartea care l-a consacrat, ca scriitor și dacă sunteți interesați de opera acestuia, vă recomand să citiți volumul de față.
Portret al artistului la tinerețe de James Joyce este un alt volum din literatura clasică pe care l-am citit în iulie. Are un stil greoi, dar oferă, prin intermediul protagonistului, pe care-l observăm pe tot parcursul maturizării sale, o viziune asupra Irlandei din secolul trecut, a societății și a normelor impuse, dar și a impactului educației religioase asupra tinerilor.
Este o carte ce se citește lent, dar dezvoltarea personajului este foarte bine pusă la punct și modul în care se dezvoltă este reprezentativ pentru perioada respectivă.
Am citit și volumul Poezii de Octavian Goga, în cadrul maratonului de lectură românesc care sa desfășurat pe tot parcursul lunii iulie. Mi-a plăcut, poeziile sunt pline de melancolia vremurilor de altă dată, viața la sat și sufletul unui tânăr român prins în evenimentele vremii. Mi-a prins bine să citesc un volum de poezii care să-mi placă, după ce în alte luni am citit doar poezii dezamăgitoare.
Maidanul cu dragoste de G. M. Zamfirescu este o carte pe care am citit-o tot în cadrul maratonului de lectură sus-menționat. Reprezintă comunitatea românească dintr-o mahala a secolului trecut, foarte colorată, cu multitudinea de conflicte și bârfe care modelează comunitatea sau distruge o familie. E un volum potrivit pentru cei care vor să citească literatură românească clasică, dar care să meargă reprede.
Celelalte povești de dragoste de Lucian Dan Teodorovici a fost o cărțulie pe care am cumpărat-o prin martie (?) și pe care tot nu apucam să o citesc. Este vorba despre viața amoroasă a protagonistului, relația sa cu soția și amintirile din tinerețe legate de femeile care i-au trecut prin pat. Mi-a plăcut partea cu poveștile din copilărie și adolescență - foarte amuzante și care ajută cititorul să înâeleagă ce evenimente l-au modelat pe protagonist. Partea cu prezentul - relația cu soția - nu mi-a plăcut la fel de mult, mi-a dat senzația de poveste neterminată.
Fecioarele despletite de Hortensia Papadat-Bengescu este cartea lunii - cartea care nu mi-a plăcut deloc. Nu mă pot atașa de personajele scriitoarei, povestea e plictisitoare, stilul - deloc pe gustul meu. cu siguranță nu voi mai lectura volumele dumneaei.
Odiseea căpitanului Blood de Rafael Sabatini este un volum pe care l-am citit în cadrul provocării pe care mi-am propus-o pe blog acum ceva timp în urmă - 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă. Este o carte despre pirați, onoare, călătorii, comori și domnițe sensibile. Mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam - în ultima perioadă, datorită faptului că lucrez la un manuscris care conține elemente comune cu această carte, literatura despre navigație, piraterie și atmosfera secolului 18 pe mare, cărțile de genul sunt o inspirație.
Termin bilanțul acestei luni cu o dezamăgire - desigur, nu de nivelul Fecioarelor despletite, dar tot dezamăgire este. Circul nopții de Erin Morgenstern a fost un volum pe care voiam să-l citesc neapărat, mai ales după ce am citit că cei cărora le-a plăcut trilogia Caravalcu siguranță vor aprecia Circul nopții.
Povestea în sine e interesantă - un circ magic călător, un duel magic între doi oameni care nu au avut un cuvânt de spus în toată treaba asta și, evident, dragostea, care înflorește între cele mai nepotrivite personaje. Ce m-a deranjat a fost cât de lent s-a întâmplat totul, lupta în sine începe abia după jumătatea cărții, iar relația dintre anumite personaje mi s-a părut oarecum forțată.
Acestea au fost cărțile pe care am reușit să le citesc în iulie. Am început și o groază de alte cărți, despre care, cel mai probabil, vă voi vorbi în bilanțul literar din august. Până atunci, voi ce cărți ați mai citit vara aceasta?
O altă lună și-a luat zborul, un alt bilanț literar și-a făcut apariția. Spre surprinderea mea, am citit destul de multe cărți luna aceasta, ce-i drept, o bună parte fiind Young Adult. E un gen pe care l-am evitat o bună perioadă de timp, din simplul fapt că aveam impresia că absolut toate cărțile sunt despre niște drame inexistente, cu personaje ideale, iubiri ca din filme. Desigur, o bună parte din YA este așa, dar se mai găsesc și cărți care tratează subiecte serioase, iar protagoniștii sunt departe de a fi atotputernici și indistructibili. Dar vă spun mai multe odată ce vă prezint cărțile pe care le-am citit în martie.
Despre romanul lui Yukio Mishima, Sete de iubire, v-am vorbit pe canal. Romanul urmărește transformarea pe care o suferă o femeie proaspăt devenită văduvă atunci când se mută cu familia soțului decedat și-l cunoaște pe Saburo, grădinarul. Acest roman mi-a trezit pofta de a-l citi pe Mishima, un autor pe care l-am descoperit în liceu și a cărui scriitură mi-a lăsat o impresie foarte bună.
Am citit și un volum de povestiri scurte, care mi-au plăcut. În ianuarie am citit Death in Midsummer, restul povestirilor în martie, dar rămân la ideea că romanele lui îmi plac mai mult decât proza scurtă. Ceva a lipsit, construcția personajelor sau a poveștilor, dar atmosfera specifică scriiturii lui Mishima a fost prezentă pe tot parcursul volumului.
Tarling, un detectiv proaspăt întors din Hong Kong trebuie să descifreze
cine l-a omorât pe Thornthon Lyne, un personaj care i se adresează
detectivului, cu câteva zile înainte de a muri, cu rugămintea de a îl
ajuta să se răzbune pe Odette Ryder, o tânără ce l-a refuzat. Desigur,
femeia devine principalul suspect, însă Tarling este convins că
domnișoara Ryder e inocentă.
Misterul narcisei galbene de Edgar Wallace a fost un roman polițist drăguț, în sensul că a avut o poveste tipică pentru acest gen, personaje pe care nu le cunoști în întregime, dar destul cât să înțelegi motivele lor.
Din inima Africii de Karen Blixen este un volum pe care mi-am propus să-l citesc pentru că-l tot ocheam de ceva timp. Este o autobiografie a autoarei, unde aceasta relatează despre viața sa în Africa în calitate de proprietară a unei plantații din Kenya la începutul secolului XX. Prin intermediul acestui volum, am avut ocazia să văd atmosfera acelui loc a lumii, oamenii săi, tradițiile și regulile, dar și perspectiva omului alb pe tărâmul african.
Paradisul pierdut de John Milton e un alt volum pe care-l aveam pe lista mea nesfărșită de to-read încă din liceu. Fratele meu a citit această carte și țin minte că tot sublinia lucruri în ea, așa că după ani și ani de amânat, am decis să citesc și eu acest volum. Mi-a plăcut foarte mult povestea: perspectiva Satanei în ceea ce privește căderea sa, apariția lui Adam și Eva și dorința de a-i corupe. Deși cartea e scrisă în 1667, limbajul e destul de accesibil, personajele bine conturate și pe alocuri se vede clar părerea societății din acea perioadă cu privire la credință, rolul femeii și a bărbatului, dar și unele evenimente, introduse iscusit în discursul Satanei sau a altor personaje.
Romanul lui Jamie Ford, Hotel on the Corner of Bitter and Sweet, relatează povestea lui Henry și a lui Keiko, doi copii care-și clădesc prietenia în anii 40 ai secolului trecut.
Henry provine din părinți chinezi, iar Keiko - japonezi, însă ambii s-au născut în America, fiind astfel martorii urmărilor celui De-al Doilea Război Mondial asupra populației din Seattle și efectul acestuia asupra mentalității albilor din oraș. Așa cum sugerează și titlul, cartea a fost una bitter-sweet, iar recenzia mea completă o găsiți mai sus.
De Prințul nemilos de Holly Black m-am ferit ceva timp, pentru că aveam impresia că nu e genul de poveste care m-ar captiva, dar nu am avut dreptate.
Este vorba despre viața lui Jude, o adolescentă care în copilărie a fost martora morții părinților săi și împreună cu Taryn, sora geamănă și Vivienne, sora mai mare, a fost luată de către ucigașul părinților și dusă pe tărâmul zânelor, unde muritorii sunt tratați într-un mod anume. Ce impresii mi-a creat volumul aflați din filmulețul care urmează să apară, dar vă pot spune că abia aștept să citesc continuarea!
Am terminat de citit acest volum cu un titlu kilometric, scris de unul dintre profesorii mei de la facultate. Am dat examen din materia respectivă, dar nu am terminat de citit cartea. Am citit în întregime cam toate cărțile pe care le-am avut în materia universitară pe parcursul anilor și nu voiam să schimb acest lucru pe ultima sută de metri. Nu a fost o lectură captivantă, dar informativă.
Cartea aceasta am primit-o de la Storia Books și am citit-o abia acum, pentru că în cercul meu de prieteni, eu sunt cea care împrumută cărți și prietenele mele m-au întrebat dacă am ceva interesant și ușor de urmărit în colecție.
Toate fetele care au citit Spune-mi dacă zâmbești de Eric Lindstrom din cercul meu au zis că le-a plăcut cartea, așa că nu am mai tras pisica de coadă și am citit-o și eu. Vă spun mai multe despre ce impresii mi-a creat în filmulețul de pe canal.
Depression & Other Magic Tricks de Sabrina Benaim este prima carte pe anul acesta căreia i-am oferit o singură stea. Ori nu înțeleg eu poezia modernă, ori ceea ce am citit nu se poate numi poezie, dar am pierdut timpul degeaba parcurgând pagini pline de nimicuri, platitudini și ocazional o idee bună, dar deloc exploatată. Mi-e dor să citesc un volum de poezii care să mă facă să simt ceva, să văd lumea în alte culori, să fie ceva cu adevărat diferit. Aveți vreo recomandare?
Nono de Renata Carageani a fost un cărțișor pe care l-am primit de la Editura All, pe această cale vreau să le mulțumesc încă o dată pentru acest volum minunat. Deși la primele paragrafe ai zice că e o poveste pentru copii, volumul cuprinde foarte multe idei și situații din viața adulților, văzute prin ochii unei jucării.
Inițial i-am dat 3 stele din 5, însă după câteva zile de gândit la final, la firul narativ și la tot ce se întâmplă dincolo de „ochii” unei jucării, am crescut ratingul. Mi-a plăcut mult de tot cartea, aflați mai multe detalii pe canal.
Micul prieten de Donna Tartt este o carte care m-a frustrat foarte mult. În prolog, cititorul află despre o familie tradiționalistă din Alexandria, un oraș sudist din America, unde în niște împrejurări necunoscute, băiatul familiei, Robin, este găsit spânzurat într-un copac din curte. Un lucru ciudat este că moartea acestuia rămâne un mister: toată familia era prin preajmă, dar nimeni nu a văzut nimic. Zece ani mai târziu, una dintre surorile sale, Hariett, decide să afle cine este ucigașul, iar acest lucru declanșează o serie de evenimente, arătând cititorului lumea în care trăiește fata, oamenii din oraș și poveștile acestora.
Premisa era promițătoare, dar după jumătatea cărții, acțiunea a început să mă deranjeze: mi-am dat seama că premisa a fost una eronată, iar autoarea nu are de gând să facă ceea ce a promis prologul. Sunt prezentate mult prea multe povești diferite care nu au niciun impact asupra căutării ucigașului, evenimente care par a fi acolo doar de dragul de a fi. Singurul motiv de ce nu am abandonat cartea este pentru că e bine scrisă, într-un fel care te îndeamnă să vrei să afli ce se întâmplă mai departe. Finalul mi s-a părut abrupt și deloc satisfăcător, m-am simțit înșelată.
Șoseaua Jellicoe de Melina Marchetta e un alt volum pe care l-am primit
de la Storia Books și s-a adeverit a fi o lectură captivantă. Începutul
mi s-a părut cam încurcat, însă odată ce am avansat în acțiune, am
început să pun la locul său piesele care lipseau.
Acest roman este despre prietenie și căutarea de sine, iar elementele de mister sunt bine plasate și conturează atmosfera.
Caraval de Stephanie Garber este un volum pe care îl aveam pe telefon și am început să-l citesc într-o seară, înainte de somn. Dar mi-am luat țeapă, pentru că m-a captivat și am stat trează să-l citesc cât de mult am putut. E o carte despre două surori care locuiesc pe o insulă cu un tată despotic. Scarlett, cea mai mare, de mică îi scria lui Caraval, un magician care conduce un car(n)aval, să vină pe insula lor pentru o reprezentație, însă scrisorile ei au rămas fără răspuns până în clipa în care Scarlett urmează să se căsătorească cu un conte pe care nu-l cunoaște, iar Caraval îi trimite trei bilete pentru a participa la un joc pe care acesta-l organizează o dată pe an. Lucrurile nu merg așa cum vrea Scarlett și ea se trezește că premiul acestui an este Tella, sora ei, de care este despărțită odată ce fetele ajung pe insulă. Singură sau cu ajutorul lui Julian, un marinar cam nesuferit, tânăra trebuie să găsească toate indiciile și să ajungă prima la sora sa.
Mi-a plăcut cartea pentru că are o acțiune antrenantă, iar limbajul folosit e plin de figuri de stil, magia este prezentă peste tot, iar universul în care au loc evenimentele este unul spectaculos. Abia aștept să citesc continuarea, Legendary și apoi Finale, ultimul volum, care urmează să apară în mai.
Orele astrale ale omenirii de Stefan Zweig - am început sigură de faptul că îmi va plăcea acest volum. Sinceră să fiu, m-am plictisit după primele câteva povestiri, așa că l-am abandonat.
Imortaliștii de Chloe Benjamin - am terminat de citit cartea asta sâmbătă și vai, cât de multe lucruri interesante reies din acțiune.
Este vorba despre patru frați, care în copilărie merg la o prezicătoare care le spune, fiecăruia în parte, data morții, iar romanul urmărește efectul acestor preziceri asupra vieții celor patru. E un roman destul de complex și voi vorbi mai mult despre el într-o recenzie ce urmează să apară pe canal.
Hanul lui Manuc de Simona Antonescu - eram atât de încântată atunci când am auzit de ea și mai ales, când am cumpărat-o (asta se întâmpla la Bookfestul din Iași din octombrie, când a avut loc FILIT-ul). Dar... am început să o citesc acum multe luni și tot nu am reușit să avansez în acțiune. Limbajul e atât de greoi, plin de cuvinte arhaice încât, chiar dacă decorul cărții și personajele sunt plăcute și colorate, nu pot urmări firul narativ din cauza modului în care e scrisă. Poate nu e timpul potrivit pentru această lectură, dar mi-am propus să nu mă mai chinui cu romane care nu-mi trezesc interesul, așa că l-am abandonat.
Acestea au fost lecturile lunii martie, mult mai multe decât mă așteptam. Ce cărți interesante ați citit în ultima perioadă?
Salutare și bine v-am găsit cu bilanțul literar pentru ultima lună de primăvară din acest an!
A fost o lună în care, în continuare, m-am bucurat de cărțile audio și de titlurile minunate pe care ori nu le găseam fizic, ori nu aveam acces la ele pe moment în alt format.
Râde glonț de minte spartă de M.K. Lynn este al doilea volum din seria Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris și se axează preponderent pe viața socială a personajelor. Mai exact, pe felul în care aceasta se schimbă după evenimentele din primul volum, despre care am vorbit aici. Recenzia pentru cartea nr.2 din serie este deja pe blog.
Luna trecută am citit primul volum din această serie și am decis să continui. În Fundația și Imperiul de Isaac Asimov lucrurile devin ceva mai tensionate, dar tot nu am reușit să mă atașez de personaje. Nu mi-a plăcut niciunul, poate doar antagonistul - puțin de tot.
Casa de pe canal de Georges Simenon a fost o lectură care m-a surprins. Nu sunt o cititoare înrăită de thrillere, dar acesta mi-a plăcut - în special datorită aspectului psihologic și a construcției protagonistei, care e genul de persoană absolut dezagreabilă, dar ce te face să fii investit în soarta acesteia.
A doua Fundație de Isaac Asimov a fost volumul meu preferat din trilogie - personajele mult mai bine conturate dar, mai ales, acțiunea mult mai alertă și m-a ținut în priză. Cu toate acestea, nu voi continua seria - a fost o experiență interesantă, strict prin prisma familiarizării cu scriitura autorului.
The Naughty or Nice Clause de Kate Callaghan este un volum potrivit pentru sezonul rece sau pentru cei care iubesc foarte mult sărbătorile de iarnă. Familia Lylei decide să predea afacerea lor unui necunoscut, lui Mason, care ajunge să dețină peste 50% din acțiuni. Între cei doi există o animozitate reciprocă, dar atunci când petrecerea de Crăciun se termină într-un mic dezastru, Mason o ia pe Lyla cu el în orașul lui natal, femeia descoperind o tonă de secrete legate de misteriosul ei partener de afaceri. Lyla este o protagonistă de care te atașezi pe parcurs - face multe greșeli, dar realizează unde greșește. Mason e mai puțin conturat, dar am apreciat modul în care de fiecare dată când zice ceva, e complet serios - inclusiv când o complementează pe Lyla, care are impresia că el e ironic. Povestea se axează pe relația lor, fără însă a ingnora alte personaje și căldura de care se bucură Lyla atunci când ajunge în inima familiei lui Mason.
Spuma zilelor de Boris Vian a fost o lectură deosebită datorită faptului că te simți de parcă ai urmări o piesă absurdă, unde nu există diferențe între oameni, animale sau obiecte, unde tragismul, comicul, muzica și hazardul conturează o poveste de iubire inedită.
Maestrul de go de Yasunari Kawabata nu face parte din genul de lecturi pe care le aleg în mod obișnuit, dar fiind una dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale, am decis să-i dau o șansă. M-a plictisit de foarte multe ori, dar plusul a fost că volumul e scurt și oarecum informativ, iar autorul conturează maestrul într-un mod care te face să vrei să afli ce gândește.
Mașina timpului de H.G. Wells a fost genul de lectură pe care am devorat-o în câteva ore. Povestea, deși e scrisă la finalul anilor 1800, este cât se poate de modernă și am apreciat felul în care protagonistul - călătorul în timp - gândește despre civilizație și vede viitorul.
Victoria de Knut Hamsun m-a întors în vremurile de altă dată, la literatura despre dragostea imposibilă, marcată de diferența de clasă socială, moravuri și timp. Este o lectură rapidă, dar plină de trăiri și emoții.
Picnic la marginea drumului de Arkadi și Boris Strugațki e genul de lectură pe care trebuie să o iei în considerare dacă vrei să citești un fantasy clasic. Cu un limbaj colocvial și sarcastic pe alocuri, romanul urmărește viața oamenilor care intră în contact cu mediul atins de o forță extraterestră și modul în care acest loc - și obiectele ce se găsesc aici - influențează viața omului de rând.
Noi de Evgheni Zamiatin a fost o antiutopie care mi-a plăcut datorită limbajului și a felului în care se schimbă personajul principal, transformându-se dintr-o rotiță oarecare dintr-o mașinărie complexă într-o piesă care începe să gândească de sine stătător.
Frumoasele adormite de Yasunari Kawabata e o carte cu o premisă controversată: într-o casă care afirmă că nu este bordel, tinere femei sunt adormite, fără a ști că-și petrec nopțile cu niște bătrâni. Deși clienților nu li se permite să facă ceva fizic acestor fete, modul în care protagonistul își tratează frumoasele adormite este unul care te pune pe gânduri.
Prințul spinilor de Mark Lawrence a început pe o notă care m-a făcut să mă simt dezgustată complet de nația umană, iar protagonistul mi-a inspirat doar repulsie. Totuși, autorul reușește să-l portretizeze pe Jorg în așa fel încât ajungi să ții cu el în cele mai dubioase situații.
Iubește pe aproapele tău de Erich Maria Remarque mi-a reamintit de ce îl iubesc atât de mult pe acest autor: tratează cele mai întunecate subiecte, oferind personajelor o seninătate aproape bolnăvicioasă. În vremuri tulburi, când umanitatea pare să fie cuprinsă de o febră mortală, personajele lui Remarque reușesc să păstreze speranța, omenia și bunătatea.
Ucenicul Vraciului de Joseph Delaney a fost o aventură simpatică - despre un băiat care devine ucenicul unui vraci și cum își începe ucenicia, greșelile pe care le face, dar și prezența de spirit de care dă dovadă atunci când este cazul.
Povestea doctorului Dolittle de Hugh Lofting mi-a reamintit de copilărie - o carte simpatică, unde binele mereu învinge, unde nimeni nu se dă bătut, unde animalele sunt istețe și simpatice, iar protagonistul are o inimă pură.
Un mormânt în cer de Horia Vintilă a fost o lectură lentă, dar pe care am savurat-o pe deplin. Este o povestire-jurnal a pictorului El Greco, care datorită naturii meseriei sale intră în contact cu tot felul de oameni, accentul punându-se pe credință, moravuri și artă. Sufletul omului este întors pe toate părțile și natura ființei umane este dezbătută la fiecare pas, făcând din acest volum o odă adusă filosofiei, introspecției și esenței omului de azi și de altă dată.
Zăpada de primăvară de Yukio Mishima e primul roman din tetralogia Marea fertilității, comparată cu În căutarea timpului pierdut, varianta niponă. A durat un pic până am intrat în atmosfera poveștii, dar a meritat: Yukio Mishima e unul dintre autorii mei preferați din toate timpurile și mi-a fost dor de melancolia din scrierile sale.
Kepler 62 - Cartea întâi: Invitația de Timo Parvela, Pasi Pitkanen și Bjorn Sortland a fost o dezamăgire. Deși ideea e palpitantă, execuția nu a fost pe gustul meu - nu am creat nici o legătură cu personajele și cartea s-a simțit mai degrabă ca un prim capitol decât o poveste propriu-zisă. Cine sunt cei doi copii, Ari și Joni? Cum e construită lumea și de ce guvernul este rău? Care e treaba cu jocul Kepler62 și ultimul nivel? Nu se oferă nici un răspuns, iar asta mi-a tăiat din elan. Ilustrațiile sunt tare simpatice, pe alocuri am avut impresia că acestea spun mai multe decât povestea relatată.
Din păcate, nu s-a lăsat fără abandonate luna asta. Eram foarte încântată să încep Fiul risipitor de Radu Tudoran - mi-a plăcut enorm Toate pânzele sus! - dar după câteva capitole nu am fost convinsă. Nici faptul că un bărbat de 30 de ani îi zice unei fetițe de 13 că va fi o domnișoară frumoasă și când se reîntâlnesc după trei ani acesta o privește ca pe o femeie nu a ajutat.
Miezul inimii de Ioana Nicolaie este a doua mea întâlnire cu autoarea. După ce am citit cu mare interes Pelinul negru, eram curioasă de alte cărți semnate de autoare, dar am fost dezamăgită să găsesc același subiect dezbătut și aici: o fetiță dintr-o familie numeroasă și săracă, ce-și trăiește copilăria în comunism. Am obosit de acest subiect și de tendința literaturii române contemporane de a dezbate și tot dezbate acest subiect - am citit atâtea cărți ce se axează pe această temă, încât toate încep să mi se pară la fel.
Grădina uitată de Kate Morton este a doua mea întâlnire cu autoarea și, deși a mers mai greluț povestea la început, pe parcurs am devenit foarte investită în tot ce se întâmplă. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost faptul că deseori narațiunea se focusa pe trecutul unor personaje irelevante, care apăreau în scenă pentru câteva capitole și cred că aș fi putut să mă lipsesc de informațiile respective - nu ar fi afectat narațiunea în niciun chip.
Extrem de tare și incredibil de aproape de Jonatan Safran Foer este un titlu pe care l-am văzut de foarte multe ori pe social media acum câțiva ani, dar abia luna asta am ajuns la el și am rămas dezamăgită. Nu am citit prea mult ca să îmi dau seama că nu-mi place nici stilul de scriere, nici vocea personajului-narator, nici însuși povestea. Am abandonat lectura.
Dincolo de iarnă de Isabel Allende e o carte ce a luat o întorsătură bizară încă de la început, dar mi-a plăcut să urmăresc călătoria a trei oameni foarte diferiți, uniți de un țel comun, descoperind biografia lor și istoria care i-a adus în momentul prezentului.
Un alt titlu abandonat este Trei dinți din față de Marin Sorescu - nu m-a prins povestea, așa că nu am insistat cu lectura.
Misterul turnului din Vista Point de Ben Guterson este o carte simpatică, despre cum un copil face față pierderii și cum familia și trecutul reprezintă niște puncte de reper pentru un suflet sensibil.
Mormintele din Atuan de Ursula K. Le Guin, a doua carte din seria Terramare, mi-a plăcut datorită felului în care a evoluat protagonista, dar și pentru că am regăsit un personaj din primul volum.
O carte de la care aveam mari așteptări - Hoțul de praf de stele de Chelsea Abdullah - o premisă superbă, care mi-a amintit de Spice Road, un roman pe care practic l-am devorat, dar nu a fost să fie. Stilul de scriere e foarte sec, iar personajele ziceai că se lasă purtate de val, încotro vrea narațiunea, nu ele. Multe lucruri irelevante povestite în primele capitole, care mai degrabă tergiversau povestea decât să o contureze. Așa că am abandonat lectura.
Un alt volum care pleacă din biblioteca mea neterminat este Forța vitală de Tony Robbins. Într-adevăr, nu sunt o cititoare pasionată de non-ficțiune, dar am ales cartea asta pentru că mi-a plăcut ideea ei - discutarea despre tot felul de cercetări ce implică longivitatea, sănătatea mintală și fizică, evoluția omului în general. Ce nu mi-a plăcut - felul în care „se aude” vocea narativă - zici că e un speaker motivațional extraordinar de arogant unde nu e cazul, plus structura cărții. Se tot spune că se va prezenta informația x sau y, dar se bate apa-n piuă pagini la rând în loc să se prezinte informația propriu-zisă. Recunosc, nu am răbdare să citesc introduceri kilometrice, mi s-a acrit de pe când învățam la facultate, iar ideea de a filtra informația dintr-o carte de 700+ pagini pentru a o găsi pe cea relevantă nu-mi surâde.
La capătul lumii și în țara aspră a minunilor de Haruki Murakami a fost o reîntâlnire plăcută cu autorul, chiar dacă până acum am citit preponderent romanele sale mai noi. Se simte o ușoară diferență - poate o implementare timpurie - a temelor pe care le regăsesc în toate cărțile sale - muzică, femei, lucruri extraordinare care i se întâmplă unui tânăr oarecare. Dar nu am regăsit eternele pisici :)
Ca apa pentru ciocolată de Laura Esquivel este o carte pe care am început-o fără să știu despre ce e și m-a surprins plăcut. Are acel ceva specific autorilor sud-americani - doar un pic de realism magic, dar foarte frumos încrustat într-o poveste cât se poate de realistă.
A Botanist`s Guide to Parties and Poisons de Kate Khavari e o altă lectură abandonată - protagonista a fost fadă, iar autoarea introduce o multitudine de personaje noi în primul capitol și nu e deloc clar cine cine-i și ce caută acolo.
Douăzeci și patru de ore din viața unei femei de Stefan Zweig e o carte ce se citește repede și cu o voce narativă atractivă. Premisa pare a fi una simplă și mi-a plăcut mult viziunea naratorului asupra unei situații scandaloase.
Iubim. Început de viață de Octav Dessila este primul volum din trilogia omonimă, relatând despre povestea de dragoste ce se înfiripă între o elevă de liceu și un poet cu mult mai în vârstă decât ea. Deși nu m-a încântat această idee, am apreciat foarte mult scriitura, structura personajelor, discuțiile pe care acestea le poartă și descrierea orașului Iași - cartea m-a făcut nostalgică după anii adolescenței și studenției mele.
Am citit o dată Biblia, a fost suficient pentru mine, iar Ben-Hur de Lew Wallace e efectiv repovestirea acesteia, cu câteva elemente de interpretare proprie - în viziunea autorului, de exemplu, fecioara Maria este nepoata lui Iosif, ceea ce oferă o notă „aparte” poveștii. Autorul folosește un limbaj greoi de dragul de a o face, nu pentru că ar fi nevoie de așa ceva. Descrierile sunt lungi și pe alocuri deplasate.
O serie de povestiri, unele neterminate, dar și scrisori și file din jurnal, Manon ballerina de Antoine de Saint-Exupery a fost o lectură informativă pentru mine. Micul prinț este cartea mea favorită din toate timpurile și volumul a reprezentat un interes aparte pentru mine în ceea ce privește „cunoașterea” autorului dincolo de lucrările sale terminate. Manon ballerina se citește mai degrabă ca un reportaj-biografie, cu ceva fragmente de povestiri sau texte neterminate.
Tormented de Elayna R. Gallea este a doua carte din trilogia The Binding Chronicles, primul volum fiind Tethered și despre care am vorbit pe canal. Eram entuziasmată să citesc continuarea poveștii, dar nu a fost să fie: personajele zici că sunt altele, nu se întâmplă nimic în prima 1/8 din carte, iar autoarea simte nevoia să repete o dată la două-trei paragrafe cât de deșteaptă/savantă este protagonista. Protagonistul zici că-și pierde tot farmecul și toată puterea, devine efectiv un cățel trist care nu e în stare să-i spună iubitei sale adevărul.
Acestea au fost lecturile lunii mai. Voi ce ați mai citit?
