Și uite așa, ultima lună a toamnei și-a luat și ea zborul...
În noiembrie nu am citit foarte mult, dar am avut parte de niște lecturi absolut superbe, fiecare în felul său. Lecturi variate, pe care le-am ales după cum mi-a dictat starea de spirit în acel moment, iar alegerile făcute au fost potrivite. Ce-i drept, nu s-a putut fără un volum abandonat și de data aceasta, dar mi-am propus să nu mă mai forțez să duc până la capăt lecturi ce nu îmi fac plăcere.
Primul volum pe care l-am terminat în noiembrie este Fum de Ivan Turgheniev - ah, ce frumos scria acest autor! Mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu opera sa, mai ales că Prima iubire a fost volumul ce m-a introdus în lumea scriiturii lui Turgheniev.
Dune de Frank Herbert este acel gen de volum pe care îmi tot propuneam să-l citesc, dar abia în noiembrie am ajuns la el. Și cât de minunată a fost lectura și câte zile după ce am terminat volumul povestea a rămas cu mine, măcinându-mă! cCu siguranță voi citi toată seria, dar știu că nu este deloc realistic să-mi propun să o fac în viitorul apropiat.
Mi s-a făcut dor de Erich Maria Remarque, așa că am ales să citesc una dintre cele mai timpurii cărți semnate de autor și... am rămas ușor dezamăgită. Povestea urmărește viața unei femei, Gam, care se adeverește a fi o fire rebelă, dar într-o formă lipsită de rațiune și mai ales, responsabilitate. Cu siguranță Gam nu este un model în viață, personalitatea ei nu se potrivește cu mine, am urmărit-o pe tot parcursul lecturii întrebându-mă ce altă stupiditate va mai face. Îl iubesc pe Remarque și mă bucură faptul că am avut șansa să îl descopăr prin intermediul altor cărți, mult mai bune. Dacă aș fi început cu Gam, e foarte probabil că aș fi pierdut din raza mea de interese literare un autor bun.
Noiembrie m-a bucurat și cu o carte pentru copii absolut superbă, Regele Ugu. Mumia și comoara blestemată de Adam Stower. Este un volum ce continuă povestea lui Andi Firicel și a celui mai bun prieten al său, iar noua peripeție s-a adeverit a fi nu mai puțin interesantă decât cea din primul volum. Vă recomand cu mare drag această serie, povestea e fantastică, distractivă, iar edițiile în limba română, apărute la Humanitas Junior, sunt deosebit de frumoase.
Nu citesc foarte des thrillere, dar Cina de Herman Koch mi-a captat atenția și m-a ținut în priză pe tot parcursul lecturii - nici nu am simțit cum a zburat timpul. Personaje dubioase, situații complicate, un narator în care nu poți avea încredere - toate aceste ingrediente clasice pentru un thriller Herman Koch le dozează potrivit, iar lectura te acaparează în totalitate.
Am terminat de citit și volumul 2 din seria World of Warcraft Chronicle de Blizzard Entertainment și mi-a plăcut tare mult să aflu anumite lucruri legate de povestea universului WoW. În acest volum, accentul se pune pe venirea orcilor pe Azeroth, distrugerea planetei lor natale, Draenor, împărțirea clanurilor, dar și formarea celor două mari facțiuni importante: Hoarda și Alianța. Abia aștept să văd ce povești voi (re)descoperi în următorul volum din serie.
La final, voi spune câteva lucruri despre cartea pe care am abandonat-o în această lună, Preaiubita de Toni Morrison. Recunosc, nu știam în ce mă bag atunci când am început lectura, drept urmare, nu aveam cine știe ce așteptări. Dar, cum deseori se întâmplă la mine, cărțile iubite și lăudate de mass-media se adeveresc a fi niște lecturi deloc interesante. Nu am rezistat mai mult de 50 de pagini, povestea m-a plcitisit enorm - atât de corul, cât și acțiunea, dar mai ales, vocea narativă. Se pare că nu sunt pe aceeași lungime de undă cu acest volum aclamat și nu am niciun regret că am abandonat lectura.
Acestea au fost cărțile ce mi-au bucurat ochii în ultima lună de toamnă. Voi ce ați mai citit?
Salutare și bine v-am regăsit în ultima lună a acestei toamne! Sper că schimbarea orei nu v-a afectat prea mult și că vă bucurați de lecturi interesante.
În octombrie am citit destul de variat și per total, sunt mulțumită de ce cărți au ajuns să-mi bucure atenția.
Voi începe în ordine cronologică, prima carte terminată în octombrie fiind La paradisul femeilor de Emile Zola. Un roman clasic pe care mă bucur că l-am descoperit mai bine mai târziu decât niciodată. Relatează povestea unei tinere din provincie care vine la Paris să-și caute un rost în viață, ajungând să fie vânzătoare în scandalosul magazin La paradisul femeilor. Impresiile mele despre carte le găsiți mai sus.
Seduce Me at Sunrise de Lisa Kleypas urmărește povestea amoroasă a uneia dintre surorile Hathaways. De data aceasta, este vorba despre sora fragilă, pe care toți o consideră mult prea slabă și o femeie ce nu are cum să își trăiască viața așa cum pot ceilalți. Ei bine, fata demonstrează altceva...
Tempt Me at Twilight este cartea surorii mijlocii din familia Hathaway, care-și dorește un mariaj liniștit, alături de un om potolit, care nu iese în evidență. Dar soarta îi pregătește alt fel de uniune. Din nou, Lisa Kleypas atrage cititorul prin intermediul unor personaje plăcute, ușor clișeice, dar pe care le urmărești cu interes.
Married By Morning este povestea de dragoste a singurului bărbat din familia Hathaway și e una dintre cărțile ce mi-a plăcut mai mult decât restul, datorită felului în care personajul principal este construit pe parcursul celorlalte romane, ca să-l descoperi în totalitate în acest volum. Nici aleasa inimii lui nu este mai puțin atrăgătoare, ca personaj, nu neapărat ca aspect fizic.
Love in the Afternoon este volumul ce încheie povestea celor din clanul Hathaway, axându-se pe relația amoroasă a mezinei. Acest roman e ceva mai serios, aducând în discuție PTSD-ul și modul în care acesta (ar fi fost) este perceput în societatea victoriană.
Regele Ugu de Adam Stower este o carte pentru copii tare simpatică, tratând subiecte precum prietenia și aventura, foarte frumos exemplificate. Personajele sunt drăguțe, atmosfera una de poveste și te transpune în totalitate în acea stare de spirit pe care o aveai când erai mic și te aventurai în cine știe ce peripeție alături de prietenii tăi.
Tot în octombrie am terminat de citit o non ficțiune, Sensul iubirii: Revoluția științifică a relațiilor de dragoste semnată de Dr. Sue Johnson. Mai multe detalii legate de această lectură găsiți în articolul dedicat volumului.
Cititorul de Bernhard Schlink este un volum ce face parte din categoria cărților pe care, oarecum, regret că nu le-am descoperit mai devreme. În același timp, mă gândesc că poate la o altă vârstă aș fi văzut diferit atât povestea, cât și motivațiile personajelor.
Vechiul oraș imperial de Yasunari Kawabata a fost un roman scurt, dar cald, unde accentul a fost pus mai mult pe oraș în sine: tradiții, modul în care curge timpul peste acest loc, istoria într-o permanentă mișcare, impactul evenimentelor din secolul trecut asupra populației locale.
Pasageri. Antologia de proză scurtă a Școlii de vară Gheorghe Crăciun este un volum pe care l-am primit de la prietenii de la editura Paralela 45. Unele dintre povestiri mi-au plăcut, pe altele nu am reușit să le descifrez, dar mi-a plăcut aerul de exercițiu care planează asupra fiecărui fragment lecturat.
Poartă-ți plugul peste oasele morților de Olga Tokarczuk a fost o carte pe care am citit-o cu sufletul la gură. Foarte atmosferică, plină de mister, perfectă pentru serile reci de toamnă.
Și, ca să închei acest bilanț întârziat pe o notă optimistă, am abandonat un roman în octombrie.
Regatul sufletelor de Rena Barron este un volum pe care l-am câștigat la un concurs semnat de Cărți cu Colți (organizează des concursuri tare faine pe contul ei de Instagram, vă recomand să o urmăriți) și m-am bucurat, pentru că aveam cartea pusă pe lista de To-Read pe Goodreads.
Vreo 70 de pagini lecturate și am luat decizia să nu mă mai torturez. Povestea nu m-a prins deloc, deși premisa era promițătoare. Mult prea multe lucruri se întâmplau și nu se întâmplau - povestea nu se mișca dintr-un punct mort, dar tot ce înseamnă construcția lumii, felurile de magie, clanurile, viața de la palat, toate mi-au făcut impresia că au fost prezentate cititorului mult prea devreme, mult prea repede, acaparând tot acel spațiu destinat dezvoltării protagonistei. Nu regret că am abandonat o lectură ce nu mă încânta, regret faptul că am avut alte așteptări.
Acestea fiind spuse, cum a fost luna voastră în materie de lecturi? Ce cărți au rămas cu voi, zile întregi după ce le-ați terminat, ce cărți ați abandonat, ce lecturi ați mai descoperit?
Salutare și bine v-am găsit în a zecea lună a anului! Sper că acest anotimp vă bucură la fel cum mă bucură pe mine, pentru că toamna e una dintre cele mai frumoase perioade. E anotimpul care mă inspiră să citesc mai mult, iar anul acesta simt cum clasicii pun stăpânire (din nou) pe mintea mea.
Septembrie a fost o lună bogată în lecturi, dar cum a fost și o lună a începuturilor pentru mine personal, au mai intervenit și niște schimbări în biblioteca pe care o dețin.
Am început luna cu lectura aceasta - Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia. Este jurnalul lui Ovidiu la Tomis, iar pentru mine subiectul a avut un interes major, datorită faptului că acum un an m-am mutat în Constanța și tot ce ține de istoria acestui loc mă fascinează. Impresiile mele despre volum le găsiți în recenzia de mai sus.
Destrămare de Sorin Delaskela a fost un volum ce te pune pe gânduri, prezentându-ți viziunea unui bărbat despre viața sa, despre cum se simte prins în vârsta pe care o are și posibilitățile pe care le vede deja limitate. Destrămare e o carte ce te face să te transpui în pielea naratorului, să-i vezi clar perspectiva.
Vârsta inocenței de Edith Wharton este primul clasic pe care „l-am dat gata” toamna aceasta. Nu e prima mea întâlnire cu autoarea, dar mi-a fost dor de stilul ei, de personajele sensibile și iraționale în raționamentul lor, atât de dornice să trăiască, să simtă, dar și atât de limitate de normele vremii.
Printre lecturile serioase merge și un roman de dragoste, iar felul în care scrie Lisa Kleypas m-a cucerit de la seria Wallflowers, așa că am început seria The Hathaways. Acțiunea are loc prin 1850, în prim plan apărând familia Hathaway, formată din patru surori și un frate. Rămași orfani, cei cinci se trezesc cu o avee și un titlu, însă în familia lor atât de diferită și de „anormală”, lucrurile devin din ce în ce mai dificile. Mine Till Midnight se axează pe povestea surorii mai mari, Amilia, care își ia rolul de mamă și jură că restul vieții se va ocupa doar de frații ei... asta până când în peisaj apare Cam Rohan. Mine Till Midnight este o lectură ușoară, previzibilă pe alocuri, dar antrenantă și cu personaje bine conturate.
Gallywix: Trade Secrets of a Trade Prince de Gavin Jurgens a fost o povestire scurtă, dar foarte antrenantă și amuzantă, prezentând povestea unui personaj important din universul World of Warcraft. Regele goblinilor, Gallywix, își povestește viața și drumul spre ascensiune, într-o manieră foarte amuzantă și care te ține în priză pe tot parcursul lecturii.
Toamna clasică a continuat cu un volum destul de scandalos pentru vremea în care a apărut, Bonjour tristesse de Francoise Sagan. Urmărește viața unei tinere rămasă orfană de mamă, care se înțelege foarte bine cu tatăl ei, până în momentul în care acesta se amorezează de o bună prietenă a mamei răposate. Bonjour tristesse nu e un roman lung, dar perspectiva unei adolescente este bine prezentată.
A Thousand Years of War: The Story of Alleria & Turalyon de Robert Brooks este un alt volum din universul WoW, care prezintă povestea a două personaje majore, Alleria și Turalyon. Deși nu m-au interesat aceste două personaje în mod special pe parcursul jocului, mi-a plăcut să aflu câte ceva despre rostul lor și impactul pe care l-au avut în anumite situații.
În The Tomb of Sargeras de Robert Brooks, accentul se pune pe dorința lui Gul`dan de a deschide un portal pentru Burning Legion în mormântul lui Sargeras și încercarea lui Khadgar cu Maiev Shadowsong de a-l opri pe Gul`dan. Din nou, acest volum prezintă o parte din evenimentele ce întregesc povestea unui expansion din cadrul universului WoW.
Pe drum de Jack Kerouac este ultimul clasic pe care l-am terminat în septembrie, aducând în atenția cititorului mentalitatea generației Beat din America anilor 50 din secolul trecut. Nu e neapărat o carte ce să-ți ofere teme de gândire, dar te imersează în totalitate în acțiune.
Și pentru că spuneam mai sus despre niște schimbări, în septembrie am decis să abandonez niște cărți pe care ori le-am lăsat la o parte de prea mult timp, ori m-am plictisit de acestea, ori pur și simplu nu am putut să le continui.
Salt to the Sea/ O mare de lacrimi de Ruta Sepetys este un volum pe care l-am avut de ceva timp pe listă, iar când l-am început, am rămas dezamăgită. Relatează povestea a patru copii/adolescenți în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, personaje care se află de ambele părți ale baricadei, fiecare cu propria poveste. Romanul are tendința să adune aceste personaje la un loc, dar pe mine felul în care e scrisă cartea m-a făcut să avansez foarte încet, până când am decis să abandonez lectura. Fiecare capitol se axează pe un anumit personaj, dar acestea sunt atât de scurte, încât abia începe să se întâmple ceva și autoarea sare la alt capitol, la alt personaj. Acest tip de scriere nu e pe placul meu, pentru că pur și simplu nu am avut timp să mă atașez de vreun personaj sau să înețeleg pe deplin încotro se îndreaptă mintea acestora. Nu cred că am ajuns la jumătatea cărții, dar cert este că noi două nu ne-am potrivit.
Sea People: The Puzzle of Polynesia de Christina Thompson este o non ficțiune foarte interesantă, bine scrisă, se vede clar că autoarea s-a documentat foarte mult. Am început să citesc cartea când mă interesa subiectul (am făcut ceva cercetări pentru romanul meu ce urmează să apară în viitorul apropiat), dar după ce am făcut rost de anumite informații, mi-am pierdut avântul. Nu văd abandonarea acestei cărți ca pe o nereușită, ci ca o sursă de informație ce mi-a servit acolo unde aveam nevoie de aceasta.
O carte abandonată din toată inima a fost Lăptarul de Anna Burns. Recunosc, habar nu aveam despre ce urmează să fie cartea, dar am tot văzut-o lăudată și iubită de oameni a căror părere despre anumite lecturi o respect. Lăptarul însă a fost o lectură chinuitoare și foarte frustrantă pentru mine. Naratoarea, o adolescentă după care începe să umble un bărbat cu mult mai în vârstă, poreclit „Lăptarul”, este un personaj extrem de antipatic. Vorbește mult și pe lângă subiect, niciodată nu pare să ajungă la a spune povestea pe care are de gând să o relateze. Cartea e scrisă sub forma unor paragrafe interminabile, foarte lălită, fără sens, în opinia mea. Rareori citesc romane care să mă frustreze, dar acesta a făcut parte din listă (alături de Micul prieten a Donnei Tartt). Desigur, fiecare carte își are cititorii, dar pentru mine, Lăptarul a fost o alegere nepotrivită.
Acestea sunt lecturile lunii septembrie. Voi ce mai citiți?
Salutare și bine v-am găsit în prima lună a toamnei! Septembrie a venit cu un vânt rece și o ploaie care a spălat ultimii pași a lui august, dar acesta nu este un motiv de tristețe... abia aștept să văd cum toamna își desface aripile peste natură... dar să revenim la cărți :)
Finalul verii m-a prins cu mai multe titluri, am citit foarte variat și am descoperit și câteva volume care m-au impresionat și au rămas cu mine multe zile după ce le-am terminat.
Am început luna cu un clasic, Walden sau viața în pădure de Henry David Thoreau. Este un jurnal în care autorul își documentează cei doi ani petrecuți în sălbăticie, departe de lumea civilizată și impactul pe care-l are natura asupra lui. E un volum ce te transpune în universul pe care-l vede autorul, o reîntoarcere la origine prin intermediul unui jurnal. Vă recomand să-l citiți dacă vreți să vă pierdeți în sălbăticie fără a ieși din propria casă.
Li Li`s Travel Journal de Blizzard Entertainment - lorul World of Warcraft este foarte vast, povestea fiind momentan neterminată. Mini-volumul acesta relatează călătoriile pandereniței Li Li și a unchiului său Chen, întâlnirea cu alte popoare de pe continent și spirite care dăinuie pe pământurile Pandariei. Dacă vă place universul WoW, vă recomand să citiți și această cărțulie.
Cartea Miracolelor de K. J. Mecklenfeld - un volum pentru copii care m-a făcut să uit despre lumea înconjurătoare pentru câteva ore. Urmărește aventurile unui copil care-și pierde puterile magice, iar o anumită carte, demult dispărută și intens căutată de foarte mulți oameni, s-ar putea să-l ajute să-și recapete magia. Pe K. J. Mecklenfeldo citesc cu mare drag și fiecare nou volum apărut încântă copilul din mine.
World of Warcraft Chronicle, volumul I de Matt Burns, Robert Brooks, Chris Metzen, este acea carte ce introduce un cititor în universul World of Warcraft. Volumul reprezintă Geneza universului, cum s-a împărțit lumea, cum au apărut anumite rase, cum zeitățile, demonii și muritorii ajung să lupte între ei, să colaboreze, să-și fure puterile sau să creeze ceva măreț împreună. World of Warcraft Chronicle este formată din 3 volume și cu siguranță le voi citi și pe celelalte două.
Amantul japonez de Isabel Allende este o carte despre iubire și regăsire, despre capacitatea omului de a-și cultiva și păstra sentimentele ani la rând, nealterate. Romanul cuprinde mai multe povești, cea principală fiind axată pe viața Almei, în prezent o bătrână care ascunde multe lucruri, lucruri pe care nepotul ei, ajutat de o tânără cu un trecut tragic, încearcă să le descopere.
Fracturi de Mihail Victus face parte din acele romane contemporane care nu se axează asupra comunismului și a societății românești de pe timpuri, ci urmărește viața și confesiunea unui bărbat de succes, care practică o meserie despre care nu se poate spune că e nobilă și devine părtaș la un eveniment care, contrar caracterului său, îl macină și-l face să treacă printr-o serie de stări necaracteristice protagonistului. Un bun roman psihologic, scurt, ușor de urmărit.
Hype de Hose Pablo este un volum de poezie contemporană ce nu a rezonat absolut deloc cu mine. Nu citesc destulă poezie încât să apreciez cât de „bun” sau „rău” este volumul, cert e faptul că mie nu mi-au plăcut poeziile, nu am înțeles ce a vrut să spună eul liric, ba mai mult, pe alocuri mi s-a creat impresia că anumite lucruri sunt spuse strict de dragul de a șoca și a fi diferit.
Sylvanas Windrunner: Edge of Night de Blizzard Entertainment este o altă povestire scurtă din universul WoW, care se axează pe acest personaj și cum ajunge Sylvanas să fie conducătoarea unei rase nou create. Sylvanas este unul dintre personajele mele preferate din WoW, așa că i-am urmărit povestea cu interes, deși știam în mare parte ce și cum i se întâmplă din procesul de parcurgere a jocului.
Acestea au fost lecturile lui august, voi ce ați mai citit?
Salutare și bine v-am (re)găsit în ultima lună a acestei veri neobișnuite!
În iulie am citit mai mult decât mă așteptam să o fac, dat fiind faptul că am avut câteva proiecte personale și profesionale la care am lucrat (urmează să anunț ceva tare, tare drag mie, dar o fac când am și eu toate detaliile, așa că stați aproape!)
Să revenim totuși la lecturile lunii iulie. A fost o lună fierbinte, atât ca temperatură, cât și ca gen literar. Când simt că intru într-un reading slump, cărțile romance sunt acelea care mă scot la mal. Nu m-am dat în vânt după romance în liceu sau facultate, dar uite că gusturile se schimbă.
Prima carte din acest gen pe care am citit-o în iulie a fost Faked de Karla Sorensen, o poveste de dragoste simplă, amplasată în cotidianul de astăzi. Totul începe când Claire, protagonista, cedează insistențelor surorii sale gemene de a se preface că este aceasta pentru a merge la un eveniment. Claire este îndrăgostită de ceva timp de cel mai bun prieten al surorii sale, Finn, iar familia lui urmează să participe la un eveniment unde vor să atragă un sponsor. Încântată de faptul că va fi +1 a lui Finn și poate se decide să-i mărturisească sentimentele, Claire se trezește la ușă cu Bauer - fratele vitreg a lui Finn, un rebel, oaia neagră a familiei și un neînțeles. Cei doi ajung să meargă împreună la întâlnirea programată, fără a ști ce-i așteaptă.
Faked e un roman liniștit, unde relația dintre cei doi se construiește treptat, totul se întâmplă lent, fără prea mult dramatism. Sunt și câteva momente tensionate, dar per total, Faked e un romance relaxant, unde protagoniștii sunt oameni realiști, iar modul în care apare atracția între ei este unul la fel de natural.
Am citit și un volum de poezie, Cutii de Cătălina Bălan, despre care nu am ajuns încă să scriu pe blog. Nu sunt o mare fană a poeziei moderne, a versului alb unde aparent nimic nu are sens. Cu toate că acest volum este fix un vers alb continuu, ceva m-a atins. Poate melancolia unui oraș pe care l-am lăsat în trecut, poate solidaritatea pentru eul liric, nu știu. Cert este că mi-a plăcut să urmăresc gândurile împrăștiate oarecum haotic pe hârtie.
Jocul îngerilor de Karen Kinsbury este un volum pe care l-am citit foarte, foarte greu. E genul de carte care parcă are un fir narativ interesant, dar totdată, are niște elemente care pur și simplu te scot din atmosferă în totalitate și durează ceva până te încumeți să reiei lectura. Am scris mai multe despre acțiune, personaje și impresiile mele în acest articol.
Bound by Honor de Cora Reilly este primul volum din seria Born in Blood Mafia Chronicles, urmărind construcția relației între Luca, cel mai mare șef de trib (:D) și Aria, mafia princess care e practic forțată să se căsătorească cu Luca pentru a uni două familii. Acțiunea e foarte previzibilă, dar Cora Reilly scrie într-un fel captivant, astfel încât nu-ți dai seama cum trece timpul.
Bound by Hatred este al treilea volum din aceeași serie, focusându-se pe relația între Matteo, fratele lui Luca și Gianna, sora Ariei. Mi-a plăcut mai mult dinamica între acești doi protagoniști, nu a lipsit drama și scânteile ce nu prea au fost conturate în relația din primul volum. Din nou, scriitura autoarei e una ușoară, nepretențioasă.
Bound by Vengeance se numără printre ultimele cărți din serie și acțiunea are loc în același univers, dar separat de familia principală. Cara este fiica unui trădător, iar drept pedeapsă, capul mafiei decide să o dea unuia dintre cei mai cruzi soldați ai săi - Growl, despre care circulă tot felul de zvonuri, unul mai înfricoșător decât altul. Doar cititorul este acela care vede ce se întâmplă, de fapt, în universul acestui personaj.
Deși povestea în sine e cam slăbuță, aspectul care m-a deranjat cel mai mult a fost lipsa unei corecturi ca lumea a acestui volum. Foarte multe chichițe care sar în ochi, personaje cărora li se încurcă numele, acțiuni care se bat cap în cap.
Triphopuri de Dan Negară este un alt volum de poezie pe care l-am citit luna aceasta - ambele cărți mi-au fost trimise de către prietenii de la Editura Paralela 45, le mulțumesc și pe această cale.
Revenind, Triphopuri mi-a plăcut mai puțin decât Cutii. Dacă aș fi la ora de română și ar trebui să folosesc anumite cuvinte pentru a descrie ce poezii, din punctul meu de vedere, scrie Dan Negară, aș spune ermetice. E foarte greu să-ți dai seama ce a vrut să spună poetul, eul liric își schimbă timbrul de la un vers la altul, toate poeziile sunt un imens vers alb, cuprinzând tot felul de idei greu de descifrat. Au fost câteva aspecte sau gânduri care mi-au plăcut, dar mi-a fost dificil să urmăresc cursul evenimentelor și a trăirilor eului liric.
Și, o noutate pentru acest an, am și o carte pe care am abandonat-o. Este vorba despre Nero, seria Made Men, de Sarah Brianne. Din nou, o carte despre mafia, accentul punându-se pe relația între o tânără săracă și fiul capului mafiei. Acțiunea are loc în mediul academic, cei doi protagoniști fiind liceeni, iar premisa mi s-a părut una interesantă, dar am rămas foarte dezamăgită.
După câteva capitole, când a început să se contureze povestea și să se definitiveze vocea narativă, mi-am dat seama că nu asta îmi doresc de la o carte. Felul în care e scrisă are un puternic aer de cărți de pe Wattpad - o platformă unde găsești multe lecturi interesante, de altfel, dar exact acest volum are aerul acelor cărți de pe Wattpad: eroină săracă/din mediu defavorizat/dar foarte drăguță și deșteaptă și independentă și băiatul rău/puternic cu o influență ieșită din comun/atletic/care cumva vrea inițial să o prostească pe eroină, dar apoi se îndrăgostește de ea. Și nu neapărat torentul acesta de clișee a fost aspectul care m-a îndemnat să abandonez cartea, ci scriitura - foarte cringe, cu siguranță nu genul meu.
Și pentru că am rămas dezamăgită de Nero, m-am întors la Cora Reilly, dar am vrut o poveste care nu are continuare, aa că am ales un stand alone, Sweet Temptation. Giulia este dată, la 18 ani, lui Cassio, un bărbat cu mult mai în vârstă decât ea, pentru a-i fi soție, dar înainte de toate, pentru a fi mamă pentru cei doi copii mici ai lui. Dar Giulia are alte planuri - are de gând să iasă din anonimat și să-l facă să o vadă pe ea - nu ca adolescentă, nu ca bonă, ci ca femeie.
Scriitura, din nou, lasă de dorit - mă mir cum de o autoare atât de populară în ceea ce privește genul nu își ia un editor și/sau corector mai atent - dar povestea în sine, cu câteva excepții, e destul de drăguță.
Am citit un volum pe care îl aveam pe listă de ceva timp - Oameni normali de Sally Rooney. E un roman despre viața a doi adolescenți, mai târziu tineri adulți și evoluția relației lor, cu inversarea rolurilor inițiale. Povestea e credibilă și dinamica între cei doi e una demnă de a fi urmărită.
Deșertul tătarilor de Dino Buzzati face parte din categoria cărților serioase pe care le-am citit în iulie. A fost o surpriză pentru mine subiectul și desfășurarea acțiunii, dat fiind faptul că habar nu aveam despre ce e cartea când am început să o citesc. Mi-a amintit, ca stil, de volumele lui Camus și mi-a plăcut să mă reîntorc, prin intermediul acestei cărți, în perioada în care citeam romane existențialiste.
Ultima carte pe care am citit-o în iulie a fost Toamnă la Pekin de Boris Vian, una dintre cele mai bizare lecturi din ultima perioadă. Acțiunea se desfășoară într-un deșert, unde mai multe personaje ciudate sunt implicate într-un proiect absurd - construcția unei căi ferate care nu are trenuri.
Acestea au fost cărțile lunii iulie. Voi ce ați mai citit?
Pe principiul vine vara, bine-mi pare, este primul an în care nu mai am examene, nu mai am de scris proiecte, dar nici timp de lenevit nu prea mai există. Bine ai venit, viață de adult!
Lăsând la o parte nostalgiile, literar vorbind, luna iunie a fost una liniștită, cu câteva cărți ce au marcat începutul de vară, dar și câteva volume care nu m-au dat pe spate, dar au fost niște lecturi ușoare, potrivite pentru acest sezon. Voi începe, ca de obicei, în ordine cronologică.
Din volumul acesta, am citit doar povestirea Regii nisipurilor. În aceasta, George R.R. Martin creează un adevărat coșmar. Protagonistul, un om (?) căruia îi place să aibă, ca animale de companie, tot felul de ciudățenii, se pricopsește cu patru colonii de gândaci, care se numesc Regii Nisipurilor. Practic, aceștia nu sunt doar niște gândaci - au un sistem social foarte bine pus la punct, construiesc orașe, duc războaie, se modifică în funcție de modul în care sunt îngrijiți. Iar protagonistul ajunge să-i trateze într-un anumit fel...
George R. R. Martin nu scrie doar romane care te țin cu sufletul la gură; până și această povestire scurtă e foarte antrenantă și evenimentele ajung să fie șocante, să te facă să te simți mai mult decât inconfortabil. Am mai citit proză scurtă semnată de autor, volumul Zburătorii nopții, care m-a înfricoșat la fel de mult.
Hoții de frumusețe de Pascal Bruckner e o altă lectură inconfortabilă. Știam deja cam ce stil are autorul, am citit Luni de fiere acum ceva timp, dar starea pe care mi-a creat-o cartea de față mi-a amintit foarte mult de o carte de-a lui Fowles.
Subiectul este simplu: un cuplu rămâne blocat într-o furtună în munți și dintr-un noroc chior, locuitorii dintr-o casă din apropiere îi salvează. Odată ce ajung la conac, protagoniștii își dau seama că ceva e în neregulă cu gazda lor, iar mai târziu află și ce ascunde aceasta.
Scrisori către Aurora de Marin Preda - un volum scurt, dar prin intermediul căruia am aflat cine este omul din spatele Moromeților. E o colecție de scrisori pe care le-a păstrat Aurora Cornu, unde Preda îi vorbește despre călătorii, emoții, viața pe care o are și dorul imens după ea. Mi-a amintit de jurnalele lui Sebastian; o melancolie care trece prin timp și rămâne la fel de bine ancorată în cuvintele scrise, după ani și ani.
Sunetul muntelui de Yasunari Kawabata - o lectură japoneză lejeră, despre eternitate, familie, timp și trăiri pe care mulți preferă să le ascundă. Narațiunea are loc din perspectiva unui bătrân, care ajunge să-și iubească nora mai mult decât pe proprii copii. În această femeie, găsește urmașul ideal - iubirea pentru propriul cămin, grija pentru un soț nerecunoscător, atenția acordată socrilor, toate aceste aspecte le găsește în tânără. Deși nu este o carte complicată, abordând un subiect aparent banal, Sunetul muntelui a fost pe placul meu, o carte din categoria de cărți cu o acțiune lentă, deloc grăbită.
Colecționarul de istorie de Elizbeth Kostova - volumul acesta de peste 700 de pagini l-am cumpărat sub forma Blind Date with a Book - fără să știu ce cumpăr. L-am început prin ianuarie, dar l-am lăsat, apoi m-am reîntors la el și l-am devorat într-o săptămână.
Este povestea a trei personaje diferite, care, fiind strâns legate de mediul academic, au descoperit documente ce atestă faptul că Vlad Țepeș încă mai bântuie pământurile și în ziua de astăzi. Cartea, deși conține o enormitate de informații, nu a fost deloc plictisitoare, iar lectura a mers ca pe roate.
O altă carte ce mi-a plăcut mult a fost The Chaperone de Laura Moriarty. Ca stil și poveste, dar și perioada în care are loc acțiunea, mi-a amintit de Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert.
Povestea are loc în anii 1920, când viitoarea vedetă Louise Brooks pleacă din orașul natal la New York și, fiindcă așa cereau normele, se trezește cu o însoțitoare trecută de 30 de ani, Cora, care are propriile motive să plece din orașul unde se află familia ei. Acțiunea este antrenantă, iar cel mai și cel mai mult mi-a plăcut atmosfera cărții.
Ultima carte pe care am citit-o în iunie a fost Șarpe și porumbel de Shelby Mahurin, volum ce urmeză să apară pe la mijlocul lui iulie în librării, făcând parte din primele două cărți din noua colecție a editurii Corint, Corinteens.
Povestea urmărește o vrăjitoare ce își ascunde proveniența și puterile, încercând să ducă o viață pașnică într-un oraș unde Vânătorii de vrăjitoare își au rezidența. Lucrurile scapă de sub controlul fetei atunci când, în urma unei serii de evenimente, se trezește căsătorită cu Reid, căpitanul Vânătorilor.
Acestea sunt cărțile lui iunie. Voi ce ați mai citit? Care a fost cea mai faină carte pe care ați citit-o luna trecută?
Salutare și bine v-am regăsit la un început de vară cum nu am mai avut!
Dacă în luna aprilie m-am putut „lăuda” cu un număr destul de mare de cărți citite, mai nu a fost o lună la fel de prolifică cantitativ. Cu toate acestea, cărțile pe care le-am citit au fost destul de voluminoase și m-am delectat lecturându-le.
Voi începe cu volumul unui autor care-mi place mult - Gaston Leroux, Misterul camerei galbene. Una dintre primele cărți unde premisa este că acțiunea se petrece într-o cameră ermetic închisă, volumul relatează povestea unei crime. Victima, o tânără, este închisă în propria cameră și strigă după ajutor. Abia după ce familia reușește să spargă ușa și să o ajute, este chemată poliția ca să constate că ușa era încuiată pe interior și că nu există nicio modalitate ca cineva să fi ieșit din acea cameră. Rouletabille, detectivul, crede că lucrurile sunt ceva mai complicate de atât.
Gaston Leroux este unul dintre autorii mei preferați la capitolul roman polițist clasic. Are și personaje credibile și simpatice, și crime bine gândite, și motive cât se poate serioase. Știe să contureze natura umană și să transforme cele mai atroce evenimente în câteva ore în care sunt absorbită în totalitate în poveste.
Papillon de Henri Charriere este un pseudo-jurnal-biografie a autorului, unde acesta „își descrie” 12 ani pe care i-a petrecut pe Insula Diavolului, unde a fost exilat de către guvernul Franței în 1931. Bărbatul a fost învinuit de omor și a primit închisoare pe viață, însă o dată ce a ajuns pe insulă, a și pus în aplicare un plan de evadare.
Povestea în sine este foarte interesantă, însă există numeroase dovezi că autorul a preluat foarte multe evenimente și întâmplări din viața altor deținuți.
Uciderea comandorului de Haruki Murakami este o altă carte pe care am citit-o în mai. Mi s-a făcut dor de scriitura lui Murakami și tot mă uitam după cartea asta de când a apărut. Relatează povestea unui portretist ce tocmai s-a despărțit de soția sa - o despărțire pe care el nu și-a dorit-o - și se mută la țară, în casa unui renumit pictor. Aici, descoperă un tablou în pod și după ce face cunoștință cu scena imortalizată, o serie de evenimente ciudate încep să se întâmple.
Murakami este, ca de obicei, la înălțime, deși o bună parte din motive sau scene am văzut și în alte cărți semnate de autor, dar într-o altă formă. Haruki Murakami poate îmbrăca în alte haine același tip de eveniment sau același tip de personaj, fără a deveni obositor sau plictisitor.
Am mai citit ceva semnat de Wilkie Collins - o povestire scurtă, A Terribly Strange Bed. Este vorba despre un om care câștigă la ruletă și este invitat de noii săi prieteni să doarmă la ei, iar patul în care-l culcă se adeverește a fi unul straniu. Fiind o povestire scurtă, nu se întâmplă nimic ce să-ți taie respirația, dar am regăsit minunatul stil al scriitorului în a crea scene de groază în cele mai obișnuite împrejurări.
35 de kile de speranță de Anna Gavalda este o cărțulie pentru copii, dar din punctul meu de vedere, dă foarte multe teme de gândire și pentru cei mari. În carte, un băiat este desconsiderat de copiii din jur pentru inteligența sa: deși nu suferă clar de o boală cognitivă, băiatul nu reușește să învețe la școală, astfel rămânând repetent în mai multe rânduri, spre disperarea familiei. Cartea arată perspectiva unui copil care urăște școala, deși în alte aspecte ale vieții sale se descurcă de minune. O lectură rapidă, dar care mi-a dat de gândit.
Ultima carte pe care am terminat-o a fost Visul de Emile Zola, prima mea întâlnire cu autorul. Romanul relatează povestea unei fete orfane, care este găsită și adoptată de o familie care se ocupă cu brodatul veșmintelor bisericești. Orașul fiind mic, fata, inițial foarte atașată de credință, se îndrăgostește de un tânăr chipeș, care se adeverește a fi fiul monseniorului. Sentimentul este reciproc, însă situația socială a celor doi le stă în calea fericirii.
Visul a fost un roman de dragoste ușurel, nepretențios, exact cum mă așteptam să fie. Elementele atât de specifice romanului clasic - descrierea meticuloasă a orașului, a clădirilor și a oamenilor, elementele religioase atât de importante în viața personajelor, cât și zbuciumul sufletesc descris pe câteva pagini - s-au regăsit din plin în cartea scriitorului francez.
Acestea au fost cărțile lunii mai. Voi ce ați mai citit?
