Wind Daughter de Joanna Ruth Meyer este al doilea volum din seria Echo North, dar poate fi citit separat de prima poveste. Lumea pe care o creionează autoarea este plină de magie întunecată și de legende străvechi, de personaje mitice și povești demult uitate, iar Satu este prinsă în mijlocul acestui vârtej, fiind singura care poate să refacă țesătura lumii.
Am reîntâlnit câteva personaje din primul volum și legende din mitologia nordică ce au fost reinterpretate și mai bine explicate în Wind Daughter, iar cel mai mult mi-a plăcut de Lordul Iernii - o creatură antică și misterioasă, ce deține cunoașterea, dar care nu poate fi de încredere. Joanna Ruth Meyer l-a conturat foarte bine și abia așteptam în poveste să apară în peisaj, să o ajute pe Satu să evolueze și să meargă mai departe.
Echo North de Joanna Ruth Meyer este un basm plin de magie, cu o atmosferă sumbră și personaje desprinse din folclorul norvegian. Echo se adeverește a fi o protagonistă simpatică: umilă și cu un puternic simț al datoriei, fata e decisă să-și respecte partea ei de învoială, descoperind în casa lupului nu doar nenumărate camere pline de secrete, cât și o bibliotecă magică, plină de povești în care Echo se poate pierde. Aici, întâlnește un tânăr ce îi este oarecum familiar, iar căutarea răspunsurilor legate atât de tânăr, cât și de lup și lumea în care acesta domnește devin țelurile ei principale.
Joanna Ruth Meyer are un stil plăcut de a scrie, îmbinând abil elementele de basm tradițional: lupta binelui cu răul, evoluția personajului, căutarea adevărului, încălcarea înțelegerii sacre, urmările acestui gest necugetat. Mi-a plăcut să o urmăresc pe Echo în lumea în care se trezește: acolo unde un animal vorbitor se adeverește a fi mai mult de atât, puterile conducătoare ale universului - Cele Patru Vânturi - sunt înșelate de o entitate malefică, iar protagonista trebuie să dea dovadă de tărie de caracter pentru a trece peste greutăți.
Aprilie a fost o lună plină de lecturi variate - de la contemporani la clasici, de la fantasy la memorii. Mi-a revenit, după mai bine de jumătate de an, pofta de cărți audio, ceea ce mă bucură - aveam multe titluri pe care voiam să le parcurg.
Prima carte pe care am terminat-o a fost Viața începe vineri de Ioana Pârvulescu, un roman-călătorie în anul 1897, în bucureștiul împânzit de mistere, pregătindu-se de sărbătoare. Cazul unui străin găsit în pădure, despre identitatea căruia nu se cunoaște nimic, tulbură capitala, iar romanul urmărește toate pistele ce sunt aruncate în fața cititorului.
Echo North de Joanna Ruth Meyer este un roman-basm, plin de fascinatia iernii, motive din folclorul nordic, dar și o evoluție minunată a protagonistei. Echo se trezește în pădure, unde-l găsește pe tatăl ei dispărut acum o jumătate de an, viu. Bestia ce se află lângă acesta, un lup ce vorbește, îi propune un târg: salvarea vieții tatălui în schimbul unui an întreg, pe care fata trebuie să-l petreacă în casa lupului.
Interpretul de maladii de Jhumpa Lahiri este o serie de povestiri cu și despre tradițiile Indiei, văzute prin perspectiva unor personaje care fie sunt dezrădăcinate, fie pleacă de bună voie din țară, fie locuiesc în patria lor, trăind drama omului de rând - viața, moartea, sărăcia, fericirea, pierderea sau hazardul.
Cel mai mic sărut pomenit vreodată de Mathias Malzieu e un roman-fantasmă, despre un bărbat care sărută o femeie invizibilă și decide să o găsească cu orice preț. Romanul e scris într-un mod amuzant, plin de imagini contradictorii sau absurde, oferind o poveste simpatică.
Fata cu ochi albaștri de Michael Bussi e un roman polițist cu elemente de thriller, care are o premisă interesantă: se prăbușește un avion și singura supraviețuitoare e o fetiță de trei luni. cum la bordul navei erau două fetițe de vârsta aceasta, cele două familii încep un război pentru custodia bebelușului, întrebându-se de nenumărate ori dacă fetița este o de Carville sau o Vitral. De la același autor am mai citit romanul Nuferi negri, care mi-a plăcut mult.
Orlando de Virginia Woolf este un roman-experiment, o extravaganță a literaturii pentru perioada în care a fost scris. Povestea urmărește viața lui Orlando, un nobil care ajunge să călătorească în timp, participând la evenimente istorice și pe parcurs transformându-se din bărbat în femeie, ajungând să trăiască realitatea sexului frumos din acei ani.
Am ascultat Memoriile lui Sherlock Holmes de Arthur Conan Doyle - nu a fost prima mea întâlnire cu autorul sau cu personajele, dar mi-a plăcut să mă întorc în lumea detectivului și a cazurilor sale acoperite de taină.
Această dulce povară, tinerețea de Cella Serghi e un roman epistolar, bazat foarte mult pe biografia autoarei, constând în scoaterea la suprafață a unei corespondențe între doi îndrăgostiți, ambii căsătoriți cu altcineva, dar cu un sentiment profund ce-i leagă sub o stea nefastă.
Mândrie și prejudecată de Jane Austen este un clasic pe care l-am savurat în câteva zile - povestea e antrenantă, dialogurile absolut delicioase, iar personajele îți ajung foarte repede la suflet și rămân ancorate acolo pentru foarte mult timp.
Pisica de Georges Simenon este povestea a doi soți bătrâni, care din anumite motive nu-și mai vorbesc, în schimb, comunică prin intermediul unor bilețele. Romanul se axează pe menajul celor doi și pe lumea interioară a acestora. A fost genul de lectură în care nu poți să rezonezi cu personajele, dar acestea te fac curios să afli care le sunt motivele.
Focul din casă de Kamila Shamsie a fost o lectură alertă, în afara zonei mele de confort. Este vorba despre trei frați, de origine pakistaneză, născuți și crescuți în Marea Britanie, copiii unui admirator al regimului jihadist. Fiecare frate trăiește diferit această realitate, iar viața lor ia o întorsătură majoră atunci când unul dintre ei decide să sape mai adânc în trecutul tatălui.
Fundația de Isaac Asimov a fost o lectură interesantă, în ceea ce privește premisa - dorința de a salva și cultiva cunoștințele omenirii din ultimii 12 000 de ani, izolând la marginea galaxiei, pe o planetă singuratică, o colonie întreagă de învățați, care să ducă lumina minții mai departe. Stilul de scriere a fost ușor greoi pentru mine, iar acțiunea încetinită parcă intenționat.
Am citit Robin Hood de Henry Gilbert în cadrul proiectului meu, 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă, acesta fiind singurul motiv de ce nu am abandonat lectura. Problema nu a fost povestea, ci structura și scriitura - cu siguranță, dacă textul ar fi apărut în forma asta în zilele noastre, ar fi considerat nefinisat. Multe personaje introduse din pod, evenimente care se întâmplă fragmentat, o conturare foarte slabă a protagonistului. Spre final parcă-parcă lucrurile au început să se aranjeze, dar a fost prea târziu pentru a mă implica emoțional în acțiune.
Însemnările unui tânăr medic de Mihail Bulgakov a fost un volum simpatic, datorită evenimentelor tragico-comice din experiența de medic al autorului în mediul rural. Autorul are un stil plăcut și cinematografic de a relata poveștile din perspectiva unui medic aflat la început de drum.
Ultima lectură din această lună a fost Spre far de Virginia Woolf - nu mi-a plăcut la fel de mult ca Orlando, dar, ce-i drept, e și un alt tip de narațiune și de poveste. Foarte plictisitor totul - și personajele, și decorul, și acțiunea în sine. Nu mi-a plăcut.
Cred că aprilie este prima lună din ultimul an când nu am abandonat nici o lectură, ceea ce e un mare plus pentru mine. Voi ce interesant ați citit?
Februarie a fost luna în care am continuat lecturile începute în ianuarie, dornică să termin mai întâi lecturile din prima lună din an.
Prima carte finisată în februarie a fost Cel mai îndepărtat țărm de Ursula K. Le Guin, al treilea volum din seria Terramare și care mi-a plăcut cel mai mult. Urmărește atât povestea lui Ged, personajul care este liantul celor trei volume, cât și a prințului Arren, care parcurge cu brio călătoria eroului.
Acțiunea are loc în lumea din ce în ce mai vastă pe care o construiește autoarea și mi-a plăcut să o descopăr. Cartea mi-a făcut poftă să văd animația de la Studio Ghibli care se bazează pe universul din Terramare.
Citesc non ficțiune foarte rar, dar aveam The Genius of Birds de Jennifer Ackerman pe listă de mult timp. Cartea e scrisă într-un mod accesibil, limbajul nu e pretențios, iar informațiile sunt prezentate cititorului într-o formă plăcută. Sunt citate numeroase studii legate de inteligența păsărilor, și nu doar a papagalilor sau ciorilor, am aflat foarte multe lucruri interesante despre păsările ce împânzesc orașele, cum ar fi vrăbiile, sau păsările ce locuiesc în inima junglei. Recomand volumul dacă vă pasionează păsările și vreți să aflați mai multe despre abilitățile lor cognitive.
Din păcate, nu s-a lăsat fără cărți abandonate. The Witch and the Tsar de Olesya Salnikova Gilmore avea o premisă foarte interesantă - personajul din folclorul rusesc, Baba Yaga, pleacă din pădure pentru a merge la Moscova din 1500, pentru că un mare rău se abate asupra poporului. Din păcate, autoarea s-a rezumat la a-i oferi protagonistei doar numele de Baba Yaga, nu și trăsăturile specifice acestui personaj, astfel încât Yaga e doar o altă fetiță (are sute de ani dar arată de 30) naivă, care habar nu are pe ce lume trăiește și gafează în cele mai simple (chiar jenante) împrejurări. Voiam o carte unde este explorat folclorul rusesc, dar nu am găsit din acesta decât numele/denumirile.
Dagon și alte povestiri macabre de H.P. Lovecraft a ajuns în atenția mea într-un moment în care voiam să citesc ficțiune, dar nu aveam chef să mă apuc de un roman. Foarte fain scrise povestirile, fiecare având potențial de a se transforma într-un roman stufos. Mi-au plăcut majoritatea povestirilor, ceea ce rar mi se întâmplă când citesc un volum de proză scurtă. Acum îmi este clar de ce autorul este considerat un etalon pentru literatura horror - fără să fie scârbos sau să folosească cuvinte pompoase, H.P. Lovecraft te face să vrei să fugi din calea personajelor pe care le aduce la viață.
Numărul fiarei de Sergiu Someșan a fost o surpriză foarte plăcută - am citit povestirile scurte aproape într-o zi. Sunt originale, amuzante, fiecare având potențial de a deveni o carte separată - clar mai citesc alte volume semnate de autor - sunt curioasă acum de romanele semnate de Someșan.
Venomous: How Earth`s Deadliest Creatures Mastered Biochemistry de Christie Wilcox a fost o non ficțiune informativă și interesantă pe partea de știință, biologie, studiul otrăvurilor, dar vocea narativă nu mi s-a părut amuzantă, cum se dorea. De altfel, autoarea povestește niște întâmplări din viața ei care mă fac să mă întreb dacă ea, ca persoană, are spirit de auto conservare. Au fost explicate niște concepte legate de biologie și chimie pe care eu le cunosc pentru că am studiat materiile astea la facultate, dar pentru cineva care nu are legătură cu domeniul, explicațiile mi s-au părut ușor ambigue și complicate de dragul de a fi complicate.
Mi-a plăcut tare mult Echo North și am vrut să citesc și companion novel pentru aceasta, Wind Daughter de Joanna Ruth Meyer. Au fost aspecte ce mi-au plăcut și momente care m-au scos din atmosferă, au fost și unele detalii care s-au repetat în ambele cărți, iar protagonista din acest volum nu are tocmai genul de personalitate care să-mi placă, însă autoarea creionează lumea în care are loc acțiunea foarte fain.
Acestea au fost lecturile lui februarie. Voi ce ați mai citit?
Aprilie a început bine - am terminat o nonficțiune în primele zile ale lunii și am început ultimul volum dintr-o serie începută prin 2022 - parcă v-am mai zis că anul ăsta aș vrea să mai termin din seriile începute și dacă în martie am terminat un middle grade, luna asta am terminat o trilogie YA. Dar să le luăm pe rând.
Spying on Whales: The Past, Present, and Future of Earth`s Most Awesome Creatures de Nick Pyenson a fost o noficțiune aboslut perfectă pentru mine - de mică îmi plăceau balenele și am avut ocazia să aflu o groază de lucruri fascinante despre aceste creaturi. Autorul este paleontolog la muzeul Smithsonian și are acces la o multitudine de resurse, o voce narativă ce te prinde și o multitudine de povești privind cercetările sale și rezultatul acestora. Dacă vă pasionează cel mai mare mamifer de pe planetă, recomand să citiți volumul.
Ursul care voia să fie fericit de Eric-Emmanuel Schmitt este a patra carte din seria Poveștile Bufniței și se numără printre preferatele mele din serie. E o carte potrivită pentru cititorul de orice vârstă - pentru că-l urmărim pe protagonist căutând fericirea și găsind-o în cel mai neașteptat loc. E genul de carte ce te pune un pic pe gânduri și te face să reflectezi asupra propriei vieți, deși e „doar” o lectură pentru copii.
Se pare că anul ăsta sunt pe val cu romanele lui E.M. Remarque - oricum mi-am propus să-i citesc opera integral cândva, deci cu pași mici mă apropii de țintă. Trei camarazi relatează povestea a trei prieteni, tineri ce sunt nevoiți să-și trăiască tinerețea în Germania interbelică, unde lipsurile, sărăcia și nesiguranța zilei de mâine sunt laitmotivele populației de rând.
Cei trei - Robby, Koster și Lentz - sunt pasionați de mașini, au o poftă de viață caracteristică celora ce au scăpat vii și aproape nevătămați din război și cumva reușesc să vadă frumosul dincolo de situația instabilă în care se află țara lor. Apariția lui Pat, o tânără frumoasă și misterioasă, ce-i fură inima lui Robby, declanșează o serie de evenimente urmările cărora cititorul, alături de personaje, le resimte într-un ritm de crescendo odată ce avansează acțiunea.
Mă bucur că am reușit să mai termin o serie! Loveboat Forever de Abigail Hing Wen are loc la șapte ani după acțiunea din Loveboat Reunion și de data asta o urmărim pe Pearl, sora mai mică a lui Ever. Pearl este o pianistă promițătoare, dar viața ei se năruie după ce fata stârnește un război pe rețelele de socializare postând o serie de poze pe care oamenii le percep complet greșit. Nevoită să dispară din vizorul publicului, Pearl ajunge în tabăra Loveboat, unde arta ei capătă o nouă formă, iar tânăra se trezește față-n față cu faptul că nu-și cunoaște rădăcinile. Romanul lui Abigail Hing Wen se axează și de data asta pe căutarea propriei identități, descoperirea pasiunilor și a celor mai tainice vise, pe artă - în acest volum, în centrul atenției este muzica - dar și pe un pic de romance - într-o formă deloc forțată.
Deși eram sigură că am terminat seria Echo North, aparent Joanna Ruth Meyer a publicat pe site-ul său două povestiri la liber, așa că atunci când am aflat despre asta, m-am dus repede să le citesc. Wolf Daughter relatează despre felul în care Vântul Vestic și fiica Reginei-Lup ajung să fie împreună, iar The Oldest Magic e un fel de epilog pentru ambele cărți din duologie - aflăm ce se întâmplă cu toate personajele importante după ce acțiunea din cărți ia sfîrșit. Mi-ar fi plăcut mult de tot ca Wolf Daughter să fie o carte separată, dar apreciez și faptul că autoarea nu ne-a lăsat cu ochii în soare și a legat toate firele narative între ele, lăsând un final complet închis.
Trei zile nemaipomenite de Ioana Pârvulescu e cartea mea preferată de ficțiune din câte am citit de la autoare. Relatează povestea veveriței Vevi și a fetiței Emi, două prietene atât de diferite, dar care se înțeleg de minune.
La un moment dat, una se trezește în pielea celeilalte, iar lumea capătă o serie de culori și nuanțe nevăzute până atunci.
Am dat gata relativ repede această carte. Astrophysics for People in a Hurry de Neil deGrasse Tyson este ceea ce pretinde - mai degrabă un rezumat ultra simplificat în ceea ce privește universul, apariția acestuia, evoluția planetei noastre și curiozitatea omului pe parcursul timpului în ceea ce privește originea sa și eterna întrebare ce e dincolo de orizont. Cartea are menirea mai degrabă să-ți trezească interesul pentru subiect și poate dacă n-aș fi citit Cosmos de Carl Sagan mai devreme anul ăsta, volumul mi-ar fi plăcut mai mult.
Planul meu de a termina anul ăsta serii începute decurge bine - am citit și a doua carte din duologia Clepsidra cormoranului, Busola de pe Nova Scotia de Agape F.H. Cum este al doilea volum din serie și are deja recenzie pe blog, voi spune doar atât: autoarea mi-a zdrobit inima la fiecare pas și dacă vreți o ficțiune nautică istorică(-ish) cu o poveste realistă de tot, la Agape F.H. o găsiți.
Ultima carte din această lună este Nu-i ușor să spui adio de Raymond Chandler, al șaselea volum din seria Philip Marlowe (serie care, din câte știu, poate fi citită în orice ordine). De Chandler am mai citit Doamna din lac și Somnul de veci, prin liceu, de atunci îmi aduc aminte că mi-a plăcut stilul autorului.
În acest volum îl regăsim pe același inegalabil detectiv particular Philip Marlowe, care pare să nu gândească atunci când acționează, dar de fapt știe foarte bine ce face, pentru că toate firele posibile (și imposibile) dintr-un caz ajung să se lege între ele într-un mod fascinant. Să nu mai spun de replicile personajului - absolut haioase, pline de umor negru.
Acestea au fost lecturile lunii aprilie - voi cu ce povești v-ați delectat?
