Recenzie literară: Râde glonț de minte spartă (Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris, #2) de M.K. Lynn (2023)

După evenimentele din Cazul inimii furate, Cabinetul de Investigații Supranaturale se află sub lupa bucureștenilor și nu numai: în special, un interes sporit pentru populație prezintă viața personală a Șefei, văduvei Lisette Grant-Anghelescu, pe care gurile rele vor să o pună în cea mai proastă lumină.  Din motive ce devin din ce în ce mai dubioase, ziariștii de la Urletul Bucureștilor iau cu asalt clădirea biroului,  iar acest lucru trezește curiozitatea angajaților: e doar o schemă pusă în mișcare de către cârcotași, sau e ceva sinistru (și magic) la mijloc?

Râde glonț de minte spartă de M.K. Lynn urmărește aventurile vânătorilor de demoni în Micul Paris, volumul de față dezvoltând și mai mult personajele, oferind o fereastră spre viața lor personală, dar și o imagine amplă despre societatea Bucureștiului din 1875. Dacă Lisette nu știe cum să mai facă pentru a evita ziariștii și pentru a opri bârfele nerușinate să se răspândească prin capitală - în special, gogomănia inventată de gazetari precum că între ea și asistentul ei, Leopold Vernescu, există o relație amoroasă, Leopold, la rândul său, caută un profesor care să-l învețe cum să tragă cu arma, pentru a fi în stare să aducă și alte beneficii biroului, nu doar munca sa în calitate de chimist. 

Personajele secundare încep să treacă pe primul plan, am apreciat enorm evoluția lui Pisicescu - un aristocrat român, care după ce a studiat la Paris, se întoarce în București și o face pe „franțuzul”, încercând să impresioneze pe cine nu trebuie și nimerind în niște situații jenante pentru el, dar de-a dreaptul tragi-comice. Ianuș apare și el mai des în scenă, ceea ce m-a bucurat mult - e un personaj ce presimt că va avea de spus propria poveste - dincolo de dragostea neîmpărtășită pentru domnișoara Diamond - în următoarele volume.

Relația între Lisette și Leopold continuă să se dezvolte, iar în Râde glonț de minte spartă am avut ocazia să aflu mai multe despre trecutul fiecăruia, despre frici și vise. Despre antrenamentele lui Lisette cu mama ei (am iubit acele scene), dar și despre situația dificilă în care s-a aflat Leopold atunci când s-a mutat în capitală - și cum a ajuns să fie exmatriculat de la facultate.

Portretizarea și dezvoltarea personajelor se îmbină armonios cu reprezentarea atmosferei acelor timpuri, structurarea societății și includerea unor locuri ce au existat și a unor evenimente ce au stârnit vâlvă în acea perioadă în București.

Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris este o serie amuzantă, plină de răsturnări de situație, dezvoltare treptată a personajelor, descriere și reprezentare a societății românești de altă dată, urmărind, totodată, lupta binelui împotriva răului, care are loc într-o manieră atractivă. Vă recomand cu drag să citiți atât Cazul inimii furate, cât și Râde glonț de minte spartă - eu una, cel puțin, abia aștept să aflu ce se va întâmpla mai departe.

Bilanț literar: Aprilie 2023

Salutare!

Aprilie a fost o lună plină de lecturi variate - de la contemporani la clasici, de la fantasy la memorii. Mi-a revenit, după mai bine de jumătate de an, pofta de cărți audio, ceea ce mă bucură - aveam multe titluri pe care voiam să le parcurg.

Prima carte pe care am terminat-o a fost Viața începe vineri de Ioana Pârvulescu, un roman-călătorie în anul 1897, în bucureștiul împânzit de mistere, pregătindu-se de sărbătoare. Cazul unui străin găsit în pădure, despre identitatea căruia nu se cunoaște nimic, tulbură capitala, iar romanul urmărește toate pistele ce sunt aruncate în fața cititorului.

Echo North de Joanna Ruth Meyer este un roman-basm, plin de fascinatia iernii, motive din folclorul nordic, dar și o evoluție minunată a protagonistei. Echo se trezește în pădure, unde-l găsește pe tatăl ei dispărut acum o jumătate de an, viu. Bestia ce se află lângă acesta, un lup ce vorbește, îi propune un târg: salvarea vieții tatălui în schimbul unui an întreg, pe care fata trebuie să-l petreacă în casa lupului.

Interpretul de maladii de Jhumpa Lahiri este o serie de povestiri cu și despre tradițiile Indiei, văzute prin perspectiva unor personaje care fie sunt dezrădăcinate, fie pleacă de bună voie din țară, fie locuiesc în patria lor, trăind drama omului de rând - viața, moartea, sărăcia, fericirea, pierderea sau hazardul.

Cel mai mic sărut pomenit vreodată de Mathias Malzieu e un roman-fantasmă, despre un bărbat care sărută o femeie invizibilă și decide să o găsească cu orice preț. Romanul e scris într-un mod amuzant, plin de imagini contradictorii sau absurde, oferind o poveste simpatică.

Fata cu ochi albaștri de Michael Bussi e un roman polițist cu elemente de thriller, care are o premisă interesantă: se prăbușește un avion și singura supraviețuitoare e o fetiță de trei luni. cum la bordul navei erau două fetițe de vârsta aceasta, cele două familii încep un război pentru custodia bebelușului, întrebându-se de nenumărate ori dacă fetița este o de Carville sau o Vitral. De la același autor am mai citit romanul Nuferi negri, care mi-a plăcut mult.

Orlando de Virginia Woolf este un roman-experiment, o extravaganță a literaturii pentru perioada în care a fost scris. Povestea urmărește viața lui Orlando, un nobil care ajunge să călătorească în timp, participând la evenimente istorice și pe parcurs transformându-se din bărbat în femeie, ajungând să trăiască realitatea sexului frumos din acei ani.

Am ascultat Memoriile lui Sherlock Holmes de Arthur Conan Doyle - nu a fost prima mea întâlnire cu autorul sau cu personajele, dar mi-a plăcut să mă întorc în lumea detectivului și a cazurilor sale acoperite de taină.

Această dulce povară, tinerețea de Cella Serghi e un roman epistolar, bazat foarte mult pe biografia autoarei, constând în scoaterea la suprafață a unei corespondențe între doi îndrăgostiți, ambii căsătoriți cu altcineva, dar cu un sentiment profund ce-i leagă sub o stea nefastă.

Mândrie și prejudecată de Jane Austen este un clasic pe care l-am savurat în câteva zile - povestea e antrenantă, dialogurile absolut delicioase, iar personajele îți ajung foarte repede la suflet și rămân ancorate acolo pentru foarte mult timp.

Pisica de Georges Simenon este povestea a doi soți bătrâni, care din anumite motive nu-și mai vorbesc, în schimb, comunică prin intermediul unor bilețele. Romanul se axează pe menajul celor doi și pe lumea interioară a acestora. A fost genul de lectură în care nu poți să rezonezi cu personajele, dar acestea te fac curios să afli care le sunt motivele.

Focul din casă de Kamila Shamsie a fost o lectură alertă, în afara zonei mele de confort. Este vorba despre trei frați, de origine pakistaneză, născuți și crescuți în Marea Britanie, copiii unui admirator al regimului jihadist. Fiecare frate trăiește diferit această realitate, iar viața lor ia o întorsătură majoră atunci când unul dintre ei decide să sape mai adânc în trecutul tatălui.

Fundația de Isaac Asimov a fost o lectură interesantă, în ceea ce privește premisa - dorința de a salva și cultiva cunoștințele omenirii din ultimii 12 000 de ani, izolând la marginea galaxiei, pe o planetă singuratică, o colonie întreagă de învățați, care să ducă lumina minții mai departe. Stilul de scriere a fost ușor greoi pentru mine, iar acțiunea încetinită parcă intenționat.

Am citit Robin Hood de Henry Gilbert în cadrul proiectului meu, 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă, acesta fiind singurul motiv de ce nu am abandonat lectura. Problema nu a fost povestea, ci structura și scriitura - cu siguranță, dacă textul ar fi apărut în forma asta în zilele noastre, ar fi considerat nefinisat. Multe personaje introduse din pod, evenimente care se întâmplă fragmentat, o conturare foarte slabă a protagonistului. Spre final parcă-parcă lucrurile au început să se aranjeze, dar a fost prea târziu pentru a mă implica emoțional în acțiune.

Însemnările unui tânăr medic de Mihail Bulgakov a fost un volum simpatic, datorită evenimentelor tragico-comice din experiența de medic al autorului în mediul rural. Autorul are un stil plăcut și cinematografic de a relata poveștile din perspectiva unui medic aflat la început de drum.

Ultima lectură din această lună a fost Spre far de Virginia Woolf - nu mi-a plăcut la fel de mult ca Orlando, dar, ce-i drept, e și un alt tip de narațiune și de poveste. Foarte plictisitor totul - și personajele, și decorul, și acțiunea în sine. Nu mi-a plăcut.

Cred că aprilie este prima lună din ultimul an când nu am abandonat nici o lectură, ceea ce e un mare plus pentru mine. Voi ce interesant ați citit?

Recenzie literară: Uniforme însângerate de Cătălin Dumitrescu (2022)

După douăzeci de ani, Ovidiu Dumbravă încă luptă cu criminalitatea. Este anul 1989 și realitatea devine ambiguă, evenimentele politice mișcă lumea, iar o crimă aparent banală - uciderea unui țigan la marginea unei clădiri abandonate - se adeverește a fi mai mult decât o răfuială între clanuri.

Deși își dorește o viață liniștită, Ovidiu este încă tulburat de trecutul său - de felul în care partizanul Andrei Rogozanu i-a trădat tatăl, de modul în care acesta încă este în viață, dar și de felul în care o veche cunoștință, generalul Cândea, îi spune să renunțe la cazul curent pentru că Dumbravă este depășit.

Uniforme însângerate este un roman plin de detalii istorice, arătând cum tot felul de personalități din acea perioadă au fost implicate în căderea regimului comunist, dar și cum acesta încă era în picioare în România, contrar tuturor schimbărilor din jur. Povestea personajelor se împletește cu istoria, destinele unor oameni simpli sunt umbrite de deciziile conducătorilor, iar Cătălin Dumitrescu știe să țină cititorul atent la tot ce se întâmplă.

Autorul evocă într-un mod atractiv atmosfera, evenimentele vremii, viața de zi cu zi a oamenilor de rând. Mi-a plăcut relația lui Dumbravă cu superiorul său, Cândea, felul în care cei doi încearcă să deslușească ițele cazului și astfel ajung să se reîntâlnească cu oamenii pe care-i credeau pierduți pentru totdeauna - de exemplu, cu o veche cunoștință, care se ascunde sub un alt nume și se întoarce în țară în cele mai periculoase împrejurări.

Uniforme însângerate e un roman despre patrie și naționalism, așa cum este văzut de oamenii de rând, dar și despre manipulare, putere și cenzură. Mi-a plăcut felul în care s-a maturizat Ovidiu Dumbravă și cum încearcă, la câteva decenii după primul lui caz răsunător, să-și facă meseria ca la carte.

Bilanț literar: Martie 2023

Salutare!

Mi-am propus să mai citesc și din cărțile fizice pe care le aveam în bibliotecă, așa că în luna martie m-am axat mai mult pe aceste titluri. 

Despre dragoste și umbră este a treia carte semnată de Isabel Allende pe care o citesc.

Stilul ei este unul plăcut mie, pentru că, deși cărțile semnate de Allende nu merg citite într-o zi, lentoarea din poveste, dar și amalgamul de emoții pe care le trezește autoarea, sunt binevenite.

Logodnicii iernii de Christelle Dabos m-a impresionat prin felul în care autoarea abordează genul YA. Protagoniștii sunt bine gândiți și, deși nu i-am iubit din prima, am ajuns să fiu foarte implicată în tot ceea ce li se întâmplă. Abia aștept să citesc continuarea.

Petale senzuale. Muugri de Eros, antologie semnată de autorii editurii Petale Scrise, este un volum mai mult decât potrivit dacă vreți să vă dedați unor povestiri pline de patimă, flăcări, dorințe și așteptări îndeplinite.

Nu s-a lăsat și fără abandonate. Aveam The Princess Bride de William Goldman pe listă de foarte mult timp, dar când am ajuns la carte, am rămas profund dezamăgită. Este scrisă într-un stil care te face să te întrebi dacă autorul are pic de respect pentru cititorii săi, multă ironie la adresa genului fantasy, ya și romance, dar și nu de puține ori comentarii care nu-și au deloc rostul. Povestea în sine este plată, lipsită de personaje pentru care să ții pumnii și să speri că vor reuși în viață. Cu alte cuvinte, și printre clasici există cărți slabe.

Apă proaspătă pentru flori de Valerie Perrin a fost un roman mai puțin obișnuit pentru mine - subiectul dezbătut e unul mai mult cinematografic, tragi-comic. Cu toate acestea, am apreciat felul în care protagonista s-a deplasat prin viață și cum a făcut din trecut un scut și nu o armă.

Povestea fără sfârșit de Michael Ende e genul de clasic pe care trebuie să-l citești la vremea sa. Deși per total mi-a plăcut, au fost prea multe momente când mă plictiseam și mi-a lipsit mult punctul culminant - care efectiv nu a existat. Romanul este mai mult despre călătorie decât despre destinație.

Instant Karma de Marissa Meyer e un YA simpatic, ce a început cu o notă discordantă pentru mine - mi-a fost antipatică protagonista, dar pe parcurs aceasta a crescut și s-a maturizat, devenind cea mai bună versiune a sa.

Secera de Neal Shusterman o aveam pe listă de ani buni, probabil de când a apărut, dar am rămas dezamăgită. Ideea sună bine - o societate utopică, unde nu există presiune socială, sărăcie sau moarte, unde un grup ales de oameni trebuie să fie Seceri - cei ce decid cine și când moare. Dar am citit câteva capitole și acțiunea nu m-a prins. Nu am putut forma vreo legătură cu personajele și nici nu am putut aștepta până când apare prima piatră subacvatică în lumea aceasta perfectă.

O altă lectură abandonată din această lună a fost The Queen`s Poisoner de Jeff Wheeler - din nou, o serie pe care o aveam pe listă de ceva timp. Dar nu am fost deloc cucerită nici de stilul scriiturii, nici de personaje, așa că am decis să nu forțez nota.

O altă carte abandonată și din fericire ultima pe martie a fost Iubiri paralele de Cella Serghi - m-a plictisit din primele pagini și felul în care se sărea de la o idee la alta nu m-a încântat.

The Girl Who Fell Beneath the Sea de Axie Oh a fost o lectură pe care am început-o fără așteptări și am rămas cucerită de poveste, dând gata romanul în două zile. Mi-a plăcut mult de tot inserția elementelor mitologice, protagonista și scriitura cinematografică.

Uniforme însângerate de Cătălin Dumitrescu urmărește soarta personajelor din Fiul dușmanului, la aproape douăzeci de ani după evenimentele în care au fost implicați Ovidiu Dumbravă și maiorul Cândea. Am scris mai multe despre volum aici.

Amintirea palidă a munților de Kazuo Ishiguro este volumul de debut al autorului, portretizând viața unei femei japoneze, care emigrează în Anglia în perioada postbelică. Deși aparent viața ei e lipsită de evenimente marcante, pe parcursul romanului cititorul află că, oricât de banală ar fi existența unui om, mereu există o perioadă plină de incertitudine și de evenimente ce-i marchează viața pentru totdeauna.

Aceasta a fost luna martie pentru mine. Voi ce ați mai citit?

Recenzie literară: Spice Road de Maiya Ibrahim (2023)

Spice Road de Maiya Ibrahim este o carte alertă, unde accentul se pune pe lumea magică în care trăiesc personajele. Toată călătoria grupului este încărcată de magie, tristețe, durere, dar și frumusețe și speranță, personajele descoperind atât cine sunt ele de fapt, cât și originea magiei și complexitatea acesteia. Multe adevăruri rămân nespuse și multe aspecte oferă complexitate acțiunii, însă un lucru rămâne cert: Imani, alături de grupul ei, nu se vor opri până când îl vor găsi pe fratele fetei.

Cât privește personajele, Imani e o persoană complexă, care totuși nu este idealul întruchipat. Deși este puternică și folosește cu măiestrie puterea ce-i este dată, fata dă dovadă de o lipsă totală de atenție pentru lucrurile din afara ariei sale de interes și deseori este prea mândră acolo unde nu este cazul. Deși mi-a părut rău de ea în anumite circumstanțe, sunt și situații în care Imani nu are dreptate și am apreciat cum alte personaje îi deschid ochii asupra greșelilor pe care ea le face.

Bilanț literar: Februarie 2023

Salutare!

Februarie a fost o lună cu lecturi frumoase și cu lecturi abandonate, dar per total, a fost o lună nu tocmai rea, deși a început lent din punct de vedere al satisfacției mele privind cărțile pe care le-am citit.

Moștenirea: Făuritoarea de vise de Ioana Mihaela Curaleț e prima carte, după două abandonate, pe care am terminat-o în februarie. Mi-a plăcut - am vorbit mai multe despre ea în acest articol.

If We Were Villains de M.L. Rio - o carte cu o premisă foarte interesantă, dar după câteva capitole nu am mai suportat nici personajele nesuferite, nici obsesia (nesănătoasă) a autoarei de a-și face personajele să vorbească efectiv prin intermediul unor pasaje întregi din Shakespeare. Chiar dacă sunt actori, oamenii reali nu citează dintr-un autor atunci când vorbesc cu un interlocutor despre chestii foarte serioase.

Final Offer de Lauren Asher e una dintre dezamăgirile acestui an. Mi-au plăcut mult primele două volume din serie, dar pe acesta l-am abandonat când aproape am ajuns la 80%. Protagonista o adevărată viperă - toxică, deloc corectă cu cei din jur, mereu pusă pe a-l face pe protagonist să se simtă prost și deloc dornică să-l ajute acolo unde ea ar fi trebuit să fie persoana de încredere. Cred că e una dintre cele mai oribile protagoniste din câte am văzut eu în romanceurile citite și nici protagonistul sau povestea în sine nu m-au putut motiva să termin cartea.

Nu aveam așteptări când am început Moștenitorul furat de Holly Black - este prima carte din duologia spin off după Făpturile văzduhului și de obicei, autorii „mulg” o serie care a mers foarte bine și de foarte puține ori scriu o carte care să se ridice la nivelul aceleia care i-a consolidat. 

Totuși, m-a surprins plăcut povestea lui Oak și a prințesei Suren, deși clar au fost niște aspecte ce nu mi-au plăcut și direcția în care se îndreaptă acțiunea în al doilea volum nu e tocmai pe placul meu.

Spice Road de Maiya Ibrahim este una dintre cele mai bune cărți fantasy citite luna asta: cu elemente din folclorul arab, o călătorie inițiatică plină de mistere, intrigi și cuvinte nespuse, dar și cu un sistem magic interesant, volumul de față a fost o lectură rapidă, alertă și plină de răsturnări de situație.

Singurul minus ar fi că e abia primul volum din trilogie și nu se știe când va fi publicat al doilea volum :(

Agathele de Kathleen Glasgow și Liz Lawson a fost un YA drăguț, un roman polițist unde adolescenții sunt cei care văd situația mai bine decât adulții și m-am distrat lecturându-l.

Among the Beasts & Briars de Ashley Poston e un basm întunecat, dar totodată potrivit și pentru publicul tânăr, pentru că deși dezvoltă teme mai dificile, nu are scene care să perturbe prea mult un cititor aflat la început de drum cu genul fantasy. 

Lectura este cursivă și te atrage prin simplitatea limbajului, acest roman fiind o carte potrivită pentru o seară liniștită „la gura sobei”.

Exes & O`s de Amy Lea - cum ai traduce cringe în română? Pentru că acesta este cuvântul perfect pentru a descrie protagonista. Are 30 de ani dar privește bărbații ca pe niște clișee din cărțile romantice, este extraordinar de limitată cognitiv, aproape patologic și acționează ca o școlăriță. Oricât de simpatică a fost ideea acestei cărți, nu am putut trece peste prostia protagonistei - cine întreg la cap face liste, la 30 de ani, cu numele foștilor iubiți și încearcă să-i recucerească? Abandonată fără pic de regret.

Highly Suspicious and Unfairly Cute de Talia Hibbert a fost un romance cu adolescenți și a venit la momentul potrivit (după ce am răsfoit mai multe titluri și toate nu mi s-au potrivit). Cartea a fost o surpriză plăcută: protagonişti care se comportă corespunzător vârstei (sunt adolescenți în ultimul an de liceu), personalități interesante şi dialoguri amuzante. Mi-a plăcut cum a fost reprezentat OCD-ul şi ce impact are acesta în viața unei persoane, dar şi felul în care protagoniştii încearcă să înțeleagă ce vor în viață şi învață să-şi accepte sentimentele.

Un romance simpatic, cu şi despre adolescenți, alegerea carierei şi acceptarea sentimentelor.

Mysteries of Thorn Manor de Margaret Rogerson este o nuvelă despre ce se întâmplă cu personajele după evenimentele din Vraja spinilor. Dacă aș fi citit cărțile una după cealaltă, poate că nuvela asta mi-ar fi plăcut mai mult, dar având în vedere că au trecut trei ani între cele două, nu îmi mai aminteam mare lucru din Vraja spinilor și unele aspecte nu au fost reamintite cititorului. Povestea în sine este una drăguță, iar atmosfera o combinație între Howl`s Moving Castle și Harry Potter.

Tethered de Elayna R. Gallea este un fantasy unde accentul se pune pe relația între un vampir și un om - un mariaj stabilit din interes politic, dar care aduce cu sine o mulțime de întrebări și situații riscante.

Mi-a plăcut evoluția personajelor și a relației dintre protagoniști, însă aș fi vrut să văd mai mult worldbuildong și să primesc răspunsuri la o mulțime de situații incerte care apar pe parcursul romanului.

Vaporul alb de Cinghiz Aitmatov este ultima carte pentru luna februarie și m-a impresionat prin sensibilitatea scriiturii și povestea reală, despre viața grea în munți, departe de oameni, văzută prin ochii unui copil care se află în căutarea miracolului în fiecare lucru mic din jurul său.

Acestea au fost lecturile ultimei luni din această iarnă. Ce ați citit fain?

Recenzie literară: Moștenirea: Făuritoarea de vise de Ioana Mihaela Curaleț (2022)

Ela este o studentă a cărei viață e amară. Crescută de o bunică ce a iubit-o şi protejat-o, tânăra e nevoită să se mute în casa părinților ei după decesul bunicii. Părinții Elei sunt nişte monştri: abuzul - fizic, psihic şi emoțional - este singurul lucru pe care aceştia l-au oferit fetei şi Ela nu înțelege de unde vine toată răutatea aceasta.

După o zi proastă la facultate, tânăra decide să olece din oraş şi să viziteze casa bunicii, acolo unde a crescut şi copilărit. O ploaie ciudată se abate peste sat şi o prinde pe Ela în pădure, iar atunci când se întoarce la casă, simte că a adus cu ea nu doar frigul şi umezeala...

Moştenirea: Făuritoarea de vise de Ioana Mihaela Curaleț este un Urban Fantasy cu foarte multe elemente de folclor românesc ingenios introduse în lumea magică pe care o descoperă Ela. Normalul fetei se transformă într-un coşmar când, pe de o parte, creaturi magice apar în calea ei şi majoritatea îi vor răul, iar pe de altă parte, mama Elei decide să o anihileze din motive neînțelese de tânără.

Călătoria protagonistei nu este doar o plecare în lumea necunoscută, ascunsă oamenilor de rând, ci şi o încercare de a-şi descoperi originea, puterile şi nu în ultimul rând, respectul şi iubirea față de propria persoană.

Ela debutează ca o studentă ştearsă, fără prieteni, de care se poate profita uşor, îndurerată de pierderea bunicii şi abuzată de cei care ar trebui să îi ofere doar iubire. Dar Ela, odată ce păşeşte în inima unei lumi pline de primejdii, învață să se apere, să riposteze şi să nu se lase bătută, să se ridice şi să folosească toate resursele posibile pentru a găsi răspunsurile căutate.

Cine a fost de fapt bunica? Ce secret întunecat a luat cu ea şi l-a dus în altă lume? De ce mama Elei e atât de crudă cu ea şi de ce-i vrea moartea? Cine este ea, Ela, şi care e rolul ei în povestea alambicată, plină de capcane, mistere şi blesteme, care domneşte asupra lumii de dincolo de hotarele oamenilor?

Făuritoarea de vise este un volum alert, cu o multitudine de personaje originale, cu multe elemente de roman polițist şi cu o protagonistă ce are curajul să devină mai puternică în primul rând pentru ea însăşi.

Recenzie literară: Urletul gheții de Diana Boitor (2022)

Într-o lume în care anotimpurile încep să se comporte ciudat, Mura, o copilă de om crescută printre orci, încearcă să înțeleagă încotro i se îndreaptă viața. O iubește mult pe mama ei adoptivă, Tuakki, o femeie orc ce o învață arta supraviețuirii în pădure, dar relația celor două este plină de momente de tensiune. Declinul Alb, un anotimp ce devine din ce în ce mai lung și îngreunează viața ființelor de pe insulă, aduce cu sine nu doar frigul și foamea, ci și amenințarea unui sfârșit dureros. Tuakki decide să plece din sat într-o misiune secretă, însă Mura nu poate tolera să fie lăsată în urmă, așa că pleacă în căutarea femeii-orc.

Urletul gheții de Diana Boitor este o carte în care magia planează peste o lume ce o consideră a fi o putere malefică, întunecată, o putere menită să distrugă și să subjuge. Am apreciat multitudinea de rase existente în poveste și istoria apariției acestora, dar și relațiile ce se construiesc între comunități. Faptul că oamenii se consideră a fi o rasă dispărută a fost interesant - în lumea Dianei Boitor, nu oamenii sunt rasa pe care se axează acțiunea, ceea ce a fost interesant.

În ceea ce privește personajele, au fost numeroase și variate, cititorul făcând cunoștință cu tot felul de creaturi interesante, cu poveștile lor, cu lumile din care vin și credințele pe care le au. Relația muritorilor cu zeii este una complexă și deseori complicată, iar misterul din jurul unui anumit zeu se adâncește cu fiecare pagină parcursă.

Mura se adeverește a fi o adolescentă explozivă, care acționează din impuls atunci când vine vorba despre Tuakki. Iubirea ei pentru mama adoptivă este una dificilă, aflată la un pas între adorație și suspiciune, dinamica fiind una atipică. Tuakki, la rândul ei, e plină de secrete și cu greu le spune altora ce gândește, ceea ce o face un personaj ermetic. Talla, o tânără ce ascunde un secret sumbru, mi-a plăcut prin replicile ei simpatice și prin capacitatea de a se stăpâni în cele mai tensionate momente.

Urletul gheții este o poveste despre călătoriile spre inima pământului și spre inima celor mai întunecate gânduri din propria persoană, o cascadă de emoții și trăiri, o adevărată armată de creaturi ce încearcă să supraviețuiască Declinului Alb, o epopee a cunoașterii și descoperirii.

Recenzie literară: Devoratoarea de păcate de Megan Campisi (2020)

Devoratoarele de păcate sunt creaturi indezirabile, a căror unic scop în viață este de a lua păcatele muribunzilor asupra lor, pentru ca aceștia să pășească pe cealaltă lume puri. Ca pactul să fie încheiat, Devoratoarele trebuie să consume la înmormântare felurile de mâncare ce corespund păcatelor ce au fost spuse pe patul de moarte, făcând astfel cunoscute public cele mai întunecate secrete ale morților.

Megan Campisi știe să atragă cititorul și să-l facă părtaș la tot ce se întâmplă prin intermediul vocii simple pe care o are May. E ușor să simți teama protagonistei, anxietatea și oroarea. Autoarea nu ascunde realitatea după cuvinte frumoase, ci aduce în prim plan mizeria ce domnește peste tot, aspectele mai puțin romantice ale vieții la palat, intrigile și realitățile oamenilor de rând, ce muncesc pe brânci până la moarte pentru a satisface foamea și orgoliul unor figuri sus-puse.

Recenzie literară: Sâmbătă seara, în Cișmigiu de Aurelia Chircu (2022)

 În iarna lui 1912, trei colege de clasă din Bucureşti creează clubul Busuioacelor, acesta având menirea să le ajute să-şi viseze ursiții şi să se căsătorească cu aceştia. Anemona, Cesonia şi Aimée sunt fericite în micul lor univers, dar o serie de crime odioase se întâmplă în capitală şi ursiții fetelor sunt vizați de forțe necunoscute...

Lisandra este mătuşa Anemonei. Puțin mai în vârstă decât nepoata, Lisandra creaază probleme acasă: are o reputație nu tocmai de fată cuminte, respinge orice pretendent la inima ei şi e destul de rece cu Anemona. Viața Lisandrei se schimbă atunci când în peisaj apare un tânăr enigmatic ce-i suceşte mințile, iar relația celor doi scoate la iveală lucruri sinistre.

Sâmbătă seara, în Cişmigiu de Aurelia Chircu este o poveste-carnaval, unde totul începe aparent banal, într-un decor de poveste, dar uşor-uşor în scenă apar noi elemente, care schimbă atât pulsul oraşului, cât şi viața protagoniştilor. Normalul devine mistic, irealul începe să capete sens, iar destinele personajelor iau întorsături neaşteptate.

Mi-a plăcut ritmul poveştii, evenimentele care se succed rapid şi te țin mereu interesat de ce se întâmplă, personajele pestrițe - unele îngâmfate, altele indecise, unele malefice şi absolut toate fascinante prin originalitatea lor.

Lisandra mi-a plăcut cel mai mult - o femeie tânără, aparent sigură pe ce vrea şi independentă, Lisandra este infectată cu virusul iubirii pătimaşe şi ajunge să revizuiască toată viața sa şi visele pe care le are. Anemona e o tânără încă naivă, dar care atunci când e pusă în fața unei decizii dificile, gândeşte clar şi rațional. De Cesonia şi Aimée nu mi-a plăcut - sunt exact tipul prietenului fals, care îşi urmăreşte interesul şi apropie un om doar când are nevoie de acesta. Atitudinea lor față de Anemona nu le-a făcut cinste şi am apreciat felul în care primesc de la viață exact ceea ce oferă.

Cât priveşte personajele masculine, Adam nu a fost neapărat pe placul meu, în schimb Amza şi Prichindel m-au amuzat teribil - firi puternice, încăpățânate, cu un mod original de gândire.

Vă recomand volumul Aureliei Chircu dacă vă pasionează thrillerele setate în spațiul românesc, poveştile alerte, misterul şi personajele inedite.

Recenzie literară: 10 povești și rețete pierdute prin Deltă de Teodor Hossu-Longin (2020)

10 poveşti şi rețete pierdute prin Deltă de Teodor Hossu-Longin nu este doar o carte. Este un album plin de imagini din alte vremuri, o serie de poveşti cărora numai bătrânii le pot da aripi, un omagiu adus naturii şi atemporalității.

Vocea narativă este acaparatoare şi te face să te simți implicat trup şi suflet în ce spun oamenii pe care-i cunoaşte şi întâlneşte autorul, fie că sunt prieteni de o viață sau personaje cu adevărat rupte din basme, dar care, cumva, sălăşuiesc pe pământ, ducând un trai molcom, aşteptând călătorul pentru a-i spune mai departe povestea.

Formatul volumului mi-a plăcut enorm - poveştile de viață, evenimentele demult uitate, miturile şi mai ales rețetele, care-ți lasă gura apă şi te fac să vrei să te teleportezi azi, acum, în curtea în care se găteşte un adevărat festin boieresc, alternează cu imagini ce imortalizează Delta ca un organism întreg, complex, cu natura sa luxuriantă, flora şi fauna bogată, oamenii de ieri şi de azi.

10 poveşti şi rețete culese de prin Deltă nu este doar un album al vremurilor demult apuse, ci şi o adevărată lecție de istorie, etică, etnografie, gastronomie. O lume pe care vă invit să o descoperiți - o lume ce există la câteva ore distanță cu trenul de Bucureşti, unde te trezeşti în alt timp, simțind cum sufletul se reconectează cu natura - aşa cum omul modern a uitat să o mai facă.

Recenzie literară: Castelul din nori de Kerstin Gier (2017)

Castelul din nori este o lectură potrivită pentru iarnă, magică și plină de aventuri. Hotelul ascunde multe secrete, angajații din cadrul acestuia sunt oameni cât se poate de diferiți, o adunătură pestriță de caractere, care oferă suflet hotelului. Oaspeții, la rândul lor, sunt persoane influente, oameni de vază, politicieni sau actori, iar interacțiunea dintre aceștia oferă o imagine amplă despre înalta societate.

Aventura și misterul sunt la ordinea zilei în această poveste, pe fundalul unei ierni elvețiene superbe. Acțiunea e alertă și te acaparează în totalitate. Romanul nu este lipsit de momente de tensiune, dar acestea sunt credibile și felul în care personajele ies din încurcătură este realist. Elementul de romance apare și el în Castelul de nori, dar nu este forțat, nu este cireașa de pe tort în poveste și am apreciat mult acest lucru.

Recenzie literară: Brocart de toamnă de Teru Miyamoto (1982)

Brocart de toamnă este o carte introspectivă, unde cititorul află, prin intermediul unor scrisori lungi, despre viața celor doi. Despre cum Aki se recăsătorește și face un copil, dar mariajul este aranjat și noua căsnicie nu-i aduce fericirea. Despre cum Yasuaki încearcă și eșuează să înceapă o afacere, fiind astfel implicat și într-un scandal cu Yakuza.

Stilul epistolar  este intim și mi-a plăcut foarte mult felul în care cei doi încearcă să se reconecteze - de data aceasta, nu ca iubiți, ci ca niște prieteni foarte apropiați. Doar prin scrisori Aki și Yasuaki își deschid rănile vechi și sunt suficient de bravi cât să pună acele întrebări care i-au măcinat atâția ani. 

Bulanț literar: Decembrie 2022

 Salutare!

Ultima lună din iarnă a fost destul de neproductivă în ceea ce privește cititul. Ultima jumătate de an a fost ca un carusel - când aveam chef să citesc și trei cărți simultan, când nu am pus mâna pe o carte zile la rând. Să vedem cum va fi 2023. Până atunci, acestea sunt titlurile pe care le-am parcurs în ultima lună din an:

Insula libertății de Eric-Emmanuel Schmitt este o cărțulie tare simpatică, cu o poveste într-un fel moralizatoare, dar deloc pretențioasă. Ilustrațiile sunt ce trebuie şi mi-a plăcut să urmăresc felul în care doi iepuraşi descoperă esența libertății depline şi prețul care trebuie plătit pentru aceasta.

În trecut, cărțile romance mă scoteau din reading slump, dar de data aceasta nu a fost cazul. Deși mi-a plăcut povestea din The Hot Shot de Kristen Callihan, iar autoarea este una dintre acelea la care mă îndrept când îmi e dor de un romance cu personaje mature, cartea de față nu a fost excepțională. The Hot Shot e poveste drăguță despre doi oameni din lumi diferite, care ajung să realizeze că celălalt e tot ceea ce și-a putut dori vreodată. Parcă totuși i-a lipsit ceva.

Devoaratoarea de păcate de Megan Campisi a fost o lectură ușor macabră, dar mi-a plăcut mult atmosfera și ideea.

Atunci când cineva moare, la patul de moarte este chemată o devoratoare de păcate, ce urmează, în funcție de ce păcate a săvârșit omul, să mănânce anumite feluri de mâncare la înmormânatarea persoanei, luând astfel asupra ei păcatele defunctului.

Hoți mărunți de Margaret Owen este un basm întunecat, despre o fată ce decide să-și ignore condiția și să ajungă sus, jertfind totul pentru a-și atinge țelul. 

Atmosfera magică, de iarnă geroasă și crudă, protagonista deloc o persoană bună în sensul clasic al cuvântului, dar și lumea construită de autoare sunt acele elemente care m-au făcut să uit de timp și să mă las purtată de poveste.

A Word so Fitly Spoken de T. A. Lawrence a fost un fantasy deosebit de minunat: o protagonistă altruistă și care dă totul pentru viața surorii sale, o lume magică atent și ingenios construită, un complot misterios, un rege malefic. Una dintre cele mai bune cărți fantasy citite anul ăsta.

Autoarea creează o lume plină de magie, unde o voce poate schimba destine, unde o poveste poate veni din adâncurile istoriei pentru a bântui un regat întreg, unde relațiile politice între regate sunt complexe și pline de venin.

Brutal Prince de Sophie Lark a fost un mafia romance drăguț, despre doi oameni din două clanuri diferite, care trebuie să se căsătorească pentru binele ambelor familii. Ea este rebelă și cu un dram de nebunie, el este calm și cu capul pe umeri, dar ambii devin explozivi unul în preajma celuilalt, iar relația lor a fost plină de ură, pasiune, foc și gheață. Mi-a plăcut dinamica între protagoniști și povestea în sine.

Am încheiat anul cu volumul Petale pe zăpadă, antologie publicată la Editura Petale Scrise, în care apare și o povestire de-a mea. Mi-a plăcut să descopăr viziunea fiecăruia dintre autori despre Crăciun, iarnă, iubire, speranță, regăsire și complexitatea vieții. Povestiri vesele și triste, melancolice și amuzante - toate au avut lumină în ele, un licăr de dor, destine împletite și întâmplări cât se poate de magice.

Un an plin de bucurii, cărți frumoase, aventuri magice și iubire vă doresc!

Recenzie literară: Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle de Stuart Turton (2018)

Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle de Stuart Turton este un roman captivant și plin de tensiune. A fost foarte interesant să citesc despre ziua fatidică, văzută prin ochii unui personaj nou, Aiden încercând să folosească toate resursele disponibile pentru a afla ce se întâmplă în conacul Blackheath. Lucrurile nu sunt simple pentru Aiden, pentru că, pe lângă faptul că trebuie să nu lase personalitatea gazdei sale să iasă la suprafață, trebuie să se ferească de un anumit personaj, care-l vânează și care ține cu tot dinadinsul să prevină descoperirea criminalului.

Toți în jur sunt suspecți, iar adevărata față a înaltei societăți iese la iveală. Sunt foarte multe piste pe care le urmează protagonistul și multe secrete ce ies la suprafață, secrete ce privesc în principal familia Hardcastle. Informațiile pe care le găsește Aiden sunt vitale, construind, ușor-ușor, portretul unei familii distruse de o moarte, a unei familii care se destramă și se transformă într-o ruină.

Recenzie literară: Apotecara pierdută de Sarah Penner (2021)

Apotecara pierdută de Sarah Penner este o lectură interesantă și antrenantă despre istorie, infidelitate, răzbunare și dorința de cunoaștere. Acțiunea are loc pe trei planuri, cititorul observând, în paralel, cum se desfășoară viața Nellei, a Elizei și a lui Caroline. Narațiunea are loc la persoana I-a, drept urmare, cititorul este foarte bine familiarizat cu ce gândește fiecare dintre cele trei femei și care sunt motivele care le împing să acționeze într-un fel sau altul. Totuși, autoarea nu reușește să le ofere voci distincte, astfel încât singurul indicativ că povestea are loc din perspectiva unui anumit personaj sunt denumirile capitolelor.

Cartea semnată de Sarah Penner este un volum ușor de citit, fascinant prin modul în care o apotecară devine din tămăduitor într-o maestră a otrăvurilor și prin modul în care o femeie din zilele noastre se dedică descoperirii unui mister de acum două sute de ani.

Recenzie literară: Beladona de Adalyn Grace (2022)

Atunci când ajunge la casa familiei Hawthorne, Signei nu-i ia mult să afle că cineva încearcă să omoare această familie. Decisă să sperie Moartea odată și pentru totdeauna, Signa este convinsă că poate găsi făptașul, dar lucrurile nu sunt tocmai simple, fata realizând că s-ar putea să aibă nevoie de ajutorul creaturii care a urmărit-o de când s-a născut.

Relațiile care se construiesc în roman sunt complexe, indiferent de natura acestora. Iubirea și ura, invidia și furia, altruismul și ipocrizia, toate aceste emoții și sentimente sunt abil construite în relațiile care îi leagă pe cei din familia Hawthorne și nu numai.

Recenzie literară: Acest har necruțător de Emily Thiede (2022)

Alessa este alesă de zei să protejeze comunitatea din care face parte. Fiind o Finestra, o fereastră spre putere, Alessa are nevoie de un Fonte - cineva născut cu puteri pe care fata le poate amplifica și astfel, împreună, cei doi pot lupta împotriva răului. Dar Alessa nu este ca alte Finestre - atingerea ei ucide. După trei nunți și trei înmormântări, fata simte că timpul i se scurge printre degete; oamenii se împart în două tabere, apele sunt tulburi, sfârșitul lumii se apropie și ea este descoperită. Atunci când cineva atentează la viața ei, Alessa apelează la serviciile lui Dante, un proscris și un renegat, angajându-l să-i fie gardă personală. Dar Dante are propriile secrete ce vor ieși la iveală în cele mai neașteptate clipe.

Mi-a plăcut construcția personajului principal, dar și dinamica Alessei cu Dante. Cei doi se descoperă reciproc, lăsând măștile să alunece, acceptând ceea ce sunt și căutând o ieșire din situația creată. Personajele secundare au fost și ele bine plasate în scenă, ajutând la dezvoltarea acțiunii, dar și la dezlegarea misterului privind de ce atingerea Alessei ucide în loc să vindece.

Bilanț literar: Noiembrie 2022

Cum a fost ultima lună a toamnei pentru voi?

Am citit multe ebooks la început de lună, dar nu am sărit nici peste cărțile fizice - că tot a fost Black Friday, mi-am luat titluri noi, așa că am ce citi următoarele luni.

Acest har necruțător de Emily Thiede este o carte despre  condiția umană și despre singurătate. Atunci când află că este o Finestra, viața Alessei se schimbă: devine ceva mai mult decât un om, dar amplasarea ei pe un piedestal o îndepărtează de tot ce îi era mai drag, fata simțindu-se exclusă, îndepărtată, chiar respinsă, deși, aparent, are parte de toată iubirea din jur. Singurătatea și disperarea pe care o simte fata sunt emoții pe care autoarea le amplasează iscusit și frumos în acțiune, fiind imposibil să nu fii empatic cu protagonista.

Beladona de Adalyn Grace este un roman gotic, plin de mistere și taine întunecate, suspiciuni și fantome, oameni dubioși și interese necurate. În noua ei viață, unde Signa trebuie să intre în societate și să devină femeia perfectă pentru a fi curtată și apoi luată de soție, fata începe să descopere adevărata față a înaltei societăți, iar ceea ce găsește diferă foarte mult față de aspirațiile sale.

Apotecara pierdută de Sarah Penner este o lectură interesantă și antrenantă despre istorie, infidelitate, răzbunare și dorința de cunoaștere. Acțiunea are loc pe trei planuri, cititorul observând, în paralel, cum se desfășoară viața Nellei, a Elizei și a lui Caroline. Narațiunea are loc la persoana I-a, drept urmare, cititorul este foarte bine familiarizat cu ce gândește fiecare dintre cele trei femei și care sunt motivele care le împing să acționeze într-un fel sau altul. Totuși, autoarea nu reușește să le ofere voci distincte, astfel încât singurul indicativ că povestea are loc din perspectiva unui anumit personaj sunt denumirile capitolelor.

Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle de Stuart Turton este un roman captivant și plin de tensiune. A fost foarte interesant să citesc despre ziua fatidică, văzută prin ochii unui personaj nou, Aiden încercând să folosească toate resursele disponibile pentru a afla ce se întâmplă în conacul Blackheath. Lucrurile nu sunt simple pentru Aiden, pentru că, pe lângă faptul că trebuie să nu lase personalitatea gazdei sale să iasă la suprafață, trebuie să se ferească de un anumit personaj, care-l vânează și care ține cu tot dinadinsul să prevină descoperirea criminalului. 

Deși în fiecare lună sper că nu voi avea lecturi abandonate, lucrurile stau altfel. Am început să citesc The Do-Over de T. L. Swan pentru că mi-au plăcut foarte mult două cărți din seria asta, însă povestea protagonistului m-a plictisit teribil și am decis să nu forțez nota.

Casa somnului de Jonathan Coe e o carte pe care o aveam de ceva timp pe listă, însă am citit câteva capitole și nu m-a atras deloc, așa că am abandonat lectura.

Brocart de toamnă de Teru Miyamoto a fost o carte cu multă retrospecție, ormărind, prin intermediul unei corespondențe, viața a doi foști soți, care se întâlnesc după zece ani. 

Mi-a plăcut să urmăresc schimbarea care survine în destinul celor doi, cum li se schimbă viziunea despre lume, cum trecutul le influențează iremediabil viitorul.

Când înfloresc macii de Mihai Ștefan a fost o carte ce m-a atras prin premisa ei, însă nu m-a prins povestea, vocea narativă s-a adeverit neinteresantă pentru mine și am abandonat lectura.

Legenda lupului străin de Bianca Vîlcu e un titlu care mi-a stârnit curiozitatea, însă Mirana, protagonista, mi-a fost pe loc antipatică și nu am putut trece peste acest aspect, chiar dacă povestea în sine e intrigantă.

La Procesul margaretelor de Issabela Cotelin m-a plictisit vocea narativă și nu eram deloc empatică cu trăirile protagonistei, drept urmare, am abandonat lectura.

Castelul din nori de Kerstin Gier este ultima carte citită în noiembrie - și ce carte! Merită să fie mult mai cunoscută. 

E o poveste despre un hotel vechi, boem și plin de magie, o internă care gândește și acționează exact ca o fată de 17 ani, despre mistere și taine de familie, dar și despre un complot ingenios. Povestea e perfectă pentru perioada sărbătorilor - simpatică, magică, nepretențioasă.

Crush de Dora Pavel este ultima carte abandonată pentru luna noiembrie (și sper să fie și ultima pe anul acesta). Nu am rezonat cu vocea narativă și povestea nu mi-a stârnit interesul.

Acestea au fost cărțile din ultima lună de toamnă din acest an. Voi ce ați mai citit?