joi, 30 iunie 2016

Cărțile colorate cu zâne ale lui Andrew Lang

Dacă vă plac poveștile, mai mult ca sigur că v-ar plăcea colecția încropită cu grijă și răbdare de Andrew Lang - novelist, poet, puțin antropolog, folclorist, cunoscut pentru dedicația pe care a avut-o colectării poveștilor din toată lumea. Cele 12 volume cu povești, Fairy Books, cunoscute și ca Volumele colorate, sunt definite de o culoare, după cum urmează:
The Blue Fairy Book (1889);
The Red Fairy Book (1890);
The Green Fairy Book (1892);
The Yellow Fairy Book (1894);
The Pink Fairy Book (1897);
The Grey Fairy Book (1900);
The Violet Fairy Book (1901);
The Crimson Fairy Book (1903);
The Brown Fairy Book (1904);
The Orange Fairy Book (1906);
The Olive Fairy Book (1907);
The Lilac Fairy Book (1910).
Le-am găsit în engleză, pe site-ul Project Gutenberg, unde pot fi accesate gratis. Dacă vă tentează să le citiți, vă recomand sursa.
Nu știu dacă au fost traduse în română, dar ce m-a atras la aceste colecții de povești, pe lângă conținut, au fost copertele - foarte frumoase, magice aș zice ( le puteți vedea aici). Un alt lucru ce mi-a plăcut a fost faptul că printre poveștile drăguțe, pline de culori vii, se mai strecurau povești macabre, în care nu totul se termină cu happy-end, lucru ce m-a dus cu gândul că mi-ar plăcea să am varianta fizică a colecției. 
A durat o veșnicie până când am terminat de citit toate volumele, datorită faptului că la un moment dat lectura stagna; ori dădeam de o poveste plictisitoare, ori aveam alte lecturi mai interesante pentru moment, ori venea sesiunea și trebuia să abandonez beletristica. Dar luna aceasta am reușit să o duc la capăt, după 2 ani de la descoperirea ”zânelor”. 
Progresul meu cu Fairy Books pe Goodreads.
Dintre toate volumele, preferatul meu este The Yellow Fairy Book. Volumele mai târzii, în special de la Crimson încolo, mi s-au părut cam plictisitoare, probabil datorită faptului că se repetau poveștile, sau mai bine zis, se repetau ideile într-o altă formă - variante ale aceleiași povești, dar din pirspectiva a mai multor popoare. 
Per total, cred că Fairy Books sunt o operă frumoasă, destul de complexă - pentru că durează ceva timp și efort să încropești 12 volume cu povești cât mai reprezentative fiecărui popor. Mie mi-au plăcut și le recomand.

sâmbătă, 18 iunie 2016

Fascinația nopților de vară

Cazinoul din Constanța. Poză din arhiva personală
Nopțile de vară sunt magice - o înșiruire de elemente ale naturii și stări emoționale nedefinite. Nopți care încep târziu și se termină devreme, lăsând în urma lor o răcoare blajină, veselă, plină de energie pentru o nouă zi. 
Nopțile de vară cred că sunt cele mai fascinante datorită faptului că sunt inedite, fiecare noapte fiind ca o reflectare a ideilor de peste zi, ca un torent al gândurilor, ca o învălmășeală de emoții, păreri și superstiții.
Îmi plăceau aceste alergări prin lunile calde pe când eram în liceu și nopțile albe erau ceva ce mi se părea fascinant. Cu vârsta, nopțile de vară nu mai sunt neapărat albe, ci pline de liniște, o liniște aparte regăsită în voci îndepărtate, mașini grăbite, păsări somnambule și lumini pale. Îmi plac nopțile în care aud orașul, forfota, dar în același timp muțenia naturii și a gândurilor. Cele mai faine nopți văratice sunt acelea în care mă pierd fără a ține pasul cu timpul, nopțile în care vântul saltă prin păr și gândurile nu sunt melancolice. 
Nopțile de august sunt preferatele mele. Cele mai tăcute, cele mai pline de lumină, cele mai aglomerate de gânduri ușoare, fără viitor. Nopți în care mă pierd știind că mă voi întoarce. Nopți în care vreau să îmbrățișez marea și să-i strig că este nebună, frumoasă, dar nebună.

Abia aștept să o revăd...

vineri, 3 iunie 2016

Cum să supraviețuiești în sesiune

Ceai din plante. Poză din arhiva personală.
Articolul de față este dedicat oamenilor care își petrec începuturile de vară( și o bună parte din luna iulie - colegii mei de la MV Iași) prin facultate, bântuind holurile și sălile de curs cu vraful de foi, cunoștințe și multe emoții după ei. 
Sesiunea, cunoscută și ca tresiune, este, prin definiție, o stare de spirit negativă, plină de stres, timp prea puțin și învățat prea mult. E ușor să cedezi psihic și emoțional atunci când nu reușești să acoperi toată materia pe care o ai, mai ales dacă ai foarte puțin timp pentru fiecare examen. 
Studentul român este inventiv și are o groază de metode, kit-uri și teorii pentru a supraviețui. Astăzi vreau să vă împărtășesc metoda mea prin intermediul căreia sesiunea, pentru mine, devine o perioadă relativ liniștită și stabilă emoțional. 
În primul rând, este important să știi când ești cel mai productiv. Cineva se poate concentra foarte bine dimineața, altcineva după-amiaza, dar foarte mulți colegi de-ai mei sunt genul la care învațatul merge ca-n strună noaptea. De exemplu, pentru mine intervalele orare 10-14 și 17-21 sunt cele mai prolifice; învăț fără să mă simt obosită și nu am nevoie de o pauză.
În al doilea rând, e bine să-ți structurezi materia și să-ți împarți timpul pentru aceasta. De exemplu, dacă am 6 zile pentru învățat, prima zi va fi destinată citirii materialului iar ultima reluării materialului și punctării anumitor lucruri.
În al treilea rând, contează foarte mult să dormi și să mănânci bine. Lipsa de somn nu este o opțiune, pentru că te ajută să te concentrezi, dar riști să cedezi în momentul nepotrivit. La fel, o alimentație echilibrată este mai mult decât binevenită. 
În ceea ce privește sesiunea, eu am un tabiet care mă motivează, revigorează, ajută la concentrare: ceaiul din plante. Îmi place ceaiul în general, însă nu mă dau în vânt după ceaiul verde, din plante, deseori amar. În perioada de sesiune însă merge de minune, mai ales dacă beau 2-3-4 cești pe zi, în timpul învățării. Îmi relaxează corpul și-mi trezesc mintea, ca să-i zic așa. Cred că fiecare își poate crea tabieturi care să-l motiveze.
În al patrulea rând, este foarte important să îți cunoști modul de învățare. Am colegi care prind informația din zbor doar ascultând la un curs, am colegi care trebuie să-și facă conspecte ca să înțeleagă mai bine materia, am colegi care citesc odată și știu ce trebuie să puncteze. Contează și tipul de memorie: auditivă, vizuală, oricare ar fi ea, trebuie să o cunoști și să o ”exploatezi”. 
În al cincilea rând, sunt momente în care nu pici pe subiect. Când nu ai înțeles o parte din materie și fix aceea îți pică pe bilet. Când nu ai învățat pentru că te-ai plictisit. Că nu a avut chef proful să te evalueze mai atent sau să te treacă. E ok. Sunt momente în care, indiferent de metoda aleasă, nu reușești să iei un examen sau obții un punctaj care nu-ți convine. Dar ce student e fără restanțe? Au și acestea farmecul lor; știi deja structura examenului, felul în care te evaluează un cadru didactic, drept urmare îți poți modifica stilul de a învăța sau să te axezi pe anumite aspecte. 
Cam acesta este ghidul meu de supraviețuire. Voi ce metode folosiți?