joi, 17 decembrie 2020

Recenzie literară: Arcașul fără arc de Ștefan Liiceanu (2020)


Mintea omului poate fi asemuită cu un univers. Bucuria poate fi privită precum o stea sau ca un nor de bun augur, supărarea seamănă cu un tunet asurzitor sau cu o ploaie torențială, bunăvoința seamănă cu o adiere de vânt sau cu roua suavă a dimineții, severitatea poate fi privită ca o zi de arșiță în toiul verii sau ca înghețul de la sfârșitul toamnei.



Toate plăcerile și neplăcerile simțurilor noastre sunt, până la urmă, rezultatul minții noastre, care observă lucrurile înconjurătoare.

Un om adevărat este nemișcat precum norii, liniștit precum apa unui lac, dar viu precum șoimul care plutește în înalt sau precum peștele care sare pe neașteptate din apă. Așa arată spiritul omului care cunoaște virtutea.


vineri, 4 decembrie 2020

Bilanț literar: Noiembrie 2020

Și uite așa, ultima lună a toamnei și-a luat și ea zborul...

În noiembrie nu am citit foarte mult, dar am avut parte de niște lecturi absolut superbe, fiecare în felul său. Lecturi variate, pe care le-am ales după cum mi-a dictat starea de spirit în acel moment, iar alegerile făcute au fost potrivite. Ce-i drept, nu s-a putut fără un volum abandonat și de data aceasta, dar mi-am propus să nu mă mai forțez să duc până la capăt lecturi ce nu îmi fac plăcere.


Primul volum pe care l-am terminat în noiembrie este Fum de Ivan Turgheniev - ah, ce frumos scria acest autor! Mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu opera sa, mai ales că Prima iubire a fost volumul ce m-a introdus în lumea scriiturii lui Turgheniev.


Dune de Frank Herbert este acel gen de volum pe care îmi tot propuneam să-l citesc, dar abia în noiembrie am ajuns la el. Și cât de minunată a fost lectura și câte zile după ce am terminat volumul povestea a rămas cu mine, măcinându-mă! cCu siguranță voi citi toată seria, dar știu că nu este deloc realistic să-mi propun să o fac în viitorul apropiat.


Mi s-a făcut dor de Erich Maria Remarque, așa că am ales să citesc una dintre cele mai timpurii cărți semnate de autor și... am rămas ușor dezamăgită. Povestea urmărește viața unei femei, Gam, care se adeverește a fi o fire rebelă, dar într-o formă lipsită de rațiune și mai ales, responsabilitate. Cu siguranță Gam nu este un model în viață, personalitatea ei nu se potrivește cu mine, am urmărit-o pe tot parcursul lecturii întrebându-mă ce altă stupiditate va mai face. Îl iubesc pe Remarque și mă bucură faptul că am avut șansa să îl descopăr prin intermediul altor cărți, mult mai bune. Dacă aș fi început cu Gam, e foarte probabil că aș fi pierdut din raza mea de interese literare un autor bun.


Noiembrie m-a bucurat și cu o carte pentru copii absolut superbă, Regele Ugu. Mumia și comoara blestemată de Adam Stower. Este un volum ce continuă povestea lui Andi Firicel și a celui mai bun prieten al său, iar noua peripeție s-a adeverit a fi nu mai puțin interesantă decât cea din primul volum. Vă recomand cu mare drag această serie, povestea e fantastică, distractivă, iar edițiile în limba română, apărute la Humanitas Junior, sunt deosebit de frumoase.


Nu citesc foarte des thrillere, dar Cina de Herman Koch mi-a captat atenția și m-a ținut în priză pe tot parcursul lecturii - nici nu am simțit cum a zburat timpul. Personaje dubioase, situații complicate, un narator în care nu poți avea încredere - toate aceste ingrediente clasice pentru un thriller Herman Koch le dozează potrivit, iar lectura te acaparează în totalitate.


Am terminat de citit și volumul 2 din seria World of Warcraft Chronicle de Blizzard Entertainment și mi-a plăcut tare mult să aflu anumite lucruri legate de povestea universului WoW. În acest volum, accentul se pune pe venirea orcilor pe Azeroth, distrugerea planetei lor natale, Draenor, împărțirea clanurilor, dar și formarea celor două mari facțiuni importante: Hoarda și Alianța. Abia aștept să văd ce povești voi (re)descoperi în următorul volum din serie.


La final, voi spune câteva lucruri despre cartea pe care am abandonat-o în această lună, Preaiubita de Toni Morrison. Recunosc, nu știam în ce mă bag atunci când am început lectura, drept urmare, nu aveam cine știe ce așteptări. Dar, cum deseori se întâmplă la mine, cărțile iubite și lăudate de mass-media se adeveresc a fi niște lecturi deloc interesante. Nu am rezistat mai mult de 50 de pagini, povestea m-a plcitisit enorm - atât de corul, cât și acțiunea, dar mai ales, vocea narativă. Se pare că nu sunt pe aceeași lungime de undă cu acest volum aclamat și nu am niciun regret că am abandonat lectura.

Acestea au fost cărțile ce mi-au bucurat ochii în ultima lună de toamnă. Voi ce ați mai citit?

Recenzie literară: Cina de Herman Koch (2009)

Dispoziția crăciunească nu m-a lovit (încă), în schimb zilele foarte mohorâte din Constanța din ultima perioadă m-au inspirat să aleg un thriller - și nu am fost dezamăgită. Cina de Herman Koch, apărută la Editura Polirom în traducerea lui Gheorghe Nicolaescu, este thrillerul perfect pentru cei care vor să sape ceva mai adânc în subconștientul unei familii aparent banale. 

Voi ce mai citiți?