marți, 30 ianuarie 2018

Drumul spre minimalism - Săptămâna 21

Bună!
Încă sunt prinsă cu sesiunea, încă nu îmi pot ocupa timpul cu ce vreau eu. Dar, asta nu înseamnă că Drumul spre minimalism se oprește aici.
Săptămâna ce a trecut m-am axat mai mult pe ce am în bucătărie. Am făcut curățenie pe rafturi, am rearanjat lucruri și am făcut câteva descoperiri - cum ar fi produse expirate sau produse despre care habar nu aveam că am. Asta pățești când nu ai aranjate toate sticlele, ambalajele, cutiile și ce o mai fi prin rafturi.
Problema s-a rezolvat, ce nu mai era bun a plecat, ce era bun și util s-a mutat mai în față, iar acum pot să văd foarte bine ce am și unde stă. Ba mai mult, unele obiecte care nu aveau un loc permanent au migrat în dulap astfel încât le pot folosi oricând, fără să le mai caut. 
M-am uitat peste depozitele mele de mirodenii și mi-am dat seama că nu îmi convine deloc faptul că râșnițele mele sunt de unică folosință. Mă refer la sare/piper/chili/ce-o fi care vin sub formă de boabe într-o râșniță și o dată ce se termină produsul, trebuie să arunci și ambalajul. Mi se pare o risipă și mi-am propus să-mi iau niște râșnițe ce se desfiletează și pot fi reumplute cu ce îți trebuie. Mai ales că ieși mai ieftin astfel și dacă faci cumpărăturile în magazine de specialitate sau care vând mirodenii vrac, poți să alegi fix ceea ce vrei și în ce cantități vrei. Văzusem la Pepconiște recipiente-râșnițe, erau și destul de ieftine - 3 lei bucata parcă? Așa că data viitoare când ajung la Pepco, mă duc să-mi iau.
Folosesc cu brio creioanele și pixurile pe care le am. V-am spus săptămâna trecută că vreau să scap de ele și momentan reușesc să mă mențin. E un fleac, dar pentru mine e o satisfacție. 
Cam asta a fost săptămâna mea - nu cine știe ce, dar tot progres e (unul mic de tot). Voi ce ați mai făcut?

duminică, 28 ianuarie 2018

Jovis Homemade Beauty - îngrijire naturală, cu dragoste din Constanța

Salut!
Astăzi vă vorbesc despre ceva ce nu am mai făcut pe acest blog - despre produse cosmetice. Odată cu dorința mea de a adopta un stil de viață minimalist, mi-am îndreptat atenția spre produsele naturale pe care le pot include în viața mea puțin câte puțin. Aici mă refer la haine din materiale textile naturale, cât mai puține obiecte din plastic și nu în ultimul rând, produse cosmetice care să fie cât de cât prietenoase cu natura și de ce nu, versatile.
Așa am ajuns să caut producători autohtoni și să descopăr că la noi, poți lejer să găsești un magazin ce-ți oferă astfel de produse, atât în online, cât și în offline, trebuie doar să cauți. După experiența mea cu Skin Novels, mi-am zis să mai încerc ceva și uite așa am descoperit Jovis Homemade Beauty (prin intermediul blogului Dianei Solomon). 
Dacă mă urmăriți și pe celălalt blog, cu siguranță știți că de vreun an încoace nu sunt deloc mulțumită de părul meu - fac mătreață cu prima ocazie, volumul pe care nu prea îl aveam a dispărut cu totul și umblând pe bloguri pe care le mai citesc am văzut la cineva că folosește un șampon solid.
Mi s-a părut destul de interesant acest tip de produs - un săpun pe care-l poți folosi pe post de șampon și care conține doar ingrediente naturale, așa că m-am dus pe pagina Jovis și l-am găsit pe alesul meu - șamponul pentru păr gras. Și pentru că atenția mi-a fost captată cam de toate produsele de acolo, mi-am zis să mai încerc două, așa că am plasat o comandă. 
Desigur, cel mai mult îmi doream să încerc șamponul și chiar dacă am plasat comanda la sfârșitul lui noiembrie, am ajuns să-l folosesc abia de la începutul lui ianuarie. Apa florală o folosesc de când a ajuns, la fel și deodorantul. 
Șamponul solid e un produs pe care îmi este foarte greu să-l introduc în rutina mea zilnică. Mă spăl pe cap cam o dată la trei zile, iar după primele încercări de a folosi acest produs am observat cum mi se îmbâcsește foarte tare părul - culmea, pe lungime și nu la rădăcină. Așa cum se zice și în descrierea produsului, e nevoie de timp pentru a obișnui scalpul cu un astfel de produs, de aceea aplic șamponul solid doar la rădăcină, formând spuma în palme, iar pe lungime aplic un șampon obișnuit. Astfel, mă pot bucura de șamponul de la Jovis. Având în vedere că a trecut doar o lună, verdictul final îl voi da ceva mai târziu.
Urmează apa florală pentru ten gras sau mixt cu extract de arbore de ceai. O folosesc zilnic ori de câte ori simt nevoia și e un produs plăcut. O folosesc pe post de toner și e destul de spornică, dar m-am cam plictisit de cum miroase. De fapt și de drept, voiam să o iau pe cea cu ilang-ilang, dar nu era pe stoc așa că rămâne pentru data viitoare.
Și ultimul produs este un deodorant natural din piatră de alaun. Eu comandasem varianta spray (mai există și varianta pulbere), dar nu mai era pe stoc și mi-a fost trimisă varianta solidă. Ceea ce cred că a fost în favoarea mea. Folosesc acest deodorant după ce fac baie, pe pielea umedă și îmi place mult faptul că nu se simte pe piele și nu lasă urme. Având în vedere că e sezonul rece, nu știu încă dacă va fi la fel de eficient când vine căldura, dar văd eu până atunci. Să mai spun că este foarte spornic?
Acestea au fost produsele pe care le am momentan. În wishlistul meu se află un set pentru îngrijirea tenului și un set anticelulitic, dar și câteva săpunuri și un balsam de buze. Cu siguranță le voi procura atunci când termin ce am acum.
Dacă aveți recomandări cu privire la cosmetice naturale, cruelty free și produse în România, aștept în căsuța de comentarii să-mi ziceți de ele. Și dacă ați folosit produse de la Jovis, să îmi spuneți ce experiență ați avut cu aceastea. 
Până data viitoare, vă pup!

sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Cele mai proaste cărți citite în 2017

Așa cum spune titlul, astăzi voi vorbi despre volumele pe care le-am citit anul trecut și care nu mi-au plăcut - adică cele mai slabe cărți ale lui 2017. 
Din fericire, sunt mai puține decât mă așteptam și din păcate, pentru o parte dintre ele am avut așteptări mari - mai ales că erau iubite de toți cei din jur. Și așa am învățat anul trecut că nu ar trebui niciodată să am așteptări de la vreo carte pe care o laudă toată lumea.

Nu, nu mi-a plăcut. A fost o carte foarte slabă, lipsită de farmecul pe care mi l-a promis descrierea volumului, iar Ove e un moș nesuferit. Știu că sunt în minoritate când spun că volumul de față a fost o mare pierdere de timp și nu am găsit nimic drăguț, optimist sau luminos printre file - doar frustrarea unui cititor mințit. Pentru mine, Un bărbat pe nume Ove este cea mai proastă carte pe care am citit-o în 2017.

Ba nu, am mințit. Acest volum a fost cel mai prost volum citit anul trecut. Deși povestea în sine ar fi putut fi nespus de frumoasă și plină de emoție, fabulațiile din ea și personajele total ireale - în sensul rău al cuvântului - m-au făcut să arunc cartea cât colo imediat ce am terminat-o.

Nu a fost neapărat o carte proastă, ci mai mult o mare dezamăgire. După cum a fost descrisă și promovată, trebuia să fie o lectură ce-ți îngheață sângele în vene. Dar mie nu mi s-a părut atât de... deranjantă precum a fost pentru alți cititori.

Nici acest volum nu m-a dat pe spate. M-a interesat pe alocuri, dar în majoritatea timpului m-a plictisit. Acțiunea e redată de la persoana întâi și e mai mult un jurnal decât o poveste, dar pe mine nu m-a prins stilul autoarei. 

Elixirul dragostei de Eric-Emmanuel Schmitt
Am citit această carte pentru că mi-a plăcut cum sună titlul plus coperta. Și ce mă bucur că nu am ajuns să cumpăr volumul! Este efectiv o serie de scrisori între doi foști îndrăgostiți care „au rămas prieteni”. Limbajul pueril și acțiunea al naibii de clișeică seamănă mai mult cu o conversație de pe o rețea de socializare, preluată și retușată. Dă senzația că autorul nici nu s-a chinuit să scrie serios.

Beyond Black de Hilary Mantel
Nu știu dacă acest roman a fost tradus în română, dar are în centrul acțiunii două femei - una ghicitoare și cealaltă asistenta sa. Inițial, firul narativ mi se părea interesant și toate forțele misterioase pe care le deținea/controla ghicitoarea și pe care asistenta încerca să le înțeleagă/tolereze, ca pe parcurs totul să devină monoton, șters - de parcă scriitoarea și-ar fi peirdut tot avântul și și-ar fi dorit să termine cât mai repede cartea.

Don Quixote de Miguel de Cervantes Saavedra
Acest volum a fost o surpriză pentru mine. De obicei îmi plac clasicii, dar ceea ce am pățit cu magnificul Don Quixote a fost că m-a plictisit de moarte. Acțiunea s-a târât, nu a mers ca pe roate, iar eu nu am reușit să mă identific cu niciun personaj. 

Acestea au fost cărțile pe care nu am putut să le îndrăgesc. Sper ca în anul acesta să am cât mai puține rateuri de genul dar până atunci, vreau să știu ce cărți nu v-au plăcut vouă și de ce :)
Să aveți o zi fumoasă!

marți, 23 ianuarie 2018

Drumul spre minimalism - Săptămâna 20

Salutare!
Cum vă spuneam acum ceva timp, perioada asta, ianuarie, pentru mine înseamnă sesiune. Și cum sesiunea este pe mine cu examenele ei (stupide), îmi petrec cam tot timpul acasă, uitându-mă după lucruri pe care să le dau/reutilizez/să scap de ele în cadrul proiectului Drumul spre minimalism.
Dacă acum două săptămâni mă uitam la colecția mea de agende, ei bine, ieri am reușit să le dau. Sper ca prietenele mele să se bucure de acestea mult mai mult decât s-au bucurat rafturile bibliotecii :))
Am început să strâng pixurile de prin casă și să le folosesc. La fel am făcut cu creioanele, cariocile și tot ce mai aveam de genul. Chiar dacă pare un chițibuș, pentru mine terminarea unui pix sau a unui creion este o satisfacție. Nu neaprat că am eliberat loc în casă (că nu ocupă așa mult), ci că l-am folosit de-a binelea. Mă bucură că acel obiect și-a îndeplinit scopul în casă și pot trece la următorul. Cum manualele mele au câte 500 de pagini, sunt sigură că voi termina câteva creioane până la sfârșitul sesiunii.
Mă tot gândesc la Meal Planning. Deși de o perioadă bună reușesc să urmăresc strict lista de cumpărături atunci când merg la supermarket, sunt genul de persoană ce nu știe ce vrea să mănânce următoarele zile. În familia mea, problema sunt eu, din punctul acesta de vedere, așa că m-am gândit să fac un plan cu feluri de mâncare pentru fiecare zi a săptămânii și să văd aproximativ de ce am nevoie. Poate reușesc astfel să merg și mai rar la cumpărături - în momentul de față, o fac cam de trei ori pe săptămână.
Mă țin de Bullet Journal-ul pe care mi l-am improvizat din agendă și-mi place să verific ce am de făcut/ să bifez ce am făcut deja/ să notez evenimente și lucruri de făcut pentru o săptămână. Încă nu-mi dau seama dacă sunt mai productivă astfel, dar voi vedea în timp.
Voi ce mai faceți?

sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Cele mai bune cărți citite în 2017

 Pentru început, vă spun că această postare va fi lungă-lungă, așa că pregătiți-vă cafeluța/ceaiul/muzica preferată și haideți să vedem împreună ce lecturi mi-au marcat anul ce tocmai și-a luat zborul.
Pentru a-mi ușura munca, am împărțit cărțile în patru categorii, dar aș vrea să menționez că ordinea cărților este complet aleatorie.


Nu sunt fana unor clasamente, pentru că fiecare volum mi-a plăcut în felul său, așa că nu pot să aleg o cea mai bună carte citită în 2017. Dar, ca să nu ne lungim prea mult, vă prezint clee patru categorii: manga, ficțiune, carte pentru copii, non-ficțiune.

Manga

Mi-am făcut o tradiție în a prezenta manga la începutul lecturilor preferate (a se vedea articolul meu legat de cărțile anului 2016).

Inuyasha de Rumiko Takahashi

Kagome este o adolescentă din prezent care în urma unei întâmplări nu tocmai obișnuite, se trezește în Sengoku jidai - Japonia medievală. Urmărită de un demon, fata ajunge la copacul unde este țintuit Inuyasha, jumătate om, jumătate demon. În încercarea de a scăpa cu viață, îl eliberează de blestemul pe care l-a lăsat o femeie din trecut, iar mai târziu, când Giuvaierul Sufletelor, o piatră ce oferă puteri colosale deținătorului, se sparge, alături de Inuyasha și alți prieteni de drum, Kagome încearcă să-l reîntregească, pentru a nu-l lăsa pe Naraku, un demon viclean, să domine lumea.
Cred că multe fete de vârsta mea au prins febra Inuyasha: a fost primul anime pe care l-am urmărit cap-coadă și care se numără printre preferatele mele. Dar abia anul acesta m-am încumetat să citesc manga, pentru că vorba aia, cartea e mai bună decât filmul. Adevărul este altul: ambele mi s-au părut la fel de bune, chiar dacă stilul de a desena e un pic mai diferit - eu rămân fana lui Inuyasha din anime.

unTouchable de Massstar

Sia Lee este un vampir ce a evoluat; ea se hrănește cu energia oamenilor printr-o simplă atingere, fără a mai apela la clasicul sânge. Din prima zi în care-l întâlnește pe vecinul său, Jiho, Sia își dorește nespus de mult să-l atingă, dar apare o problemă: tânărul suferă de mizofobie - teama de a atinge ceva pentru că este plin de microbi. Pentru a-și atinge țelul, fata are de parcurs un drum lung...
unTouchable este o manhwa drăguță, romantică, dar fără a fi siropoasă. Ca orice altă lucrare de genul, are mai multe clișee, dar fără a deveni deranjante. Acțiunea este antrenantă, personajele cât de cât mature, iar eroina este simpatică. Să nu mai zic de stilul în care este desenat - e plăcut ochiului.

Annarasumanara de Il-Kwon Ha

Cred că această manga este preferata mea dintre cele trei. Stilul, subiectul și mai ales finalul m-au captivat. Nu voi vorbi prea mult despre ea, pentru că i-am făcut o recenzie.

Ficțiune

Vițelul de aur de Ilf și Petrov
Pe canalul meu de YouTube am vorbit despre cartea Douăsprezece scaune, semnată de acești autori, iar cartea de față, Vițelul de aur, urmărește peripețiile unui personaj foarte interesant, Ostap Bender. Mie personal mi-a plăcut mai mult volumul acesta față de 12 scaune, așa că vă invit să citiți despre el mai detaliat aici.

Magicianul de John Fowles

Dacă mă urmăriți de ceva timp, cu siguranță știți că Fowles este una dintre marile mele iubiri, ba chiar obsesii în ceea ce privește stilul de a scrie. Magicianul a fost o călătorie interesantă, plină de mister și suspans. Recenzia o găsiți aici.

Plânsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom

Cartea aceasta face parte din acele volume care apar în viața unui cititor exact atunci când trebuie. A fost o lectură interesantă, intensă pe alocuri, dar modul în care scrie Yalom mă face să vreau să-l mai citesc.

Cântecul stepei, cântecul munților de Cinghiz Aitmatov

Cartea aceasta, care conține patru povestiri, umple inima cititorului de melancolie. Mi-am propus de ceva timp să citesc ceva semnat de acest autor, dar după lecturarea volumului de față, cu siguranță voi mai căuta și alte titluri.

Tovarășa Singurelu de Radu Dorin

Mioara Singurelu, o femei ciudățică, dar devotată în totalitate partidului, a fost o figură interesantă, alături de celelalte personaje nu mai puțin ciudate. Volumul acesta este volumul de debut al autorului, mai multe despre am scris aici.

Femeia în alb de Wilkie Collins

Am citit această carte în cadrul unui book club și pentru că o aveam de mult timp pe lista de to-read, am nominalizat-o. A ieșit învingătoare și astfel am ajuns să o citesc după mii și mii de ani. Mi-a plăcut mult, m-a ținut în suspans, mi-am găsit un personaj preferat - contele Fosco. Dacă vreți să citiți o carte clasică, volumul de față ar fi o idee bună.

Să prinzi o stea căzătoare de John Brunner

M-am lăsat ademenită de titlu și m-am trezit că citesc o poveste sf. Deși inițial m-am pregătit să nu îmi placă, volumul m-a surprins într-un mod plăcut. Am detaliat în articolul acesta.

Rugul de György Dragomán
 

Rugul e o altă carte pe care am citit-o în cadrul unui club de lectură - și mi-a plăcut nespus de mult, se numără printre cele mai îndrăgite cărți ale anului. Romanul urmărește viața unei orfane, Emma, care se trezește pe cap cu o străină ce-i spune că este bunica ei. Am scris mai multe despre lectura aceasta pe blog.

Fata care citea în metrou de Christine Féret-Fleury


Juliette, protagonista romanului, m-a cucerit prin felul ei de a fi. Cartea de față nu este o capodoperă și nu schimbă vieți, dar este o lectură plăcută și care oferă o stare de bine. Am scris despre aceasta aici
Carte pentru copii

Trilogia Howl`s moving castle de Diana Wynne Jones

Diana Wynne Jones este una dintre scriitoarele pe care le-am descoperit anul acesta și pe care aș citi-o la nesfârșit. Scrie atât de bine și atât de captivant, încât uiți că nu mai ești copil - poveștile ei au capacitatea să te transpună direct în miezul acțiunii. Din trilogia Howl`s moving castle, preferatele mele au fost primul și ultimul volum, al doilea fiind așa, mai de umplutură.
Seria Chrestomanci de Diana Wynne Jones

Seria Chrestomanci cuprinde șase aventuri legate de un personaj misterios - vrăjitorul care este responsabil de echilibrul dintre magie și „normalitate” în lume. În cele șase cărți cititorul urmărește diferite personaje și peripețiile acestora, pentru ca la un moment dat să se ajungă tot la Chrestomanci. Din păcate, seria aceasta nu este destul de cunoscută la noi, deși sunt sigură că ar fi pe placul copiilor și nu numai. Mie personal mi-a plăcut mai mult decât seria cu Howl.

Haiganu. Furia oarbă de Marian Coman

Aventurile zeului continuă și în acest volum, care din punctul meu de vedere a fost mai bine închegat, cu o acțiune mai animată și personajele mai pe înțelesul meu. Am avut ocazia să-l cunosc pe autor în cadrul FILIT, ceea ce a fost o mare plăcere pentru mine. Aștept cu nerăbdare continuarea!

Non-ficțiune

Eu, Dracula și John Lennon de Jan Cornelius

Am citit volumul acesta doar pentru că a fost o provocare, dar care mi-a prins bine. Nu sunt sigură că ar fi non-ficțiune, mai mult levitează undeva la limită cu ficțiunea, dar pe mine m-a binedispus și vă recomand acest volum.

Copilaria de Maksim Gorki

La fel ca volumul de mai sus, nu știu dacă e chiar o non-ficțiune, dar eu l-am văzut ca pe un jurnal. E o lectură destul de deprimantă, dar care te apropie de sufletul uman.

Sapiens: Scurtă istorie a omenirii de Yuval Noah Harari

Noroc de book cluburile în care m-am băgat anul acesta (ar trebui să scriu un eseu separat despre avantajele unui cerc de lectură), altfel nu m-aș fi apucat de această carte (sau de altele la fel de bune). Sapiens este o lectură plăcută, ca un script de la o emisiune despre om și cum a evoluat această specie. Am scris recent un articol pe blog despre acest volum.

Magia ordinii de Marie Kondo

În 2017 mi-am propus să adopt un stil de viață minimalist, așa că m-am documentat. Magia ordinii este una dintre cărțile ce tratează acest subiect, sau mai bine zis, clutterul din casă și mie mi-a fost de ajutor mai mult la nivel motivațional decât propriu-zis.

Acestea au fost lecturile ce mi-au marcat anul. Mă bucur nespus de mult că am descoperit cărțile de față, fie prin intermediul unui club de lectură, fie printr-o recomandare sau pur și simplu, din întâmplare. Abia aștept să văd ce-mi va oferi 2018 în materie de lectură - mi-am făcut și planul pentru anul acesta.
Pentru a-mi urmări cărțile, vă invit să ne împritenim pe Goodreads. Care au fost cărțile ce au marcat anul 2017 pentru voi?
Vă doresc să aveți parte de un an cât mai frumos și plin de lecturi interesante!

joi, 18 ianuarie 2018

Recenzie literară: Marile speranțe de Charles Dickens (1861)

Hello!
Astăzi vă vorbesc despre romanul Marile speranțe, semnat de Charles Dickens. Adolescența mi-a fost marcată de această carte și mi-a trezit apetitul pentru opera lui Dickens. Vizionare plăcută!

marți, 16 ianuarie 2018

Drumul spre minimalism - Săptămâna 19

Bună!
A mai trecut o sătpămână, ceea ce înseamnă că e timpul să vă zic ce am mai făcut în cadrul proiectului Drumul spre minimalism.
Pentru început, mi-am revizuit din nou garderoba. Simțeam că am mult prea multe haine și că încă mă sufoc, chiar dacă am scăpat de o bună parte din articolele care-mi ocupau spațiul degeaba. De data aceasta, m-am axat pe hainele de sezon pe care nu le-am purtat încă sau care nu se asortează cu ce am (da, este foarte greu să renunți la un lucru frumos, dar pe care nu-l utilizezi). Momentan sunt mulțumită de cum arată, dar nu cred totuși că am ajuns la țelul meu. Voi vedea la sfârșitul anului minimalistic cum stă treaba.
Am dat toate cărțile necitite (am scris în articolele din alte săptămâni despre ele). Acum mă simt mai bine, pentru că știu că cineva se bucură de ele. Pe lângă cărți, am decis să renunț și la agende. Pentru cineva care scrie în aceeași agendă de ani buni, prezența altor cinci care stau degeaba este un deranj vizual. Așa că le-am zis la revedere - la noile lor case sunt sigură că vor fi mult mai apreciate și folosite. 
Spuneam ceva de un bullet journal, dar până la urmă am găsit o soluție: aceeași agendă universală, bună la toate, a adăpostit și câteva zeci de pagini pentru bullet journal. Nu știu dacă e neapărat ca la carte, dar mi-am organizat lunile și săptămânile astfel încât să știu ce fac - de exemplu, când postez un articol nou, o recenzie pe YT, când am un eveniment la care să ajung și tot așa. Mi-am mai făcut și o parte legată de buget  ce cumpăr, ce consum, să văd unde investesc prea mult. E abia începutul, așa că nu știu încă dacă îmi place sau nu pe termen lung.
Acestea au fost micile mele modificări prin casă în săptămâna ce a trecut. Voi ce ați făcut?

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Recenzie literară: Spovedania unui preot ateu de Ion Aion (2017)

Spovedania unui preot ateu de Ion Aion a fost una dintre senzațiile Bookfest 2017. Cel puțin, eu așa am perceput cartea respectivă, despre care s-a vorbit - și încă se vorbește - mult, mai ales pe internet. Deși am fost la târgul de carte, nu mi-a trecut prin minte să o achiziționez și după mi-a părut rău - nu o mai găseam pe la librăriile pe unde am trecut și nici la Bookfestul din Iași, care a avut loc cu ocazia FILIT. Mare mi-a fost norocul cu Secret Santa de la facultate, că am primit volumul în preajma sărbătorilor. Și un moment mai potrivit ca 25 decembrie pentru a începe lectura nici că se putea găsi.
Volumul începe cu descrierea de către personajul principal - preotul - cum are loc o zi obișnuită din viața sa ca slujitor al domnului. Mersul pe la babe nesuferite pentru a le împărtăși sau pentru a le asculta poveștile, înmormântări cu pomeni, bețivii satului, viața de rahat în care se chinuie să trăiască.
Mi-a plăcut cum a început cartea: o imagine a vieții pe care o duce un om care, lipsit de ambiție și de o șiră a spinării, decide să ia drumul preoției de gura mamei, nu pentru că asta și-ar fi dorit de fapt. Zilele îi sunt monotone, observând cum înflorește moartea în jurul său, într-un sat plin de oameni bătrâni, bolnavi și bețivi, care încearcă din răsputeri să trăiască, să nu piardă lupta pentru viață. 
Pe la jumătatea cărții tonul naratorului se schimbă, acțiunea începe să devină din ce în ce mai axată pe personajul principal, care-i arată cititorului că pe lângă viața în sutană, mai este capabil de câteva încercări de a trăi așa cum și-ar fi dorit de fapt - prietenia cu Andrei, fost coleg de seminar, dar care a ales viața în afara lăcașelor sfinte și este fericit acolo unde e. 
Tot în acestă perioadă, preotul află un lucru neplăcut, care-l apropie din ce în ce mai mult de moarte, de propria moarte, iar conștientizarea acestui lucru îl face să pună în practică un plan foarte ciudat...
Spovedania unui preot ateu nu este o carte de căpătâi. Nu are tendința - și nici pretenția - de a schimba un om și toate valorile în care acesta crede. Este un volum scris de un bărbat care se urăște pe sine și totodată, tot ceea ce-l înconjoară. Nu pentru că ar fi un om rău, ci pentru că e un om, cum ziceam mai sus, lipsit de tărie de caracter. Știu că acțiunea este bazată pe fapte reale, nu știu în ce măsură sau în ce procentaj, dar ceea ce am înțeles eu din acest volum este că un om și-a dat seama prea târziu de faptul că nu trăiește și că ceea ce face acum nu-l reprezintă deloc. Și acest lucru, lăsând la o parte lipsa de calități pe care ar trebui să le aibă un preot, este foarte trist. Eu cel puțin m-am găsit în situația în care-l compătimeam pe autor și condiția în care era. Asta nu înseamnă că am fost de acord cu atitudinea față de enoriașii săi, dar la urma urmei, nu poți înțelege pe deplin un om până când nu te regăsești în locul lui.
Volumul a fost interesant și promițător la început, ca pe la mijloc să devină ceva destul de banal, iar spre final să se transforme în literatură fantastică. Interesantă această trecere de la un stil la altul, făcută relativ natural, doar că pe mine nu a reușit să mă facă să întrevăd în aceste rânduri o capodoperă. 
Spovedania unui preot ateu nu este sub nicio formă o carte ce schimbă lumea din jur. Dacă o citești ca atare, fără a o privi ca un îndemn la a-ți schimba ideile religioase, este un jurnal al unui om care este singur într-o lume pe care nu a ales-o niciodată. Ion Aion nu încearcă să converstească un creștin la ateism și nici nu încearcă să-l asigure pe ateu că există o zeitate. Mi-a plăcut mult o idee din carte, cum că faptul că el este un necredincios nu înseamnă musai că îi urăște sau că îi desconsideră pe cei care aleg să creadă într-o forță supremă. Unii oameni, pur și simplu, au nevoie de prezența unei entități supreme care să le ușureze viața, căreia să i se închine și să creadă că aceasta îi ajută în tot ceea ce fac. Unii oameni sunt mult prea slabi pentru a face față vieții așa cum este ea, dură, incorectă, lipsită de compasiune pentru furnica pe nume om. 
Nu am citit deloc despre autor sau despre ce anume a stat în spatele acestei cărți și ce impact a avut publicarea acesteia asupra vieții sale. Nu mă interesează, tot ce am vrut să știu despre carte se află printre filele sale. 
Romanul lui Ion Aion este o lectură ușoară, pe alocuri grețoasă datorită descrierilor amănunțite a unor lucruri, dar foarte apropiată de realitate - un limbaj simplu, dur, plin de emoția de care este copleșit autorul.  
Spovedania unui preot ateu nu este sub nicio formă  un îndemn la rebeliune; este jurnalul intim al unui om ce se lovește de viață și nu știe cum să o trăiască.

marți, 9 ianuarie 2018

Drumul spre minimalism - Săptămâna 18

Salut!
Vacanța mea se încheie în această săptămână, vine sesiunea, dar asta nu înseamnă că drumul spre minimalism se oprește aici.
Data trecută v-am spus despre cărți și cum îmi doresc ca până la sfârșitul anului să nu mai am volume necitite. Deși am împărțit cărțile în două - de dat și de lăsat în bibliotecă, nu eram mulțumită deloc de 8 volume. Nu le-am citit încă, dar nici nu îmi surâde ideea să le las să prindă praf. Având în vedere că sunt titluri ce țin de literatura clasică, m-am dus frumos pe librivox.org și am căutat versiunea audio a fiecăruia. Surpriză surpriză, le-am găsit, așa că volumele în format fizic pleacă de la mine, iar acelea în format audio se mută direct în lista cu de citit anul acesta. Apropos de listă, o am făcută într-o agendă și include 26 de titluri - cărți fizice pe care le am în casă și vreau să le citesc până la finele anului.
Mi-a mai venit o idee legată de organizare: mi-am propus să îmi fac un bullet journal. Am văzut la multă lume, arată foarte bine, sunt drăguțe rău... dar pe urmă m-am gândit că am destule agende nefolosite prin casă și că astfel aș putea să le pun la treabă. Am început cu agenda mea de bază (frumoasele vremuri pe când aveam una singură și nu-mi băteam capul cu 5 altele), unde mi-am planificat lunile anului și mi-am notat date importante. E mai mult un calendar, urmând ca atunci când revin la Iași să mă apuc de plannerul pe care-l am de la Lidl și care arată super bine. Mi-am propus să scriu ce am de făcut în fiecare săptămână, pe ce am dat bani, ce am consumat, ce trebuie să fac în anumite zile și tot așa. Voi vedea cum decurge acest lucru după câteva săptămâni. Mă consider o persoană organizată de felul meu, dar stau cam prost la capitolul memorie, așa că mi-aș dori, prin intermediul unui planner și a unui bullet journal, să îmbunătățesc acest aspect.
Cred că am uitat să menționez că anul trecut am reușit să economisesc niște bani. Procesul e destul de simplu: un an are 52 de săptămâni, așa că săptămânal pui în pușculiță numărul săptămânii în bani. Astfel, 1-7 ianuarie ar fi săptămâna 1, deci pui 1 leu. 8-14 ianuarie e săptămâna 2, deci pui 2 lei și tot așa. Sau există varianta de a începe numărătoarea inversă, adică 52 de lei în săptămâna 1. Am reușit să mă țin de acest plan, în unele săptămâni am pus mai mult, astfel încât la sfârșitul anului am avut ceva bani în plus pentru mine. Voi face același lucru și în acest an, să văd dacă mă pot ține de el. Deși tentația de a lua bani din stash era mare la început, pe parcurs a devenit un automatism faptul că trebuia să pun niște bani deoparte, iar dorința de a mă atinge de acei bani dispăruse spre finalul anului.
Cam acestea sunt lucrurile pe care le-am făcut săptămâna trecută. Ne auzim marțea viitoare!

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Recenzie literară: Fata care citea în metrou de Christine Féret-Fleury (2017)

Despre Fata care citea în metrou, o carte semnată de autoarea de origine franceză Christine Féret-Fleury, am auzit multe. La un moment dat, era o carte pe care o vedeam peste tot și la toată lumea pe rețelele de socializare. Când vine vorba despre cărți populare, sunt destul de sceptică, deoarece de multe ori s-a întâmplat să mă las dusă de val și să citesc cartea respectivă, să mă trezesc că nu-mi place deloc sau că nu rezonează cu mine și starea mea de spirit. Norocul meu este că până la urmă, febra cărții a trecut, iar eu am dscoperit volumul în biblioteca cuiva din familie. Fără prea multe așteptări, m-am apucat de citit.
Juliette este o tânără ce trăiește în bula sa - o copilărie liniștită, o adolescență lipsită de peripeții, un job care este doar o sursă de venit. Ce-i place cel mai mult este mersul cu metroul în fiecare zi. Are mereu o carte cu ea, dar cel mai mult îi place să se uite la cei din jur și la cărțile pe care le citesc ceilalți pasageri. Într-o zi, decide să coboare cu câteva stații mai devreme și să meargă pe jos până la servici. În drumul său, descoperă o carte veche ce ține întredeschisă o poartă, iar în spatele porții o așteaptă o clădire sumbră, cu o cameră plină de cărți prăfuite, iar la birou un bărbat ciudat, Soliman, care o introduce în lumea cărților călătoare. Din acest moment, viața lui Juliette ia o întorsătură ce o va scoate din zona de comfort.
Fata care citea în metrou e o carte pe care am îndrăgit-o de la primele pagini. Acțiunea este dinamică și totodată permite cititorului să descopere personajele mai bine, să le vadă calitățile și defectele, micile ticuri, să observe anturajul lor și universul în care trăiesc. Evident, cărțile sunt prezente peste tot - de la titlul din brațele unui călător în metrou, până la influența într-o tranzacție a Rebeccăi de Daphne du Maurier sau descoperirea celor mai intime dorințe doar răsfoind un volum oarecare. 
Juliette e un personaj pe care nu ai cum să nu-l placi, deși e foarte aiurită uneori. E foarte imatură pentru vârsta sa - trăiește mai mult într-o lume imaginară, deși încearcă să se înscrie în peisajul cotidianului. Până când în viața ei nu apar Soliman și Zaide, fiica acestuia, tânăra nu cunoaște provocarea și misterul din spatele lecturilor din metrou. Abia în camera plină de cărți vechi și noi, prăfuite sau rupte, Juliette își dă seama că până acum nu a trăit cu adevărat.
Romanul lui Christine Féret-Fleury nu este despre iubire, maturitate, singurătate sau deznădejde. Este despre căutarea sinelui și factorii ce declanșează dorința de evada din propria piele și de a-ți urma visele. Fata care citea în metrou, la început o funcționară obișnuită, cu o viață lipsită de suspans, devine o aventurieră și descoperă pofta de a trăi. 
Cartea aceasta a încheiat lecturile anului 2017 și a intrat direct în topul cărților favorite. I-am dat nota maximă pe Goodreads, pentru că oferă o stare de bine, este antrenantă și amuzantă, iar Juliette e un personaj în care sunt sigură că se regăsesc foarte mulți cititori. În plus, Fata care citea în metrou este un roman cu și despre cărți, iar farmecul acestora în acțiune nu are cum să nu te cucerească. Găsiți volumul tradus în română la editura Nemira.

joi, 4 ianuarie 2018

Recenzie literară: Douăsprezece scaune de Ilf și Petrov (1928)

Astăzi vă vorbesc despre romanul Douăsprezece scaune, o frescă a societății rusești din perioada comunistă, prin ochii și acțiunile marelui Ostap Bender. Acest roman este foarte savuros, amuzant și plin de culoare - vă invit să vizionați recenzia mea.

marți, 2 ianuarie 2018

Drumul spre minimalism - Săptămâna 17

Salutare și la mulți ani!
Bine v-am regăsit și în 2018 - anul în care, teoretic, va avea loc încheierea proiectului meu Drumul spre minimalism, dar ziua aceea e destul de departe, așa că haideți să ne bucurăm de articolul tradițional de marți :)
Având în vedere toată zarva de sărbători, nu am făcut cine știe ce în materie de declutter your life, dar am ajuns în sfârșit la cărțile mele. Marie Kondo zice în cartea ei că la capitolul cărți/reviste/ziare, trebuie să le pui toate grămadă și să scapi de volumele deja citite/ziarele sau revistele vechi/cărțile pe care nu le-ai citit, dar pe care le ai în casă de mai mult de un an (parcă așa). Ei bine, sunt de acord cu toate, până la ultimul punct. Mi se pare o risipă de bani să scap de cărțile pe care nu le-am citit încă. Desigur, aș putea să le vând - dar asta înseamnă bătaie de cap și nu vreau să fac așa ceva. Așa că din colecția mea pleacă volumele pe care le-am citit - vor pleca în bibliotecile prietenelor mele - iar volumele pe care nu le-am lecturat încă vor rămâne la locul lor. Pentru acest an mi-am propus să citesc absolut toate cărțile pe care le am în casă și pe parcurs ce le termin, să le dau mai departe. Cărțile pe care le am semnate/subliniate le voi dărui, iar acele volume ce sunt imaculate vor fi vândute. 
Nu am toată biblioteca aici, e împărțită în trei orașe, dar aproximez că am vreo 25 de volume necitite. Plusul este că eu citesc mai mult de atât într-un an, minusul - mă las ușor distrasă de titluri mai atrăgătoare. Vom vedea. Ideal ar fi ca în ianuarie 2019 să nu mai am niciun volum în bibliotecă - excepție acelea cu valoare sentimentală/cărțile ce mi-au plăcut foarte mult/cărțile cu autograf. Mai postez pe contul meu de Instagram lucruri legate de Drumul spre minimalism, așa că vă invit să mă urmăriți și acolo :)
Un alt aspect legat de eliberearea casei de lucruri reprezintă folosirea unor produse cât mai versatile - și aici mă refer la cele cosmetice sau de îngrijire. Îmi place colecția mea de parfumuri/rujuri/alte prostii, dar aș vrea să ajung la a folosi produse care sunt prietenoase cu mediul, cât mai naturale, dar și versatile. Și să termin tot ceea ce am înainte de a cumpăra ceva nou sau înainte de a mă trezi că produsul respectiv a expirat. Astfel, mi-am făcut un cont de Insta strict pentru beauty related stuff, așa că dacă sunteți interesați, mă puteți urmări aici
M-am gândit să-mi monitorizez mai bine și finanțele. Dacă anul trecut mă foloseam de o aplicație unde stabileam bugetul pe o lună și apoi bifam cât am cheltuit pe o anumită categorie (haine/ieșit în oraș/ alte lucruri), anul acesta m-am gândit să fac varianta clasică, într-o agendă. Aplicația pe care o foloseam, deși îmi plăcea mult, avea limitările sale - nu puteam să diferențiez la sfârșitul lunii dacă am dat prea mulți bani pe un tricou sau câteva perechi de șosete, iar deseori mă uitam în istoric și nu îmi aminteam pe ce am dat x suma de bani. Așa, în agendă, am de gând să notez fiecare achiziție, fie că e vorba de un ruj sau un kg de portocale. Efectiv, vreau să văd mai exact pe ce dau bani, astfel încât să văd unde-mi sunt punctele slabe.
În aceeași agendă mi-am împărțit luna în trei pentru produsele cosmetice - produse cumpărate, produse pe care le-am aruncat/dăruit/vândut din varii motive și produse pe care le-am utilizat complet. Pentru celelalte categorii, am doar două rubrici - cumpărat și vândut/aruncat.
Ideal, aș vrea să calculez pentru fiecare rubrică cât m-a costat pentru o lună - asta privește, în principal, produsele cosmetice. Sunt încântată să încep să notez aceste lucruri și să văd ce rezultate voi avea la finele anului.
Mai am de lucrat la capitolul haine - dar despre asta vă scriu în câteva săptămâni, ca să-mi întregesc garderoba de vară cu cea de iarnă. Știu că trebuie să mai scap de câteva articole, pentru că nu prea le mai port sau când o fac, mă gândesc mult și bine cu ce să le asortez. În plus, vreau să fac o comparație la sfârșitul acestui proiect între then and now - cum va arăta șifonierul meu sau măsuța de machiaj. Sunt foarte curioasă și oarecum nerăbdătoare, dar să las lucrurile să decurgă natural.
Cam de la jumătatea lui ianuarie intru în sesiune, ceea ce înseamnă stat mai mult pe acasă și timp pentru observat lucruri ce stau degeaba, așa că mă aștept să mai scap de ceva. Mai am hainele pe care îmi ziceam să le donez, dar până la urmă au ajuns în debara și așteaptă momentul. Voi vedea dacă mă ocup de ele acum sau dacă mai aștept să vină vreun eveniment în zonă - cum a fost Copacul cu Haine anul trecut. 
Știu că am trăncănit cam mult astăzi - despre mai nimic, dar mie îmi place să duc un fel de jurnal legat de acest subiect și a devenit un automatism postarea în fiecare marți a bilanțului pentru săptămâna trecută. 
Acestea fiind spuse, vă doresc o zi frumoasă și bucurați-vă de noul an și oportunitățile pe care le aduce!