joi, 21 martie 2019

Recenzie literară: Departe de lumea dezlănțuită de Thomas Hardy (1874)

Îmi era dor de o carte clasică, așa că am decis să citesc un titlu pe care-l am de ceva timp în bibliotecă - Departe de lumea dezlănțuită de Thomas Hardy. Romanul face parte din literatura dedicată epocii victoriene, o epocă ce mi-a plăcut când eram în liceu. Cartea semnată de Thomas Hardy aduce în atenția cititorilor societatea de nobili de la țară, cu grijile lor, educația aleasă, temerile și visurile, dar nu în ultimul rând, frământările sufletești.
Să fiu sinceră, am fost un pic reticentă să mai citesc ceva semnat de Hardy după Doi ochi albaștri, dar romanul de față a fost cu mult mai antrenant, mai bine scris și mai apropiat de realitate.
 Părerea mea despre roman o găsiți mai jos:

joi, 14 martie 2019

Recenzie literară: Profesoara de pian de Janice Y. K. Lee (2008)

 Prin liceu, am văzut un film care mi-a rămas întipărit în minte datorită actorilor și mai ales, datorită acțiunii. Este vorba despre Vălul pictat, semnat de W. Somerset Maugham, unde o parte din acțiune are loc la Hong Kong, în perioada în care acesta este o colonie britanică. Nu am mai întâlnit acest decor în alte cărți până când nu am citit volumul despre care vă vorbesc astăzi.
Profesoara de pian de Janice Y. K. Lee este un roman a cărui acțiune are loc în anii 40 și 50 ai secolului trecut, în Hong Kong, având în epicentrul său un (oarecum) triunghi amoros: Trudy-Will-Claire, cea din urmă fiind singura care nu a trăit în Hong Kong pe vremea celui De-al Doilea Război Mondial. Acțiunea sare dintr-o peroadă în alta, arătând orașul și cum oamenii acestuia diferă înainte și după război. Povestea de dragoste dintre Will și Claire este eclipsată de cea dintre Will și Trudy, însă ambele relații sunt menite să introducă cititorul în atmosfera secolului trecut și a unei societăți pestrițe, supuse unor încercări neprevăzute. Recenzia mea pentru această carte o găsiți mai jos:

joi, 7 martie 2019

Recenzie literară: Sete de iubire de Yukio Mishima (1950)

Dragostea ia numeroase forme, iar setea de iubire apare în cele mai neașteptate clipe. Pentru Etsuko, proaspăt văduvă, sentimentul este unul vag definit, însă atunci când îl cunoaște pe Saburo, un om de o condiție socială mult mai modestă, viața ei se schimbă radical.
Sete de iubire de Yukio Mishima a fost ca o gură de aer. Pe acest autor l-am descoperit prin intermediul romanului Templul de aur și m-am îndrăgostit ( hi hi) pe loc de stilul său de a scrie și de atmosfera cărții. Cu toate acestea, nu am mai citit nimic semnat de Mishima de ani buni, așa că mi-am făcut curaj să lecturez romanul de față. Știți acel sentiment când descoperi un autor, dar ești reticent în ceea ce  privește lectura altor cărți, ca să nu-ți strici impresia despre el? Ei bine, așa a fost situația la mine, însă frica mea nu s-a adeverit. Recenzia pentru Sete de iubire o găsiți mai jos :)

sâmbătă, 2 martie 2019

Bilanț literar: Februarie 2019

Salutare!
Februarie a trecut ca un vis - am fost în vacanță jumătate de lună, apoi a urmat facultatea cu orarul ei ciudat. Cu toate acestea, am reușit să citesc destul de mult pentru o lună scurtă, dar și să abandonez un volum. Dacă sunteți curioși de ce am citit în ianuarie, pe blog aveți articolul (voi face câte un bilanț lunar, așa că fiți aproape).


Prima carte despre care vreau să vă vorbesc este Pachinko de Min Jin Lee - o surpriză literară. Habar nu aveam la ce să mă aștept de la această carte, pentru că nu m-am interesat de subiect, dar mi-a plăcut foarte mult, a ajuns în volumele favorite ale lui 2019. Vă las mai jos recenzia.


Am citit și Blue is the warmest color de Julie Maroh, o poveste despre autocunoaștere, aceeptare, adolescență și iubire care nu ține seama de timp. Am tot văzut titlul acesta de ani buni și credeam că e foarte controversată povestea, însă nu a fost așa. Mi-a plăcut, dar nu pot să zic că a fost o lectură excepțională sau care mi-a schimbat viziunea despre anumite lucruri.


Îmi place manga/manhwa/graphic novels, aceasta a fost ok, dar pentru mine, nimic nu se compară cu Watashitachi No Shiawase Na Jikan de Hong Ji-Young. E un volum mai mare, dar e plin de momente intense, povestea este foarte bine realizată și emoționantă.


Fii și îndrăgostiți de D. H. Lawrence cred că a fost genul de carte clasică pe care nu am citit-o la timpul potrivit. Povestea mi-a plăcut la început - viața unei femei, soție de miner, care nu are nici o susținere din partea bărbatului său și care trebuie să-și crească copii cum poate. Mi-a plăcut personajul, o soție puternică și o mamă devotată, însă după moartea unuia dintre fii, toată atenția ei se îndreaptă spre celălalt. Și aici a început să nu-mi mai placă nici personajul și nici povestea: un fiu indecis, care fuge la mama de fiecare dată când trebuie să ia o decizie, indiferent de natura acesteia; o mamă obsedată de a fi prezentă în viața copilului non-stop, chiar și atunci când acesta este un bărbat adult și încearcă să-și construiască o relație.
De Lawrence am mai citit Amantul doamnei Chatterley, un roman care mi-a plăcut datorită subiectului și a execuției. Dar Fii și îndrăgostiți mi-a displăcut datorită direcției în care o ia acțiunea și a relației bolnăvicioase între mamă și fiu.

Profesoara de pian de Janice Y.K. Lee a fost, ca și Pachinko, o surpriză pentru mine. Mă așteptam la o poveste care are loc în intimitatea unui cămin, poate o relație amoroasă lipsită de viitor, dar s-a adeverit a fi povestea unor oameni aflați departe de casă.


În roman, narațiunea are loc din perspectiva a trei personaje - Claire, o femeie proaspăt căsătorită și mutată în Hong Kong cu soțul ei la începutul anilor 50 ai secolului trecut, Trudy - o eurasiană ce-și trăiește viața în Hong Kong în anii 40 și Will, bărbatul care este prezent în viața celor două femei. Cartea aduce în atenția cititorilor perioada celui de-al Doilea Război Mondial și cum a fectat acesta populația băștinașă și nu numai a Hong Kongului. Mi-a plăcut cartea și urmează să-i fac o recenzie (voi adăuga linkul aici când va fi gata).


Gengis-Kan de Vasili Yan - o repovestire a perioadei istorice în care Gengis-Kan cucerea lumea. Stilul de scriere e unul fluent și nu este plictisitor, poveștile inserate în firul narativ principal sunt menite să potențeze misterul care-l învăluie pe marele cuceritor, iar prin intermediul personajelor care apar, cititorul poate să-și facă o idee despre societatea de atunci și cum a fost privit mongolul de popoarele cucerite. Cu siguranță recomand cartea celora care sunt pasionați de subiect.


Casa de la Riverton de Kate Morton a fost o lectură plină de suspans. Povestea unui eveniment tragic ce a avut la Riverton în anii 20 ai secolului trecut este relatată de către Grace, o bătrână care atunci a fost slujnică la familia Hartford, stăpânii casei. Femeia este singura martoră la acel eveniment care mai este în viață, iar unii oameni au întrebări în legătură cu familia Harford, ceea ce o face pe bătrână să reînvie trecutul.


Departe de lumea dezlănțuită de Thomas Hardy este un roman clasic, cu un subiect pe care-l caut în astfel de cărți. O tânără este cerută în căsătorie de către un fermier modest, dar îl refuză. Femeia pleacă, iar ferimerul rămâne singur, ca la scurt timp să aibă loc o nenorocire, bărbatul să piardă totul și să fie nevoit să plece în lume. Ajungând la locul unui incendiu, acesta ajută oamenii să stingă focul și află că proprietara acelor pământuri nu este altcineva decât femeia care l-a refuzat. Fostul fermier ajunge să se angajeze la ea, urmărind din umbră toate evenimentele care au loc în viața tinerei.

Romanul lui Thomas Hardy este unul cu o acțiune relativ previzibilă, dar atmosfera care primează în carte este tipică pentru literatura clasică. Personajele sunt bine reprezentate, chiar dacă unele trăsături sunt destul de clișeice.


Magicienii egipteni și vrăjitoarele tesaliene. Homo Magicus în Antichitate de Ion Acsian a fost volumul abandonat a lui februarie. Mă pasionează subiectul, aveam de ceva timp cartea prin casă, dar o dată ce am început să o citesc, mi-am dat seama că povestea nu mă prinde, modul în care sunt prezentate informațiile e greu de urmărit și stilul de scriere e foarte plictisitor. Nu avea sens să-mi pierd timpul.
Acestea au fost cărțile pe care le-am terminat în februarie. Am început să citesc și altele, dar vă voi povesti despre ele în bilanțul lunii martie - dacă le termin. Voi ce ați citit în cea mai scurtă lună a anului? Ce volum v-a plăcut și ce carte nu v-a impresionat?

joi, 28 februarie 2019

Recenzie literară: Casa de la Riverton de Kate Morton (2006)

Prima dată am auzit despre Kate Morton atunci când cărțile ei au început să fie traduse la noi. Mi-au atras atenția atât coperțile - foarte instagramabile - cât și titlurile, dar mereu am avut impresia că nu e literatura care să mă atragă. Casa de la Riverton a fost exact genul de carte de la care nu mă așteptam să fie atât de captivantă.
Protagonista, Grace Bradley, este singura persoană în viață care a fost martoră la un eveniment tragic ce a avut loc la Riverton în anii 20 ai secolului trecut. În anii 90, Grace e bătrână și e contactată de o regizoare care vrea să facă un film despre acea perioadă și în acest moment, trecutul reînvie, iar poveștile demult uitate încep să iasă la suprafață.
Casa de la Riverton este un roman despre familie și oferă o imagine de ansamblu asupra societății englezești a secolului XX, amintindu-mi prin stilul său de Rămășițele zilei a lui Kazuo Ishiguro. Dacă subiectul abordat în roman e ceea ce căutați într-o carte, merită să-i dați o șansă lui Kate Morton. Eu una știu deja că mă voi reîntoarce la această scriitoare.

vineri, 22 februarie 2019

Recenzie literară: Pachinko de Min Jin Lee (2017)

Despre Pachinko am auzit foarte mult anul trecut, dar abia anul acesta am decis să o citesc. E un volum destul de stufos, așa că mi-am propus să îl citesc încet, să savurez povestea în vacanța mea de iarnă. Nu știam exact care este subiectul romanului, dar acesta s-a adeverit a fi exact pe placul meu - un roman istoric, care înfățișează drama unei familii, pe parcursul a câtorva zeci de ani. Acțiunea are loc între anii 20 și 90 ai secolului trecut, în Coreea și Japonia, înfățișând situația politică și socială a acelei perioade, impactul evenimentelor istorice asupra populației și povestea unei familii simple, prinse într-un război.
Eu am citit cartea în engleză, iar editura Nemira a anunțat că acest titlu urmează să apară în prima jumătate a lui 2019 în română, așa că dacă sunteți dornici să o citiți, nu mai aveți mult de așteptat.

joi, 14 februarie 2019

Recenzie literară: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții de Mark Haddon (2003)

Atunci când am început să citesc O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții de Mark Haddon, nu știam despre ce este. Am tot văzut acest titlu kilometric ba aici, ba acolo, dar nu m-a făcut foarte curioasă până recent.
Romanul urmărește un eveniment din viața lui Christopher - moartea câinelui vecinilor săi, un animal la care băiatul a ținut mult. Moartea acestuia este învăluită de mister, un mister pe care adolescentul vrea neapărat să-l dezlege.
Din primele pagini ale cărții, mi-am dat seama că va fi pe placul meu. Ba mai mult, mi-a amintit de o altă carte citită vreo câțiva ani în urmă, care m-a impresionat. Ce anume m-a atras la romanul semnat de Mark Haddon, aflați din filmuleț:

duminică, 10 februarie 2019

Recenzie literară: Foxcraft. Bătrânii de Inbali Iserles (2016)

Foxcraft. Bătrânii de Inbali Iserles este cel de-al doilea volum din trilogia Foxcraft și urmărește povestea unui pui de vulpe, Isla, care odată ce-și pierde familia - în dispariția căreia sunt implicate niște vulpi malefice - decide să plece în căutarea părinților și a fratelui său, Pirie.
Seria este destinată copiilor, dar se potrivește de minune adulților pasionați de cărți de aventură.

duminică, 3 februarie 2019

Bilanț literar: Ianuarie 2019

New Year, Better Me, cum zice Ianca. Ideea este că am decis să fac un bilanț literar în ceea ce privește lecturile mele lunare. Mi-am propus să fiu ceva mai organizată anul acesta și să citesc și din lista mea de to-read, așa că lunar îmi voi alege cel puțin două titluri din aceasta și le voi lectura.



Deși în ianuarie am avut sesiune (ultima sesiune de iarnă, iuhu!), mi-am făcut timp să citesc și altceva în afară de materialele pentru examene. Am citit opt cărți, am abandonat una și în momentul de față am nouă cărți începute. Dar să le iau pe rând.
Pentru ianuarie, am ales, cu ajutorul random.org, Lolita de V. Nabokov și Artemis de A. Weir. Lolita a fost o lectură destul de ciudată, în sensul că deși nu mi-a plăcut subiectul și de multe ori voiam să abandonez cartea, mi-a plăcut naratorul - personajul principal - și modul în care acesta încearcă să-și expună punctul de vedere într-o formă ce-i scuză acțiunile. Finalul mi s-a părut destul de potrivit pentru evenimentele ce au avut loc de-a lungul cărții, cu toate acestea, cred că am avut anumite așteptări pentru protagonist, așteptări care nu s-au realizat.


Artemis, în schimb, nu a rămas în lista mea de lecturi pentru mult timp. Am încercat să o lecturez, am încercat să intru în atmosferă și să mă atașez de protagonistă; dar pe la capitolul cinci mi-am dat seama că nu merită timpul meu. I-am făcut o mini-recenzie aici.
Prima carte pe care am terminat-o anul acesta a fost De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, un volum relativ scurt, dar impresionant. Impresiile mele le găsiți mai jos.


Mi-a fost dor de literatura rusă clasică, așa că am citit și Spring Torrents de Ivan Turgenev. Povestea în sine a părut banală până la un punct, iar mai târziu a luat o întorsătură diferită de ce credeam eu că se va întâmpla. Mi-a plăcut și voi mai citi cărți semnate de acest autor.
Un volum scurt pe care l-am lecturat în ianuarie a fost Hagakure. The Book of The Samurai de  Yamamoto Tsunetomo, non-ficțiune. Așa cum spune și titlul, este o colecție de povețe și obiceiuri pe care trebuie să le aibă un samurai sau un bărbat în general pentru a se ridica la rangul social pe care-l are.


O altă carte semnată de un autor japonez pe care am citit-o este Death in Midsummer de Yukio Mishima. Am mai citit ceva semnat de nipon în liceu și mi s-a făcut dor de scriitura sa. Deși e o poveste scurtă, despre cum o familie pierde câțiva membri importanți și cum se obișnuiește cu ideea, aceasta este plină de fragmente care-ți dau de gândit.
Ultimele trei cărți pe care le-am citit luna trecută sunt Tropicul Cancerului de Henry Miller - o lectură despre care nu pot spune că mi-a plăcut în mod special, căci povestea în sine nu e deosebită, însă modul în care naratorul aduce în fața cititorului anumite subiecte și le dezbate este interesant; Cuibul de vipere de François Mauriac - m-a amuzat datorită temelor principale și a portretizării personajelor - o familie unde toți membrii acesteia sunt interesați de un singur lucru: de banii tatălui.


O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții de Mark Haddon a fost o descoperire pentru mine: nu știam subiectul romanului, însă mi-a plăcut mult; mi-a amintit, ca stil, de Flori pentru Algernon și în viitorul apropiat urmează să vă povestesc pe canal mai multe despre romanul lui Haddon.

Acestea sunt cărțile pe care le-am terminat luna trecută; dacă sunteți curioși ce citesc acum, vă invit să mă urmăriți și pe Goodreads.
Februarie e o lună în care mi-am propus să continui cu lecturile începute în ianuarie, poate să descopăr un autor preferat sau un personaj care să mă impresioneze peste măsură, vom vedea.
Voi ce mai citiți?

joi, 31 ianuarie 2019

Recenzie literară: Foamea de Knut Hamsun (1890)

Atunci când nu-ți mai rămâne nimic de făcut, visezi. Visezi că următorul articol pe care-l vei scrie va fi apreciat, te va face cunoscut și nu în ultimul rând, bogat. Dar până atunci, aștepți în fiecare zi pe o bancă din parc, sau plimbându-te pe străzile vechiului oraș, vizita unei doamne: a Inspirației. Care, ca orice doamnă ce se respectă, se lasă așteptată. Așa că până vei da cu ochii de ea, păstrează-ți capul limpede și fii alert, căci nici în ziua aceasta, nici următoarea, stomacul tău nu va primi nici o firimitură de pâine.
Foamea de Knut Hamsun este un roman scurt, dar care te face să simți această senzație mai mult ca niciodată. Autorul creează un protagonist atât de credibil, încât ai vrea să te apropii de el și să-l ajuți, doar că...
Aflați din recenzia de mai jos părerea mea despre această carte :)

joi, 24 ianuarie 2019

Recenzie literară: Camera lui Giovanni de James Baldwin (1956)

Pe la începutul lunii vă vorbeam despre cele mai bune cărți citite în 2018, iar Camera lui Giovanni, de James Baldwin, intră în acea listă.
Mi-a plăcut mult de tot modul de a scrie, felul de a aduce subectul unei iubiri interzise în fața cititorului, într-un 1956 îndepărtat de libertatea de exprimare de astăzi în ceea ce privește relațiile dintre două persoane de același sex. James Baldwin reușește să creeze o atmosferă sumbră, personaje care suferă atât de expresiv, încât e destul de greu să le ignori durerea sau incapacitatea de a alege într-o lume plină de reguli făcute nu pentru fiecare individ în parte.
Dacă vă plac romanele scrise altfel, cu un subiect destul de delicat pentru societatea noastră, vă invit să vizionați recenzia de mai jos și să decideți dacă vă atrage cartea:

joi, 17 ianuarie 2019

Recenzie literară: De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi (1999)

Romanul de astăzi, De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, este unul care mi-a plăcut mult de tot datorită formei în care este scris și a multitudinii de stări prin care am trecut citindu-l. L-ați citit și voi? V-a plăcut?

joi, 10 ianuarie 2019

Recenzie literară: Mâța Vinerii de Doina Ruști (2017)

Salutare!
Dacă vă este dor de o carte a cărei acțiune se petrece într-un București fanariot, plin de oameni neobișnuiți, comploturi și feluri de mâncare ce nu se mai fac nicăieri altundeva (sau în altă epocă), vă recomand volumul de față - Mâța Vinerii de Doina Ruști.


sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Cele mai dezamăgitoare cărți citite în 2018

Salutare!
Dacă în prima zi a acestui an v-am vorbit despre cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2018 (destul de multe la număr, de altfel), am decis să vă împărtășesc și lista cu cele mai dezamăgitoare cărți citite anul trecut.


Nu s-ar fi potrivit titlul de cele mai proaste cărți, pentru că nu toate au fost în această categorie. Din fericire, față de 2017, am avut mai puține volume ce nu mi-au plăcut deloc - mai exact, cinci, așa că în continuare vă prezint top cinci cărți citite în 2018 ce nu mi-au plăcut. Ordinea este cronologică.

Diana cu vanilie de Diana Sorescu - ori aveam eu mari așteptări de la carte, ori conținutul acesteia nu poate fi numit eseu/proză scurtă. Volumul reprezintă o culegere de articole de pe blogul scriitoarei, despre care nu știam că a murit tragic la o vârstă fragedă. Postările sunt despre prietenie, iubire, dezamăgire și tot ce ține de blogurile timpurii, personale din blogosfera românească.


Femeia cu buchetul de flori și alte povestiri de Mo Yan - un volum de proză scurtă care nu mi-a plăcut deloc. Nici stilul, nici firul narativ; totul a fost mult prea criptic, iar lipsa unui final d fiecare dată m-a îndepărtat de acest scriitor. Cu siguranță nu voi mai fi tentată să citesc ceva semnat de Mo Yan.


Dincolo de portocali de Ioana Bâldea Constantinescu - când am început să citesc cartea, mă așteptam la altceva. A început bine, dar multitudinea de fire narative și personaje participante la acțiune m-au bulversat. Nu am reușit să mă atașez de niciun personaj și nici povestea nu mi-a plăcut, totul e mult prea încurcat în acest roman.


Dragonul Maiestății Sale de Naomi Novik. Am fost foarte încântată atunci când am făcut rost de primele trei volume din seria Temeraire. Aveam așteptări de la Naomi Novik, am citit doar recenzii bune, însă când am ajuns să citesc volumul, mi s-a părut greoi. L-am citit destul de lent, acțiunea mi s-a părut tărăgănată, iar de personaje nu am reușit să mă atașez - păreau bine reprezentate, dar parcă le lipsea ceva. Am decis să nu mai continui seria.


Milk and Honey de Rupi Kaur - este cartea pe care o decernez cu titlul de cea mai proastă carte citită în 2018. Îmi place poezia, dar atunci când aceasta se rezumă la câteva propoziții simple, scrise cu multe spații între ele... ei bine, eu nu pot numi asta poezie. Volumul semnat de Rupi Kaur mi-a atras atenția datorită numeroaselor recenzii pozitive, dar pentru mine, lectura acestuia a fost un chin. Poeta, dacă se poate numi așa, vorbește despre suferință, pierdere, singurătate, abuz, însă într-o formă atât de simplistă și lipsită de emoție, încât îmi venea să arunc cu volumul cât colo. M-a deranajt și modul în care erau scrise poeziile - lipsa rimei, a majusculelor la fiecare vers nou, poeziile având această formă:

Gândurile mele sunt
ca niște
păsări care
zboară pe cer
iar eu
Sufăr.

„Poezia” de sus am inventat-o eu acum (fără majusculă la fiecare rând, am respectat tiparul), dar cam asta e esența volumului Milk and Honey. Au fost câteva poezii care mi-au plăcut, dar mult prea puține pentru a ridica acest volum pe podiumul pe care, cumva, a ajuns.
Acestea sunt cărțile care m-au dezamăgit sau care nu mi-au plăcut deloc. Eu zic că am ieșit bine pentru 2018, nu au fost chiar așa de multe. Acestea fiind spuse, voi ce cărți dezamăgitoare ați citit anul trecut? De ce nu v-au plăcut?

joi, 3 ianuarie 2019

Recenzie literară: Umiliți și obidiți de Fiodor Dostoievski (1861)

Umiliți și obidiți de Fiodor Dostoievski este un roman ce nu se bucură de aceeași popularitate ca alte cărți ale sale - cum ar fi, de exemplu, Frații Karamazov, Jucătorul sau Crimă și pedeapsă - dar nu este cu nimic mai prejos în ceea ce privește acțiunea și morala ce reiese din poveste. În acest roman, cititorul întâlnește un tânăr scriitor, care se trezește în mijlocul unor evenimente la care participă și pe care le relatează cititorului, în calitate de narator, fiind pus în situația de a alege între mai multe aspecte ale vieții sale particulare.
Dostoievski știe să creeze personaje și tipologii față de care nu rămâi indiferent, oricât de mult nu ai vrea să fii imparțial. Romanul de față nu este o excepție.

marți, 1 ianuarie 2019

Cele mai bune cărți citite în 2018

La mulți ani! 2019 să vă aducă ceea ce vă doriți!
Și ca să încep anul pe o notă pozitivă, astăzi vă spun despre cărțile care mi-au marcat anul literar ce tocmai și-a luat zborul. Nu m-am complicat cu topuri, clasamente sau număr de cele mai bune cărți citite în 2018, iar ordinea este oarecum cronologică, categoriile fiind; ficțiune, carte pentru copii, non-ficțiune. 


Anul acesta lipsește categoria de manga, pentru că niciun titlu pe care l-am început nu mi-a plăcut atât de mult; am abandonat și Fairy Tale, deși aveam mari așteptări. Nu m-a prins povestea, așa că dacă aveți recomandări de manga/manhwa, sunt aici, ochi și urechi :)
Voi începe cu non ficțiunea și anume cu volumul Castelul de sticlă, semnat de Jeanette Walls. L-am citit datorită unui club de lectură din care fac parte și e acel gen de carte care te face să fii foarte supărat pe anumite personaje. Cartea este o biografie a autoarei, accentul fiind pus pe copilăria ei și relația cu părinții. 
Al doilea volum de non ficțiune, care este mai mult o combinație dintre ficțiune și realitate, este Mințile lui Billy Milligan de Daniel Keyes. Relatează povestea unui om diagnosticat cu personalități multiple și modul în care acesta și-a lăsat amprenta în societatea din care a făcut parte.


Următoarea categorie, carte pentru copii, a fost ceva mai sărăcăcioasă anul acesta față de 2017. Cu totate acestea, am descoperit o trilogie foarte frumoasă - seria Foxcraft de Inbali Iserles. Primul volum, Vulpile malefice, are o recenzie pe canal, iar continuarea poveștii, Bătrânii, urmează să apară în curând. În Foxcraft, cititorul o întâlnește pe Isla, un pui de vulpe, care este nevoită să plece în lume să-și caute fratele, în spatele dispariției acestuia aflându-se o magie puternică - foxcraftul. E o serie pentru copii, dar are destule elemente sumbre, așa că, în opinia mea,  nu s-ar potrivi cititorilor foarte tineri.
Și acum să vă enumăr titlurile de ficțiune - care au fost cele mai numeroase - în ordinea în care le-am citit. Voi începe cu Viață după viață, semnată de Kate Atkinson, o poveste foarte interesantă a Ursulei Todd, o tânără ce își reia viața de la capăt atunci când ia o anumită decizie. Acțiunea se desfășoară în preajma celui de al Doilea Război Mondial, în Anglia și se axează pe soarta familiei Todd, modul în care sunt descrise evenimentele făcând din această carte o lectură captivantă.


Splendida cetate a celor o mie de sori de Khaled Hosseini mi-a adus o mulțime de cunoștințe în ceea ce privește Afganistanul din anii 1960 până în prezent, dar și o dramă greu de acceptat a unor oameni simpli, prinși în mrejile unei politici distructive. Este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în general și cu siguranță îl voi mai citi pe Hosseini.


Și dacă tot sunt la capitolul soarta unei țări, anul acesta am avut surpriza de a descoperi o altă carte care urmează cam același format - familie-război-ororile acestuia - Jumătate de soare galben de Chimamanda Ngozi Adichie. În acest roman, acțiunea se desfășoară în Nigeria anilor 70 a secolului trecut, războiul civil și viața a două surori ce sunt prinse în acest conflict. Romanul mi s-a părut foarte informativ și nu am putut să nu fiu oripilată de toate lucrurile de care sunt capabili oamenii.
Un alt roman - acum observ că am avut cumva un tipar de carte pe care l-am urmărit în 2018 - este Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina. Romanul descrie viața unei tinere de origine tătară, deportată în Siberia și viața oamenilor în perioada celui de al Doilea Război Mondial, departe de lumea civilizată. Un alt roman rusesc, în care acțiunea se desfășoară cam în aceeași perioadă, este Aviatorul de Evgheni Vodolazkin. Acesta relatează povestea unui bărbat născut la începutul secolului trecut și care este criogenat, ca să fie trezit în apropierea mileniului trei.
În ceea ce privește romanele care au în prim plan drama unei familii, vreau să menționez volumul semnat de Elif Shafak, Bastarda Istanbulului. Acesta mi-a schimbat total impresia pe care o aveam despre Turcia, iar povestea în sine este interesantă, cu personaje bine conturate și simpatice.
Tot în acest an am descoperit câteva cărți semnate de autori români, toate trei fiind destul de traumatizante prin subiectele abordate. Europolis de Jean Bart s-a adeverit a fi un roman ce merită să fie în programa școlară datorită modului în care este descrisă societatea românească dintr-un orășel portuar și cum opinia publică poate distruge. Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac tratează un subiect sensibil - relația dintre un fiu și o mamă care îl roagă să-și petreacă o vară alături de ea. Stilul scriitoarei este sfâșietor și mai mult ca sigur voi citi și celelalte titluri semnate de dumneaei.
 Cea mai traumatizantă lectură a fost Măștile fricii de Camelia Cavadia, unde o relație toxică duce la un viitor nu tocmai strălucit. Mi-a plăcut nespus de mult acest roman, nu am putut să las volumul din mână până când nu l-am terminat.
Eleanor Oliphant se simte excelent de Gail Honeyman a fost și ea o lectură despre traume și copilărie nefericită, însă scrisă într-o manieră ceva mai optimistă. Nu pot spune același lucru despre O fată din bucăți de Kathleen Glasgow, un YA care te sfâșie și aduce depresia și autodistrugerea în prim plan prin intermediul lui Charlie, o tânără pe care vrei să o ții în brațe pe tot parcursul romanului.

Un alt roman YA care m-a surprins plăcut este O lume fără tine de Beth Revis, care m-a ținut cu sufletul la gură pe tot parcursul acțiunii. Protagonistul este destul de imprevizibil, realitatea pare a fi înșelătoare, iar numeroasele variante ale acesteia nu fac altceva decât să încurce cititorul.
Ultimele trei cărți pe care le-am inclus în cele mai bune lecturi ale anului s-au nimerit a fi lecturate în a doua jmătate a anului. Solaris de Stanislaw Lem mi-a deschis pofta pentru genul Sci-Fi datorită modului în care este prezentată acțiunea și senzația de claustrofobie prezentă pe tot parcursul lecturii.
Minunata lume nouă de Aldous Huxley a fost singura distopie citită anul acesta și mi-a plăcut foarte mult. Lumea pe care o creează autorul, personajele și direcția în care se îndreaptă acestea au făcut din roman o lectură captivantă.
Nu în ultimul rând, vreau să menționez volumul pe care l-am terminat recent, Camera lui Giovanni de James Baldwin, o carte ce tratează iubirea ca pe un sentiment ce nu ține cont de timp, loc și spațiu. Acest autor a fost o descoperire pentru mine și mi-a plăcut mult stilul romanului, vreau să mai citesc ceva semnat de Baldwin.
Acestea au fost cărțile ce mi-au marcat anul 2018, ale voastre care au fost?