miercuri, 19 iulie 2017

Mid-Year Book Freak Out Tag

Pentru mine, vacanța mult așteptată începe de sâmbătă încolo (medicină veterinară, doamnelor și domnilor). Până atunci, dacă tot nu pot să mă apuc de vreo carte care NU este de specialitate, mi-am zis să particip în acest tag drăguț, pe care l-am tot văzut zilele astea prin blogosferă și Booktube.
Se numește Mid-Year Book Freak Out Tag și e practic un bilanț a lecturilor din acest an, sau mai bine zis, a tuturor cărților citite până la jumătatea acestui an. Mi-a plăcut ideea și mi-au plăcut întrebările, așa că am trecut la treabă :)

1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o până în prezent:


Cea mai frumoasă, mai captivantă și mai memorabilă lectură din anul acesta a fost Magicianul de John Fowles. Nu mă voi lungi aici cu povestitul, dar John Fowles e un autor extraordinar, cu povești inedite, care te prind și nu te mai lasă.


2. Cea mai bună continuare pe care ai citit-o în prezent:


Nu aș numi-o continuare, deși un personaj-cheie se regăsește și în această carte. Este vorba despre Ostap Bender, care termină o peripeție în cadrul a 12 Scaune și cititorul are ocazia să-l întâlnească din nou, dar în alte împrejurări, în Vițelul de aur. Romanul de față m-a amuzat teribil, nu cred că am mai citit o carte ATÂT de amuzantă - personaje, acțiune, poveste.


3. O apariție nouă pe care n-ai apucat încă să o citești, dar vrei să o faci:


Aici voi menționa două cărți, Vegetariana de Han Kang și Hendrik de Mol și Planeta de Jad  de K. J. Mecklenfeld, care a apărut anul trecut, dar mi-a rămas gândul la aceasta - recenzia pentru primul volum o găsiți aici. Nu le am încă în bibliotecă, dar urmează să le achiziționez și să le citesc vara aceasta.



4. Cea mai anticipată apariție pentru a doua jumătate a anului:


Deși mă mai uit la apariții, liste pe Goodreads și ce mai văd pe rețelele de socializare, nu am descoperit încă un titlu care urmează să apară și care mă tentează. Sau cel puțin nu îmi vine în minte unul acum.

5. Cea mai mare dezamăgire:


Câinii negri de Ian McEwan - am avut mari așteptări de la această carte, dar nu am reușit să o îndrăgesc. Nu știu dacă problema a fost legată de unele personaje sau acțiunea și întorsătura pe care o luase, dar am terminat volumul și... asta a fost.



6. Cea mai mare surpriză:


John Brunner - Să prinzi o stea căzătoare. Am început să citesc cartea ca o lectură de relaxare înainte de somn și pe parcurs acțiunea a început să devină din ce în ce mai captivantă, așa că am terminat-o într-o suflare.



7.  Autor nou preferat (care tocmai a debutat sau nou pentru tine):


Diana Wynne Jones este o descoperire a anului 2017. Mai exact, abia anul acesta am apucat să o citesc. Unul dintre filmele preferate este Howl's Moving Castle de la Studio Ghibli și când am aflat că este parțial bazat pe trilogia cu același nume semnată de Jones, am zis că trebuie să o citesc. Autoarea scrie cărți pentru copii, dar lectura celor trei volume mi s-a părut potrivită și pentru adulți - un stil antrenant, cu personaje memorabile și amuzante.



8. Cel mai nou crush ficțional:


Nu sunt genul care să se ”îndrăgostească” de un personaj fictiv, de aceea la capitolul crush nu am pe cineva. Mi-a plăcut totuși destul de mult Ostap Bender, care e mai bine conturat în Vițelul de aur decât în 12 scaune: carismatic, escroc sentimental, omul cu o mie de idei gata să fie puse în aplicare.

9. Cel mai nou personaj preferat:


Nietzsche din Plânsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom.  Îmi plac cărțile unde personajele principale sunt personalități care au existat în realitate, pentru că prin intermediul unor astfel de opere cititorul are ocazia, într-o mai mare sau mai mică măsură, să-l ”cunoască” pe omul din spatele operei.

10. O carte care te-a făcut să plângi:


Copilăria de Maksim Gorky. Este o autobiografie captivantă, colorată, dar foarte depresivă. E genul acela de carte pe care nu ai mai vrea să o citești a doua oară, pentru că e plină de nedreptăți, supărări, durere și tristețe.


11. O carte care te-a făcut fericită:


Autoportretul unui visător cu ochii deschiși de Artur Lundkvist. Este o biografie scrisă sub formă de interviu, dar m-a binedispus, iar stilul lui Lundkvist este antrenant și inspiră optimism, chiar dacă autorul (și naratorul) trece prin clipe grele, dar pe care le privește cu ochi senini (sau deschiși, cum sugerează titlul).


12. Adaptarea preferată a unei cărți pentru film pe care ai văzut-o anul acesta:


Anul acesta am văzut destule filme făcute după cărți, dar nu îmi amintesc să fi citit vreuna dintre ele. Totuși, aș menționa Cloud Atlas, ca film mi s-a părut extraordinar, dar nu știu dacă urmărește cu fidelitate firul narativ al cărții.

13. Recenzia preferată pe care ai scris-o anul acesta:


E un punct cam... ciudățel, având în vedere că eu nu public o recenzie dacă nu îmi place cum a ieșit. Așa că nu am niciun articol nominalizat aici :)

14. Cea mai frumoasă carte cumpărată/primită anul acesta:


În ceea ce privește coperta, cea mai frumoasă este, pentru mine, Copilăria lui Maksim Gorky.


15. Ce cărți trebuie să citești până la sfârșitul anului:


În fiecare an îmi propun să citesc cam 100 de cărți și de obicei trec peste acest număr. 100 însemnând și beletristică, și cărți de specialitate, și volume de manga. Momentan vreau să termin cărțile de specialitate începute (puteți să mă urmăriți pe Goodreads dacă sunteți curioși ce citesc acum), Povestea prințului Genji și seria Harry Potter. Mi-aș dori foarte mult să citesc și câțiva autori români contemporani și cele două cărți menționate la punctul 3. 

Care sunt cărțile memorabile ale acestui an pentru tine?

vineri, 7 iulie 2017

Planuri pentru vacanță

Am observat că anul acesta am tendința să-mi fac planuri, mici și mărețe, cu ideea de a deveni mai organizată. Într-adevăr, una dintre rezoluțiile mele pentru 2017 a fost să mă organizez cam în toate aspectele vieții mele, pentru că simt cum unele lucruri nu se îndreaptă spre destinația pe care o scriu eu. Mi-am luat și o agendă pe care o car după mine, fie pentru inspirație, când mă vizitează, fie pentru chestiuni tehnice. Și mi-a prins bine.


Așa că mi-am propus să fac și un plan pentru vacanța de vară, care pentru mine începe de pe 29 iulie. Despre cum vara începe, pentru studentul de la medicină veterinară, la mijlocul lui iulie, voi povesti altă dată, astăzi vreau să punctez câteva lucruri pe care vreau să le fac vara aceasta:
- vreau să-mi prăjesc burtica la soare ca o focă mulțumită de viața ei, să stau tolănită pe plajă cu ochelarii trași pe nas și pescăruși pe fundal. Poate am ocazia să văd anul acesta și delfinii în larg, cine știe;
- vreau să citesc mai multe cărți semnate de autori români, în format clasic. În ultimele două luni am citit mult, aproape exclusiv cărți de specialitate, lucru ce m-a cam obosit. Desigur, am strecurat și câteva ore pe ici-pe colo de beletristică (Harry Potter - am ajuns la ultimul volum și Povestea lui Genji, care mi se pare un pic confuză, dar voi face un review pe măsură când termin opera);
- vreau să termin un proiect început demult, dar lăsat să se prăfuiască din lipsă de chef/motivație/uneori inspirație/alteori timp;
- după o revizuire a priorităților, vreau să mă apuc de-a binelea de acest blog. Am tendința să scriu în mai multe locuri o dată, dar am ajuns la concluzia că celelalte bloguri nu sunt la fel de importante, emoțional vorbind. 
Cam acestea sunt planurile mele pentru vacanță. Sper să reușesc să mă țin de ele, să mă îmbunătățesc și să duc la bun sfârșit proiectele neterminate. Dacă nu, mai am timp în toamnă de recuperat, dar productivitatea mea din timpul anului nu se compară cu cea din luna august :)
Voi ce planuri aveți pentru vara aceasta?

vineri, 2 iunie 2017

Haos total

Această postare ar trebui să fie ceva gen pagină din jurnalul intim, dar pentru că mi-e mult prea lene să scriu în agenda fizică... ei bine, îmi torn paharul cu gânduri alandala aici și după (sper) să merg mai departe.

Sunt într-o stare de spirit ciudățică, o stare pe care o retrăiesc de fiecare dată în ajun de sesiune. În pragul primului examen mă prinde câte o idee, două și nu mă lasă în pace. Astăzi mi-am propus să învăț și în câteva ore abia de am citit zece pagini, mintea îmi tot zboară la alte lucruri, cum ar fi să îmi organizez un blog de beauty (lucru prea puțin necesar, dar piticii din capul meu îmi tot suflă în ureche ”fă-o, fă-o!”), să mă apuc de articolul dedicat Bookfest-ului din anul acesta, unde mi-am lansat cartea (un articol care, cel mai probabil, nu va vedea lumina blogului niciodată), să îmi organizez nenumăratele documente Word din folderul cu ”Texte de-ale mele și nu numai”.
Ați prins voi ideea - aș face orice doar ca să nu învăț. Pentru că afară e vară, mi-a venit pofta scrisului, Muza mă tot trage de mânecă, responsabilitățile mă cheamă și eu mă prefac surdă, etc., etc.
Dar, ca în fiecare an, mă ambiționez să-mi fac un planner în ceea ce privește examenele, timpul alocat învățatului, dorința de a face o materie captivantă pentru creierul meu (nu e un lucru chiar necesar semestrul acesta, pentru că materiile mi s-au părut destul de interesante), mă mut lângă ceașca cu ceai amar și îmi aleg pixurile colorate (pe care în mod normal nu le utilizez în activitățile zilnice).
Pentru motivație, mă uit peste un articol mai vechi, Cum să supraviețuiești în sesiune, scris acum aproape un an (fără o zi). Din câte văd, sesiunile din iarnă parcă trec mai repede, în schimb alea din vară parcă îmi plac mai mult, oricât de contradictoriu cu textul de mai sus nu ar suna.
Așa că vă doresc o sesiune ușoară și cât mai multă motivație în a cumula informația într-un mod interactiv!

duminică, 14 mai 2017

Îmi lansez cartea! Fiind Imagine prinde viață la Bookfest 2017 :)

Probabil că v-ați dat seama din titlu că sunt super-mega-foarte încântată/emoționată/fericită pentru că scriitoarea din mine jubilează!
Dacă mă urmăriți de mai mult timp, e posibil să mă cunoașteți de pe Fiind Imagine, primul meu blog pe care l-am început prin 2009. Pe atunci eram o adolescentă care voia să vorbească, dar nu cu oricine și nu oricând, așa că mi-am ales un colțișor unde să pot vorbi atunci când simt nevoia. Cu alte cuvinte, blogul mi-a marcat adolescența și odată ce am terminat liceul, mi-a încolțit în minte dorința de a vedea cuvintele tipărite, o dorință ce s-a materializat anul trecut, dar nu în forma în care mi-aș fi dorit, așa că am mers mai departe.
Și pentru că dorințele, dacă lucrezi pentru a le îndeplini, au tendința să devină realitate, în 2017 Fiind imagine. Eseuri din adolescență apare în lumea fascinantă a cărților publicate.
Lansarea va avea loc în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2017, ce se va ține în București în intervalul 24-28 mai. Fiind imagine. Eseuri din adolescență o găsiți la standul editurii Datagroup, iar lansarea oficială a acesteia va avea loc sâmbătă, 27 mai, orele 18:00. Ne vedem sâmbătă la Romexpo (eu voi fi acolo cam toată ziua), dacă vreți să ne salutăm, să ne cunoaștem personal și de ce nu, să faceți rost de cartea mea :)
Am creat un event pe Facebook și mi-ar face o deosebită plăcere să ne vedem acolo. Puteți da like și la pagina cărții sau să o adăugați în lista to-read pe Goodreads!
PS: îi puteți da și share, nu mă supăr! :D

sâmbătă, 13 mai 2017

Recenzie literară: Copilăria de Maksim Gorky (1913)

Îmi amintesc vag de numele lui Gorky. Am în cap o amintire îndepărtată, de pe vremea când eram la grădiniță și educatoarea mea, Elena Grigorievna (cred?) ne lua de mână, pe mine și pe fratele meu și ne plimbam pe terenul de joacă, unde ceilalți copii se jucau între ei, iar noi eram fascinați de tot ceea ce ne povestea doamna. Odată ne-a povestit despre biblioteca ei, despre cum îi plăcea să citească în copilărie. Printre alți autori, necunoscuți nouă pe atunci, ne-a povestit despre Maksim Gorky, cred că era unul dintre preferații ei. Îmi amintesc foarte clar cum ne-a zis că scriitorul a avut o viață amară, de aceea și-a luat numele de Gorky, ceea ce înseamnă amar în limba rusă. A trecut foarte mult timp de când am avut această conversație cu educatoarea, iar eu abia anul acesta am reușit să pun mâna pe un roman semnat de scriitorul rus.
Cu numele adevărat de Maksim Peshkov, Maksim Gorky a fost o personalitate interesantă, atât în postura de scriitor, cât și în postura de om politic. Este considerat fondatorul realismului socialist în literatură, fiind și un înflăcărat susținător al comunismului, criticând dur regimul țarist. Fiind de cinci ori nominalizat, cu diferite romane, pentru premiul Nobel pentru literatură, Maksim Gorky a petrecut mulți ani în exil, datorită situației din țară și a viziunilor sale politice.
Copilăria este un un roman autobiografic, primul volum dintr-o trilogie, fiind urmat de În lume (1914) și Universitățile mele (1923). Amintirile scriitorului datează din momentul în care moare tatăl său și el, copil fiind, este martor la înmormântarea unui om drag. După ce rămâne orfan, ajunge să locuiască la bunicii săi, iar copilăria îi este marcată de către figura bunicului, chipul mamei, dar și anturajul și familia extinsă alături de care băiatul trebuie să crească, cumva.
Copilăria nu este un roman vesel sau idealizat. Nu este despre frumusețe, dreptate, idealuri; este un portret al societății rusești, al familiei tradiționale, unde bărbatul este șeful, unde să bați nevasta e un lucru normal, unde să pedepsești copiii biciuindu-i e o misiune sacră, unde să tratezi omul de lângă tine ca pe un gunoi e la ordinea zilei. Maksim Gorky nu și-a amintit ce e mai frumos; a construit cartea pe schelele experienței sale, a amintirilor de demult, prin prisma unui adult. Într-un interviu, scriitorul afirma că pentru el, imaginea familiei tipice rusești nu este idilică, unde toți membrii familiei stau la o masă și beau ceai; o familie tipică e plină de violență nefondată, tradiții bizare, undeva grotești, iubire împărtășită pe fugă și multă mizerie. Adept al realismului, Maksim Gorky nu a omis nicio întâmplare  importantă din povestirea sa, pentru că misiunea cărții a fost să arate societatea rusească și familia, în principal, așa cum este ea de fapt.
Am ”citit” cartea aceasta în format audio pe tren; pe geam se perindau sate, câmpii, gări minuscule, iar în urechi se auzea o voce plăcută ce citea de la persoana I. Ceea ce îmi place la cărțile audio în rusă e că sunt făcute profesionist; nu prea vei auzi o voce monotonă sau dezinteresată. La cartea aceasta, actrița care o citea (nu i-am reținut numele) o făcea pe voci, cu intonație, transmițând foarte bine atmosfera din carte. Adăugând și ideea de timp oprit în loc când ești în tren, și peisajul... a fost o lectură/piesă de teatru oarecum radiofonică de excepție.
Copilăria nu a fost o lectură plăcută; ba mai mult, m-a întristat nespus, o emoție ce m-a urmărit câteva zile. Probabil de aceea nu mă voi apuca să citesc și celelalte două cărți; de altfel, nici nu cred că e nevoie, căci romanul de față are un final cât de cât stabilit. Am observat evoluția personajelor, fiind mult mai interesată de cele de pe planul doi, căci știam că orice s-ar întâmpla, naratorul/personajul principal nu va dispărea.
Și totuși, Copilăria este o carte nespus de tristă, dură, dar adevărată, o bună parte din mentalitatea personajelor și a societății de pe atunci, în general, se poate regăsi cu ușurință și în ziua de azi în casele aparent tăcute din orice orășel sau sat...

marți, 9 mai 2017

Recenzie literară: Plânsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom (1992)

Am decis să citesc această carte câțiva ani în urmă, dar tot nu ajungeam la ea - ba intervenea o altă carte, care pe moment mi se părea mia interesantă, ba începeau examenele, ba nu aveam chef de psihanaliză sau filosofie.
Dar a venit și ziua în care am deschis cartea și m-am lăsat prinsă în Viena anului 1882, unde renumitul și mult-talentatul doctor Josef Breuer, în urma unei întâlniri misterioase cu o rusoaică, Lou Salome, decide să îl trateze pe pacientul Friedrich Nietzsche de disperare. Ce-i drept, doctorul Breuer a tratat o singură dată disperarea, un tratament care nu a dat rezultate pe termen lung și, în plus, a afectat foarte mult imaginea sa în societate, dar și relația cu soția. Dar pentru că domnișoara Salome este atât de enigmatică și convingătoare... de ce nu ar încerca?
Problema apare atunci când există medicul și mediul, dar nu și pacientul; Nietzsche e un om foarte încăpățânat, principial în multe privințe și nu în ultimul rând, mândru și neînduplecat, orice încercare de a fi ajutat fiind văzută ca o insultă la adresa sa.
Dar până la urmă, domnișoara Lou trage câteva ațe, contactează câteva persoane și Nietzsche apare în pragul clinicii, pentru a ajunge pacientul acesteia în urma unor conversații personale cu Breuer. Două firi puternice, foarte diferite și excepționale în domeniul pe care-l practică, doctorul și filozoful ajung la o înțelegere: Nietzche se lasă tratat doar dacă Breuer îi permite să îl trateze de disperarea pe care o simulează (sau nu?).
Plânsul lui Nietzche este un roman savuros datorită dialogurilor, dar și a personajelor bine construite, fiecare având câte o trăsătură ieșită din comun. Pe lângă doctor și filozof, în peisaj apare familia lui Breuer, soția pe care doctorul o cam neglijează, fratele acesteia, un evreu pe care Breuer nu prea îl agrează; sora lui Nietzsche, despre care cititorul află mai multe lucruri neplăcute prin prisma scrisorilor acesteia, dar și a cuvintelor lui Lou. Un alt personaj interesant este Sigmund Freud (da, acel Freud), discipolul și prietenul lui Breuer. Și nu în ultimul rând, Anna O., pacienta misterioasă a doctorului care aduce, odată cu plecarea sa, o mulțime de probleme.
În Plânsul lui Nietzsche cititorul (mai ales dacă-i place psihologia și filosofia) are ocazia să fie spectator la o înșiruire de evenimente mai mult sau mai puțin tragice, dar pline de dialoguri animate, având astfel ocazia să descopere personalitățile unor oameni faimoși. Astfel, e interesant să vezi dintr-o altă perspectivă (chiar dacă aceasta este romantizată) oamenii celebri, cum au fost Nietzsche sau Freud, dar și Anna O. sau însuși doctorul Breuer. Desigur, un roman nu poate reda în totalitate imaginea unui om real, dar poate crea o schiță pentru cititor. Pentru mine a fost destul de interesant să ”văd” oamenii de dincolo de Așa grăit-a Zarathustra (autorul fiind Nietzsche) sau Studiile asupra isteriei (semnate de către Freud și Breuer), romanul de față conferind un contur și intensitate unor nume cunoscute, dar fără un portret bine definit. Dacă vă pasionează oamenii celebri în literatură, recomand Agonie și extaz a lui Irving Stone, un roman despre viața și activitatea lui Michelangelo.
Mi-a plăcut mult finalul datorită unei tente mistice și a unui deznodământ la care eu, ca cititor, nu mă așteptam. De altfel, tot romanul a fost o serie de evenimente pe care eu nu le-am intuit, așa că am avut parte de o călătorie plăcută, plină de imagini realiste sau nu, dar negreșit, memorabile.

marți, 25 aprilie 2017

Ce vin îți place?

De când mă țin minte, vinul a fost o băutură mereu prezentă în casa mea, dar nu tot timpul îndrăgită. În copilărie nu lipsea de pe mesele festive, dar reprezenta un element tabu pentru cei mici și o sursă inepuizabilă de pete pentru fețele de masă albe, imaculate, care de fiecare dată pentreceau câteva ore în înălbitor după fiecare sindrofie.
În adolescență, vinul mai apărea uneori prin grupul meu de prieteni, când era cool să mergi cu gașca să bei pe ascuns ceva, undeva. Evident, nu era un vin extraordinar, așa că nu m-am simțit atrasă de această băutură. Pe la sfârșitul liceului însă, am avut ocazia să gust un rose (de-aș ști ce rose era!) și de atunci vinul s-a mutat din lista cu băuturi neplăcute în aia cu băuturi suportabile, unele chiar savurabile (desigur, depinde mult de vin).

Relativ recent am descoperit încă un mod în care-mi place vinul: în friptură. Un vin roșu, demisec, merge de minune ca ingredient la fripturile făcute la cuptor sau la ceaun, căci această licoare a lui Bacchus face carnea fragedă, suculentă și foarte aromată - o plăcere să o consumi!
Ca preferințe, vinul pentru mine de obicei se împarte în două categorii: ori îmi place, ori nu, deși recunosc că vinul alb îmi place cel mai puțin, iar pe cel roșu îl prefer dulce. De obicei când cumpăr un vin nu sunt foarte atentă la detalii precum anul recoltei sau denumirea soiurilor; nu am cunoștințe în acest domeniu și sincer, nici nu mă tentează să mă informez de ce un vin e mai bun decât altul. Pentru mine e destul să știu că e tipul care-mi place și locul de proveniență - tind să cumpăr un vin autohton, pentru că îmi amintesc copilăria plină de peisaje de viță-de-vie ce se întinde pe dealurile natale. Dacă am ocazia să gust un vin de import nu zic nu, dar parcă tot cel al nostru mă atrage...
Încă un lucru legat de vinuri ce nu mă interesează în mod special este denumirea, deși tare aș vrea să aflu cum îl chema pe rose-ul ăla imposibil de uitat din perioada liceului. Și totuși, când merg să iau un vin observ mai ușor (duh!) cele cu nume cunoscute, dar îmi place să mă mai uit pe raft, ce mai este interesant. Despre vinul Beciul Domnesc de la Vincon am auzit, ba l-am și văzut în meniul cu vinuri din mai multe restaurante, dar nu îmi amintesc să-l fi gustat sau cumpărat vreodată. Aș fi curioasă însă dacă găsesc un sortiment pe placul meu.
În concluzie, la întrebarea ”Elena, ce vin îți place?” nu aș putea răspunde pe loc și cu siguranță nu aș putea da vreun nume, dar dacă întrebarea ar fi urmată de un pahar pentru degustare... lucrurile ar sta altfel :)