joi, 17 decembrie 2020

Recenzie literară: Arcașul fără arc de Ștefan Liiceanu (2020)


Mintea omului poate fi asemuită cu un univers. Bucuria poate fi privită precum o stea sau ca un nor de bun augur, supărarea seamănă cu un tunet asurzitor sau cu o ploaie torențială, bunăvoința seamănă cu o adiere de vânt sau cu roua suavă a dimineții, severitatea poate fi privită ca o zi de arșiță în toiul verii sau ca înghețul de la sfârșitul toamnei.



Toate plăcerile și neplăcerile simțurilor noastre sunt, până la urmă, rezultatul minții noastre, care observă lucrurile înconjurătoare.

Un om adevărat este nemișcat precum norii, liniștit precum apa unui lac, dar viu precum șoimul care plutește în înalt sau precum peștele care sare pe neașteptate din apă. Așa arată spiritul omului care cunoaște virtutea.


marți, 8 decembrie 2020

Recenzie literară: A treisprezecea poveste de Diane Setterfield (2006)

Romanul semnat de Diane Setterfield este un volum plin de suspans, de mister, de întrebări cu răspunsuri întortocheate, dar și de povești despre viață greu de trecut cu vederea. Acțiunea are loc din perspectiva lui Margaret, un personaj foarte punctual, bine organizat în ceea ce privește propriile cercetări, care plimbă cititorul prin toată cartea într-un mod fascinant, acțiunile ei fiind declanșate de acele mici fărâme de informație pe care i le oferă doamna Winter. Vida Winter, o bătrână ce creează povești care cuceresc cititorii din prima, începe să se destăinuie într-o formă antrenantă, plimbându-și biograful prin cele mai negre timpuri, cele mai bizare familii, cele mai stranii povestiri cu și despre fantome, trezind la fiecare pas incertitudini în ceea ce privește veridicitatea cuvintelor sale.

A treisprezecea poveste de Diane Setterfield  este un roman ce implică în acțiunea sa o multitudine de destine intercalate, reprezentative pentru anumite pături sociale, lăsând o amprentă vizibilă în istoria unui anumit loc. Recomand cu mare drag dacă vă plac romanele cu acțiunea bazată pe interviuri, cu povești despre fantome și cu taine de familie bine ascunse.

vineri, 4 decembrie 2020

Bilanț literar: Noiembrie 2020

Și uite așa, ultima lună a toamnei și-a luat și ea zborul...

În noiembrie nu am citit foarte mult, dar am avut parte de niște lecturi absolut superbe, fiecare în felul său. Lecturi variate, pe care le-am ales după cum mi-a dictat starea de spirit în acel moment, iar alegerile făcute au fost potrivite. Ce-i drept, nu s-a putut fără un volum abandonat și de data aceasta, dar mi-am propus să nu mă mai forțez să duc până la capăt lecturi ce nu îmi fac plăcere.


Primul volum pe care l-am terminat în noiembrie este Fum de Ivan Turgheniev - ah, ce frumos scria acest autor! Mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu opera sa, mai ales că Prima iubire a fost volumul ce m-a introdus în lumea scriiturii lui Turgheniev.


Dune de Frank Herbert este acel gen de volum pe care îmi tot propuneam să-l citesc, dar abia în noiembrie am ajuns la el. Și cât de minunată a fost lectura și câte zile după ce am terminat volumul povestea a rămas cu mine, măcinându-mă! cCu siguranță voi citi toată seria, dar știu că nu este deloc realistic să-mi propun să o fac în viitorul apropiat.


Mi s-a făcut dor de Erich Maria Remarque, așa că am ales să citesc una dintre cele mai timpurii cărți semnate de autor și... am rămas ușor dezamăgită. Povestea urmărește viața unei femei, Gam, care se adeverește a fi o fire rebelă, dar într-o formă lipsită de rațiune și mai ales, responsabilitate. Cu siguranță Gam nu este un model în viață, personalitatea ei nu se potrivește cu mine, am urmărit-o pe tot parcursul lecturii întrebându-mă ce altă stupiditate va mai face. Îl iubesc pe Remarque și mă bucură faptul că am avut șansa să îl descopăr prin intermediul altor cărți, mult mai bune. Dacă aș fi început cu Gam, e foarte probabil că aș fi pierdut din raza mea de interese literare un autor bun.


Noiembrie m-a bucurat și cu o carte pentru copii absolut superbă, Regele Ugu. Mumia și comoara blestemată de Adam Stower. Este un volum ce continuă povestea lui Andi Firicel și a celui mai bun prieten al său, iar noua peripeție s-a adeverit a fi nu mai puțin interesantă decât cea din primul volum. Vă recomand cu mare drag această serie, povestea e fantastică, distractivă, iar edițiile în limba română, apărute la Humanitas Junior, sunt deosebit de frumoase.


Nu citesc foarte des thrillere, dar Cina de Herman Koch mi-a captat atenția și m-a ținut în priză pe tot parcursul lecturii - nici nu am simțit cum a zburat timpul. Personaje dubioase, situații complicate, un narator în care nu poți avea încredere - toate aceste ingrediente clasice pentru un thriller Herman Koch le dozează potrivit, iar lectura te acaparează în totalitate.


Am terminat de citit și volumul 2 din seria World of Warcraft Chronicle de Blizzard Entertainment și mi-a plăcut tare mult să aflu anumite lucruri legate de povestea universului WoW. În acest volum, accentul se pune pe venirea orcilor pe Azeroth, distrugerea planetei lor natale, Draenor, împărțirea clanurilor, dar și formarea celor două mari facțiuni importante: Hoarda și Alianța. Abia aștept să văd ce povești voi (re)descoperi în următorul volum din serie.


La final, voi spune câteva lucruri despre cartea pe care am abandonat-o în această lună, Preaiubita de Toni Morrison. Recunosc, nu știam în ce mă bag atunci când am început lectura, drept urmare, nu aveam cine știe ce așteptări. Dar, cum deseori se întâmplă la mine, cărțile iubite și lăudate de mass-media se adeveresc a fi niște lecturi deloc interesante. Nu am rezistat mai mult de 50 de pagini, povestea m-a plcitisit enorm - atât de corul, cât și acțiunea, dar mai ales, vocea narativă. Se pare că nu sunt pe aceeași lungime de undă cu acest volum aclamat și nu am niciun regret că am abandonat lectura.

Acestea au fost cărțile ce mi-au bucurat ochii în ultima lună de toamnă. Voi ce ați mai citit?

Recenzie literară: Cina de Herman Koch (2009)

Dispoziția crăciunească nu m-a lovit (încă), în schimb zilele foarte mohorâte din Constanța din ultima perioadă m-au inspirat să aleg un thriller - și nu am fost dezamăgită. Cina de Herman Koch, apărută la Editura Polirom în traducerea lui Gheorghe Nicolaescu, este thrillerul perfect pentru cei care vor să sape ceva mai adânc în subconștientul unei familii aparent banale. 

Voi ce mai citiți?



vineri, 27 noiembrie 2020

Recenzie literară: Dune de Frank Herbert (1965)

O lume se sprijină pe patru lucruri: învăţătura celor înţelepţi, dreptatea celor mari, rugăciunile celor credincioşi şi dârzenia celor bravi. Dar toate astea nu înseamnă nimic fără un conducător care cunoaşte arta guvernării.



Căutaţi libertatea şi veţi deveni sclavii propriilor plăceri. Căutaţi disciplina şi veţi găsi libertatea.

Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale.


Răul este o plăcere dintre cele mai profunde. Luptând cu răul, ne ascuţim creativitatea.

joi, 19 noiembrie 2020

Recenzie literară: Regele Ugu. Mumia și comoara blestemată de Adam Stower (2019)

Mi-a plăcut să mă reîntorc în universul romanelor semnate de Adam Stower, iar Anca Bărbulescu face o treabă fantastică cu adaptarea numelor personajelor în limba română :)



Recenzie literară: Regele Ugu. Mumia și comoara blestemată de Adam Stower (2019)

Regele Ugu. Mumia și comoara blestemată este o carte la fel de frumoasă și captivantă ca și primul volum din serie. Este o plăcere să te reîntâlnești cu personajele deja cunoscute, să descoperi personaje ce în primul volum erau mai puțin relevante sau să întâlnești un nou val de răufăcători foarte bine construiți. Adam Stower creează niște personaje haioase, sincere în acțiunile pe care le întreprind, inventive în tot felul de domenii și mereu gata să te surprindă.

Mi-a făcut plăcere să îl reîntâlnesc pe Andi, care continuă să fie un copil curios, dornic să-și facă prieteni; pe Regele Ugu, pentru care o prietenie valorează mai mult decât tot aurul din lume; pe domnul Murătoru, un profesor de istorie îndrăgostit de fursecurile cu ciocolată. Autorul țese o poveste interesantă, dinamică, iar personajele pe care le implică în aceasta sunt formidabile, mereu gata să-ți trezească zâmbetul pe buze.

marți, 17 noiembrie 2020

Recenzie literară: Fum de Ivan Turgheniev (1867)

Bilanț literar: Octombrie 2020

Salutare  și bine v-am regăsit în ultima lună a acestei toamne! Sper că schimbarea orei nu v-a afectat prea mult și că vă bucurați de lecturi interesante.

În octombrie am citit destul de variat și per total, sunt mulțumită de ce cărți au ajuns să-mi bucure atenția.


Voi începe în ordine cronologică, prima carte terminată în octombrie fiind La paradisul femeilor de Emile Zola. Un roman clasic pe care mă bucur că l-am descoperit mai bine mai târziu decât niciodată. Relatează povestea unei tinere din provincie care vine la Paris să-și caute un rost în viață, ajungând să fie vânzătoare în scandalosul magazin La paradisul femeilor. Impresiile mele despre carte le găsiți mai sus.

Seduce Me at Sunrise de Lisa Kleypas urmărește povestea amoroasă a uneia dintre surorile Hathaways. De data aceasta, este vorba despre sora fragilă, pe care toți o consideră mult prea slabă și o femeie ce nu are cum să își trăiască viața așa cum pot ceilalți. Ei bine, fata demonstrează altceva...


Tempt Me at Twilight este cartea surorii mijlocii din familia Hathaway, care-și dorește un mariaj liniștit, alături de un om potolit, care nu iese în evidență. Dar soarta îi pregătește alt fel de uniune. Din nou, Lisa Kleypas atrage cititorul prin intermediul unor personaje plăcute, ușor clișeice, dar pe care le urmărești cu interes.


Married By Morning este povestea de dragoste a singurului bărbat din familia Hathaway și e una dintre cărțile ce mi-a plăcut mai mult decât restul, datorită felului în care personajul principal este construit pe parcursul celorlalte romane, ca să-l descoperi în totalitate în acest volum. Nici aleasa inimii lui nu este mai puțin atrăgătoare, ca personaj, nu neapărat ca aspect fizic.


Love in the Afternoon este volumul ce încheie povestea celor din clanul Hathaway, axându-se pe relația amoroasă a mezinei. Acest roman e ceva mai serios, aducând în discuție PTSD-ul și modul în care acesta (ar fi fost) este perceput în societatea victoriană.


Regele Ugu de Adam Stower este o carte pentru copii tare simpatică, tratând subiecte precum prietenia și aventura, foarte frumos exemplificate. Personajele sunt drăguțe, atmosfera una de poveste și te transpune în totalitate în acea stare de spirit pe care o aveai când erai mic și te aventurai în cine știe ce peripeție alături de prietenii tăi.
Tot în octombrie am terminat de citit o non ficțiune, Sensul iubirii: Revoluția științifică a relațiilor de dragoste semnată de Dr. Sue Johnson. Mai multe detalii legate de această lectură găsiți în articolul dedicat volumului.


Cititorul de Bernhard Schlink este un volum ce face parte din categoria cărților pe care, oarecum, regret că nu le-am descoperit mai devreme. În același timp, mă gândesc că poate la o altă vârstă aș fi văzut diferit atât povestea, cât și motivațiile personajelor.


Vechiul oraș imperial de Yasunari Kawabata a fost un roman scurt, dar cald, unde accentul a fost pus mai mult pe oraș în sine: tradiții, modul în care curge timpul peste acest loc, istoria într-o permanentă mișcare, impactul evenimentelor din secolul trecut asupra populației locale.


Pasageri. Antologia de proză scurtă a Școlii de vară Gheorghe Crăciun este un volum pe care l-am primit de la prietenii de la editura Paralela 45. Unele dintre povestiri mi-au plăcut, pe altele nu am reușit să le descifrez, dar mi-a plăcut aerul de exercițiu care planează asupra fiecărui fragment lecturat.


Poartă-ți plugul peste oasele morților de Olga Tokarczuk a fost o carte pe care am citit-o cu sufletul la gură. Foarte atmosferică, plină de mister, perfectă pentru serile reci de toamnă.

Și, ca să închei acest bilanț întârziat pe o notă optimistă, am abandonat un roman în octombrie.


Regatul sufletelor de Rena Barron este un volum pe care l-am câștigat la un concurs semnat de Cărți cu Colți (organizează des concursuri tare faine pe contul ei de Instagram, vă recomand să o urmăriți) și m-am bucurat, pentru că aveam cartea pusă pe lista de To-Read pe Goodreads.
Vreo 70 de pagini lecturate și am luat decizia să nu mă mai torturez. Povestea nu m-a prins deloc, deși premisa era promițătoare. Mult prea multe lucruri se întâmplau și nu se întâmplau - povestea nu se mișca dintr-un punct mort, dar tot ce înseamnă construcția lumii, felurile de magie, clanurile, viața de la palat, toate mi-au făcut impresia că au fost prezentate cititorului mult prea devreme, mult prea repede, acaparând tot acel spațiu destinat dezvoltării protagonistei. Nu regret că am abandonat o lectură ce nu mă încânta, regret faptul că am avut alte așteptări.

Acestea fiind spuse, cum a fost luna voastră în materie de lecturi? Ce cărți au rămas cu voi, zile întregi după ce le-ați terminat, ce cărți ați abandonat, ce lecturi ați mai descoperit?

joi, 5 noiembrie 2020

Recenzie literară: Poartă-ți plugul peste oasele morților de Olga Tokarczuk (2009)

Poartă-ți plugul peste oasele morților de Olga Tokarczuk este un thriller atmosferic, captivant și foarte bine scris. Acțiunea o urmărim din perspectiva protagonistei, care este o foarte bună povestitoare. Bătrâna doamnă Duszejko relatează cu lux de amănunte ce se întâmplă în jurul ei, insistă pe faptul că dreptatea este un element important pentru sănătatea unei societăți, iar felul în care descrie oamenii ce o înconjoară transpune cititorul în acțiune. Protagonista are o serie de principii pe care nu le încalcă niciodată, tabieturi stranii, este obsedată de astrologie și de poezia lui William Blacke, dar are și un farmec aparte, care-i atrage pe ceilalți oameni din jurul ei.  Nu am fost mereu de acord cu punctul ei de vedere sau cu modul în care a acționat, dar implicarea ei în viața satului a oferit poveștii un farmec aparte. Olga Tokarczuk  creează un personaj realist, reprezentând în toată splendoarea modul în care este văzută și tratată femeia bătrână într-o societate unde această categorie de oameni nu mai reprezintă un interes.


Romanul semnat de Olga Tokarczuk este o lectură captivantă, foarte bogată în evenimente și simboluri, dar și foarte reprezentativă pentru o comunitate mică, izolată, unde vocea unei bătrâne ciudate este rareori auzită. Evenimentele se desfășoară într-un ritm potrivit, atmosfera este bine construită, iar personalitatea Janinei o transformă pe aceasta într-o protagonistă deosebită.


joi, 29 octombrie 2020

Recenzie literară: Vechiul oraș imperial de Yasunari Kawabata (1962)

Un copil drept precum cedrii ar fi minunat, dar aşa ceva nu există, şi chiar dacă ar exista, la un moment dat tot ar da de greu. Eu cred că important e ca pomul să crească, chiar dacă se îndoaie sau se pleacă...

joi, 22 octombrie 2020

Recenzie literară: Cititorul de Bernhard Schlink (1995)

Ştiu, neasumarea este o variantă obscură a trădării. Din afară nu se vede dacă cineva se leapădă de celălalt sau doar păstrează discreţie, menajează, evită unele chestiuni penibile sau neplăcute. Dar cel ce nu-şi asumă o stare de lucruri o ştie cu precizie. Iar unei legături i se ia pământul de sub picioare prin simpla neasumare, în egală măsură ca şi prin variantele spectaculoase ale trădării.

Recenzie literară: Sensul iubirii: Revoluția științifică a relațiilor de dragoste de Sue Johnson (2013)

 Iubirea, un concept atât de vast și atât de important pentru ființa umană, nu a fost studiată serios până în trecutul recent. Văzută inițial strict ca un sentiment menit să apropie doi indivizi pentru a procrea și pentru a transmite genele mai departe, s-a demonstrat în numeroase studii că iubirea este o emoție ce modelează individul la nivel microscopic și macroscopic, oferindu-i o multitudine de șanse și fiind un stâlp de susținere atunci când sentimentul înflorește în preajma acestuia sau invers, o capcană ce îl ține captiv în propria neputință atunci când iubirea îi este refuzată.

Sensul iubirii: Revoluția științifică a relațiilor de dragoste de Sue Johnson nu se numără printre cărțile pe care le-aș citi în mod normal, dar titlul și premisa m-au convins să o lecturez. Autoarea explică foarte bine și minuțios tot ceea ce înseamnă studiile despre acest sentiment, tipurile de atașament existente, felul în care iubirea poate salva vieți - la propriu - sau distruge destine. 

O non-ficțiune foarte prietenoasă cu un cititor ce este străin de acest gen literar, Sensul iubirii se axează pe mai multe aspecte: studiile despre emoții și importanța acestora în formarea armonioasă a individului; tipurile de atașamente pe care le pot avea oamenii, în funcție de bagajul lor emoțional - sigur, anxios sau evitant; exemple de situații în care cuplurile nu pot ajunge la un numitor comun, iubirea fiind un concept ce nu mai există sau care s-a alterat atât de mult, încât nu mai este de ajuns pentru a ține doi oameni împreună. Psiholog specializat pe terapia de cuplu, Sue Johnson aduce în cartea sa exemple de cupluri pe care le-a întâlnit în cariera sa, cupluri ce au venit cu o problemă majoră - sau chiar mai multe - iar cu ajutorul raționamentelor și a diferitor tactici, i-a ajutat pe acei oameni să se regăsească și să repare ce nu mergea bine. 

Cartea aceasta este scrisă într-un stil lejer și foarte accesibil publicului larg, exemplificând concepte mai dificile sau explicând anumite situații în termeni colocviali. Mi-a plăcut mult acea porțiune unde autoarea vorbește despre fiecare tip de individ, pe care îl categorisește ca fiind: un individ evitant - care fuge de a-și exprima nemulțumirea sau frustrarea sau dorința în fața partenerului și nu numai; individul anxios - care trece direct la atac, verbal, emoțional sau fizic, atunci când nu se mai simte iubit sau stăpân pe situație; individul cu un atașament sigur - care este capabil să-și recunoască sentimentele prin care trece și să le discute cu partenerul, ajungând astfel la un numitor comun cu acesta.

Sensul iubirii: Revoluția științifică a relațiilor de dragoste este o non-ficțiune pe care o recomand cititorilor pe care-i pasionează psihologia relației de cuplu și tipurile de comportamente, văzute prin prisma unui sentiment deloc neglijabil - iubirea.

PS: Cartea o găsiți publicată  la Act și Politon. Mulțumesc editurii pentru volumul oferit <3

joi, 15 octombrie 2020

Recenzie literară: Regele Ugu de Adam Stower (2017)


Cât de importantă este o prietenie? Cât de grav este atunci când la școală te așteaptă bătăușul-șef, gata mereu să te pună la colț? Pentru Andi Firicel, aceste două întrebări sunt vitale. Prima, pentru că-și dorește să găsească un prieten - iar Regele Ugu se adeverește a fi omul potrivit. A doua, pentru că Michi Înhățău, băiatul rău, nu se va lăsa până când nu-l va distruge.

Regele Ugu de Adam Stower este un volum frumos, amuzant, plin de imagini memorabile și ilustrații care completează atmosfera poveștii.

joi, 8 octombrie 2020

Recenzie literară: La paradisul femeilor de Emile Zola (1883)

Pentru el, ea juca un rol, cel mai iscusit dintre roluri; căci dacă i s-ar fi dat din prima zi, fără îndoială că Mouret ar fi uitat-o a doua zi, pe când refuzându-l, îi biciuise dorinţa, aducându-l în stare de a săvârşi orice nebunie. O rafinată, o vicioasă n-ar fi procedat altfel decât această nevinovată.


Octave Mouret: Când vrei ca oamenii să-şi pună la contribuţie întreaga lor putere de muncă, ba chiar să scoţi de la ei un pic de onestitate, trebuie mai întâi să ţii seama de măsura nevoilor lor.

Zilele i se scurgeau în aceeaşi obsesie dureroasă. Imaginea Denisei se redeştepta odată cu el. O visase toată noaptea, îl urma în faţa mesei de lucru din biroul lui unde semna poliţe şi mandate, de la orele nouă până la orele zece. Îşi îndeplinea munca automat, o simţea mereu prezentă, spunând mereu "nu", cu aerul ei liniştit.

duminică, 4 octombrie 2020

Bilanț literar: Septembrie 2020

Salutare și bine v-am găsit în a zecea lună a anului! Sper că acest anotimp vă bucură la fel cum mă bucură pe mine, pentru că toamna e una dintre cele mai frumoase perioade. E anotimpul care mă inspiră să citesc mai mult, iar anul acesta simt cum clasicii pun stăpânire (din nou) pe mintea mea. 

Septembrie a fost o lună bogată în lecturi, dar cum a fost și o lună a începuturilor pentru mine personal, au mai intervenit și niște schimbări în biblioteca pe care o dețin.


Am început luna cu lectura aceasta - Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia. Este jurnalul lui Ovidiu la Tomis, iar pentru mine subiectul a avut un interes major, datorită faptului că acum un an m-am mutat în Constanța și tot ce ține de istoria acestui loc mă fascinează. Impresiile mele despre volum le găsiți în recenzia de mai sus.

Destrămare de Sorin Delaskela a fost un volum ce te pune pe gânduri, prezentându-ți viziunea unui bărbat despre viața sa, despre cum se simte prins în vârsta pe care o are și posibilitățile pe care le vede deja limitate. Destrămare e o carte ce te face să te transpui în pielea naratorului, să-i vezi clar perspectiva.


Vârsta inocenței de Edith Wharton este primul clasic pe care „l-am dat gata” toamna aceasta. Nu e prima mea întâlnire cu autoarea, dar mi-a fost dor de stilul ei, de personajele sensibile și iraționale în raționamentul lor, atât de dornice să trăiască, să simtă, dar și atât de limitate de normele vremii.


Printre lecturile serioase merge și un roman de dragoste, iar felul în care scrie Lisa Kleypas m-a cucerit de la seria Wallflowers, așa că am început seria The Hathaways. Acțiunea are loc prin 1850, în prim plan apărând familia Hathaway, formată din patru surori și un frate. Rămași orfani, cei cinci se trezesc cu o avee și un titlu, însă în familia lor atât de diferită și de „anormală”, lucrurile devin din ce în ce mai dificile. Mine Till Midnight se axează pe povestea surorii mai mari, Amilia, care își ia rolul de mamă și jură că restul vieții se va ocupa doar de frații ei... asta până când în peisaj apare Cam Rohan. Mine Till Midnight  este o lectură ușoară, previzibilă pe alocuri, dar antrenantă și cu personaje bine conturate.

Gallywix: Trade Secrets of a Trade Prince de Gavin Jurgens a fost o povestire scurtă, dar foarte antrenantă și amuzantă, prezentând povestea unui personaj important din universul World of Warcraft. Regele goblinilor, Gallywix, își povestește viața și drumul spre ascensiune, într-o manieră foarte amuzantă și care te ține în priză pe tot parcursul lecturii.

Toamna clasică a continuat cu un volum destul de scandalos pentru vremea în care a apărut, Bonjour tristesse de Francoise Sagan. Urmărește viața unei tinere rămasă orfană de mamă, care se înțelege foarte bine cu tatăl ei, până în momentul în care acesta se amorezează de o bună prietenă a mamei răposate. Bonjour tristesse  nu e un roman lung, dar perspectiva unei adolescente este bine prezentată.


A Thousand Years of War: The Story of Alleria & Turalyon de Robert Brooks este un alt volum din universul WoW, care prezintă povestea a două personaje majore, Alleria și Turalyon. Deși nu m-au interesat aceste două personaje în mod special pe parcursul jocului, mi-a plăcut să aflu câte ceva despre rostul lor și impactul pe care l-au avut în anumite situații.


În The Tomb of Sargeras de Robert Brooks, accentul se pune pe dorința lui Gul`dan de a deschide un portal pentru Burning Legion în mormântul lui Sargeras și încercarea lui Khadgar cu Maiev  Shadowsong de a-l opri pe Gul`dan. Din nou, acest volum prezintă o parte din evenimentele ce întregesc povestea unui expansion din cadrul universului WoW.


Pe drum de Jack Kerouac este ultimul clasic pe care l-am terminat în septembrie, aducând în atenția cititorului mentalitatea generației Beat din America anilor 50 din secolul trecut. Nu e neapărat o carte ce să-ți ofere teme de gândire, dar te imersează în totalitate în acțiune.

Și pentru că spuneam mai sus despre niște schimbări, în septembrie am decis să abandonez niște cărți pe care ori le-am lăsat la o parte de prea mult timp, ori m-am plictisit de acestea, ori pur și simplu nu am putut să le continui.


Salt to the Sea/ O mare de lacrimi de Ruta Sepetys este un volum pe care l-am avut de ceva timp pe listă, iar când l-am început, am rămas dezamăgită. Relatează povestea a patru copii/adolescenți în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, personaje care se află de ambele părți ale baricadei, fiecare cu propria poveste. Romanul are tendința să adune aceste personaje la un loc, dar pe mine felul în care e scrisă cartea m-a făcut să avansez foarte încet, până când am decis să abandonez lectura. Fiecare capitol se axează pe un anumit personaj, dar acestea sunt atât de scurte, încât abia începe să se întâmple ceva și autoarea sare la alt capitol, la alt personaj. Acest tip de scriere nu e pe placul meu, pentru că pur și simplu nu am avut timp să mă atașez de vreun personaj sau să înețeleg pe deplin încotro se îndreaptă mintea acestora. Nu cred că am ajuns la jumătatea cărții, dar cert este că noi două nu ne-am potrivit.


Sea People: The Puzzle of Polynesia de Christina Thompson este o non ficțiune foarte interesantă, bine scrisă, se vede clar că autoarea s-a documentat foarte mult. Am început să citesc cartea când mă interesa subiectul (am făcut ceva cercetări pentru romanul meu ce urmează să apară în viitorul apropiat), dar după ce am făcut rost de anumite informații, mi-am pierdut avântul. Nu văd abandonarea acestei cărți ca pe o nereușită, ci ca o sursă de informație ce mi-a servit acolo unde aveam nevoie de aceasta.


O carte abandonată din toată inima a fost Lăptarul de Anna Burns. Recunosc, habar nu aveam despre ce urmează să fie cartea, dar am tot văzut-o lăudată și iubită de oameni a căror părere despre anumite lecturi o respect. Lăptarul însă a fost o lectură chinuitoare și foarte frustrantă pentru mine. Naratoarea, o adolescentă după care începe să umble un bărbat cu mult mai în vârstă, poreclit „Lăptarul”, este un personaj extrem de antipatic. Vorbește mult și pe lângă subiect, niciodată nu pare să ajungă la a spune povestea pe care are de gând să o relateze. Cartea e scrisă sub forma unor paragrafe interminabile, foarte lălită, fără sens, în opinia mea. Rareori citesc romane care să mă frustreze, dar acesta a făcut parte din listă (alături de Micul prieten a Donnei Tartt).  Desigur, fiecare carte își are cititorii, dar pentru mine, Lăptarul a fost o alegere nepotrivită.

Acestea sunt lecturile lunii septembrie. Voi ce mai citiți?

joi, 1 octombrie 2020

Recenzie literară: Pe drum de Jack Kerouac (1957)

Compune sălbatic, nedisciplinat, curat! Scrie ce îţi vine din adâncurile sufletului tău. Cu cât mai nebunesc, cu atât mai bine! Fii întotdeauna nebun şi fără spirit! Înlătură obstacolele literare, gramaticale şi sintactice. Tu eşti tot timpul un geniu...

Estul are ceva bun şi sfânt, în timp ce California e albă ca rufele puse la uscat şi n-are minte.

joi, 24 septembrie 2020

Recenzie literară: Bonjour tristesse de Françoise Sagan (1954)

Bonjour tristesse este o carte despre o viață lipsită de griji; o vârstă la care toate visele par realizabile; o familie gata să te cuprindă în brațe la prima cădere; și o iubire care nu aparține protagonistei, dar care o privește în cel mai direct mod.




joi, 17 septembrie 2020

Recenzie literară: Vârsta inocenței de Edith Wharton (1920)

Lucrul cel mai rău în a-ţi face datoria este acela de a deveni incapabil să mai faci şi altceva.


Mi-a fost dor de un clasic. Un clasic ce te aruncă în valurile unor moravuri demult dispărute într-o anumită formă, dar încă păstrate în micile subtilități pe care se ține o societate. Mi-a fost dor de personaje sensibile, dincolo de simpla sensibilitate fizică. Mi-a fost dor de o poveste ce te aruncă dintr-un colț în altul, dintr-o stare deprimantă în una și mai deprimantă, ca mai apoi să ridice ușor cortina pentru a-ți arăta că există și ceva luminos în toată negura vieții. 

luni, 14 septembrie 2020

Toamna se numără clasicii

 Se zice că pentru fiecare om, un anotimp este cel mai apropiat și reperezentativ pentru sufletul acestuia. Deși o bună parte din viață iarna a fost anotimpul meu preferat - și nu datorită Crăciunului, ci acelei liniști perfecte, pline de zăpadă, ger ce-ți mușcă din chip și lumini difuze, toamna este anotimul ce mă descrie cu adevărat. Culori vii, soare leneș, încă având urma unei călduri ce urmează să dispară, miros de frunze arse, ceață cu miros de ploi ce urmează să acopere cu griul lor orașul...

Toamna este acel anotimp ce împinge sufletul să se scufunde în melancolii, să-și revadă trecutul, să-și amintească despre noile începuturi. Toamna este acel anotimp care îți spune stop, te oprește din vârtejul în care te-a aruncat vara cu nopțile ei nebune, soarele ei dogoritor, zilele ei nesfârșite.Toamna te face să inspiri lent, să urmărești plecarea păsărilor, calmarea cerului, explozia lentă de culoare ce îmbrățișează copacii.

Tot toamna este anotimpul preferat pentru reluarea sesiunilor de citit, înfofolită într-o pătură caldă, o ceașcă de ceai de plante fierbinte lângă, un volum drag pe genunchi. Pentru mine, cel mai bine merg clasicii în această perioadă, cu descrierile lor lungi, detaliate, cu dramele umane, atât de diferit descrise față de literatura contemporană, cu societățile aparent ghidate de altă mentalitate, dar cu natura umană atât de statică pe parcursul sutelor de ani pe care i-a petrecut pe acest pământ.

Față de alți ani, nu-mi voi propune să citesc ceva anume. Astăzi am terminat Vârsta inocenței de Edith Wharton și mi-am dat seama cât de dor mi-a fost de un clasic. Nu știu ce voi citi după, pentru că deseori mă las ghidată de starea de spirit; cert este că tot la clasici mă voi întoarce și am un anotimp întreg să-i redescopăr, să-i reîndrăgesc, să le admir poveștile.

Voi ce veți citi în această toamnă?

joi, 10 septembrie 2020

Recenzie literară: Destrămare de Sorin Delaskela (2019)

Era ca și cum lumea ar fi prins, deodată, un sens îndelung așteptat, bănuit, un sens nevrotic și lasciv, neplăcut dar obsedant.

Evenimentul acesta strict personal care e moartea, strict individual, delimitat sever, rupt din orice context metafizic, istoric sau social, desprins radical de orice generalitate și care se va întâmpla, simplu, clar, fără niciun echivoc. Dar cine putea înțelege, pe atunci? Moartea era îndepărtată. O țară aflată undeva la capătul lumii cunoscute de ei, la marginea hărților, cu stâncile adâncite în ocean.

Ceea ce vrem este ca lucrurile din viața noastră să stea mereu și mereu în ordine, în sens, în lumină, în claritate. Vrem pentru viețile noastre un sol sigur sub tăpli. Pietricele rotunde, cu scrâșnet clar, a căror voință suverană e să-și susțină pașii, corpul greu ce apasă.


Alcătuirea acestei lumi este un joc de copii, un joc în care Dumnezeu însuși e un copil legat la ochi, învârtit de brațele celorlalți copii adunați în cercul amețitor și vesel.

E ca și cum prezentul e cel care acaparează și înghite totul, trecut și viitor, cu un gest absolut și orbitor, asemenea unui croșeu ce-ți zdrobește bărbia și neantizează totul în jur. Există acum și aici.

Și eu te iubesc. O ascult în liniște. Oamenii își spun asta, și eu, și eu te iubesc, noapte bună. E cea mai bună formulă de noapte bună între doi oameni care se iubesc sau cred că se iubesc. Un act uman, profund, sub mantia unui act reflex și a unei obișnuințe. O mantră ce închide pleoapele și inimile în propria lor liniște.

sâmbătă, 5 septembrie 2020

Bilanț literar: August 2020

Salutare și bine v-am găsit în prima lună a toamnei! Septembrie a venit cu un vânt rece și o ploaie care a spălat ultimii pași a lui august, dar acesta nu este un motiv de tristețe... abia aștept să văd cum toamna își desface aripile peste natură... dar să revenim la cărți :)


Finalul verii m-a prins cu mai multe titluri, am citit foarte variat și am descoperit și câteva volume care m-au impresionat și au rămas cu mine multe zile după ce le-am terminat.


Am început luna cu un clasic, Walden sau viața în pădure de Henry David Thoreau. Este un jurnal în care autorul își documentează cei doi ani petrecuți în sălbăticie, departe de lumea civilizată și impactul pe care-l are natura asupra lui. E un volum ce te transpune în universul pe care-l vede autorul, o reîntoarcere la origine prin intermediul unui jurnal. Vă recomand să-l citiți dacă vreți să vă pierdeți în sălbăticie fără a ieși din propria casă.


Li Li`s Travel Journal de Blizzard Entertainment - lorul World of Warcraft este foarte vast, povestea fiind momentan neterminată. Mini-volumul acesta relatează călătoriile pandereniței Li Li și a unchiului său Chen, întâlnirea cu alte popoare de pe continent și spirite care dăinuie pe pământurile Pandariei. Dacă vă place universul WoW, vă recomand să citiți și această cărțulie.


Cartea Miracolelor de K. J. Mecklenfeld - un volum pentru copii care m-a făcut să uit despre lumea înconjurătoare pentru câteva ore. Urmărește aventurile unui copil care-și pierde puterile magice, iar o anumită carte, demult dispărută și intens căutată de foarte mulți oameni, s-ar putea să-l ajute să-și recapete magia. Pe K. J. Mecklenfeld o citesc cu mare drag și fiecare nou volum apărut încântă copilul din mine.


World of Warcraft Chronicle, volumul I de Matt Burns, Robert Brooks, Chris Metzen, este acea carte ce introduce un cititor în universul World of Warcraft. Volumul reprezintă Geneza universului, cum s-a împărțit lumea, cum au apărut anumite rase, cum zeitățile, demonii și muritorii ajung să lupte între ei, să colaboreze, să-și fure puterile sau să creeze ceva măreț împreună. World of Warcraft Chronicle este formată din 3 volume și cu siguranță le voi citi și pe celelalte două.


Amantul japonez de Isabel Allende este o carte despre iubire și regăsire, despre capacitatea omului de a-și cultiva și păstra sentimentele ani la rând, nealterate. Romanul cuprinde mai multe povești, cea principală fiind axată pe viața Almei, în prezent o bătrână care ascunde multe lucruri, lucruri pe care nepotul ei, ajutat de o tânără cu un trecut tragic, încearcă să le descopere.


Fracturi de Mihail Victus face parte din acele romane contemporane care nu se axează asupra comunismului și a societății românești de pe timpuri, ci urmărește viața și confesiunea unui bărbat de succes, care practică o meserie despre care nu se poate spune că e nobilă și devine părtaș la un eveniment care, contrar caracterului său, îl macină și-l face să treacă printr-o serie de stări necaracteristice protagonistului. Un bun roman psihologic, scurt, ușor de urmărit.


Hype de Hose Pablo este un volum de poezie contemporană ce nu a rezonat absolut deloc cu mine. Nu citesc destulă poezie încât să apreciez cât de „bun” sau „rău” este volumul, cert e faptul că mie nu mi-au plăcut poeziile, nu am înțeles ce a vrut să spună eul liric, ba mai mult, pe alocuri mi s-a creat impresia că anumite lucruri sunt spuse strict de dragul de a șoca și a fi diferit. 


Sylvanas Windrunner: Edge of Night de Blizzard Entertainment este o altă povestire scurtă din universul WoW, care se axează pe acest personaj și cum ajunge Sylvanas să fie conducătoarea unei rase nou create. Sylvanas este unul dintre personajele mele preferate din WoW, așa că i-am urmărit povestea cu interes, deși știam în mare parte ce și cum i se întâmplă din procesul de parcurgere a jocului.

Acestea au fost lecturile lui august, voi ce ați mai citit?

joi, 3 septembrie 2020

Recenzie literară: Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia (1960)

Am putea trăi în pace, dacă nu ne-am teme unii de alții. Teama ne face să vorbim graiuri diferite. Iar viața devine un război nesfârșit, ea este războiul, zi de zi și tot mai mult. Și se făuresc arme în loc să se născocească vorbe de pace. Dumneavoastră care făuriți cuvinte, așa cum eu muncesc pământul, de ce nu născociți cuvântul păcii?

Se poate trăi pretutindeni unde se poate face foc și se pot schimba vorbe. Roma nu e decât un capriciu, un punct mărunt, poate prea strălucitor, în mijlocul beznei umane.

Roma e aidoma trecutului, pe veci pierdută, trăită, adică desprinsă de mine ca un lucru straniu pe care îl poți reconstitui prin gând și închipuire, dar care nu se mai află la îndemână. Trecutul meu are un nume, dar, la ce bun? Plâng. Mi-e teamă și mi-e frig, iar zeii nu există.

Sufăr că mă aflu aici și lupt în scrisori ca să obțin iertarea [...] dar nu voi regreta niciodată clipa în care m-am putut apleca liber asupra sufletului meu, fără silă, fără teamă și fără umilință.

Nu avem nevoie de tot ce dorim pentru a fi fericiți.

Omul nu se schimbă niciodată, nimic de pe lume nu-l poate schimba, experiența cea mai profundă nu reușește niciodată să-i schimbe esența, care este definitivă. Doar îmbătrânim, asta e tot. Judecăm lucrurile cu mai puțină ușurință și acționăm, după o criză sau după o cunoaștere revelatoare a lumii, cu mai multă înțelepciune. Iluziile cad, ca un inutil penaj. Suntem mai înțelepți. Sau înnebunim.

joi, 27 august 2020

Recenzie literară: Fracturi de Mihail Victus (2019)

Eu cred că suntem însămânțați încă de la naștere cu o doză de răutate și întreaga viață ne luptăm să o eliminăm. Să conviețuim împreună, de fapt, să o reducem la tăcere. Ca s-o eliminăm ar însemna să îndepărtăm o parte din noi, să luăm bisturiul și să tăiem fără milă. Am continua apoi să fim noi înșine?

Trebuie să existe contraste, pentru a ști ce alegeri să facem. Nu poți ajunge să fii un om bun dacă nu înțelegi ce înseamnă să fii rău. Teoria nu rămâne totuși valabilă în cazul opus. După ce te-ai obișnuit să trăiești în beznă, asta devine normalul pentru tine. Expunerea la lumină îți provoacă discomfort. Te irită. 

Cred că uneori avem nevoie de momente în care să putem fi triști sau furioși sau apatici și să nu trebuiască să ne explicăm comportamentul. Sunt unele părți din tine pe care nu vrei să le arăți nimănui și nici chiar nu e necesar să o faci.

joi, 20 august 2020

Recenzie literară: Amantul japonez de Isabel Allende (2015)

De mult timp nu am citit un roman de dragoste cu acțiunea amplasată în secolul trecut, un roman ce urmărește un destin pe parcursul întregii vieți. Amantul japonez de Isabel Allende, apărut la Humanitas Fiction, în traducerea Corneliei Rădulescu, este un volum pe care-l savurezi, urmărind liniștit, fără grabă, direcția în care se îndreaptă viața personajelor. Îl recomand cu drag dacă vă place ficțiunea istorică și personajele cu o viață spectaculoasă.


joi, 6 august 2020

Recenzie literară: Walden sau viața în pădure de Henry David Thoreau (1854)

Într-un univers unde omul are tendința să alerge mult prea în fața vieții, un bărbat decide să se izoleze și timp de doi ani, să se dedice căutării sensului existenței umane pe Pământ. În Walden sau viața în pădure, Henry David Thoreau împărtășește impresiile sale despre ideea de slow living, regăsire în natură, recuperarea visurilor și speranțelor ce ne încântă copilăria și tinerețea.

sâmbătă, 1 august 2020

Bilanț literar: Iulie 2020

Salutare și bine v-am (re)găsit în ultima lună a acestei veri neobișnuite!
În iulie am citit mai mult decât mă așteptam să o fac, dat fiind faptul că am avut câteva proiecte personale și profesionale la care am lucrat (urmează să anunț ceva tare, tare drag mie, dar o fac când am și eu toate detaliile, așa că stați aproape!)


Să revenim totuși la lecturile lunii iulie. A fost o lună fierbinte, atât ca temperatură, cât și ca gen literar. Când simt că intru într-un reading slump, cărțile romance sunt acelea care mă scot la mal. Nu m-am dat în vânt după romance în liceu sau facultate, dar uite că gusturile se schimbă.


Prima carte din acest gen pe care am citit-o în iulie a fost Faked de Karla Sorensen, o poveste de dragoste simplă, amplasată în cotidianul de astăzi. Totul începe când Claire, protagonista, cedează insistențelor surorii sale gemene de a se preface că este aceasta pentru a merge la un eveniment. Claire este îndrăgostită de ceva timp de cel mai bun prieten al surorii sale, Finn, iar familia lui urmează să participe la un eveniment unde vor să atragă un sponsor. Încântată de faptul că va fi +1 a lui Finn și poate se decide să-i mărturisească sentimentele, Claire se trezește la ușă cu Bauer - fratele vitreg a lui Finn, un rebel, oaia neagră a familiei și un neînțeles. Cei doi ajung să meargă împreună la întâlnirea programată, fără a ști ce-i așteaptă.
Faked e un roman liniștit, unde relația dintre cei doi se construiește treptat, totul se întâmplă lent, fără prea mult dramatism. Sunt și câteva momente tensionate, dar per total, Faked e un romance relaxant, unde protagoniștii sunt oameni realiști, iar modul în care apare atracția între ei este unul la fel de natural.


Am citit și un volum de poezie, Cutii de Cătălina Bălan, despre care nu am ajuns încă să scriu pe blog. Nu sunt o mare fană a poeziei moderne, a versului alb unde aparent nimic nu are sens. Cu toate că acest volum este fix un vers alb continuu, ceva m-a atins. Poate melancolia unui oraș pe care l-am lăsat în trecut, poate solidaritatea pentru eul liric, nu știu. Cert este că mi-a plăcut să urmăresc gândurile împrăștiate oarecum haotic pe hârtie.


Jocul îngerilor de Karen Kinsbury este un volum pe care l-am citit foarte, foarte greu. E genul de carte care parcă are un fir narativ interesant, dar totdată, are niște elemente care pur și simplu te scot din atmosferă în totalitate și durează ceva până te încumeți să reiei lectura. Am scris mai multe despre  acțiune, personaje și impresiile mele în acest articol.


Bound by Honor de Cora Reilly este primul volum din seria Born in Blood Mafia Chronicles, urmărind construcția relației între Luca, cel mai mare șef de trib (:D) și Aria, mafia princess care e practic forțată să se căsătorească cu Luca pentru a uni două familii. Acțiunea e foarte previzibilă, dar Cora Reilly scrie într-un fel captivant, astfel încât nu-ți dai seama cum trece timpul.


Bound by Hatred este al treilea volum din aceeași serie, focusându-se pe relația între Matteo, fratele lui Luca și Gianna, sora Ariei. Mi-a plăcut mai mult dinamica între acești doi protagoniști, nu a lipsit drama și scânteile ce nu prea au fost conturate în relația din primul volum. Din nou, scriitura autoarei e una ușoară, nepretențioasă.


Bound by Vengeance se numără printre ultimele cărți din serie și acțiunea are loc în același univers, dar separat de familia principală. Cara este fiica unui trădător, iar drept pedeapsă, capul mafiei decide să o dea unuia dintre cei mai cruzi soldați ai săi - Growl, despre care circulă tot felul de zvonuri, unul mai înfricoșător decât altul. Doar cititorul este acela care vede ce se întâmplă, de fapt, în universul acestui personaj. 
Deși povestea în sine e cam slăbuță, aspectul care m-a deranjat cel mai mult a fost lipsa unei corecturi ca lumea a acestui volum. Foarte multe chichițe care sar în ochi, personaje cărora li se încurcă numele, acțiuni care se bat cap în cap. 


Triphopuri de Dan Negară este un alt volum de poezie pe care l-am citit luna aceasta - ambele cărți mi-au fost trimise de către prietenii de la Editura Paralela 45, le mulțumesc și pe această cale.
Revenind, Triphopuri mi-a plăcut mai puțin decât Cutii. Dacă aș fi la ora de română și ar trebui să folosesc anumite cuvinte pentru a descrie ce poezii, din punctul meu de vedere, scrie Dan Negară, aș spune ermetice. E foarte greu să-ți dai seama ce a vrut să spună poetul, eul liric își schimbă timbrul de la un vers la altul, toate poeziile sunt un imens vers alb, cuprinzând tot felul de idei greu de descifrat. Au fost câteva aspecte sau gânduri care mi-au plăcut, dar mi-a fost dificil să urmăresc cursul evenimentelor și a trăirilor eului liric.


Și, o noutate pentru acest an, am și o carte pe care am abandonat-o. Este vorba despre Nero, seria Made Men, de Sarah Brianne. Din nou, o carte despre mafia, accentul punându-se pe relația între o tânără săracă și fiul capului mafiei. Acțiunea are loc în mediul academic, cei doi protagoniști fiind liceeni, iar premisa mi s-a părut una interesantă, dar am rămas foarte dezamăgită. 
După câteva capitole, când a început să se contureze povestea și să se definitiveze vocea narativă, mi-am dat seama că nu asta îmi doresc de la o carte. Felul în care e scrisă are un puternic aer de cărți de pe Wattpad - o platformă unde găsești multe lecturi interesante, de altfel, dar exact acest volum are aerul acelor cărți de pe Wattpad: eroină săracă/din mediu defavorizat/dar foarte drăguță și deșteaptă și independentă și băiatul rău/puternic cu o influență ieșită din comun/atletic/care cumva vrea inițial să o prostească pe eroină, dar apoi se îndrăgostește de ea. Și nu neapărat torentul acesta de clișee a fost aspectul care m-a îndemnat să abandonez cartea, ci scriitura - foarte cringe, cu siguranță nu genul meu.


Și pentru că am rămas dezamăgită de Nero, m-am întors la Cora Reilly, dar am vrut o poveste care nu are continuare, aa că am ales un stand alone, Sweet Temptation. Giulia este dată, la 18 ani, lui Cassio, un bărbat cu mult mai în vârstă decât ea, pentru a-i fi soție, dar înainte de toate, pentru a fi mamă pentru cei doi copii mici ai lui. Dar Giulia are alte planuri - are de gând să iasă din anonimat și să-l facă să o vadă pe ea - nu ca adolescentă, nu ca bonă, ci ca femeie.
Scriitura, din nou, lasă de dorit - mă mir cum de o autoare atât de populară în ceea ce privește genul nu își ia un editor și/sau corector mai atent - dar povestea în sine, cu câteva excepții, e destul de drăguță.


Am citit un volum pe care îl aveam pe listă de ceva timp - Oameni normali de Sally Rooney. E un roman despre viața a doi adolescenți, mai târziu tineri adulți și evoluția relației lor, cu inversarea rolurilor inițiale. Povestea e credibilă și dinamica între cei doi e una demnă de a fi urmărită.


Deșertul tătarilor de Dino Buzzati face parte din categoria cărților serioase pe care le-am citit în iulie. A fost o surpriză pentru mine subiectul și desfășurarea acțiunii, dat fiind faptul că habar nu aveam despre ce e cartea când am început să o citesc. Mi-a amintit, ca stil, de volumele lui Camus și mi-a plăcut să mă reîntorc, prin intermediul acestei cărți, în perioada în care citeam romane existențialiste.


Ultima carte pe care am citit-o în iulie a fost Toamnă la Pekin de Boris Vian, una dintre cele mai bizare lecturi din ultima perioadă. Acțiunea se desfășoară într-un deșert, unde mai multe personaje ciudate sunt implicate într-un proiect absurd - construcția unei căi ferate care nu are trenuri.

Acestea au fost cărțile lunii iulie. Voi ce ați mai citit?