joi, 24 decembrie 2020
Recenzie literară: Arthas: Rise of the Lich King de Christie Golden (2009)
joi, 17 decembrie 2020
Recenzie literară: Arcașul fără arc de Ștefan Liiceanu (2020)
Mintea omului poate fi asemuită cu un univers. Bucuria poate fi privită precum o stea sau ca un nor de bun augur, supărarea seamănă cu un tunet asurzitor sau cu o ploaie torențială, bunăvoința seamănă cu o adiere de vânt sau cu roua suavă a dimineții, severitatea poate fi privită ca o zi de arșiță în toiul verii sau ca înghețul de la sfârșitul toamnei.
Toate plăcerile și neplăcerile simțurilor noastre sunt, până la urmă, rezultatul minții noastre, care observă lucrurile înconjurătoare.
Un om adevărat este nemișcat precum norii, liniștit precum apa unui lac, dar viu precum șoimul care plutește în înalt sau precum peștele care sare pe neașteptate din apă. Așa arată spiritul omului care cunoaște virtutea.
marți, 8 decembrie 2020
Recenzie literară: A treisprezecea poveste de Diane Setterfield (2006)
Romanul semnat de Diane Setterfield este un volum plin de suspans, de mister, de întrebări cu răspunsuri întortocheate, dar și de povești despre viață greu de trecut cu vederea. Acțiunea are loc din perspectiva lui Margaret, un personaj foarte punctual, bine organizat în ceea ce privește propriile cercetări, care plimbă cititorul prin toată cartea într-un mod fascinant, acțiunile ei fiind declanșate de acele mici fărâme de informație pe care i le oferă doamna Winter. Vida Winter, o bătrână ce creează povești care cuceresc cititorii din prima, începe să se destăinuie într-o formă antrenantă, plimbându-și biograful prin cele mai negre timpuri, cele mai bizare familii, cele mai stranii povestiri cu și despre fantome, trezind la fiecare pas incertitudini în ceea ce privește veridicitatea cuvintelor sale.
A treisprezecea poveste de Diane Setterfield este un roman ce implică în acțiunea sa o multitudine de destine intercalate, reprezentative pentru anumite pături sociale, lăsând o amprentă vizibilă în istoria unui anumit loc. Recomand cu mare drag dacă vă plac romanele cu acțiunea bazată pe interviuri, cu povești despre fantome și cu taine de familie bine ascunse.
vineri, 4 decembrie 2020
Bilanț literar: Noiembrie 2020
Și uite așa, ultima lună a toamnei și-a luat și ea zborul...
În noiembrie nu am citit foarte mult, dar am avut parte de niște lecturi absolut superbe, fiecare în felul său. Lecturi variate, pe care le-am ales după cum mi-a dictat starea de spirit în acel moment, iar alegerile făcute au fost potrivite. Ce-i drept, nu s-a putut fără un volum abandonat și de data aceasta, dar mi-am propus să nu mă mai forțez să duc până la capăt lecturi ce nu îmi fac plăcere.
Primul volum pe care l-am terminat în noiembrie este Fum de Ivan Turgheniev - ah, ce frumos scria acest autor! Mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu opera sa, mai ales că Prima iubire a fost volumul ce m-a introdus în lumea scriiturii lui Turgheniev.
Dune de Frank Herbert este acel gen de volum pe care îmi tot propuneam să-l citesc, dar abia în noiembrie am ajuns la el. Și cât de minunată a fost lectura și câte zile după ce am terminat volumul povestea a rămas cu mine, măcinându-mă! cCu siguranță voi citi toată seria, dar știu că nu este deloc realistic să-mi propun să o fac în viitorul apropiat.
Mi s-a făcut dor de Erich Maria Remarque, așa că am ales să citesc una dintre cele mai timpurii cărți semnate de autor și... am rămas ușor dezamăgită. Povestea urmărește viața unei femei, Gam, care se adeverește a fi o fire rebelă, dar într-o formă lipsită de rațiune și mai ales, responsabilitate. Cu siguranță Gam nu este un model în viață, personalitatea ei nu se potrivește cu mine, am urmărit-o pe tot parcursul lecturii întrebându-mă ce altă stupiditate va mai face. Îl iubesc pe Remarque și mă bucură faptul că am avut șansa să îl descopăr prin intermediul altor cărți, mult mai bune. Dacă aș fi început cu Gam, e foarte probabil că aș fi pierdut din raza mea de interese literare un autor bun.
La final, voi spune câteva lucruri despre cartea pe care am abandonat-o în această lună, Preaiubita de Toni Morrison. Recunosc, nu știam în ce mă bag atunci când am început lectura, drept urmare, nu aveam cine știe ce așteptări. Dar, cum deseori se întâmplă la mine, cărțile iubite și lăudate de mass-media se adeveresc a fi niște lecturi deloc interesante. Nu am rezistat mai mult de 50 de pagini, povestea m-a plcitisit enorm - atât de corul, cât și acțiunea, dar mai ales, vocea narativă. Se pare că nu sunt pe aceeași lungime de undă cu acest volum aclamat și nu am niciun regret că am abandonat lectura.
Acestea au fost cărțile ce mi-au bucurat ochii în ultima lună de toamnă. Voi ce ați mai citit?
Recenzie literară: Cina de Herman Koch (2009)
Dispoziția crăciunească nu m-a lovit (încă), în schimb zilele foarte mohorâte din Constanța din ultima perioadă m-au inspirat să aleg un thriller - și nu am fost dezamăgită. Cina de Herman Koch, apărută la Editura Polirom în traducerea lui Gheorghe Nicolaescu, este thrillerul perfect pentru cei care vor să sape ceva mai adânc în subconștientul unei familii aparent banale.
Voi ce mai citiți?
vineri, 27 noiembrie 2020
Recenzie literară: Dune de Frank Herbert (1965)
joi, 19 noiembrie 2020
Recenzie literară: Regele Ugu. Mumia și comoara blestemată de Adam Stower (2019)
Mi-a plăcut să mă reîntorc în universul romanelor semnate de Adam Stower, iar Anca Bărbulescu face o treabă fantastică cu adaptarea numelor personajelor în limba română :)
Recenzie literară: Regele Ugu. Mumia și comoara blestemată de Adam Stower (2019)
Regele Ugu. Mumia și comoara blestemată este o carte la fel de frumoasă și captivantă ca și primul volum din serie. Este o plăcere să te reîntâlnești cu personajele deja cunoscute, să descoperi personaje ce în primul volum erau mai puțin relevante sau să întâlnești un nou val de răufăcători foarte bine construiți. Adam Stower creează niște personaje haioase, sincere în acțiunile pe care le întreprind, inventive în tot felul de domenii și mereu gata să te surprindă.
Mi-a făcut plăcere să îl reîntâlnesc pe Andi, care continuă să fie un copil curios, dornic să-și facă prieteni; pe Regele Ugu, pentru care o prietenie valorează mai mult decât tot aurul din lume; pe domnul Murătoru, un profesor de istorie îndrăgostit de fursecurile cu ciocolată. Autorul țese o poveste interesantă, dinamică, iar personajele pe care le implică în aceasta sunt formidabile, mereu gata să-ți trezească zâmbetul pe buze.
marți, 17 noiembrie 2020
Bilanț literar: Octombrie 2020
Salutare și bine v-am regăsit în ultima lună a acestei toamne! Sper că schimbarea orei nu v-a afectat prea mult și că vă bucurați de lecturi interesante.
În octombrie am citit destul de variat și per total, sunt mulțumită de ce cărți au ajuns să-mi bucure atenția.
Pasageri. Antologia de proză scurtă a Școlii de vară Gheorghe Crăciun este un volum pe care l-am primit de la prietenii de la editura Paralela 45. Unele dintre povestiri mi-au plăcut, pe altele nu am reușit să le descifrez, dar mi-a plăcut aerul de exercițiu care planează asupra fiecărui fragment lecturat.
Poartă-ți plugul peste oasele morților de Olga Tokarczuk a fost o carte pe care am citit-o cu sufletul la gură. Foarte atmosferică, plină de mister, perfectă pentru serile reci de toamnă.
Și, ca să închei acest bilanț întârziat pe o notă optimistă, am abandonat un roman în octombrie.
Acestea fiind spuse, cum a fost luna voastră în materie de lecturi? Ce cărți au rămas cu voi, zile întregi după ce le-ați terminat, ce cărți ați abandonat, ce lecturi ați mai descoperit?
joi, 5 noiembrie 2020
Recenzie literară: Poartă-ți plugul peste oasele morților de Olga Tokarczuk (2009)
Poartă-ți plugul peste oasele morților de Olga Tokarczuk este un thriller atmosferic, captivant și foarte bine scris. Acțiunea o urmărim din perspectiva protagonistei, care este o foarte bună povestitoare. Bătrâna doamnă Duszejko relatează cu lux de amănunte ce se întâmplă în jurul ei, insistă pe faptul că dreptatea este un element important pentru sănătatea unei societăți, iar felul în care descrie oamenii ce o înconjoară transpune cititorul în acțiune. Protagonista are o serie de principii pe care nu le încalcă niciodată, tabieturi stranii, este obsedată de astrologie și de poezia lui William Blacke, dar are și un farmec aparte, care-i atrage pe ceilalți oameni din jurul ei. Nu am fost mereu de acord cu punctul ei de vedere sau cu modul în care a acționat, dar implicarea ei în viața satului a oferit poveștii un farmec aparte. Olga Tokarczuk creează un personaj realist, reprezentând în toată splendoarea modul în care este văzută și tratată femeia bătrână într-o societate unde această categorie de oameni nu mai reprezintă un interes.
Romanul semnat de Olga Tokarczuk este o lectură captivantă, foarte bogată în evenimente și simboluri, dar și foarte reprezentativă pentru o comunitate mică, izolată, unde vocea unei bătrâne ciudate este rareori auzită. Evenimentele se desfășoară într-un ritm potrivit, atmosfera este bine construită, iar personalitatea Janinei o transformă pe aceasta într-o protagonistă deosebită.
joi, 29 octombrie 2020
Recenzie literară: Vechiul oraș imperial de Yasunari Kawabata (1962)
Un copil drept precum cedrii ar fi minunat, dar aşa ceva nu există, şi chiar dacă ar exista, la un moment dat tot ar da de greu. Eu cred că important e ca pomul să crească, chiar dacă se îndoaie sau se pleacă...
joi, 22 octombrie 2020
Recenzie literară: Cititorul de Bernhard Schlink (1995)
Ştiu, neasumarea este o variantă obscură a trădării. Din afară nu se vede dacă cineva se leapădă de celălalt sau doar păstrează discreţie, menajează, evită unele chestiuni penibile sau neplăcute. Dar cel ce nu-şi asumă o stare de lucruri o ştie cu precizie. Iar unei legături i se ia pământul de sub picioare prin simpla neasumare, în egală măsură ca şi prin variantele spectaculoase ale trădării.
Recenzie literară: Sensul iubirii: Revoluția științifică a relațiilor de dragoste de Sue Johnson (2013)
Iubirea, un concept atât de vast și atât de important pentru ființa umană, nu a fost studiată serios până în trecutul recent. Văzută inițial strict ca un sentiment menit să apropie doi indivizi pentru a procrea și pentru a transmite genele mai departe, s-a demonstrat în numeroase studii că iubirea este o emoție ce modelează individul la nivel microscopic și macroscopic, oferindu-i o multitudine de șanse și fiind un stâlp de susținere atunci când sentimentul înflorește în preajma acestuia sau invers, o capcană ce îl ține captiv în propria neputință atunci când iubirea îi este refuzată.
Sensul iubirii: Revoluția științifică a relațiilor de dragoste de Sue Johnson nu se numără printre cărțile pe care le-aș citi în mod normal, dar titlul și premisa m-au convins să o lecturez. Autoarea explică foarte bine și minuțios tot ceea ce înseamnă studiile despre acest sentiment, tipurile de atașament existente, felul în care iubirea poate salva vieți - la propriu - sau distruge destine.
O non-ficțiune foarte prietenoasă cu un cititor ce este străin de acest gen literar, Sensul iubirii se axează pe mai multe aspecte: studiile despre emoții și importanța acestora în formarea armonioasă a individului; tipurile de atașamente pe care le pot avea oamenii, în funcție de bagajul lor emoțional - sigur, anxios sau evitant; exemple de situații în care cuplurile nu pot ajunge la un numitor comun, iubirea fiind un concept ce nu mai există sau care s-a alterat atât de mult, încât nu mai este de ajuns pentru a ține doi oameni împreună. Psiholog specializat pe terapia de cuplu, Sue Johnson aduce în cartea sa exemple de cupluri pe care le-a întâlnit în cariera sa, cupluri ce au venit cu o problemă majoră - sau chiar mai multe - iar cu ajutorul raționamentelor și a diferitor tactici, i-a ajutat pe acei oameni să se regăsească și să repare ce nu mergea bine.
Cartea aceasta este scrisă într-un stil lejer și foarte accesibil publicului larg, exemplificând concepte mai dificile sau explicând anumite situații în termeni colocviali. Mi-a plăcut mult acea porțiune unde autoarea vorbește despre fiecare tip de individ, pe care îl categorisește ca fiind: un individ evitant - care fuge de a-și exprima nemulțumirea sau frustrarea sau dorința în fața partenerului și nu numai; individul anxios - care trece direct la atac, verbal, emoțional sau fizic, atunci când nu se mai simte iubit sau stăpân pe situație; individul cu un atașament sigur - care este capabil să-și recunoască sentimentele prin care trece și să le discute cu partenerul, ajungând astfel la un numitor comun cu acesta.
Sensul iubirii: Revoluția științifică a relațiilor de dragoste este o non-ficțiune pe care o recomand cititorilor pe care-i pasionează psihologia relației de cuplu și tipurile de comportamente, văzute prin prisma unui sentiment deloc neglijabil - iubirea.
PS: Cartea o găsiți publicată la Act și Politon. Mulțumesc editurii pentru volumul oferit <3
joi, 15 octombrie 2020
Recenzie literară: Regele Ugu de Adam Stower (2017)
Regele Ugu de Adam Stower este un volum frumos, amuzant, plin de imagini memorabile și ilustrații care completează atmosfera poveștii.
joi, 8 octombrie 2020
Recenzie literară: La paradisul femeilor de Emile Zola (1883)
Octave Mouret: Când vrei ca oamenii să-şi pună la contribuţie întreaga lor putere de muncă, ba chiar să scoţi de la ei un pic de onestitate, trebuie mai întâi să ţii seama de măsura nevoilor lor.
Zilele i se scurgeau în aceeaşi obsesie dureroasă. Imaginea Denisei se redeştepta odată cu el. O visase toată noaptea, îl urma în faţa mesei de lucru din biroul lui unde semna poliţe şi mandate, de la orele nouă până la orele zece. Îşi îndeplinea munca automat, o simţea mereu prezentă, spunând mereu "nu", cu aerul ei liniştit.
duminică, 4 octombrie 2020
Bilanț literar: Septembrie 2020
Salutare și bine v-am găsit în a zecea lună a anului! Sper că acest anotimp vă bucură la fel cum mă bucură pe mine, pentru că toamna e una dintre cele mai frumoase perioade. E anotimpul care mă inspiră să citesc mai mult, iar anul acesta simt cum clasicii pun stăpânire (din nou) pe mintea mea.
Septembrie a fost o lună bogată în lecturi, dar cum a fost și o lună a începuturilor pentru mine personal, au mai intervenit și niște schimbări în biblioteca pe care o dețin.
Gallywix: Trade Secrets of a Trade Prince de Gavin Jurgens a fost o povestire scurtă, dar foarte antrenantă și amuzantă, prezentând povestea unui personaj important din universul World of Warcraft. Regele goblinilor, Gallywix, își povestește viața și drumul spre ascensiune, într-o manieră foarte amuzantă și care te ține în priză pe tot parcursul lecturii.
Toamna clasică a continuat cu un volum destul de scandalos pentru vremea în care a apărut, Bonjour tristesse de Francoise Sagan. Urmărește viața unei tinere rămasă orfană de mamă, care se înțelege foarte bine cu tatăl ei, până în momentul în care acesta se amorezează de o bună prietenă a mamei răposate. Bonjour tristesse nu e un roman lung, dar perspectiva unei adolescente este bine prezentată.
joi, 1 octombrie 2020
Recenzie literară: Pe drum de Jack Kerouac (1957)
joi, 24 septembrie 2020
Recenzie literară: Bonjour tristesse de Françoise Sagan (1954)
Bonjour tristesse este o carte despre o viață lipsită de griji; o vârstă la care toate visele par realizabile; o familie gata să te cuprindă în brațe la prima cădere; și o iubire care nu aparține protagonistei, dar care o privește în cel mai direct mod.
joi, 17 septembrie 2020
Recenzie literară: Vârsta inocenței de Edith Wharton (1920)
Mi-a fost dor de un clasic. Un clasic ce te aruncă în valurile unor moravuri demult dispărute într-o anumită formă, dar încă păstrate în micile subtilități pe care se ține o societate. Mi-a fost dor de personaje sensibile, dincolo de simpla sensibilitate fizică. Mi-a fost dor de o poveste ce te aruncă dintr-un colț în altul, dintr-o stare deprimantă în una și mai deprimantă, ca mai apoi să ridice ușor cortina pentru a-ți arăta că există și ceva luminos în toată negura vieții. |
luni, 14 septembrie 2020
Toamna se numără clasicii
Se zice că pentru fiecare om, un anotimp este cel mai apropiat și reperezentativ pentru sufletul acestuia. Deși o bună parte din viață iarna a fost anotimpul meu preferat - și nu datorită Crăciunului, ci acelei liniști perfecte, pline de zăpadă, ger ce-ți mușcă din chip și lumini difuze, toamna este anotimul ce mă descrie cu adevărat. Culori vii, soare leneș, încă având urma unei călduri ce urmează să dispară, miros de frunze arse, ceață cu miros de ploi ce urmează să acopere cu griul lor orașul...
Toamna este acel anotimp ce împinge sufletul să se scufunde în melancolii, să-și revadă trecutul, să-și amintească despre noile începuturi. Toamna este acel anotimp care îți spune stop, te oprește din vârtejul în care te-a aruncat vara cu nopțile ei nebune, soarele ei dogoritor, zilele ei nesfârșite.Toamna te face să inspiri lent, să urmărești plecarea păsărilor, calmarea cerului, explozia lentă de culoare ce îmbrățișează copacii.
Tot toamna este anotimpul preferat pentru reluarea sesiunilor de citit, înfofolită într-o pătură caldă, o ceașcă de ceai de plante fierbinte lângă, un volum drag pe genunchi. Pentru mine, cel mai bine merg clasicii în această perioadă, cu descrierile lor lungi, detaliate, cu dramele umane, atât de diferit descrise față de literatura contemporană, cu societățile aparent ghidate de altă mentalitate, dar cu natura umană atât de statică pe parcursul sutelor de ani pe care i-a petrecut pe acest pământ.
Față de alți ani, nu-mi voi propune să citesc ceva anume. Astăzi am terminat Vârsta inocenței de Edith Wharton și mi-am dat seama cât de dor mi-a fost de un clasic. Nu știu ce voi citi după, pentru că deseori mă las ghidată de starea de spirit; cert este că tot la clasici mă voi întoarce și am un anotimp întreg să-i redescopăr, să-i reîndrăgesc, să le admir poveștile.
Voi ce veți citi în această toamnă?
joi, 10 septembrie 2020
Recenzie literară: Destrămare de Sorin Delaskela (2019)
Era ca și cum lumea ar fi prins, deodată, un sens îndelung așteptat, bănuit, un sens nevrotic și lasciv, neplăcut dar obsedant.
Evenimentul acesta strict personal care e moartea, strict individual, delimitat sever, rupt din orice context metafizic, istoric sau social, desprins radical de orice generalitate și care se va întâmpla, simplu, clar, fără niciun echivoc. Dar cine putea înțelege, pe atunci? Moartea era îndepărtată. O țară aflată undeva la capătul lumii cunoscute de ei, la marginea hărților, cu stâncile adâncite în ocean.
Ceea ce vrem este ca lucrurile din viața noastră să stea mereu și mereu în ordine, în sens, în lumină, în claritate. Vrem pentru viețile noastre un sol sigur sub tăpli. Pietricele rotunde, cu scrâșnet clar, a căror voință suverană e să-și susțină pașii, corpul greu ce apasă.
Alcătuirea acestei lumi este un joc de copii, un joc în care Dumnezeu însuși e un copil legat la ochi, învârtit de brațele celorlalți copii adunați în cercul amețitor și vesel.
E ca și cum prezentul e cel care acaparează și înghite totul, trecut și viitor, cu un gest absolut și orbitor, asemenea unui croșeu ce-ți zdrobește bărbia și neantizează totul în jur. Există acum și aici.
Și eu te iubesc. O ascult în liniște. Oamenii își spun asta, și eu, și eu te iubesc, noapte bună. E cea mai bună formulă de noapte bună între doi oameni care se iubesc sau cred că se iubesc. Un act uman, profund, sub mantia unui act reflex și a unei obișnuințe. O mantră ce închide pleoapele și inimile în propria lor liniște.
sâmbătă, 5 septembrie 2020
Bilanț literar: August 2020
joi, 3 septembrie 2020
Recenzie literară: Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia (1960)
Am putea trăi în pace, dacă nu ne-am teme unii de alții. Teama ne face să vorbim graiuri diferite. Iar viața devine un război nesfârșit, ea este războiul, zi de zi și tot mai mult. Și se făuresc arme în loc să se născocească vorbe de pace. Dumneavoastră care făuriți cuvinte, așa cum eu muncesc pământul, de ce nu născociți cuvântul păcii?
Se poate trăi pretutindeni unde se poate face foc și se pot schimba vorbe. Roma nu e decât un capriciu, un punct mărunt, poate prea strălucitor, în mijlocul beznei umane.
Roma e aidoma trecutului, pe veci pierdută, trăită, adică desprinsă de mine ca un lucru straniu pe care îl poți reconstitui prin gând și închipuire, dar care nu se mai află la îndemână. Trecutul meu are un nume, dar, la ce bun? Plâng. Mi-e teamă și mi-e frig, iar zeii nu există.
Sufăr că mă aflu aici și lupt în scrisori ca să obțin iertarea [...] dar nu voi regreta niciodată clipa în care m-am putut apleca liber asupra sufletului meu, fără silă, fără teamă și fără umilință.
Nu avem nevoie de tot ce dorim pentru a fi fericiți.
Omul nu se schimbă niciodată, nimic de pe lume nu-l poate schimba, experiența cea mai profundă nu reușește niciodată să-i schimbe esența, care este definitivă. Doar îmbătrânim, asta e tot. Judecăm lucrurile cu mai puțină ușurință și acționăm, după o criză sau după o cunoaștere revelatoare a lumii, cu mai multă înțelepciune. Iluziile cad, ca un inutil penaj. Suntem mai înțelepți. Sau înnebunim.
joi, 27 august 2020
Recenzie literară: Fracturi de Mihail Victus (2019)
Eu cred că suntem însămânțați încă de la naștere cu o doză de răutate și întreaga viață ne luptăm să o eliminăm. Să conviețuim împreună, de fapt, să o reducem la tăcere. Ca s-o eliminăm ar însemna să îndepărtăm o parte din noi, să luăm bisturiul și să tăiem fără milă. Am continua apoi să fim noi înșine?
Trebuie să existe contraste, pentru a ști ce alegeri să facem. Nu poți ajunge să fii un om bun dacă nu înțelegi ce înseamnă să fii rău. Teoria nu rămâne totuși valabilă în cazul opus. După ce te-ai obișnuit să trăiești în beznă, asta devine normalul pentru tine. Expunerea la lumină îți provoacă discomfort. Te irită.
Cred că uneori avem nevoie de momente în care să putem fi triști sau furioși sau apatici și să nu trebuiască să ne explicăm comportamentul. Sunt unele părți din tine pe care nu vrei să le arăți nimănui și nici chiar nu e necesar să o faci.